Posts Tagged “patimă”

UPDATE - 13.40 - DUPĂ-AMIAZĂ CU CÂNTEC… YNGWIE MALMSTEEN - “Icarus Dream Fanfare with Orchestra”. Un magician al chitarei pe care îl ascult de fiecare dată înmărmurit. Puteţi citi mai multe informaţii despre el aici şi aici

DE DOR, DE MOARTE, DE IUBIRE…


Mozart - Requiem - Lacrymosa


Ne declarăm pierduţii unei lumi moderne
În care dorm tristeţi pe ultimele perne
Şi ne dorim o insulă pustie,
Gustând anonimat o veşnicie…
Am mai murit un pic de ceva zile,
Nu am avut la firma „Viaţă” pile
Şi-am vrut să dau cu pumnii-n tot prezentul
Dorind să-mi scriu până şi testamentul,
Că rostul poeziei, evident,
Devine fără sens într-un moment
Când pierzi ce n-ai fi vrut să pierzi
Şi nici nu poţi să mai recuperezi
Chiar dacă-ai duce permanent colivă
Spre o biserică definitivă…
null
Ne declarăm dispuşi să plângem mult,
Tu mă asculţi cum plâng, eu te ascult,
Îmi cade-o lacrimă pe piept şi doare
Şi nu-mi doream o astfel de-ncercare
Şi aş fugi cu tine mai departe,
Că-mi eşti şi dor şi dragoste şi carte
Şi te-am simţit în mine când am plâns,
Când un buchet de patimă am strâns,
Când prăbuşeam o lume-atât de mare
Reaprinzând o altă lumânare
Ca să fac punte şi să fac lumină,
Să meargă călătorul fără vină
Plătind şi vămi, plătind şi mici erori,
Ducând cu el coroanele de flori…
Ne declarăm deschişi la compromisuri
Când alţii-şi fac altare din înscrisuri
Şi-alimentează foc cu gânduri seci,
Lansând în aer acuzaţii reci,
Mă doare impotenţa din gândire,
Aş da pomană-un strop de fericire
Spre-a face zâmbet unde se mai plânge,
Acolo unde gheara morţii strânge…
Ne declarăm pierduţii unei lumi moderne,
Iar toamna un covor de gri aşterne
Dar te iubesc şi-n suflet mi te ţin,
Iar tu îmi spui că mă iubeşti deplin…

SURSA FOTO - serbianaart.com

Comments 73 Comments »


Sarah Connor - touch


Hai să ne iubim concret,
Hai să ne iubim total,
Fără urmă de secret,
null
Pur şi simplu. Infernal.
Hai să ne iubim absurd,
Predispuşi la tot şi toate,
Să fii surdă, să fiu surd
Şi să ne târâm pe coate
Spre iubire permanentă,
Spre love-story stors cu dor,
Să devină evidentă
Pofta noastră de amor…
Hai să ne-ameţim cu gânduri
În beţie senzuală
Să tăiem din viaţă scânduri
Pentru-o casă ideală,
Vreau descătuşare cruntă
Şi deschidere deplină,
Am să te valsez la nuntă
Sub un cer cu lună plină
Şi-am să-ţi dau din trup, frenetic,
Un tribut de sentimente,
Pălmuindu-mă bezmetic
Printre îndoieli latente.
Mi se pare lumea rece
null
Când mă-mbrăţişezi fierbinte,
Şi dorinţa nu mai trece
Şi nu pot să fiu cuminte,
Te privesc cu bucuria
Trubadurului ce-şi pune
Viaţa şi melancolia
Pe aceleaşi simple strune…
Hai să ne iubim cu ploaie,
Cu ninsoare şi cu vânt
Încuiaţi într-o odaie,
Ultima de pe pământ,
Hai să ne iubim concret,
Hai să ne iubim total,
Fără urmă de secret,
Pur şi simplu. Infernal.

SURSA FOTO - blogs.myspace.com; myspace.com

Comments 63 Comments »


Maria Tanase - Bun ii vinul ghiurghiuliu

UPDATE - 09.22 - E o vreme melancolică… Capitala pare gârbovită sub ploaie, dar induce dor de poezie… Motiv pentru care am strâns gândurile în pumn şi am scris repede câteva versuri pentru Geanina mea. Sper să le citiţi cu plăcere, să fierbeţi un vin roşu şi să puneţi şi câteva felii de măr în el. Noroc, oameni dragi…

