UPDATE MUZICAL - 15.15 - Să ne reamintim melodii de primă mână… Still Loving You ( cu Filarmonica din Berlin) - Scorpions…
AM FOST ODATĂ NO MAN’S LAND
Îţi înfloresc gândurile în interiorul meu,
Sfidând temperaturile scăzute
Ale anotimpului, Iar eu trăiesc explozia de culoare
La intensitate maximală
Şi mângâi petalele catifelate
Ce murmură cromatic o dragoste ferită
De cenuşiul realităţii
Care ne atârnă bile metalice la picioare…
Grădina sufletului
Se transformă sub ochii tăi verzi
Într-un tărâm de poveste modernă,
Uitând suferinţele trecute
Ce produceau pe bandă rulantă
Buruieni ameninţătoare
Şi înţepăturile insistente ale unor ciulini
Insensibili.
Evitam plimbările prin grădina din mine,
Întorcând capul în partea cealaltă,
Gândindu-mă să părăsesc eul nemulţumit
Pentru a-mi da întâlnire cu tristeţea
La fiecare colţ de stradă…
A fost de ajuns să sădeşti în interiorul meu
Speranţa
Şi să o speli cotidian
Cu apă de dor
Pentru a-mi descoperi extaziat
Fertilitatea nebănuită
A sufletului revenit la viaţă…
UPDATE MUZICA - 11.00 - Gabi ne-a dedicat, mie şi Geaninei iubite, această melodie… Mulţumim mult de tot!
MOTTO – „Frumuseţea unui sentiment se măsoară prin sacrificiul pe care eşti gata să-l faci pentru el…” – John Galsworthy
SENTIMÉNT, sentimente, s.n. Proces afectiv specific uman, care exprimă atitudinea omului faţă de realitate; simţământ. ♦ Afecţiune (vezi DEX).
Sentimentele au nevoie de protecţie permanentă. Până acum nu s-a inventat încă un serviciu special de pază şi protecţie a sentimentelor, aşa că suntem datori să asigurăm prin forţe proprii liniştea acestora în fiecare zi şi în fiecare noapte. S-ar putea spune că ne transformăm pe negândite în santinele aflate într-un permanent serviciu de gardă, numai că armele din dotare nu miros a ulei şi nici nu lasă răceală în palme. Păzim sentimentele cu sufletul, atât şi nimic mai mult. Sufletul este o armă, aş putea fi întrebat? Cred că sufletul este cea mai puternică şi fiabilă armă de care dispunem, iar sentimentele-cartuşe nu lasă în urma impactului răni sângerânde, ci rănile dulci şi sensibile ale iubirii… Astfel de răni sunt pansate de priviri duioase, curăţate de mângâieri pătimaşe şi vindecate temporar sau pentru totdeauna prin acele cuvinte-medicament strânse în Vocabularul Iubirii… Vă propun tuturor să ne păzim cu mare grijă sentimentele, fiindcă atunci când sunt părăsite de gardienii lor nu trăiesc decât cruda alternativă a decesului rapid. Uneori, sentimentele nici nu mai au timp să verse o lacrimă în amintirea momentelor frumoase mult prea repede uitate… Nu ne rămâne decât să veghem asupra lor cu duioşie şi să nu adormim niciodată în timpul serviciului de gardă…
Rămân aşezat între palmele tale
Şi descopăr protecţia cotidiană
A iubirii împlinite… Adăpostul catifelat
Pe care mi-l dăruieşti de fiecare dată
Lasă urmele amprentelor dulci
Pe fruntea mea
Pentru a mă descoperi marcat
Cu pecete fierbinte,
Iar eu mă ascund de tot şi de toate
În spatele gândurilor de bine
Şi savurez izolarea sentimentală
Spre care mă îndreptam
Fără să fiu convins că o voi atinge vreodată…
Între palmele tale devin fetus
Ce înoată fericit în lichidul amniotic,
Privirea ta mă hrăneşte consistent
Spre o grabnică dezvoltare,
Mângâierile pătimaşe
Scriu poveşti de dor în sufletul răsfăţat
Şi voi veni pe lume
Pentru a striga „Iubito!”, nu „Mamă!”,
Pe deplin conştient că numai datorită ţie
M-am reinventat
Din cioburile unui trecut anemic…
UPDATE MUZICAL - 13.05 - REMEMBER - “Hold me now”, Johnny Logan…
CE SE ÎNTÂMPLĂ CU NOI?
