Posts Tagged “ţuică fiartă”

nullÎn cârciumioara din cartier miroase a ţuică fiartă, iar în ferestre dansează primii fulgii de nea, făcând bezele consumatorilor mai mult sau mai puţin afectaţi de îngurgitarea lichidelor preferate. La o masă din colţ – la o masă mai retrasă, vorba melodiei de demult -, cei trei cheflii, Sandu Şpriţ, Gore şi Gicu, au comandat încă un ibric cu ţuică şi aruncă din când în când ocheade către televizor. Tocmai se anunţă pe surse că alegerile din 6 decembrie nu vor fi repetate, ceea ce înseamnă că Geoană şi pesedeul trebuie să accepte mai cu milă, mai cu dor, ideea unui Băsescu Reloaded. Bă, şi o vor accepta, fiindcă mortul de la groapă nu se mai întoarce, ascultaţi-mă pe mine, sare Gore cu gura cât şura, în vreme ce Gicu desface tacticos o pungă cu seminţe. O vor accepta şi vor chibiţa de pe margine. E mai simplu în opoziţie, poţi să zici ce vrei, nici nu te bagă cineva în seamă, nici nu trebuie să semnezi sub ceea ce zici. Vorbe, măcinăm vorbe… Noi măcar le măcinăm ca beţivii puşi pe taclale, nu vrem să formăm guverne. Sandu Şpriţ e morocănos, dar nu pentru că se simte lezat de oarecum fireasca atitudine a celor de la Curtea Constituţională, ci pentru că îl macină o mare supărare interioară. Genul acela de supărare care te determină să înghiţi şi ţuica fiartă cu noduri, în prag de sărbători. Ce zici, Gore?, întreabă după ce duce la buze o ceşcuţă înflorită… Mortul de la groapă nu se mai întoarce? He, he, trăim vremuri memorabile, unii zic că sunt de tot rahatul sau de tot râsul, dar eu spun că sunt aşa cum le merităm. Că Dumnezeu se uită de sus la noi, le vede, le contabilizează şi ne dă cu pleaşca peste ochi… Nu am căzut în misticism, nu mă priviţi ca pe sfintele moaşte ale Sfântului Şpriţ, dar în perioada asta a anului mi-aş dori altceva, mă, vă spun foarte serios… Eşti cam negru, Sandule, bag de seamă – se insinuează Gicu în discuţie, destul de temător -, ţi-ai dat cu cremă de ghete pe sufleţel şi chiar nu înţelegem motivele sub acoperire. Dă-le-ncolo de alegeri, vin altele, se duc şi alea pe apa sâmbetei. O viaţă avem şi un gât care trebuie udat corespunzător... Sandu îl priveşte pieziş. Bă, sunt al dracului de supărat pe socră-miu, pe onoarea mea. N-am crezut că o să-mi facă el mie aşa figură dureroasă, că se va suci el aşa, precum titirezul şi va da cu votul în Băsescu. Ştiţi că eu simpatizez cu pedeleul, nu mă fofilez, nu sunt ipocrit, însă socră-miu se dădea de ceasul morţii acu’ cinci ani şi a zis că el nu freacă puntea pe vaporul marinarului, că el e cetăţean cu simţ de răspundere şi nu suportă matrozii, că merge pe mâna lu’ Patru Case indiferent de situaţie… nullM-am şi certat cu el atunci, ţin minte şi acu’ cum scosese ochii din orbite, bătea cu pumnul în masă şi striga că sunt un ginere nerecunoscător. Mi-a zis el mai multe, da’ pe urmă am dat-o pe vin şi spre dimineaţă ne-am pupat pe obraji. S-a dus la vot şi l-a votat pe Năstase, era fericit de ziceai că una din alea patru case va fi a lui. N-a fost să fie, că marinarul avea şi atunci rezultatele în buzunar, alegerile fuseseră organizate ca să nu spună lumea că nu avem şi noi… Gore şi Gicu au căscat gurile. Niciunul nu mai bea, niciunul nu mai scoate o vorbă, niciunul nu pare interesat şi de ştirile de la