UPDATE - Mă uit într-o doară pe arhiva blogului şi observ că am împlinit un an de bloggerit (pe 07.11 a fost ziua specială)… Cum trece timpul… Bine zicea Eliade: “Timpul este singurul lucru care se pierde într-adevăr”. Mi-a plăcut, îmi place şi-mi va plăcea! Frumoasă lumea asta a blogosferei, una pe care unii o mai iau peste picior din când în când, din păcate… La bună recitire tuturor!
Ce mergi, domnule, cu mâinile în buzunare prin viaţă? Aşa m-a întrebat cineva, convins fiind deplasarea cotidiană prin ceea ce numim – conform DEX - sinteză a proceselor biologice, fizice, chimice, mecanice care caracterizează organismele trebuie efectuată în smoking… Eu umblam în blugi rupţi la genunchi şi aruncasem pe umeri un tricou negru lălâu de pe pieptul căruia trimitea bezele Yngwie Malmsteen… M-am oprit câteva minute, am aprins o ţigară – mă văd nevoit să mărturisesc să a avut un gust extraordinar - şi i-am spus că viaţa nu devine irascibilă din cauza unor astfel de amănunte lipsite de consistenţă. E chiar fericită atunci când o străbaţi cu sufletul curat, indiferent de ţinută. Aha, îi dai cu Pronto, zice tot el… Am râs. Şi mi-am imaginat cât de bine ar fi dacă şi-ar putea spăla unii conştiinţele cu vreun detergent minune… Din nefericire pentru ei, petele de pe suflet nu ies niciodată la curăţat, în pofida evoluţiei constante a tehnicii aferente achiziţionată pe bani grei de curăţătoriile care apar precum ciupercile după ploaie…
UPDATE MUZICAL - 17.00 - ELVEŢIENII NU PRODUC DOAR CEASURI, ÎŞI MAI ÎNTORC FAŢA ŞI CĂTRE ROCK - GOTTHARD (”The Call”). NOTĂ - Gotthard este o trupă de rock elveţiană, înfiinţaţă în 1992, la Lugano, de Steve Lee şi Leo Leoni…
UPDATE POLITIC - 13.31 - BĂSESCU ŞI DRAMELE PRIMULUI MANDAT - Azi-dimineaţă citeam pe blogul foarte interesant al lui Marius Ola o declaraţie şocantă a Băsescului… Iată ce a ciripit dânsul pe la Craiova, influenţat evident şi de zăibărelul aferent: „Deşi nu mi-a plăcut, mai vreau încă un mandat”… Da, dom’ preşedinte, o dată e ca niciodată, aşa se spunea, cu alte conotaţii, nicidecum politice. Salut pe această cale masochismul politic al preşedintelui rupt de realitate şi sper să nu mai trăiască astfel de neplăceri după alegerile care bat la uşi închise. Mare ţi-e ipocrizia…
Ascult sunetul propriilor paşi
Care trasează potecă prin viaţă
Şi mă conduc pe acorduri de suflet
Către împlinirea
Unui destin personal neştiut…
Am renunţat de multă vreme
La alergarea furibundă,
Spre mulţumirea deplină a plămânilor,
Şi mă deplasez domol,
Ca un turist predispus la observarea peisajului
Fără să rateze vreun amănunt… Hei, eşti un turist prin viaţa ta? Fii serios…
Poate că da,
Am în spate un rucsac plin cu amintiri
Şi consum la diferite intervale de timp
Hrană rece,
Oferindu-mi picnicul relaxant
În poiană înconjurată de gânduri
Cu tulpină groasă… Dacă mergi pe trasee nemarcate
S-ar putea să te rătăceşti,
Îmi spune aceeaşi voce interioară…
Şi chiar crezi că există marcaje colorate
Pe potecile vieţilor noastre? Întreb şi eu, ca să mă bag în seamă…
Pur şi simplu
Nu am cum să mă rătăcesc
Prin propria viaţă,
Mai ales acum
Când privirea ta
Mă călăuzeşte prin labirintul destinului
Ca un fir al unei Ariadne moderne…
SURSA FOTO - louisdiamondshoes…
Sursa foto UPDATE POLITIC - roxanaiordache.files.wordpress.com
UPDATE MUZICAL - Pornind de la ideea că TRUPA BĂTRÂNĂ FACE CIORBA MUZICALĂ BUNĂ. Pentru această după-amiază în care zâmbeşte soarele prin Bucureşti vă propun ceva special. Iron Maiden - Blood Brothers, din extraordinarul concert de la Rio de Janeiro. Ce să mai spui atunci când este vorba despre Maiden? Cuvintele sunt de prisos… Peste 100 de milioane de albume vândute. Băieţi buni. Tuturor, numai bine!