Cafe del Mar - I hope the yesterday
Pierduţi prin ceaţa crizei mondiale, încercăm să trăim în fiecare zi mai bine. Guvernanţii se iau de revere cu sindicatele, am uitat de poezia care nu mai atrage aproape pe nimeni, fiind considerată materie siropoasă şi desuetă, navigăm cea mai mare a timpului pe internet şi nu mai avem răbdarea să răsfoim o carte, iar anotimpurile ne marchează încetul cu încetul, îmbătrânindu-ne prematur şi ireversibil. În aer pluteşte mirosul tristeţii. Izul vechilor şi noilor regrete se insinuează în suflete împreună cu cel al regretelor viitoare, optimismul se află permanent pe năsălie, cu mâinile pe piept, păşim prin bălţile unei toamne care ne păcăleşte prin ploi ce nu pot spăla petele de pe conştiinţe şi cântăm în gura mare „Altădată, altădată, o s-o facem şi mai lată!” Suntem cu fiecare zi care trece din ce în ce mai apăsaţi şi împovăraţi de grija pentru ziua care urmează, plânge leul devalorizat în portofele ascunse prin buzunare şi, cu ochii către cer, unii dintre noi aşteaptă un semn divin care nu va veni niciodată. Bătrânii spuneau că „Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi bagă în traistă” sau că „norocul şi-l face omul cu mâna lui”. Norocul… Ne considerăm norocoşi dacă rămânem în continuare încadraţi în câmpul muncii, tinerii rumegă gânduri de ducă spre orizonturi îndepărtate, în speranţa că talentele lor vor putea să fie puse în valoare în curtea altora, iar ţara lâncezeşte… Aceasta este senzaţia actuală – lâncezeală la nivel naţional, punctată din când în când de întâmplări prezentate de posturile de televiziune la ore de vârf. Anul 2010 N-ARE semne bune, am putea să spunem, în pofida obişnuinţei de a crede că „speranţa moare ultima”. Când speranţa este pusă cu spatele la zid, când se trage în ea cu toate armele de distrugere în masă a speranţelor, este foarte greu să guşti optimism pe pâine… România lâncezeşte. Şi, odată cu ea, noi – cei care privim spre mâine cu mânie sub gene…
SURSA FOTO - zazzle.com
O fotografie foarte frumoasă primită de la Gabi… Mulţumesc!
UPDATE - 12.30 - O melodie superbă pentru o zi de luni destul de închisă la chip - STRATOVARIUS - “Forever”…
PASUL DINTRE SPERANŢĂ ŞI FERICIRE
Eram prizonierul unor pereţi de sticlă,
Venea lumea ca la urs
Şi mă arăta cu degetul,
„Iată-l pe cel care caută iubirea cu lumânarea
Şi nu reuşeşte să o găsească,
De ce nu renunţi, domnule,
Nu te-a plictisit indiferenţa vieţii?”
Le dădeam cu tifla,
Fiindcă speranţa moare ultima,
O turnam în pahar
Şi o aruncam pe gât,
O înghiţeam cu sorbituri mari,
Ca să ajungă direct în inimă,
Iar postura de obiect însufleţit al unui muzeu
Cu pereţi de sticlă
Nu-mi provoca insatisfacţiile bănuite…
Umblam mahmur,
Învârtindu-mă în cercuri din ce în ce mai mici
Până m-am oprit
Şi am simţit privirea ta verde
Care a transformat aşteptarea în cioburi,
Eliberându-mă…
Umblu şi acum pe trei cărări,
Trebuie să recunosc,
Numai că am renunţat la desfacerea sticlelor
Cu speranţă
Şi beau doar fericire
Adusă din podgorii de suflet,
În fiecare zi…
UPDATE - Mă uit într-o doară pe arhiva blogului şi observ că am împlinit un an de bloggerit (pe 07.11 a fost ziua specială)… Cum trece timpul… Bine zicea Eliade: “Timpul este singurul lucru care se pierde într-adevăr”. Mi-a plăcut, îmi place şi-mi va plăcea! Frumoasă lumea asta a blogosferei, una pe care unii o mai iau peste picior din când în când, din păcate… La bună recitire tuturor!