televizor. Sandu Şpriţ este în centrul atenţiei, iar ei au devenit sateliţi naturali cu alcoolemie la bord… Da, Gicule, da, Gore, socră-miu mi-a făcut-o, puteam să pun şi pariu că va vota cu ai lu’ Iliescu, conform conservatorismului politic pe care l-a moştenit de pe vremea lu’ Ceauşescu. Ştiţi că a fost secretar de partid şi mă lua cu lupta de clasă de fiecare dată când vroiam să stau şi eu ca bărbatul liniştit şi să beau. Nu vroiam altceva, nu ceream mult de la viaţă, şpriţul îmi era de ajuns. Da’ el mă băga în şedinţă, că Lenin a zis, că partidul e-n tot şi toate, că fac de râs adevăraţii membri ai colectivului comunist. Mă uitam la el şi beam. Când se plictisea, bea şi el cu mine, venea soacră-mea şi ne aducea slănină cu ceapă, era viaţa frumoasă. Şi nevastă-mea era mai frumoasă, da’ lasă că nici eu nu mai sunt alen delon, cam scârţâi… Gore reuşeşte să toarne ţuică, însă mâna îi tremură. Îl ajută Gicu să încheie operaţiunea delicată, apoi îşi fixează din nou privirile asupra lui Sandu. Iar acesta nu se lasă invitat. Băi, băieţi, cine n-are bătrâni trebuie să îi cumpere, da’ unul ca socră-miu s-a prostit de-a binelea. Ştiţi că a fost şi la Ştefan Gheorghiu, v-am mai spus… Nu că dau cu noroi în instituţiile regimului trecut, erau bune şi ele. Şi socră-miu a fost respectat în cartier şi în viaţă. Da’ acu’ m-a lăsat fără cuvinte. I-am zis lu’ a mea măi, nevastă, tac’tu a plecat fără să spună la nimeni la secţia de votare? Chiar aşa am ajuns, să nu ne mai sfătuim în propria familie, fiecare face tot ce vrea pentru că e democraţie? Of, Gore, cu democraţia asta uite unde s-a ajuns, nici Dumnezeu nu te ajută, degeaba pupi icoana pe scenă, dimineaţa vine Băsescu şi te face praf. Nu că aş fi supărat, ba chiar mă bucur, dar gestul lu’ socră-miu mi-a tăiat şi apetitul bahic… Îl credeam ferm şi n-a fost. Gore comandă încă un ibric, apoi duce degetul arătător la tâmplă, se uită şi la Gicu şi îndrăzneşte să întrebe: Măi, Sănducule, noi ştim că şi atunci când bei exagerat de mult, că mult bei tot timpul, rămâi la fel de lucid. Te cunoaştem de ani de zile, acu’ ne surprinzi. Nu cumva ai febră? Or fi pus ăştia ceva în ţuică? Sandu dă din mână. N-am febră, am draci pe socră-miu… nullPăi n-a murit socră-tu acu’ cinci ani după votare, de ziseşi tu că a fost vorba despre infarct electoral şi politic? Nu merserăm noi la înmormântare, nu gustarăm o măslină şi-o colivă la pomană? La şase săptămâni te-ai îmbătat, ziceai că tare mult l-ai iubit, mai ales după ce te-a decorat într-o noapte cu Steaua Republicii în grad de Mare Machitor… Sandu Şpriţ trânteşte ceaşca pe masă, aproape că sar floricelele de pe ea… Bă, vă spun eu că s-a ţicnit, socă-miu s-a ţicnit, s-a dus şi l-a votat pe Băsescu, am şi eu sursele mele credibile. El era, mort şi îngropat, da’ cu drept de vot! L-am regăsit pe listă. Cum de-am dat peste el, nu vă spui, e secret… Ţin şi eu cu ai mei, chiar dacă dezamăgirea e mare. Da’ decât Geoană…Cu moartea pre urne călcând… Îţi dai seama ce campanie electorală au făcut ăştia pe lumea ailaltă de l-au convins pe socră-miu să-şi schimbe simpatiile politice? Nici să beau nu mai am chef… Gore şi Gicu râd strâmb. Cade şi cablul în cârciumă. Sandu cere ţuică în ceaşcă. De, tată socrule, vezi că te dăduşi cu ai mei până la urmă???

