Posts Tagged “vise”

null

În spatele pleoapelor tale închise se află o altă lume… Atunci când dormi îmi las bărbia să se prăbuşească în palme şi te privesc încercând să caut acea poartă magică prin care aş putea să pătrund pe tărâmul oniric pentru totdeauna. Când buzele tale desenează un zâmbet pe chipul atât de drag mie îmi imaginez că visul te dezmiardă cu degetele mele tremurânde şi zâmbesc împreună cu tine, în dulce armonie. Câteodată tresari şi strângi pumnii mici, ca şi cum ai înfrunta pe un front nevăzut adversari fără chip sau nume, apoi percep destinderea gingaşă şi înţeleg că bătăliile din vis nu vor reuşi niciodată să te îngenuncheze. Mă apropii de tine de multe ori, păşind atent pentru a nu izgoni visele de dragoste, şi te învelesc… Îţi murmur neauzit decât de mine că te iubesc cu disperare, cu bucurie, cu încântare şi cu frică, transformând gândurile în acoperământ sub care îţi găseşti liniştea urmărită adeseori de coşmaruri. Atunci când dormi trăiesc o dureroasă singurătate temporară şi zgârii cu unghiile pereţii nevăzuţi care nu-mi permit să păşesc alături de tine pe poteca din vis. Şi totuşi, într-o bună zi, voi descoperi o cale de acces. Atunci te voi lua de mână, te voi săruta pe păr şi pe frunte şi vom trăi împreună chiar şi visele…

SURSA FOTO - myspace.com


The-Dream - My Love Featuring Mariah Carey

Comments 18 Comments »

UPDATE MUZICAL - 18.05 - Ideea lui Simion Cristian este foarte bună… Să propunem o altă melodie, “Cântec pentru mama lor”, în interpretarea lui Victor Socaciu…


Cenaclul Flacara (Nicu Alifantis) - Trăiască România

UPDATE - 12.23 - O poezie pe care am scris-o mai demult, dar pe care am dorit să o repun pe blog, chiar în această zi. “Noi suntem ţara lui Dorel”

Ţara lui Dorel

Noi suntem ţara lui… Dorel
Dorelul din reclamă,
Râdem de noi, râdem de el
Şi facem panaramă.
Noi suntem ţara lui Dorel,
E Bulă perimat,
Ne facem din beţivi model
Şi ne-mbătăm treptat.
În ţara noastră este haz,
Noi suntem clovnii noştri,
Extragem râsul din necaz
Şi ne hlizim ca proştii.
nullVotaţi „Dorel”, votaţi lejer,
Cu ochelari de cal,
Reduşi la propriul cartier,
La circul conjugal,
La nebunia de a fi
Dezamăgiţi frecvent,
La toată drama de a-ţi şti
Eşecul permanent.
Noi suntem ţara lui Dorel,
Ne place şmecheria,
Când n-avem bani în portofel
Plecăm din România.
Ne-am divizat, ne divizăm
În tabere opuse
În cimitire promovăm
Morminte suprapuse
Suntem mai separaţi ca ieri,
Mai vinovaţi ca mâine,
Ni se oferă-n dar poveri
Şi mari scumpiri la pâine.
Noi suntem ţara lui Dorel,
Aşa ne este firea,
Ce trist e când prezintă el
Reclama la… „Unirea”!

nullUPDATE – ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI – 12.00 - LA MULŢI ANI, ROMÂNIA! Te-am văzut cu ochii în lacrimi, pierdută prin ceaţă, în timp ce oamenii politici făceau baie de mulţime la Arcul de Triumf. Nici usturoi nu au mâncat, nici gura nu le miroase… Aveau piepturile bombate, a mândrie naţională redescoperită o dată pe an. După ce s-a încheiat parada, mi-am adus aminte că nu avem nici guvern, nici buget. Avem, în schimb, din ce în ce mai puţine speranţe… LA MULŢI ANI, ROMÂNIA, spunea cineva că e loc şi pentru mai rău… Ne-am învăţat cu răul, carevasăzică, mâncăm lehamitea din aceeaşi gamelă…


PĂDUREA DIN TRUP


Phoenix - Fata verde (1992)


Păşesc pe potecă de cuget,
Atent să nu împăienjenesc liniştea prăfuită
A unor amintiri ce-şi dorm iepureşte
Neîmplinirile…
Sunt trecător printr-o pădure în care copacii
Nu reprezintă altceva decât punctele de reper
Ale existenţei mele…
Calc iarba viselor dragi,
Făcute cu ochii deschişi,
Mă agăţ cu disperare de liane
Ce-mi poartă durerile de la un copac la altul,
De la un an la altul, de la nu minut la altul
Şi tai cu o macetă virtuală
Hăţişul contemporan
Care-mi ridică în cale baricade…
E multă nemişcare în pădurea trăită de mine,
Iar întinderea ei este direct proporţională
Cu suprafaţa temporală cuprinsă între
Momentul când am devenit cel care sunt
Şi secunda în care mă voi aşeza în veşnicie…
Nu ştiu unde mă poartă această potecă
Desenată de paşii mei adeseori grăbiţi.
Capătul ei se pierde în povestea pădurii
Din trupurile noastre,
Iar liziera nu este altceva decât
Vamă obligatorie
Prin care vom trece
Spre a descoperi
Că lumea nu se termină cu noi…

