CRISTIAN LISANDRU

UPDATE - 11.54 - Un videoclip pentru o după-amiază pe care v-o doresc tuturor cât mai liniştită… GREGORIAN - “Nothing else matters” (Metallica). Mai multe informaţii despre Gregorian găsiţi aici…

TĂCEREA ULTIMEI TOAMNE…


era-ameno

MOTTO - “Câteodată îl văd pe tatăl meu în mine” - Peter Falk

Cuţitul durerii înfipt în piept…
Disperarea îşi cântă mut
Simfonia nescrisă pe vreo partitură,
Stai sub ghilotina vieţii
Şi râzi
Fără să intuieşti cât de brusc
Se poate termina totul…
Lumea merge înainte,
Dar a-ţi coase sufletul
Este imposibil
Şi atunci îţi strângi durerea la piept,

O săruţi pe obraji,
O mângâi ca pe o iubită,
O inviţi la dans prin fumul lumânărilor…
Marş funebru al inimii,
Cu bătăi de clopot alcătuit
Din toate cuvintele nespuse,
Regretul că n-ai fost mai mult
Alături de acela care s-a retras în tăcere
Pentru ca nu cumva să deranjeze…
S-a dus sus, acolo de unde te vede mai bine
Şi îţi urmăreşte fiecare pas
Cu ochi de tată
Care nu ţi-a dat niciodată o palmă.
Întreba doar ce mai faci
Şi apoi spunea să ai grijă
Fiindcă el este bine,
Înghiţind amintirile tinereţii
Împreună cu medicamentele,
Din ce în ce mai multe…
Tu erai cel mai important, fiule,
Tu erai cea mai importantă, fiică,
Chiar şi atunci când inima obosea
Şi refuza să mai pulseze
Printre frunzele ruginite
Ale ultimei toamne…

SURSA FOTO - mythinglinks.org


LOVE STORY


MOTTO - Toamna este o a doua primăvară, când fiecare frunză e o floare – Albert Camus

Picăturile de ploaie care alintă delicat fereastra îmi şoptesc pe mai multe voci că această toamnă mi se va aşeza pentru totdeauna la suflet. Anotimpul are chipul tău, de această dată, mă priveşte atent cu ochi verzi şi-mi oferă plăcerea permanentă de a mă pierde definitiv în mângâierea părului lung, ameţindu-mă cu aroma iubirii depline, netulburată de gânduri ostile şi ferită de asediile prelungite ale vănătorilor de comori. Îţi strălucesc în ochi diamante care îi fac pe mulţi să strângă pumnii a război, bombând piepturi în care inimile pulsează năvalnic şi împing dorinţă prin vene, însă ostilităţile rămân doar simple proiecte nefinalizate fiindcă în gândurile tale nu mai este loc acum pentru câmpuri de bătălie… Eu m-am luptat cu toamna de foarte multe ori, iubito, în turniruri prelungite absurd din care ieşeam întotdeauna învins. Mă prăbuşeam secerat pe pat de frunze moarte, agonizând împreună cu ele şi doar imaginea viitoarelor veri mă readucea la viaţă prin perfuzii cu speranţă de soare şi de cald. Acum, însă, după ce am încheiat cu ea o pace pe termen nelimitat, în urma unor negocieri purtate lângă o carafă în care clocotea sângele pământului, am să invit toamna la dans şi am să-i murmur la ureche melodii de neuitat. O toamnă care are chipul tău nu-mi mai poate fi niciodată adversar de temut, ci doar un martor atent ca nu cumva vreo rafală de vânt să-ţi tulbure liniştea abia câştigată…

SURSA FOTO - flickr.com

UPDATE - 11.32 - “Dragostea adevărată este o limbă pe care surzii o pot auzi şi orbii o pot vedea” - Gabriel Garcia Marquez. TE IUBESC, Geanina mea dragă, îţi doresc o zi frumoasă ca sufletul tău…


Miorita - TUDOR GHEORGHE


Să fugim împreună într-o noapte de toamnă
Să aflăm amândoi evadarea ce-nseamnă,
Să lăsăm în oraş tot trecutul perfid
Încuiat în seif, încastrat într-un zid.

Să găsim un conac cu o prispă imensă
Să  uităm de trăirea modernă, intensă,
Să deschidem un han şi să-l falimentăm,
Cu eşec în afaceri să ne alimentăm.

Să trăim cum vom şti, la nimic predispuşi,
Să-nvăţăm să zâmbim sau să fim indispuşi,
Să fie pomeni cu puhoaie de lume,
Cu ciorbă de varză, cu mâncare de prune.

Să trăim izolaţi dar să fim lângă toţi
Eu să vreau să mă uiţi, tu să-mi spui că nu poţi,
Să umblăm doar desculţi, apăsând iarba udă,
Să nu ne găsească amici sau vreo rudă.