DE-ALE CHEFLIILOR - ALTE EPISOADE

SURSA FOTO - 7deadlysinners…; mahalo.com; redpox1st.wordpress.com


Azur - La o masa mai retrasa


SORIN PEPA =Merg acasa mort de beat


Constantin Enceanu - Bautura, bautura

Comments 49 Comments »

UPDATE MUZICAL - Gheorghe Dinică - “Sunt vagabondul vieţii mele”Geanina şi Cristian vă îmbrăţişează cu mare drag… Să aveţi o duminică excelentă, din toate punctele de vedere!


Pusca si cureaua lata


Cristian Rizescu - La Pomana Porcului


Marcel Budala - Sarba lautareasca

null

- Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul, dragă Sandu Şpriţ asta ţi-o doresc!
E un frig de-ţi plâng oasele în trup pe mai multe voci şi se zgribuleşte splina, dar în cârciumioara din cartier duduie centrala termică şi dă senzaţia că ar vrea să sară din perete… Nu se mai bea decât ţuică fiartă şi vin fiert de la o vreme, în consens cu tulburarea atmosferică de afară – vorba unuia -, e un miros de scorţişoară şi de piper care face ochii să lăcrimeze, dar atmosfera lasă roşeaţă veselă pe obrajii chefliilor implementaţi temeinic în discuţii… Gicu este într-o formă de zile mari, zice că murăturile dorm duse în saramură, iar la iarnă taie şi-un porc pentru care a întreprins deja demersurile necesare…
- L-am antamat, ca să zic aşa. Că în absenţa porcului eu nu percep sărbătorile de iarnă, pe cuvânt de onoare, n-am şorici sunt trist, n-am caltaboş trăiesc drame, n-am ficat trăiesc coşmaruri culinare, n-am şunculiţa pe fund de lemn şi cârnaţii condimentaţi mă simt ca un terchea-berchea. Vorbesc foarte serios. Vreau să mănânc piftie din picioarele mele de porc, cum s-ar zice… Mă duc înainte de Crăciun, îi iau gâtul la godac şi om sunt… Mi-e milă de porc, ce să zic, îmi curg şi lacrimile pe obraji, da’ stomacul meu cere şi aia, cere şi aia, aşa că nu las melancolia să-mi defrişeze
corasonul.
Gore clatină din cap, i se citeşte scepticismul în sprâncene.
- Gicule, să ştii că Europa nu e de acord cu introducerea cuţitului în gât de animal delicios şi plin de colesterol, aşa că treci pe la farmacie şi ia-ţi şi o seringă. Injectează-l cu patimă şi aplomb, intră şi tu în rândul oamenilor civilizaţi. Am vrut în Europa, nu trebuie să ne mai comportăm ca sălbaticii.