SURSA FOTO - http://www.tuswallpapersgratis.com

null

Comments 70 Comments »

UPDATE - 18.00 - Vă dorim tuturor o seară cât mai liniştită şi vă dedicăm o melodie delicată a celor de la Within Temptation“The swan song”…

UPDATE - 14.24 - Vă invit să vizitaţi blogul Simte-te ca o lebădă, blogul frumoasei Ana Maria, fiica Geaninei! Bun venit în blogosferă, Ana Maria, la cât mai multe postări şi la cât mai mulţi vizitatori!

UPDATE - 08.30 - Revista online “Tânărul Scriitor( (Revista tinerilor scriitori români de pretutindeni) a publicat textul meu “Două minute” - din seria “Ape tulburi”. Cei care nu au timp să-l mai caute pe blog îl pot citi/reciti aici… Mulţumesc.

UPDATE - 07.10 - MELODIA ZILEI - NIGHTWISH - “Sleeping sun” (voce - Tarja Turunen, soprană lirică)… NOTĂ - Nightwish este o formaţie finlandeză de metal simfonic, fondată în anul 1996 în oraşul Kitee. Nightwish a contribuit semnificativ, spre sfârşitul anilor 1990, la creşterea popularităţii genului de muzică heavy metal cu elemente simfonice. Din punctul meu de vedere, plecarea Tarjei Turunen a fost o pierdere ireparabilă, pentru că noua solistă - tot respectul pentru Anette Olzon, dar trebuie să o spunem - este pur şi simplu… din alt film. Mai multe informaţii aici

DECLAR PE PROPRIA RĂSPUNDERE


Elvis Presley - I Want You, I Need You, I Love You

Eu nu te urmăresc cu ochi de vultur
Din înalturi
Şi nici nu te ţin ferecată,
Ascunsă permanent privirilor indiscrete…
Nu am provocat pe nimeni la duel,
Iar excesele verbale survenite pe fondul
Orgoliului masculin
Picură stropii amari ai dezamăgirii
Indusă de propriile temeri…
null
Nu am pornit în călătorie lungă,
Spre a sustrage luna înfiptă în cerul tomnatec
Şi nici nu mi-am ascuţit spada
Atunci când tu răsuceşti fuior de vise
În miez de noapte…
Pur şi simplu te iubesc absolut normal.
Există o normalitate a iubirii?
Bineînţeles…
Este acea stare sentimentală de bine
În care promisiunile nu-şi mai au locul,
Iar partenerii se privesc în ochi
Şi conştientizează instantaneu
Reciprocitatea iubirii…
Totuşi,
Chiar dacă nu voi provoca pe nimeni la duel
Şi nici nu-mi voi ascuţi spada virtuală,
Îţi voi cânta pe strune de suflet
O baladă,
Apoi voi declara închise
Turnirurile prezente sau viitoare…
Neluat de nimeni în seamă,
Mă voi declara nebun de tine,
Transformându-te pentru totdeauna
În cămaşa mea de forţă…

SURSA FOTO - en.wikipedia.org

Comments 54 Comments »


UPDATE - 15.00 - Dacă tot este ziua muzicii, vă propun şi o altă melodie excelentă… O scenă şi trei nume mari - BB King, Eric Clapton şi Buddy Gay. Asta este reţeta succesului muzical, cred eu…

UPDATE - 13.35 - LA mulţi ani, MUZICĂ! Tu ne permiţi să trăim altfel fiecare moment…  Nu-mi imaginez viaţa fără sunetele mângâietoare… Am primit o frumoasă leapşă de la Marius Ola, aşa că postez mai jos o melodie pe care o ascult de fiecare dată cu plăcere maximă. Eric Clapton - Layla… Leapşa merge mai departe către toţi acei care vibrează atunci când aud acorduri frumoase, indiferent de genul muzical…


Love is green…..

CĂLĂTOR PRIN FRUMUSEŢEA TA…

Dă-mi voie să ating frumuseţea din tine,
Şi să pătrund în lumea interioară
Unde este atâta linişte
Încât urechile mele
Percep  aproape dureros tăcerea adâncă…
Îmi voi însenina drumul
Cu un felinar primit în dar
De la ultimul miner al planetei
Şi voi avea grijă
Să nu tulbur nici cuvinte, nici gânduri, nici vise…
Sunt un drumeţ neobosit prin frumuseţea ta,
Înregistrând pe retină
Şoaptele imaginilor
Netulburate de impurităţile cotidiene,
Lăsând să alunece mângâiere dulce
Peste fiecare foşnet de trup
Prins în dansul simţurilor,
Un călător cu desagă de dor pe umeri
Care s-a redescoperit prin tine
Şi îşi hrăneşte dorinţa de drum lung
Cu poteca verde
A ochilor tăi…
Atunci când închizi pleoapele peste mine
Mă regăsesc pe deplin protejat,
Fiindcă rămân captiv în frumuseţea ta
Fără să arunc vreo privire
Către ceea ce am fost…