Să fim noi şi atât, plus un han fără vad,
Să simţim cum pe jos corcoduşele cad,
Să culegem ciuperci, otrăvindu-ne-ncet,
Tu să spui c-ai slăbit, eu să par un ascet.

Să citim şi în stele, cu o mână sub ceafă,
Să-ţi pui la ureche şi dor şi garoafă
Să-mi dai un sărut cât e cerul de mare
Atunci când musteşte apusul de soare.

Să fim invitaţi la pomana lu’ Tase,
Vecinul din spate, de peste trei case,
Călcat de tractor chiar pe uliţa lui
Atunci când venea de la MAT făcut „cui”.

Să nu ne abţinem să spunem şi glume
Mâncând cu nesaţ din mâncarea de prune,
Din ciorba de varză făcută în tuci,
Să vrei să mai iei şi să nu mai apuci.

Să plîngem aflând că e-n lume război
Să râdem ştiind că nu vine la noi,
Să fim noi şi-un han redeschis între timp
Să avem un acelaşi perfect anotimp.

Anotimpul când via din deal s-a cules
Şi Gheorghe-al Vetei se-mbată mai des,
Să te ţin de mijloc înainte să-ţi spun:
„E un an excelent, s-a făcut un vin bun!”

Să-aducă poştaşul scrisori de la toţi,
De la fraţi, de la rude, de la veri şi nepoţi,
Să fim imploraţi să fugim de la sat,
Pledoarie  perfidă şi protest simulat.

Să-arunci în fântână telefonul mobil,
Să nu mai aştepţi un e-mail inutil,
Să nu mă mai tem de impozite mari,
Să vină la noi cei mai buni lăutari.

Să treacă o viaţă aşa cum am vrut,
Aşa cum visam şi cândva n-am putut,
Să ştie tot satul de dragostea noastră
Să fie-o garoafă tot timpul în glastră,

Şi când vom muri să ne plângă o lume,
Lângă ciorbă de varză şi mâncare de prune,
Să fim îngropaţi sus, pe deal, împreună
Şi-un câine să urle lugubru la lună…

SURSA FOTO - http://www.emanuela-ceapa.eu/

ANDI BOB ne-a lăsat - mie şi Geaninei - o altă dedicaţie muzicală de excepţie… O dedicăm şi noi tuturor musafirilor dragi… O zi cât mai bună să aveţi cu toţii!!!


FURDUI IANCU - Sa-mi canti cobzar




Constantin Eftimiu - La Ciolpan cu frunza lata

Mi-am tras toamna peste suflet şi-am făcut-o aşternut,
Am gustat o frunză tristă şi-un pahar cu tulburel,
Dintr-o dată, fără veste, toată vara m-a durut,
Şi-am simţit cum cântă vântul transformat în menestrel…

Vine toamna iar, iubito, vine toamna ca o lume,
Vine toamna, curge vinul din butoaiele de lemn,
Curge roşu tot pământul, e taninul pus pe glume
Iar o ploaie mocănească ne mai face câte-un semn…

Te iubesc ca pe-o beţie cu un vin de buturugă,
Vreau să fiu mahmur o viaţă, beat de tine repetat,
Către viile eterne voi trimite iarăşi rugă
Şi apoi voi stinge dorul aşezându-te pe pat…

Mi se pare că e toamnă cum nici nu a fost vreodată,
Parcă s-a schimbat decorul de când eşti în preajma mea,
Decantez melancolie cu o patimă turbată
Şi când vine dimineaţa sorb ţigara la cafea…

Fac din frunzele uscate un covor întins prin viaţă,
Să păşeşti pe el spre mine cu miros de fum în păr,
Vin ţăranii să aducă lumea satului la piaţă,
Tu ai buze-atât de roşii şi un gust profund de măr.

Te iubesc ca pe-un miracol, iar preludiul e tomnatec,
Prelungit în agonia nerăbdării strânsă-n frâu,
Pentru tine-aş fi furtună, grindină sau vânt zănatec
Sau m-aş transforma în vinul care curge ca un râu…

Hai să ne-mbătăm, iubito, în petrecere deplină,
În miros de toamnă lungă învelită în ştergar,
Sufletul mi-e plin de tine, cana mea de lut e plină
Şi îmi cântă la fereastră, de iubire, un cobzar…

SURSA FOTO - marasimilie.blogspot.com


GABI LUNCA - DA, MAMA, CU BICIU-N MINE…




Romica puceanu - Deschide Gropare Mormantul

MOTTO - Am umplut listele electorale cu doctori, dar clasa politică e tot bolnavă - Valeriu Butulescu