UPDATE SENTIMENTAL – 09.52 –Zilele trec… Zboară una câte una, iar eu şi Geanina trăim într-o deplinătate a iubirii cu o patimă efervescentă. Adevărul este că această femeie extraordinară mi-a devenit din prima clipă balsam pentru suflet, ceea ce nu mi s-a mai întâmplat niciodată cu altcineva. Iată un alt motiv pentru care spun din nou… GEANINA, TE IUBESC!
E BINE AŞA!
Ionel Mihalache - Pe ulita armeneasca
Zicea că e bine aşa. Chiar dacă vreunul încerca să-l convingă de contrariul – aşezat în faţa sa, cu vodca sub nas şi cu ţigara înfiptă între degetele îngălbenite de-atâta mahoarcă pipăită – ridica din umeri, clătina din cap şi dădea verdictul. E bine aşa! Bă, e bine aşa, ce vă tot smiorcăiţi ca muierile? Se mai uitau şi ei pe la ştiri, pe la realitatea, pe la antenă, la alea străine nu priveau, nu ştiau limba aia păsărească şi unu’ considerase că sunt cu toţii curci care se uită-n crăci… Scoseseră cnn-ul de pe lista posturilor urmărite… Mare pagubă nu fusese, viaţa mersese înainte şi fără cnn, găinile ouaseră mai departe, semn că americanu’ nu iese peste tot în câştig – vorba dirigintelui de la poştă. Ştia el ce ştia, toţi îl priveau cu respect. Acum se apropiau alegerile, se bălăcăreau candidaţii în direct şi la ore de vârf, dar el tot aşa zicea, chiar dacă strângea cureaua. E bine aşa… În ultima vreme, se cam trăgeau toţi la o parte din calea lui, fiindcă viaţa le aruncase şi pârdalnica de criză în bătătură şi nu mai aveau de niciunele. Cum îl vedeau că intră în bodegă făceau loc şi se înghesuiau pe la alte mese, ca să discute de-ale politicii, înjurând partidele, preşedintele şi presa. El îşi lua cinzeaca, sorbea din ea cu poftă, apoi rotea privirile prin încăpere şi ridica din umeri. Hai, bă, că e bine aşa… Unii râdeau, dar cei mai mulţi îl priveau încruntaţi. Ce e, bă, bine, nu vezi că murim de foame cu ochii beliţi la ştiri? Mai lua o cinzeacă, după ce se cotrobăia prin buzunare în căutarea mărunţişului salvator, şi o arunca pe gât. O trântea pe masă şi le dădea cu tifla. E bine aşa, bă, că se poate şi mai rău! Ce dracu’ vă văitaţi? Într-o zi aflară că l-a bătut fi-su pentru că nu vrusese să-i treacă gospodăria pe numele lui. Îl bătuse de-l băgase în spital. Dăduse-n el ca-n sacul de box, aşa anunţase unul care se nimerise pe-acolo. Când venise salvarea îl puseseră pe targă, iar el îngânase printre buzele sparte că e bine aşa, ce vă holbaţi, bă, se poate şi mai rău?! Acum e la spital, l-au oprit acolo pentru vreo două săptămâni. Trage dintr-un chiştoc şi-i ascultă pe cei care-şi laudă copiii. Buni copii, vin şi în vizită pe la spital. Cu fructe, cu mâncare… La el nu vine nimeni. Fiul de l-a bătut a plecat în Spania, cică om se face acolo după ce a dat cu tac’su de pământ. E bine aşa, bă, i-a zis felcerului, dacă dădea mai tare nu mai pleca la spanioli că nu mai avea bani, trebuia să mă-ngroape, nu???
Hai să ne iubim concret,
Hai să ne iubim total,
Fără urmă de secret,
Pur şi simplu. Infernal.