Ce mergi, domnule, cu mâinile în buzunare prin viaţă? Aşa m-a întrebat cineva, convins fiind deplasarea cotidiană prin ceea ce numim – conform DEX - sinteză a proceselor biologice, fizice, chimice, mecanice care caracterizează organismele trebuie efectuată în smoking… Eu umblam în blugi rupţi la genunchi şi aruncasem pe umeri un tricou negru lălâu de pe pieptul căruia trimitea bezele Yngwie Malmsteen… M-am oprit câteva minute, am aprins o ţigară – mă văd nevoit să mărturisesc să a avut un gust extraordinar - şi i-am spus că viaţa nu devine irascibilă din cauza unor astfel de amănunte lipsite de consistenţă. E chiar fericită atunci când o străbaţi cu sufletul curat, indiferent de ţinută. Aha, îi dai cu Pronto, zice tot el… Am râs. Şi mi-am imaginat cât de bine ar fi dacă şi-ar putea spăla unii conştiinţele cu vreun detergent minune… Din nefericire pentru ei, petele de pe suflet nu ies niciodată la curăţat, în pofida evoluţiei constante a tehnicii aferente achiziţionată pe bani grei de curăţătoriile care apar precum ciupercile după ploaie…
UPDATE MUZICAL - 17.00 - ELVEŢIENII NU PRODUC DOAR CEASURI, ÎŞI MAI ÎNTORC FAŢA ŞI CĂTRE ROCK - GOTTHARD (”The Call”). NOTĂ - Gotthard este o trupă de rock elveţiană, înfiinţaţă în 1992, la Lugano, de Steve Lee şi Leo Leoni…
UPDATE POLITIC - 13.31 - BĂSESCU ŞI DRAMELE PRIMULUI MANDAT - Azi-dimineaţă citeam pe blogul foarte interesant al lui Marius Ola o declaraţie şocantă a Băsescului… Iată ce a ciripit dânsul pe la Craiova, influenţat evident şi de zăibărelul aferent: „Deşi nu mi-a plăcut, mai vreau încă un mandat”… Da, dom’ preşedinte, o dată e ca niciodată, aşa se spunea, cu alte conotaţii, nicidecum politice. Salut pe această cale masochismul politic al preşedintelui rupt de realitate şi sper să nu mai trăiască astfel de neplăceri după alegerile care bat la uşi închise. Mare ţi-e ipocrizia…
Ascult sunetul propriilor paşi
Care trasează potecă prin viaţă
Şi mă conduc pe acorduri de suflet
Către împlinirea
Unui destin personal neştiut…
Am renunţat de multă vreme
La alergarea furibundă,
Spre mulţumirea deplină a plămânilor,
Şi mă deplasez domol,
Ca un turist predispus la observarea peisajului
Fără să rateze vreun amănunt… Hei, eşti un turist prin viaţa ta? Fii serios…
Poate că da,
Am în spate un rucsac plin cu amintiri
Şi consum la diferite intervale de timp
Hrană rece,
Oferindu-mi picnicul relaxant
În poiană înconjurată de gânduri
Cu tulpină groasă… Dacă mergi pe trasee nemarcate
S-ar putea să te rătăceşti,
Îmi spune aceeaşi voce interioară…
Şi chiar crezi că există marcaje colorate
Pe potecile vieţilor noastre? Întreb şi eu, ca să mă bag în seamă…
Pur şi simplu
Nu am cum să mă rătăcesc
Prin propria viaţă,
Mai ales acum
Când privirea ta
Mă călăuzeşte prin labirintul destinului
Ca un fir al unei Ariadne moderne…
SURSA FOTO - louisdiamondshoes…
Sursa foto UPDATE POLITIC - roxanaiordache.files.wordpress.com
UPDATE - 18.00 - Vă dorim tuturor o seară cât mai liniştită şi vă dedicăm o melodie delicată a celor de la Within Temptation… “The swan song”…
UPDATE - 14.24 - Vă invit să vizitaţi blogul Simte-te ca o lebădă, blogul frumoasei Ana Maria, fiica Geaninei! Bun venit în blogosferă, Ana Maria, la cât mai multe postări şi la cât mai mulţi vizitatori!
UPDATE - 08.30 - Revista online “Tânărul Scriitor( (Revista tinerilor scriitori români de pretutindeni) a publicat textul meu “Două minute” - din seria “Ape tulburi”. Cei care nu au timp să-l mai caute pe blog îl pot citi/reciti aici… Mulţumesc.