VIN FIERT

Vom fierbe vin, vom spune alte glume,
Ne vom iubi la margine de lume
Ne vom îmbrăţişa printre dezastre
Doar noi, un vin şi gândurile noastre,
Doar noi, etern inoculând iubire
Scoţând din dicţionar dezamăgire,
Cu mâini avide mângâind destinul,
Cu buze moi sorbind în noapte vinul,
Îmi fierbe dragostea şi gâlgâie-n artere
Mi-e dor constant de tine, cu putere,
În mijloc de poveste te reţin,
O eră te-aş iubi şi-aş fierbe vin,
Ca să mă încălzesc într-un cuptor
Şi să consum feliile de dor,
Propun o noapte lungă, nesfârşită,
Eu te descopăr noaptea fericită
Şi te învăţ ca un elev cuminte
Ce dă examen zilnic prin cuvinte
Rostite la urechea ta pufoasă,
Te sorb ca pe un vin şi eşti frumoasă
Ca o inconfundabilă dorinţă,
Am scos din mine gând de neputinţă
Şi tot te ştiu şi tot te-nvăţ mereu,
Mi-e ideal de bine când mi-e greu,
Iar vinul fierbe şi îmi cântă mult,
Îmi place muzica să i-o ascult
Şi-mi place să te fac o melodie
Să pun pe portativ melancolie,
Te beau, te gust, te strig, te rog, te ţin
Şi fierbe viaţa în ibric cu vin…

UPDATE - 08.40 - “…nicicând n-am fost în stare să tăinuiesc iubirea mea… Căci în aceasta lume iubirea adevarată nu se ascunde” (Giacomo Leopardi - unul dintre cei mai mari poeţi italieni). Geanina, dragostea mea, “te iubesc chiar dacă plouă, te iubesc chiar dacă ninge” (vorba lui Păunescu)… Şi mi-e bine de tot!!!


Eurythmics - Miracle of Love

FAŢĂ ÎN FAŢĂ CU IUBIREA

Eu n-am să întorc niciodată spatele iubirii,
O voi privi în ochi,
Cu sufletul deschis
Şi voi plânge de bine pe umărul tău
La ceasul când anotimpul
Îşi trece degetele
Peste pleoapele obosite de gânduri…
Voi pietrui cu sentimente nepătate
Lumea străbătută adeseori
În mişcare browniană
Şi-ţi voi croi cămaşă de noapte
Din voalul subţire al metaforei
Care nu va suporta vreodată
Drama abandonului…
Am să mă caţăr rupându-mi unghiile
Pe pereţii abrupţi ai vieţii
Şi voi ajunge lângă pieptul tău
Cu răsuflarea întretăiată,
Pentru a savura odihna deplină
Şi liniştea lăsată să zboare
În fâlfâire de gene lungi…
Eu n-am să întorc niciodată spatele iubirii.
Voi sta în faţa ei,
Cu sufletul deschis
Şi voi râde în hohote
De lumea rămasă în urmă…

SURSA FOTO - redbubble.com

Şi o melodie excelentă, pe care ne-o propune Gabi… Mulţumim, Gabi, o zi cât  mai frumoasă îţi dorim…

Şi o melodie de excepţie, pe care eu şi Geanina o primim de la VORBELE.WORDPRESS! MULŢUMIM, O zi cât mai bună îţi dorim, din tot sufletul… Plus un premiu!!! null

Comments 45 Comments »

UPDATE - 10.54 - Trebuie să recunosc că mă gândesc la Geanina tot timpul. Mai ales atunci când nu este lângă mine, din motive de… job. Această femeie deosebită mi-a colorat şi îmi colorează viaţa în culori vesele, motiv pentru care am dorit ca azi să îi mulţumesc încă o dată pentru că este alături de mine cu sufletul, cu ochii ei verzi în care mă pierd şi cu toate gândurile bune… TE IUBESC, frumoasa mea, te îmbrăţişez cu multă dragoste şi îţi trimit un sărut lung care să poposească pe buzele tale şi să rămână acolo, ca o pecete a iubirii depline…