Hai să ne iubim absurd,
Predispuşi la tot şi toate,
Să fii surdă, să fiu surd
Şi să ne târâm pe coate
Spre iubire permanentă,
Spre love-story stors cu dor,
Să devină evidentă
Pofta noastră de amor…
Hai să ne-ameţim cu gânduri
În beţie senzuală
Să tăiem din viaţă scânduri
Pentru-o casă ideală,
Vreau descătuşare cruntă
Şi deschidere deplină,
Am să te valsez la nuntă
Sub un cer cu lună plină
Şi-am să-ţi dau din trup, frenetic,
Un tribut de sentimente,
Pălmuindu-mă bezmetic
Printre îndoieli latente.
Mi se pare lumea rece
Când mă-mbrăţişezi fierbinte,
Şi dorinţa nu mai trece
Şi nu pot să fiu cuminte,
Te privesc cu bucuria
Trubadurului ce-şi pune
Viaţa şi melancolia
Pe aceleaşi simple strune…
Hai să ne iubim cu ploaie,
Cu ninsoare şi cu vânt
Încuiaţi într-o odaie,
Ultima de pe pământ,
Hai să ne iubim concret,
Hai să ne iubim total,
Fără urmă de secret,
Pur şi simplu. Infernal.
Mă gândeam să schimb numele blogului… Prima oară a fost CRISTIAN LISANDRU – ZIAR ONLINE. Dar am renunţat la articole care aveau ca subiect viaţa politică sau sportivă din România şi am decis să menţionez la titlu CRISTIAN LISANDRU şi atât. Un BLOG LITERAR, în ultimă instanţă. Ce părere aveţi? Nu ar fi mai bine să spun pur şi simpluCRISTIAN LISANDRU – BLOGUL UNUI VIITOR… TĂTIC????
BREAKING NEWS!!! GEANINA, MAREA MEA IUBIRE, ESTE ÎNSĂRCINATĂ!!!!!!!!!!!
TE IUBESC, minune de femeie, ai apărut în viaţa mea pentru a mă face fericit şi ţi-ai lăsat sufletul în palmele mele… Mă înconjori şi mă protejezi cu toată dragostea ta mare şi ÎŢI MULŢUMESC pentru asta. SUNT ATÂT DE FERICIT ÎN ACESTE MOMENTE ÎNCÂT NU-MI GĂSESC CUVINTELE!!!
Să fii sănătoasă, iubirea mea, să fim sănătoşi şi să ne bucurăm pe deplin de acest incomparabil cadou pe care ni-l face VIAŢA, o VIAŢĂ care a ţinut cu amândoi din chiar primul moment în care ne-am cunoscut… Îmi vine să dansez prin ploaia de toamnă, eu - acela care privea ploaia cu buzele strânse a supărare în alte vremuri. TE IUBESC! TE IUBESC! TE IUBESC!
Iar aceştia suntem noi, cât se poate de reali. Şi FOARTE ÎNDRĂGOSTIŢI!!!
Am primit şi două premii pe care le postez cu mare, mare drag… Ele au fost oferite de Cell61, Şu, Gabi, Cella, Dixitadc şi de Rappa_Ru’… MULŢUMIM FOARTE, FOARTE MULT…
Doamna Elena Marin Alexe ne-a oferit un ÎNGERAŞ pe care îl postez cu toată dragostea pe blog… MULŢUMIM, scumpă doamnă şi vă dorim toate cele bune!
Şi un alt premiu de suflet de la Mmary - MULŢUMIM, este de fiecare dată o încântare să îl asculţi pe Marcel Iureş… Să dea Dumnezeu ca toate zilele de acum încolo să fie pline de această fericire care ne-a cuprins dintr-o dată…
Andi Bob, îţi mulţumim mult pentru poezia “The Secret” (autor Jeffrey McDaniel) pe care ne-ai lăsat-o pe blogul tău şi o postez şi eu aici…
When you were sleeping on the sofa
I put my ear to your ear and listened
to the echo of your dreams.
That is the ocean I want to dive in,
merge with the bright fish,
plankton and pirate ships.
I walk up to people on the street that kind of look like you
and ask them the questions I would ask you.
Can we sit on a rooftop and watch stars dissolve into smoke
rising from a chimney?
Can I swing like Tarzan in the jungle of your breathing?
I don’t wish I was in your arms,
I just wish I was peddling a bicycle
toward your arms.