Soarbe câteva guri de vin din cana de lut, încrustată cu floricele vesele, şi-i dă lui Sandu o palmă peste umeri…
- Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul… Băi, Sandule, zi-i tu că nu e toamna frumoasă atunci când vorbeşte Gicu despre tradiţiile milenare cu aşa patos culinar… Anu’ trecut mi-a zâmbit portofelul în prag de sărbători mă dusei la ţară. Luai şi eu un porc. Viu. Nu vroia al dracu’ să moară şi ne-a alergat prin curte cu şişu-n gât. Da’ a fost tare bine, mai ales la pomana porcului. Cumnată-miu se cam trotilase, adică revenise la starea lui naturală, de zi cu zi, luase ţuică după ţuică,
a zis că în spiritul abominabilei crime care-i pune şoriciul la dispoziţie, iar sor-mea stătea lângă aragaz şi fierbea ibric după ibric… Şi o cânta cu glas de privighetoare trecută nullpe-aia cu mă dusei pe o cărare, mă-ntâlnii c-o fată mare. Ei, vise de-ale ei, amintiri de neuitat! Tu ce zici, se lasă cu porc în frigider sau nu? Că poţi să te duci şi la supermarket, iei de-acolo, gata ambalat…
Sandu Şpriţ stă cu Libertatea sub ochi şi se uită emoţionat la fata de la pagina cinci.
- Băieţi, ia priviţi cu jind ce făptură delicată, îmbină provocator senzualitatea cu privirea lascivă. E construită numai din picioare, observ… Şi este prevăzută cu sâni apoteotici. Cum fierbe viaţa-n ei… Porc, zici? Eu pe distinsa făptură aş lua-o sub aripa ocrotitoare, m-aş duce cu ea la
maiami bici şi nu m-ar mai interesa istoria sângeroasă a animalului numit porc. Aş face Crăciunul cu burta la soare şi cu berea la frunte. Gicule, să-mi dai şi mie nişte şorici şi să pui carne la borcan. Când vin de la plajă îţi împing o vizită. Şorici după maiami bici, rimează, poet mă numesc… Mă ling pe degete când iese carnea din untură, ca la mama acasă… O viaţă avem şi trebuie trăită! Voi cu porcu’, eu cu mândra…
Gore se înfige în ibricul cu vin şi umple ulcelele cu o dexteritate demnă de invidiat. Mai aruncă şi un ochi pe fereastră şi ridică din umeri, a pagubă. Vântul spulberă frunzele, iar picăturile de ploaie bat darabana cu o indiferenţă strigătoare la cer.
- Ce să faci tu la
maiami bici? Sănducule, acolo nu-i de tine, ai restanţă şi la întreţinere… Şi, una peste alta, ca s-o spunem pe şleau, fătuca asta de la pagina a cincea nu se uită la moaca ta nici dacă o legi la ochi. Te-ai dilit? Tu ai pus sculele-n pod de multă vreme, ai rămas cu uitatul şi cu oftatul. De-aia bei şi cânţi
Puşca şi cureaua lată, ce bărbat eram odată. Erai, că umblai din creangă-n creangă ca o pasăre pribeagă şi mă rugai pe mine să spun nevesti-tii că ai fost la şedinţă prelungită. De câte ori nu te-am scos eu din bucluc? Da’ acu, gata, ochii văd, inima cere, organismul nu şi nu… Dacă aude consoarta că benoclezi felinarele la fătuci dulci şi iabraşe mănânci conservă cu sardine în noaptea de revelion…
- Se zice
reveion, sare Gicu, aşa se zice, de ce nu învăţaţi şi voi să vorbiţi aşa cum se vorbeşte?
Gore aruncă un zâmbet superior.
- Ehe, uite unde era şi lingvistul nostru, una-două scoate limba la noi. Ne ia acu’ cu
sintaxa lu’ fraza de ne stă vinu-n gât… Gicuţă, tată, de când cu proiectul intitulat porc pe masă observ că te-ai emancipat. O să ne obligi să ascultăm muzică de cameră şi să vezi cum te excludem din decor… Chiar nu ai pic de ruşine, strici atmosfera? Mai bine vezi cum faci cu banii de porc, că la criza care se anunţă simt că-l desenzi pe peretele din bucătărie, ca un mic vangog ce eşti

Afară plouă din ce în ce mai tare, iar cheflii noştri comandă încă un vin fiert. Sandu mototoleşte Libertatea, nu înainte de a mai privi o dată pagina a cincea cu oarecare tristeţe în privire, apoi o aruncă fix în capul lui Gore. nullGicu îşi face socotelile pe un carneţel şi mormăie în barbă ceva din care reiese că o fi viaţa grea în România, da’ eu fără porc nu stau, votez porcul, aşa să ştiţi, iar Gore se ridică şi cere ca muzica să fie dată mai tare. Tocmai se aude vocea lui Dan Spătaru. Drumurile noastre, poate, se vor întâlni vreodată… Se răsuceşte către Sandu Şpriţ, pune mâinile în şolduri şi se hlizeşte.
- Toate drumurile duc undeva, dragii mei, dacă mi se permite să filozofez având alcoolemie la bord… Drumu’ lu’ Gicu duce la
destinaţia porc, al meu se îndreaptă către un alt reveion la cabana plăpumioara, iar al tău, Sandule, nu mai merge către maiami bici, ci către andropauză. Hai să bem, că şi andropauza trebuie sărbătorită cum se cuvine!!! Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul!!!

SURSA FOTO - nobine.wordpress.com; vulpeabucatar.com; sergianagrup.ro

DE-ALE CHEFLIILOR - ALTE EPISOADE

Comments 27 Comments »

www.Bloggerul.ro Hosted by powerhost.ro | regim hotelier bucuresti | Hi5 Email Finder | Reclamatii pe blogul consumatorului