Gicule, se duce ţara de râpă, mă… Se duce de-a berbeleacul, e pe o pantă descendentă, cum au zis ăia ai lu’ Voiculescu, de la antena a treia şi mare minune de nu şi-or face şi antena a patra, ca să se uite la ea morţii din morminte, după ce va sta ţara pe năsălie… Cu lumânarea pe piept, învelită în tricolor şi cu Deşteaptă-te române, din somnul cel de moarte în interpretarea excepţională a lui Vali Vijelie… Privirea lui Sandu Şpriţ varsă melancolie pe faţă de masă, iar vânticelul tomnatec suflă scrumul din scrumierele în care stau chiştoacele la taifas, un fel de şezătoare a micilor vicii care dăunează foarte grav sănătăţii, vorba ălora de după calupurile publicitare. Mda, ascultaţi-mă pe mine, că am experienţa dezastrelor naţionale, se duce ţara de râpă, că bani de pensii nu mai sunt, bani de salarii nu mai sunt, femeiul ne-a dat şi când o să ne ia am dat noi de dracu’, datoria externă creşte de zici că i-au pus şi drojdie, plus că vine şi nenorocita de votare peste noi şi nu mai ştim pe unde să scoatem cămaşa cu gulerul ros. Criza rânjeşte, până şi soacră-mea rânjeşte, cică dacă eram şi eu patron acum nu mă mai stresam atât. Da, ce să zică şi hoaşca, nu se putea să nu comenteze ceva, niciodată nu m-a suferit. Aş cânta toată ziua Dă, mamă, cu biciu-n mine, da’ nici voce nu mai am de când a venit guvernul Boc numărul doi… Gore şi Gicu nu prea au chef de conversaţie, mai ales că simt amândoi fluxul de energie negativă care vine dinspre Sandu. Stau, sorb din pahare şi oftează. Iar sorb, iar oftează cu ochii ridicaţi către copertina terasei. Cum vremea promite o toamnă lungă, au preferat să stea afară şi să admire toamna… Că dacă eram pictor, desenam numa’ natură, numa’ natură desenam, pe cuvântul meu, murmurase Gore de cum se aşezase la masă, înainte de a comanda o păstrămioară şi-un must… Da’ n-am fost pictor, nici măcar zugrav n-am ajuns, din păcate sau din fericire, i-am spoit pereţii lu’ nevastă-mea odată şi a zis că dacă mă mai risc va divorţa în doi timpi şi trei mişcări… Că ea şi-a luat tinichigiu, nu pensular, aşa a spus, pensular, n-o mai auzisem pe-asta, dar femeile sunt întotdeauna o mare surpriză, trebuie să recunoaşteţi… Gicu, prea puţin atras de partea tomnatecă a lucrurilor, zisese că anotimpul acesta îmi provoacă frisoane în portofel, că trebuie aia, ailaltă, mama lu’ ailaltă şi întreaga lor familie. Tot scoţi şi la loc nu mai bagi nimic. Nu e în regulă, deloc, da’ se poate şi mai rău. Şi se aprinsese Sandu Şpriţ imediat, lovind cu pumnul în politica de pe Dâmboviţa şi bombănind că se duce ţara de râpă. Şi n-are cine să o mai scoată din groapă, că ştiţi şi voi, mortul de la groapă nu se mai întoarce. Ba se-ntoarce, dacă e strigoi, sare Gore nitam-nisam. Sau vampir. Am văzut anderuărld, trei serii, e cu vampiri. Da’ să vezi şi ce vampiroaice, Sandule, am rămas cu dureri de cap. Picioare lungi, ochi migdalaţi, păr buclat, buze ca focul… Aşa vampiroaice mai da, le-ai lăsa la gâtul tău o ţâră. Tu-i dai înainte cu Boc, cu Geoană, Crin şi Băselu’ şi ăia se băteau ca chiorii şi trăgeau cu gloanţe de argint în vârcolaci… Tare de tot, să mor eu, am stat cu ochii cât cepele, nici să mănânc n-am mai avut chef, a mea făcuse pui pe sticlă, nu mi-a trebuit. Un senviş, i-am strigat, un senviş şi atât, că e bătaia în toi… Şi noaptea le-am visat pe vampiroaice, se făcea că eram în castelul lor şi mă invitau la orgii. Eu nu prea vroiam, da’ ele trăgeau de mine. Când m-am trezit, trăgea nevastă-mea de mine, că întârziasem la servici. La ce te invitau, mă, la orgii sexoase? Pe tine???? Întrebarea ironică a lui Gicu rămâne suspendată, fiindcă Sandu Şpriţ n-are chef de filme. Băi, Gore, eu te-am sfătuit de multă vreme să te culturalizezi, că ai nevoie intensă, se citeşte pe faţa ta lipsa unor lecturi suplimentare făcute la timpul potrivit, da’ nu te-am trimis la filme de groază şi mister. Dă la sinteza zilei, dă la Badea, dă la acces direct, acolo ai groază, mister şi şerpi în burtă. Eu vorbesc de lucruri serioase, Gore, de viitorul ţării, al copilaşilor noştri şi al copilaşilor copilaşilor noştri. Gicu dă paharul peste cap. Aşa este, a zis şi Ştefan cel Mare asta, trebuie să ţinem cont de sfatul său fiindcă a domnit o viaţă de om. Lasă-l, Sandule, Gore dă din timp în timp în mintea copiilor, se uita la metrics într-o zi. Şi l-am întrebat dacă a înţeles ceva. Cică nu înţelesese nimic, da-i plăcea cum sărea cheanu rivs de colo-colo, în haina de piele. Bine că nu s-a făcut Gore al nostru critic ce film, îşi bătea joc şi de Naşu’ lu’ copola, zicea că au uitat occidentalii să aducă ploconul pe platourile de filmare! Sandu ronţăie din bucata de pastramă şi strânge paharul între degete. Ăia de la pedele s-au retras din sală când cu moţiunea de cenzură, se cred pe tarlaua lor, au căpătat curaj. Ceilaţi, opozabilii, se mănâncă între ei, se sfâşie, nu se coalizează, nu se încheagă, ca să zic aşa, îşi dau la gioale şi strigă că Băselu’ este pericolul suprem. O fi, că şi eu aşa gândesc, da fără coaliţie se cheamă că nu avem nici opoziţie. Şi fără opoziţie iese Băselu’ din nou, mai stă cinci ani şi atunci facem şi parastasu’ ţării… O să venim la cârciumă şi vom cânta Veşnica pomenire… Că Deschide, gropare, mormântul, nu va mai avea niciun haz. Ce să scoţi din mormânt, o Românie subnutrită care a sucombat sub ochii ălora de trebuia să aibă grijă de ea??? Nu zic eu bine? Gicu şi Gore îşi clatină capetele în acelaşi ritm, parcă sunt traşi cu aţa amândoi. Iar Gore îşi permite să intervină într-un târziu. Eu zic să mai luăm câte o pastramă, că de-aia e toamna frumoasă. Şi nişte vin, că mustul nu mi se urcă la cap şi mă simt rău. Bă, frumoasă toamnă, orice s-ar spune, criză, necriză, Boc, ne-Boc, eu pictor m-aş fi făcut, ca să pictez natura, să stau prin poiene cu şevaletul şi să ascult cum cântă cucu’… Tii, ce mi-ar fi plăcut… Sandu aruncă două hârtii de o sută de mii pe masă şi îl împunge cu degetul. Gore, să fii tu atent la mine, să nu-mi mai spui mie Sandu Şpriţ dacă nu desenează ăştia numa’ natură moartă la nivel naţional în scurtă vreme. Atunci o să auzi cum cântă fantoma cucului’, că tot ziceai de anderuărldul ăla cu vampiroaice sexy. A pagubă o să cânte, mă…

