Îţi cânt iubirea în fiecare oră a zilelor
Care aştern peste noi
Bucuria percepută
Printr-o creştere constantă a pulsului…
Există un miracol evident
Al sentimentelor intersectate
Şi îmbrăţişate permanent, Iar transformarea mea în menestrel modern
Hrănit cotidian De apa vie a buzelor tale
Este o rezultantă firească
A dorului nestins
Înfipt în trupul înfometat,
Niciodată sătul de dragoste…
Noi ne-am regăsit în această viaţă
După ce ne iubisem constant
În universuri paralele
Şi ne pierdusem temporar
Fiindcă soarta ingrată a ţinut morţiş
Să devină ironică
Un oarecare interval de timp…
Recuperăm cu aviditate anii
În care ne iubeam
Fără să ne atingem,
Conştienţi că reîntâlnirea prezisă
Pe o frunză verde a destinului
Nu mai poate fi contestată de nimeni…
Îţi cânt iubirea în fiecare oră,
Iar universurile paralele
În care ne-am îmbrăţişat de-a lungul vremurilor
Devin treptele de lumină
Aşezate sub paşii noştri
Ce şi-au căutat drumul către
Un orizont comun…
UPDATE MUZICA - 11.00 - Gabi ne-a dedicat, mie şi Geaninei iubite, această melodie… Mulţumim mult de tot!
MOTTO – „Frumuseţea unui sentiment se măsoară prin sacrificiul pe care eşti gata să-l faci pentru el…” – John Galsworthy
SENTIMÉNT, sentimente, s.n. Proces afectiv specific uman, care exprimă atitudinea omului faţă de realitate; simţământ. ♦ Afecţiune (vezi DEX).
Sentimentele au nevoie de protecţie permanentă. Până acum nu s-a inventat încă un serviciu special de pază şi protecţie a sentimentelor, aşa că suntem datori să asigurăm prin forţe proprii liniştea acestora în fiecare zi şi în fiecare noapte. S-ar putea spune că ne transformăm pe negândite în santinele aflate într-un permanent serviciu de gardă, numai că armele din dotare nu miros a ulei şi nici nu lasă răceală în palme. Păzim sentimentele cu sufletul, atât şi nimic mai mult. Sufletul este o armă, aş putea fi întrebat? Cred că sufletul este cea mai puternică şi fiabilă armă de care dispunem, iar sentimentele-cartuşe nu lasă în urma impactului răni sângerânde, ci rănile dulci şi sensibile ale iubirii… Astfel de răni sunt pansate de priviri duioase, curăţate de mângâieri pătimaşe şi vindecate temporar sau pentru totdeauna prin acele cuvinte-medicament strânse în Vocabularul Iubirii… Vă propun tuturor să ne păzim cu mare grijă sentimentele, fiindcă atunci când sunt părăsite de gardienii lor nu trăiesc decât cruda alternativă a decesului rapid. Uneori, sentimentele nici nu mai au timp să verse o lacrimă în amintirea momentelor frumoase mult prea repede uitate… Nu ne rămâne decât să veghem asupra lor cu duioşie şi să nu adormim niciodată în timpul serviciului de gardă…
UPDATE MUZICAL - 14.00 - Vă mai aduceţi aminte de Falco? O piesă excepţională - “Jeanny” (1985)…
GUSTUL INCONFUNDABIL AL PLĂCERILOR COTIDIENE…
Îmi place să rămân încleştat în braţele tale,
Ca şi cum aş şti
Că în minutele următoare
Mi te va răpi cineva pentru totdeauna…
Îmi place să te sărut ca şi cum aş şti
Că arsura buzelor tale
Va deveni simplă aducere-aminte
Care mă va chinui la nesfârşit…
Îmi place să fac dragoste cu tine
Conştient că dansul erotic furibund
Ai cărui paşi îi cunoaştem pe dinafară
Nu trebuie să se termine niciodată…
Muzicalitatea şoaptelor tale
Mă îndeamnă să pun dragostea pe partitură,
Într-o cheie încă neinventată
De marii compozitori ai lumii…
Îmi place să-ţi privesc ochii verzi
În momentele când strălucesc de emoţie
Şi-şi cer dreptul de a fi mângâiaţi de genele mele…
Îmi place…
Această incomensurabilă plăcere cotidiană
Şerpuieşte prin venele mele
Cu viteză uimitoare
Iar inima pompează sentimente
Şi ajunge tobă mare a unei orchestre retrasă
În trupul meu…
Îţi cânt iubirea ca şi cum aş şti
Că-mi va dispărea vocea subit,
După ce mă prăbuşesc iremediabil
Peste sufletul tău
Şi sfâşii tăcerea cu strigăt de bine…
Sting - Fields of gold
Oamenii nu mai cred în poveşti
Fiindcă fiecare zi este o luptă pentru supravieţuire…
Oamenii nu mai cred în frumos
Fiindcă sunt înconjuraţi
De urâtul care le invadează intimitatea Cu un rânjet hâd pe chip…
Oamenii nu mai cred în iubire
Fiindcă sentimentele sunt ucise din faşă, Iar a face dragoste devine lucru mecanic
Efectuat sub lumina reflectoarelor…
Cu toate acestea,
Există şi oameni care deschid cărţile cu poveşti,
Admiră opere de artă ale visătorilor
Din toate timpurile
Şi spun „Te iubesc” fără să se gândească neapărat
La o nouă poziţie sexuală…
Te mângâi prin cuvinte când nu eşti lângă mine
Şi te dezmierd cu palme nerăbdătoare
Atunci când mizeria străzii
Zgârie uşa cu ghearele.