UPDATE - 07.10 - MELODIA ZILEI - NIGHTWISH - “Sleeping sun” (voce - Tarja Turunen, soprană lirică)… NOTĂ - Nightwish este o formaţie finlandeză de metal simfonic, fondată în anul 1996 în oraşul Kitee. Nightwish a contribuit semnificativ, spre sfârşitul anilor 1990, la creşterea popularităţii genului de muzică heavy metal cu elemente simfonice. Din punctul meu de vedere, plecarea Tarjei Turunen a fost o pierdere ireparabilă, pentru că noua solistă - tot respectul pentru Anette Olzon, dar trebuie să o spunem - este pur şi simplu… din alt film. Mai multe informaţii aici…
DECLAR PE PROPRIA RĂSPUNDERE
Elvis Presley - I Want You, I Need You, I Love You
Eu nu te urmăresc cu ochi de vultur
Din înalturi
Şi nici nu te ţin ferecată,
Ascunsă permanent privirilor indiscrete…
Nu am provocat pe nimeni la duel,
Iar excesele verbale survenite pe fondul
Orgoliului masculin
Picură stropii amari ai dezamăgirii
Indusă de propriile temeri…
Nu am pornit în călătorie lungă,
Spre a sustrage luna înfiptă în cerul tomnatec
Şi nici nu mi-am ascuţit spada
Atunci când tu răsuceşti fuior de vise
În miez de noapte…
Pur şi simplu te iubesc absolut normal.
Există o normalitate a iubirii?
Bineînţeles…
Este acea stare sentimentală de bine
În care promisiunile nu-şi mai au locul,
Iar partenerii se privesc în ochi
Şi conştientizează instantaneu
Reciprocitatea iubirii…
Totuşi,
Chiar dacă nu voi provoca pe nimeni la duel
Şi nici nu-mi voi ascuţi spada virtuală,
Îţi voi cânta pe strune de suflet
O baladă,
Apoi voi declara închise
Turnirurile prezente sau viitoare…
Neluat de nimeni în seamă,
Mă voi declara nebun de tine,
Transformându-te pentru totdeauna
În cămaşa mea de forţă…
Sufletul meu
Se odihneşte liniştit în palmele tale,
Simţind răsuflare duioasă
Şi dezmierdare blândă…
Visele frumoase ale spiritului meu
Trăiesc înflorirea macilor
Alintaţi de mângâieri solare,
Împlinindu-se spre a-ţi fi
Bucurie vizuală permanentă.
Mă acoperi cu cerul,
Îmi pui sub cap pernă de nor,
Mă înfăşori în sărutări pătimaşe,
Iar atunci când buzele mi se usucă de sete
Laşi să curgă
Lacrimi de bucurie peste ele
Şi îmi sigilezi gura
Cu pecetea incandescentă a buzelor moi…
Sufletul meu tresare la fiecare atingere,
Gustă emoţie şi febră,
Îngână imn de mulţumire
Şi se oferă voluntar
Pentru a-ţi deveni jertfă…
Tu nu eşti o zeitate, iubito,
Însă rămâi în fiecare zi
Punct de reper esenţial
Al noii mele existenţe…
UPDATE - 14.05 - DUPĂ-AMIAZĂ CU CÂNTEC - Xandria - “Save my life”… NOTĂ - Xandria este o formaţie înfiinţată în Bielefeld (Germania), în 1997. Stilul formaţiei combină elementele de rock simfonic cu influenţele electronice şi ale rockului clasic. În 2003 a apărut pe piaţă primul album al trupei – „Kill the Sun” -, urmat în 2004 de albumul „Ravenheart”. Cel de-al treilea album al celor de la Xandria a ieşit pe piaţă în anul 2007, fiind intitulat „Salomé - The Seventh Veil”. După plecarea solistei Lisa Middelhauve (2008), Xandria a cooptat-o pe Kerstin Bischof – cunoscută pentru colaborarea cu trupa Axxis.