SURSA FOTO - drobetaturnuseverin.net; freshwap.net; exploringourmatrix..

DE-ALE CHEFLIILOR - ALTE EPISOADE


Richard Marx - Waiting For You

Să-mi vii de departe, să-mi vii în sfârşit,
Mă doare mileniul şi sunt obosit,
Mă doare un dor de durere atins,
Coşmaruri apasă, coşmaruri m-au nins…
Te-aştept cu dorinţa ascunsă în gând,
Să-mi vii mai încet sau să-mi vii alergând,
Dar vino, iubito, pe drumuri pustii,
Atunci când din noapte fac iarăşi o zi
Şi-ascult cum îmi cântă o toamnă la geam,
Prin gânduri te pierd, tot prin gânduri te am…
Să-mi vii ca nălucă sau femeie să-mi vii
Şi-n ziduri de suflet te voi rezidi,
Să-mi vii mai degrabă, de poţi şi de vrei,
Că nu mai am ochi pentru alte femei
Şi nu mai am suflu de-atâta efort,
Îmi vine să râd când nu ştiu să mă port,
Un ins  predispus la alint repetat,
Copil dimineaţa şi noaptea bărbat…
Să-mi vii cu tot cerul pe umeri ţinut,
Că mult te-am dorit şi mult te-am mai vrut
Şi parcă ştiam că desparţi orizont
Chiar dacă zâmbeam cu figură de tont,
Chiar dacă strigam prin decor că-i târziu,
Că nu mai am timp lângă tine să fiu…
Să-mi vii ca miracol, să-mi vii ca destin,
Îmi pun aşteptarea-n paharul cu vin
Şi număr minute, şi sparg nişte nuci…
Să-mi vii. Să-mi rămâi. Şi să nu te mai duci…