CRISTIAN LISANDRU


LOVE STORY


MOTTO - Toamna este o a doua primăvară, când fiecare frunză e o floare – Albert Camus

Picăturile de ploaie care alintă delicat fereastra îmi şoptesc pe mai multe voci că această toamnă mi se va aşeza pentru totdeauna la suflet. Anotimpul are chipul tău, de această dată, mă priveşte atent cu ochi verzi şi-mi oferă plăcerea permanentă de a mă pierde definitiv în mângâierea părului lung, ameţindu-mă cu aroma iubirii depline, netulburată de gânduri ostile şi ferită de asediile prelungite ale vănătorilor de comori. Îţi strălucesc în ochi diamante care îi fac pe mulţi să strângă pumnii a război, bombând piepturi în care inimile pulsează năvalnic şi împing dorinţă prin vene, însă ostilităţile rămân doar simple proiecte nefinalizate fiindcă în gândurile tale nu mai este loc acum pentru câmpuri de bătălie… Eu m-am luptat cu toamna de foarte multe ori, iubito, în turniruri prelungite absurd din care ieşeam întotdeauna învins. Mă prăbuşeam secerat pe pat de frunze moarte, agonizând împreună cu ele şi doar imaginea viitoarelor veri mă readucea la viaţă prin perfuzii cu speranţă de soare şi de cald. Acum, însă, după ce am încheiat cu ea o pace pe termen nelimitat, în urma unor negocieri purtate lângă o carafă în care clocotea sângele pământului, am să invit toamna la dans şi am să-i murmur la ureche melodii de neuitat. O toamnă care are chipul tău nu-mi mai poate fi niciodată adversar de temut, ci doar un martor atent ca nu cumva vreo rafală de vânt să-ţi tulbure liniştea abia câştigată…

SURSA FOTO - flickr.com


Vasile Seicaru - Romanta Intre Doua Trenuri



MOTTO – „Doamne, cum ne-am despărţit cu toţii. Poate că şi prietenia şi iubirea nu merită, într-adevăr, să fie trăite, dacă nu sunt veşnice. O viaţă întreagă de frumuseţe, asta ar însemna ceva, într-adevăr” – Octavian Paler

Înainte de apariţia ta, mă plimbam cu gândurile vraişte pe un peron al unei gări din sufletul meu, în vreme ce locomotive nărăvaşe soseau şi plecau trăgând după ele, ca nişte Sisifi de metal, vagoanele unor vise care nu deveneau niciodată realitate. Nici nu aveam bagaje, fiindcă ajunsesem de multă vreme la concluzia – liniştitoare, totuşi - că era deja prea mare efortul de a mă căra pe mine însumi dintr-o parte în alta. Cum este să fii propriul bagaj?, m-a întrebat cineva odată, în timp ce sorbeam dintr-o bere în bufetul gării. I-am răspuns surâzând că sunt şi avantaje, în ultimă instanţă, iar cel mai important dintre ele este acela că nu poţi pierde niciodată geamantanul. S-a uitat la mine lung, oarecum circumspect, poate că nu înţelesese ceea ce vrusesem să spun sau avusese senzaţia că discuta cu un individ încorsetat în chingile unei nebunii pe care încerca să o mascheze intonând imnuri ale neputinţei personale. A plecat ducând o geantă voluminoasă în care avea – conform spuselor sale – tot ceea ce considerase că este mai important în viaţă. Cărţi. Oriunde mergea, ducea cărţile cu el, şi asta m-a bucurat pe de-a-ntregul. Mi-am şi spus, de altfel, că unii au literatura la purtător, alţii se mulţumesc să pună în valiză trusa de bărbierit, trei-patru perechi de şosete şi două cămăşi, în vreme ce mulţi – ca mine, spre exemplu – se duc pe ei înşişi din gară în gară, încercând să intuiască încotro îi va purta viaţa…

Înainte de apariţia ta, nici nu avusesem curajul să pun piciorul pe treapta ultimului vagon şi rămâneam prizonier permanent al unui peron de gară, în timp ce forfota din jurul meu îmi transmitea că lumea merge întotdeauna înainte şi niciodată înapoi. Acum sunt alături de tine, iar trenul nostru străbate un defileu nesfârşit, având de o parte speranţa, iar de cealaltă parte dragostea. Controlorul ne-a privit pe amândoi câteva minute bune şi ne-a informat oficial că drumul către o viaţă întreagă de frumuseţe este lung, însă poate fi parcurs, încetul cu încetul, numai dacă nu vom fi niciodată tentaţi să coborâm din trenul în care am urcat împreună… Te-am strâns de mână şi mi-am cuibărit privirea în verdele intens al ochilor tăi. Şi am înţeles, pentru prima oară în viaţa mea, că un simplu şuierat de locomotivă poate însemna şi cântecul dulce al împlinirii de sine sau al împăcării definitive cu tine însuţi…

SURSA FOTO - iancucristi.blogspot.com