SURSA FOTO - bighugelabs.com

Comments 64 Comments »


GREEN APPLE

Au întins norii deasupra noastră acoperământ,
Iar noi ne iubim înveliţi în cer
Lăsând şoaptele fierbinţi ale dorinţei
Să plouă în sus…
Ne-a devenit pământul pat nupţial,
Frământat de mişcări senzuale,
Hrănit de iubirea transformată
În îngrăşământ paradoxal
Şi suntem protejaţi de pereţii viselor
Construite cărămidă cu cărămidă
La ore târzii…
În jurul nostru,
Făclii cu ardere intensă,
Cunoscute şi sub numele de stele,
Trimit joc de lumină şi umbră
Peste obrajii aprinşi,
Semn că universul nu poate rămâne indiferent
Atunci când este vorba despre
Două trupuri care se ating
Ca la începuturile lumii…
Eu nu mi-aş fi dorit niciodată
Să devin un paznic al Edenului,
Precum nefericitul Adam,
Însă aş fugi cu tine călare pe nori
Pentru a te preschimba în Evă modernă,
Despletită a dragoste…
Ţi-aş aduce în fiecare zi mere verzi
Din care să muşti cu poftă nebună
Şi, într-un final,
M-aş preface eu însumi în măr
Agăţat pe ramura
Unui pom al iubirii din care nu ne interzice nimeni
Să mâncăm…

SURSA FOTO - deviantart.com

Comments 56 Comments »


Judas Priest - Lochness

UPDATE - Peste doar câteva ore voi fi din nou alături de Geanina mea iubită, aşa că neliniştea evidentă a acestei postări va rămâne doar amintire. Vă doresc tuturor un sfârşit de săptămână plin de iubire. Iubiţi-vă mult, fiindcă viaţa-i scurtă şi se deplasează şi cu viteză maximă… Aşa, şi să nu uit - Alţi doi îndrăgostiţi ai blogosferei împlinesc cinci luni de iubire pasională. INKA şi BUHU. Trăiască IUBIREA!

Dorinţă nebună de a te şti permanent alături de mine… Vise zbuciumate în care te îndepărtezi către alte braţe, coşmaruri din care mă trezesc cu mintea tulburată şi cu transpiraţia curgând în şiroaie reci… Fiecare zi se târăşte ca un melc decis să parcurgă distanţa de un metru într-o eternitate, iar eu privesc înciudat, strângând din dinţi şi trăiesc sentimentul contradictoriu că orice aş încerca să fac nu pot să rămân decât un nefericit observator care nu se poate implica în scenariul absurd construit în laboratoare ascunse gândurilor mele… Mi-aş cumpăra un loc într-o altă lume şi te-aş duce acolo, ca să ne suprapunem gândurile sub voal de asfinţit, însă mi-a spus cineva că mai degrabă pot să obţin apartament cu vedere la curtea interioară într-un sanatoriu aflat încă în construcţie. Dacă m-aş grăbi, poate că s-ar îndura vreun bancher să îmi ofere un credit fără comisioane ascunse şi cu dobândă fixă, aş prelua apartamentul cu zâmbetul pe buze şi aş pune fotografia ta pe toţi pereţii. Îmi imaginez că paznicii mei n-ar avea nimic împotrivă să plantez trandafiri roşii în ghivece mari, pentru a umple cu petale patul de fier… Mi-e dor de tine şi sunt trist şi-ascult când Rush, când Judas Priest, vorba lui Păunescu, tu, cea mai dulce-ntre femei, ce pot să-mi spună astăzi ei?! Sunt momente în care nici Judas Priest nu mai poate face nimic, aş concluziona. Cât despre Rush… Dorinţă nebună de a te şti permanent lângă mine. Şi vise zbuciumate, fiindcă se ţin ca scaiul de tine, le dai afară din minte şi te trezeşti cu ele pe pernă. Una, două, vor să te ia în braţe… Bine mai zicea Ecaterina Oproiu în „Un idol pentru fiecare” - Când oamenii n-au mai avut curajul să creadă în viaţa de jos, când n-au mai avut candoarea să creadă în viaţa de sus, au început să creadă în viaţa ca-n filme… Pentru o bună parte a lumii, filmul a fost într-adevăr o uzină care producea vise, conserve de vise. La început, vise sepia. Pe urmă, vise tehnicolore, iar spre dimineaţă, înainte de ora trezirii - coşmaruri…

SURSA FOTO - alex.danemarca.dk

Comments 77 Comments »

www.Bloggerul.ro Hosted by powerhost.ro | regim hotelier bucuresti | Hi5 Email Finder | Reclamatii pe blogul consumatorului