MOTTO – „Doamne, cum ne-am despărţit cu toţii. Poate că şi prietenia şi iubirea nu merită, într-adevăr, să fie trăite, dacă nu sunt veşnice. O viaţă întreagă de frumuseţe, asta ar însemna ceva, într-adevăr” – Octavian Paler
Înainte de apariţia ta, mă plimbam cu gândurile vraişte pe un peron al unei gări din sufletul meu, în vreme ce locomotive nărăvaşe soseau şi plecau trăgând după ele, ca nişte Sisifi de metal, vagoanele unor vise care nu deveneau niciodată realitate. Nici nu aveam bagaje, fiindcă ajunsesem de multă vreme la concluzia – liniştitoare, totuşi - că era deja prea mare efortul de a mă căra pe mine însumi dintr-o parte în alta. Cum este să fii propriul bagaj?, m-a întrebat cineva odată, în timp ce sorbeam dintr-o bere în bufetul gării. I-am răspuns surâzând că sunt şi avantaje, în ultimă instanţă,iar cel mai important dintre ele este acela că nu poţi pierde niciodată geamantanul. S-a uitat la mine lung, oarecum circumspect, poate că nu înţelesese ceea ce vrusesem să spun sau avusese senzaţia că discuta cu un individ încorsetat în chingile unei nebunii pe care încerca să o mascheze intonând imnuri ale neputinţei personale. A plecat ducând o geantă voluminoasă în care avea – conform spuselor sale – tot ceea ce considerase că este mai important în viaţă. Cărţi. Oriunde mergea, ducea cărţile cu el, şi asta m-a bucurat pe de-a-ntregul. Mi-am şi spus, de altfel, că unii au literatura la purtător, alţii se mulţumesc să pună în valiză trusa de bărbierit, trei-patru perechi de şosete şi două cămăşi, în vreme ce mulţi – ca mine, spre exemplu – se duc pe ei înşişi din gară în gară, încercând să intuiască încotro îi va purta viaţa…
Înainte de apariţia ta, nici nu avusesem curajul să pun piciorul pe treapta ultimului vagon şi rămâneam prizonier permanent al unui peron de gară, în timp ce forfota din jurul meu îmi transmitea că lumea merge întotdeauna înainte şi niciodată înapoi. Acum sunt alături de tine, iar trenul nostru străbate un defileu nesfârşit, având de o parte speranţa, iar de cealaltă parte dragostea. Controlorul ne-a privit pe amândoi câteva minute bune şi ne-a informat oficial că drumul către o viaţă întreagă de frumuseţe este lung, însă poate fi parcurs, încetul cu încetul, numai dacă nu vom fi niciodată tentaţi să coborâm din trenul în care am urcat împreună… Te-am strâns de mână şi mi-am cuibărit privirea în verdele intens al ochilor tăi. Şi am înţeles, pentru prima oară în viaţa mea, că un simplu şuierat de locomotivă poate însemna şi cântecul dulce al împlinirii de sine sau al împăcării definitive cu tine însuţi…
Marah Carey - Touch my body
Îţi voi mângâia sânii cu teama celui
Care nu doreşte să tulbure
Liniştea unei lumi abia descoperită…
Am să rămân pierdut
Într-o pădure de atingeri,
Fără să cerşesc busolă sau hartă,
Învăţând să fiu un supravieţuitor
Hrănit de şoaptele tale
Ce cad pârguite de pe ramuri
Unde iubirea reinventează
Anotimpuri fertile… Mâinile mele vor atinge nerăbdătoare
Tărâmuri misterioase,
Dornice de a fi descoperite, explorate,
Cartografiate sentimental
Şi gustate cu pofta
Tuturor însetaţilor de iubire
Care şi-au căutat de-a lungul vremii
Izvoarele…
Voi mângâia sânii tăi
Cu răbdarea celui care a înţeles, în sfârşit,
Că lumea de trup şi suflet
Nu poate fi cunoscută
Decât dacă te târăşti pe coate şi genunchi
Pentru a surprinde retina
Cu fiecare milimetru al ei…
Călătoria permanentă
De-a lungul şi de-a latul lumii numită “TU”
Este experienţa decisivă
A vieţii mele…
UPDATE POLITIC - 13.31 - BĂSESCU ŞI DRAMELE PRIMULUI MANDAT - Azi-dimineaţă citeam pe blogul foarte interesant al lui 
Hei, eşti un turist prin viaţa ta? Fii serios…
Mâinile mele vor atinge nerăbdătoare
Entries (RSS)