Acoperă-ţi urechile pentru a nu mai auzi
Cum sună obsedant o sirenă a vulgarităţii
Agăţată la fiecare intersecţie
Şi oferă-mi şansa de a spune încă o dată
Că îmi permit să extrag frumosul din viaţă
Doar alături de tine,
Chiar şi atunci când simt în ceafă
Răsuflarea perversă
A unui mileniu impur…
ERA - Flowers Of The Sea
Noi ne-am aruncat în iubire
Fără vestă de salvare
Şi am învăţat să înotăm în tandem
Printre sentimente curate
Tratând cu indiferenţă vârtejurile
Care încercau să ne tragă în adâncuri… Ne-am susţinut unul pe celălalt
Atunci când valurile ne loveau
Buzele crăpate,
Dorind să ne invadeze plămânii
Apăsaţi de o presiune permanentă
Şi n-am lansat vreun SOS
Către eventuale mâini salvatoare…
Ne-am îmbrăţişat la lumina lunii,
Călcând în picioare ape tulburi,
Iar insula binefăcătoare ne-am construit-o singuri,
Din aluviunile aduse în fiecare zi
De apele învolburate ale dorului comun.
Dacă am fi fost condamnaţi să înotăm
Până la capătul zilelor
Ne-am fi transformat în oameni-amfibie
Care respiră iubirea prin branhii,
Mângâindu-ne solzii cu spumă de val…
Te-aş fi dus până pe fundul mării,
În călătorie de nuntă
Printre epave scufundate,
Şi aş fi aşternut pat de alge într-o cochilie uriaşă
Pentru a ne iubi acolo,
Ca doi îndrăgostiţi
Evadaţi definitiv din raza de acţiune
A sonarelor…
Frank Sinatra - Moon Love Azi-noapte, după ce am făcut dragoste,
Mi-am visat ursitoarele.
Se prinseseră într-un dans năvalnic,
Desenând cerc de foc
Sub lumina lunii înfiptă
În vârf de brad…
Am coborât din pat
Pentru a simti sub tălpile fierbinţi
Iarba neprihănită,
Neatinsă de lama ascuţită a coasei
Şi am ascultat liniştea pădurii Cu sufletul deschis… „Te-ai născut sub o zodie norocoasă”,
Mi-au spus ursitoarele,
În vreme ce se roteau din ce în ce mai repede,
Ameţindu-mă… „Ai avut puterea să crezi în iubire
Chiar şi atunci când te-au pus sentimentele
În genunchi,
Pentru a-ţi turna pe gât
Pocalul dezamăgirii…
N-ai fugit de speranţă şi n-ai întins deget ameninţător
Înspre dragostea care nu mai venea.
Acum vei iubi, în sfârşit, pe de-a-ntregul…
Bucură-te!”
Am mângâiat cu ochii umezi cerul unui vis frumos
Şi mi-a zâmbit luna din vârful bradului.
Avea chipul tău…
Iar transformarea mea în menestrel modern
Cu un rânjet hâd pe chip…
Ne-am susţinut unul pe celălalt
Cu sufletul deschis…
Entries (RSS)