UPDATE MUZICAL - 15.15 - Să ne reamintim melodii de primă mână… Still Loving You ( cu Filarmonica din Berlin) - Scorpions…
AM FOST ODATĂ NO MAN’S LAND
Îţi înfloresc gândurile în interiorul meu,
Sfidând temperaturile scăzute
Ale anotimpului, Iar eu trăiesc explozia de culoare
La intensitate maximală
Şi mângâi petalele catifelate
Ce murmură cromatic o dragoste ferită
De cenuşiul realităţii
Care ne atârnă bile metalice la picioare…
Grădina sufletului
Se transformă sub ochii tăi verzi
Într-un tărâm de poveste modernă,
Uitând suferinţele trecute
Ce produceau pe bandă rulantă
Buruieni ameninţătoare
Şi înţepăturile insistente ale unor ciulini
Insensibili.
Evitam plimbările prin grădina din mine,
Întorcând capul în partea cealaltă,
Gândindu-mă să părăsesc eul nemulţumit
Pentru a-mi da întâlnire cu tristeţea
La fiecare colţ de stradă…
A fost de ajuns să sădeşti în interiorul meu
Speranţa
Şi să o speli cotidian
Cu apă de dor
Pentru a-mi descoperi extaziat
Fertilitatea nebănuită
A sufletului revenit la viaţă…
UPDATE - 13.40 - DUPĂ-AMIAZĂ CU CÂNTEC… YNGWIE MALMSTEEN - “Icarus Dream Fanfare with Orchestra”. Un magician al chitarei pe care îl ascult de fiecare dată înmărmurit. Puteţi citi mai multe informaţii despre el aici şi aici…
DE DOR, DE MOARTE, DE IUBIRE…
Mozart - Requiem - Lacrymosa
Ne declarăm pierduţii unei lumi moderne
În care dorm tristeţi pe ultimele perne
Şi ne dorim o insulă pustie,
Gustând anonimat o veşnicie…
Am mai murit un pic de ceva zile,
Nu am avut la firma „Viaţă” pile
Şi-am vrut să dau cu pumnii-n tot prezentul
Dorind să-mi scriu până şi testamentul,
Că rostul poeziei, evident,
Devine fără sens într-un moment
Când pierzi ce n-ai fi vrut să pierzi
Şi nici nu poţi să mai recuperezi
Chiar dacă-ai duce permanent colivă
Spre o biserică definitivă…
Ne declarăm dispuşi să plângem mult,
Tu mă asculţi cum plâng, eu te ascult,
Îmi cade-o lacrimă pe piept şi doare
Şi nu-mi doream o astfel de-ncercare
Şi aş fugi cu tine mai departe,
Că-mi eşti şi dor şi dragoste şi carte
Şi te-am simţit în mine când am plâns,
Când un buchet de patimă am strâns,
Când prăbuşeam o lume-atât de mare
Reaprinzând o altă lumânare
Ca să fac punte şi să fac lumină,
Să meargă călătorul fără vină
Plătind şi vămi, plătind şi mici erori,
Ducând cu el coroanele de flori…
Ne declarăm deschişi la compromisuri
Când alţii-şi fac altare din înscrisuri
Şi-alimentează foc cu gânduri seci,
Lansând în aer acuzaţii reci,
Mă doare impotenţa din gândire,
Aş da pomană-un strop de fericire
Spre-a face zâmbet unde se mai plânge,
Acolo unde gheara morţii strânge…
Ne declarăm pierduţii unei lumi moderne,
Iar toamna un covor de gri aşterne
Dar te iubesc şi-n suflet mi te ţin,
Iar tu îmi spui că mă iubeşti deplin…
UPDATE - 14.05 - DUPĂ-AMIAZĂ CU CÂNTEC - Xandria - “Save my life”… NOTĂ - Xandria este o formaţie înfiinţată în Bielefeld (Germania), în 1997. Stilul formaţiei combină elementele de rock simfonic cu influenţele electronice şi ale rockului clasic. În 2003 a apărut pe piaţă primul album al trupei – „Kill the Sun” -, urmat în 2004 de albumul „Ravenheart”. Cel de-al treilea album al celor de la Xandria a ieşit pe piaţă în anul 2007, fiind intitulat „Salomé - The Seventh Veil”. După plecarea solistei Lisa Middelhauve (2008), Xandria a cooptat-o pe Kerstin Bischof – cunoscută pentru colaborarea cu trupa Axxis.
MĂRUL INTERZIS
Nightwish - End of all hope
Mă pierd printre oameni, păşesc de-a lungul unor trotuare obosite de paşi, privesc vitrine şi nu le văd, ascult tânguirea unui oraş în care totul pare aglomerat, prizonier al unei sufocări accentuate… Mă lovesc gânduri, regrete, amintiri, speranţe şi planuri care nu sunt duse niciodată la îndeplinire. Oraşul trăieşte prin oamenii care îl locuiesc, iar oraşul meu cunoaşte agonia unui început al sfârşitului previzibil. Mă întreb, hoinar prin tăcerea mea, dacă nu cumva ar trebui să stoarcem lacrimi şi să spălăm bulevardele murdare, însă investiţia în lacrimă este mai presus de puterile celor care îşi duc fiecare zi din postura de cocoşaţi ai capitalei… Acum se investeşte constant în incapacitatea de a zâmbi frumos şi în nedreapta intervenţie a factorului stres. Se înalţă rugi către sediile somptuoase ale băncilor, iar Zeul-Factură îşi cere jertfa în fiecare zi, oferind la schimb rânjetul unei crize financiare care merge încă în patru labe. După ce va depăşi această fază va învăţa să silabisească şi ne va spune că imnul naţional nu va mai fi Deşteaptă-te, române (oricum nu se mai trezeşte nimeni din somn), ci Deschide, gropare, mormântul… Mă pierd printre iluziile care te fac să pui capul pe pernă şi să visezi că mâine va fi totul feeric, apoi mă complac permanent într-o trezire dureroasă efectuată pe acordurile sumbre ale buletinelor de ştiri. Iubirea e ţinută la punctele vamale ale sufletului, i se cere o viză pe care nici nu mai are de unde să o ia şi este trimisă înpoi, către niciunde… Am văzut azi la piaţă o bătrână care vroia să cumpere un măr. Vânzătorul nu i l-a vândut. Pretindea achiziţionarea unei cantităţi mai mari. Mi s-a părut că se roteşte lumea cu noi toţi şi că ea are gustul mărului interzis pentru o bătrână care privea cu ochi nedumeriţi lipsa de omenie din faţa ei… Pur şi simplu şi-ar fi plătit mărul, nu îl cerşise. Unul de la coadă chiar strigase Hai, mamaie, că ne grăbim, te caută moartea pe-acasă… Aşa o fi fost, dar bătrâna vrusese să mănânce un măr înainte de eventuala întâlnire finală, atât şi nimic mai mult. Oraşul a ridicat neputincios din umeri…
Iar eu trăiesc explozia de culoare
Entries (RSS)