MĂRUL INTERZIS
Nightwish - End of all hope
Mă pierd printre oameni, păşesc de-a lungul unor trotuare obosite de paşi, privesc vitrine şi nu le văd, ascult tânguirea unui oraş în care totul pare aglomerat, prizonier al unei sufocări accentuate… Mă lovesc gânduri, regrete, amintiri, speranţe şi planuri care nu sunt duse niciodată la îndeplinire. Oraşul trăieşte prin oamenii care îl locuiesc, iar oraşul meu cunoaşte agonia unui început al sfârşitului previzibil. Mă întreb, hoinar prin tăcerea mea, dacă nu cumva ar trebui să stoarcem lacrimi şi să spălăm bulevardele murdare, însă investiţia în lacrimă este mai presus de puterile celor care îşi duc fiecare zi din postura de cocoşaţi ai capitalei… Acum se investeşte constant în incapacitatea de a zâmbi frumos şi în nedreapta intervenţie a factorului stres. Se înalţă rugi către sediile somptuoase ale băncilor, iar Zeul-Factură îşi cere jertfa în fiecare zi, oferind la schimb rânjetul unei crize financiare care merge încă în patru labe. După ce va depăşi această fază va învăţa să silabisească şi ne va spune că imnul naţional nu va mai fi Deşteaptă-te, române (oricum nu se mai trezeşte nimeni din somn), ci Deschide, gropare, mormântul… Mă pierd printre iluziile care te fac să pui capul pe pernă şi să visezi că mâine va fi totul feeric, apoi mă complac permanent într-o trezire dureroasă efectuată pe acordurile sumbre ale buletinelor de ştiri. Iubirea e ţinută la punctele vamale ale sufletului, i se cere o viză pe care nici nu mai are de unde să o ia şi este trimisă înpoi, către niciunde… Am văzut azi la piaţă o bătrână care vroia să cumpere un măr. Vânzătorul nu i l-a vândut. Pretindea achiziţionarea unei cantităţi mai mari. Mi s-a părut că se roteşte lumea cu noi toţi şi că ea are gustul mărului interzis pentru o bătrână care privea cu ochi nedumeriţi lipsa de omenie din faţa ei… Pur şi simplu şi-ar fi plătit mărul, nu îl cerşise. Unul de la coadă chiar strigase Hai, mamaie, că ne grăbim, te caută moartea pe-acasă… Aşa o fi fost, dar bătrâna vrusese să mănânce un măr înainte de eventuala întâlnire finală, atât şi nimic mai mult. Oraşul a ridicat neputincios din umeri…
Iar eu trăiesc explozia de culoare
Adăpostul catifelat
Pierduţi prin ceaţa crizei mondiale, încercăm să trăim în fiecare zi mai bine. Guvernanţii se iau de revere cu sindicatele, am uitat de poezia care nu mai atrage aproape pe nimeni, fiind considerată materie siropoasă şi desuetă, navigăm cea mai mare a timpului pe internet şi nu mai avem răbdarea să răsfoim o carte, iar anotimpurile ne marchează încetul cu încetul, îmbătrânindu-ne prematur şi ireversibil. În aer pluteşte mirosul tristeţii. Izul vechilor şi noilor regrete se insinuează în suflete împreună cu cel al regretelor viitoare, optimismul se află permanent pe năsălie, cu mâinile pe piept, păşim prin bălţile unei toamne care ne păcăleşte prin ploi ce nu pot spăla petele de pe conştiinţe şi cântăm în gura mare „Altădată, altădată, o s-o facem şi mai lată!” Suntem cu fiecare zi care trece din ce în ce mai apăsaţi şi împovăraţi de grija pentru ziua care urmează, plânge leul devalorizat în portofele ascunse prin buzunare şi, cu ochii către cer, unii dintre noi aşteaptă un semn divin care nu va veni niciodată. Bătrânii spuneau că „Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi bagă în traistă” sau că „norocul şi-l face omul cu mâna lui”. Norocul… Ne considerăm norocoşi dacă rămânem în continuare încadraţi în câmpul muncii, tinerii rumegă gânduri de ducă spre orizonturi îndepărtate, în speranţa că talentele lor vor putea să fie puse în valoare în curtea altora, iar ţara lâncezeşte… Aceasta este senzaţia actuală – lâncezeală la nivel naţional, punctată din când în când de întâmplări prezentate de posturile de televiziune la ore de vârf. Anul 2010 N-ARE semne bune, am putea să spunem, în pofida obişnuinţei de a crede că „speranţa moare ultima”. Când speranţa este pusă cu spatele la zid, când se trage în ea cu toate armele de distrugere în masă a speranţelor, este foarte greu să guşti optimism pe pâine… România lâncezeşte. Şi, odată cu ea, noi – cei care privim spre mâine cu mânie sub gene…
UPDATE POLITIC - 13.31 - BĂSESCU ŞI DRAMELE PRIMULUI MANDAT - Azi-dimineaţă citeam pe blogul foarte interesant al lui 
Hei, eşti un turist prin viaţa ta? Fii serios…
Entries (RSS)