Cristian Vasile - Iubesc Femeia


Zavaidoc - Aprinde o tigara

TANŢA - proză foarte scurtă

Locul era plin de muşterii. Vad bun, aranjament cu dichis, mâncare gustoasă, gătită cu respect pentru bucate şi pentru burţi flămânde. Fumul gros nu deranja pe nimeni, fiindcă într-un astfel de stabiliment de la margine de Bucureşti se mânca mult, se bea mult şi se fuma la fel… Din loc în loc, înfipte în pereţii de lemn, lampadare de modă veche aruncau lumină palidă peste feţele mesenilor, iar pe o scenă rotundă de dimensiuni reduse se legăna cu ochii pe jumătate închişi o dizeuză abia trecută de prima tinereţe care cânta melodii vechi, aproape uitate… Rochia roşie, mulată, cu un decolteu peste măsură de generos, scotea în evidenţă forme voluptoase asupra cărora poposeau, din când în când, privirile pofticioase ale bărbaţilor cu chef, încălziţi de vinul gros pe care îl aducea în carafe un hangiu mătăhălos căruia clienţii i se adresau cu Dom’ Nae… Chef de băut, chef de iubit cu patimă, pe îndelete, pe cearceafuri albe ca neaua, foşnitoare, în penumbra unei camere cu fereastra către luna plină, chef de răsucit dragostea pe degete până la cântatul cocoşilor, atunci când te cuprinde plăcută moleşeală şi stai pe spate, mângâiat de mână caldă de femeie… Pe dizeuză o chema Tanţa, dar toţi îi spuneau Madam Coca, nimeni nu mai ştia de ce. Cânta în locantă de ani buni, fusese femeie frumoasă la viaţa ei şi încă mai era, avea un păr negru care juca pe spate în ape albăstrii şi numai ea ştia câte inimi frânsese şi câţi îşi băgaseră cuţitele în burtă pentru a o avea în aşternuturi. Iubise mult la viaţa ei, fusese iubită, dorită, furată de unii mai îndrăzneţi, scăpată din mâinile lor dornice de alţii şi mai curajoşi… Viaţă de femeie făcută de Dumnezeu ca să grăbească bătăi de inimă şi să lase dor aprig în urmă… Oamenii de prin partea locului povesteau că venise odată un boier din provincie, unul bogat de nu mai avea ce să cumpere cu banii lui, adus grabnic de o trăsură la care avea înhămaţi patru cai focoşi, doi negri, ca noaptea fără stele şi doi albi, spumă de lapte abia muls… Intrase în cârciumă şi ceruse coniac, îl dăduse repede pe gât şi mai vrusese unul, apoi poftise şi la puii din ceaunul mare care bolborosea a prăjeală ameţitoare deasupra butucilor, în troznet de lemn uscat amestecat cu miros îmbietor, de-ţi venea să dai cu căciula după câini, să-ţi cheltuieşti toţi banii luaţi de-acasă şi să nu mai pleci. Când începuse Tanţa să cânte, boierul nu mai mâncase. Nu mai băuse. Îşi aprinsese o ţigară lungă pe care o punea cu degetele lungi într-un ţigaret de argint şi căzuse pe gânduri, cu ochii la ea. O privea şi îşi răsucea alene mustaţa, încerca să facă pe indiferentul, pe consumatorul care ascultă şi el o melodie de inimă albastră şi de dragoste de-aia de curg ape dulci pe tine, dar se vedea că era cătrănit până-n suflet. Rămăsese o săptămână în hanul acela de la margine de Bucureşti, iubindu-se cu Tanţa în odaia mare, de la etaj, mâncând şi bând numai în pat, vărsând şampanie după şampanie pe trupul ei încins. Ea se răcorea, iar el se încingea şi mai tare. Îi ceruse să vină cu el, la conac, şi să fie boieroaică pentru toată viaţa. Tanţa nu vrusese, zisese că viaţa ei este acolo, pe scena aia micuţă, printre cheflii veseli, cu melodiile ei dragi ţinute ca nişte copii la sânii mari care tresăltau tulburător la fiecare respiraţie… Boierul o rugase, o implorase, se răstise la ea, se aşezase în genunchi în curtea cârciumii, fără să-i pese de privirile oamenilor din jur şi se tăvălise cu pantalonii scumpi prin ţărână. Îi adusese 101 de trandafiri albi din târg, în fiecare dimineaţă, îi pusese la gât mărgele scumpe, atârnase cercei meşteşugiţi în urechile ei, dar tot nu o înduplecase. Tanţa îl mângîiase pe fruntea înaltă şi atât. Nu mai zisese nimic. Îl privea şi tăcea. Acolo îşi trăsese boierul un glonte în cap, în curte, iar lumea înţelesese pe deplin ce poate să însemne iubirea Tanţei pentru un bărbat… Mort îl duseseră la conac, în trăsura aia trasă de patru cai, doi negri şi doi albi, şi nimeni nu mai ştiuse ce se întâmplase după aceea. Tanţa cântase în continuare, plânsese o jumătate de zi, poate realizase într-un final cum s-ar fi putut schimba viaţa ei dacă ar fi acceptat să devină boieroaică printre slugile de la conacul boierului şi printre musafirii lui… Poate că-i păruse rău, dar asta n-o mai spusese nimănui. În fiecare seară, la finalul programului, cânta o melodie care-i plăcuse boierului foarte mult. Atunci, dacă erai atent şi reuşeai să străpungi fumul gros cu privirea, putea să observi o lacrimă mare care se prelingea din colţ de ochi negru şi curgea încet, aproape insesizabil, către bărbia îngustă…

SURSA FOTO - starksilhouettes…; rose-gardening-made-ea..

Eu şi Geanina am primit o dedicaţie muzicală de la Belle de Jour şi îi mulţumim mult… Frumoasă melodie, o dedicăm la rândul nostru tuturor musafirilor dragi… O zi bună să aveţi cu toţii!!!

Comments 53 Comments »

www.Bloggerul.ro Hosted by powerhost.ro | regim hotelier bucuresti | Hi5 Email Finder | Reclamatii pe blogul consumatorului