UPDATE MUZICAL - 18.05 - Ideea lui Simion Cristian este foarte bună… Să propunem o altă melodie, “Cântec pentru mama lor”, în interpretarea lui Victor Socaciu…
Cenaclul Flacara (Nicu Alifantis) - Trăiască România
UPDATE - 12.23 - O poezie pe care am scris-o mai demult, dar pe care am dorit să o repun pe blog, chiar în această zi. “Noi suntem ţara lui Dorel”…
Ţara lui Dorel
Noi suntem ţara lui… Dorel
Dorelul din reclamă,
Râdem de noi, râdem de el
Şi facem panaramă.
Noi suntem ţara lui Dorel,
E Bulă perimat,
Ne facem din beţivi model
Şi ne-mbătăm treptat.
În ţara noastră este haz,
Noi suntem clovnii noştri,
Extragem râsul din necaz
Şi ne hlizim ca proştii. Votaţi „Dorel”, votaţi lejer,
Cu ochelari de cal,
Reduşi la propriul cartier,
La circul conjugal,
La nebunia de a fi
Dezamăgiţi frecvent,
La toată drama de a-ţi şti
Eşecul permanent.
Noi suntem ţara lui Dorel,
Ne place şmecheria,
Când n-avem bani în portofel
Plecăm din România.
Ne-am divizat, ne divizăm
În tabere opuse
În cimitire promovăm
Morminte suprapuse
Suntem mai separaţi ca ieri,
Mai vinovaţi ca mâine,
Ni se oferă-n dar poveri
Şi mari scumpiri la pâine.
Noi suntem ţara lui Dorel,
Aşa ne este firea,
Ce trist e când prezintă el
Reclama la… „Unirea”!
UPDATE – ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI – 12.00 - LA MULŢI ANI, ROMÂNIA! Te-am văzut cu ochii în lacrimi, pierdută prin ceaţă, în timp ce oamenii politici făceau baie de mulţime la Arcul de Triumf. Nici usturoi nu au mâncat, nici gura nu le miroase… Aveau piepturile bombate, a mândrie naţională redescoperită o dată pe an. După ce s-a încheiat parada, mi-am adus aminte că nu avem nici guvern, nici buget. Avem, în schimb, din ce în ce mai puţine speranţe… LA MULŢI ANI, ROMÂNIA, spunea cineva că e loc şi pentru mai rău… Ne-am învăţat cu răul, carevasăzică, mâncăm lehamitea din aceeaşi gamelă…
PĂDUREA DIN TRUP
Phoenix - Fata verde (1992)
Păşesc pe potecă de cuget,
Atent să nu împăienjenesc liniştea prăfuită
A unor amintiri ce-şi dorm iepureşte
Neîmplinirile…
Sunt trecător printr-o pădure în care copacii
Nu reprezintă altceva decât punctele de reper
Ale existenţei mele…
Calc iarba viselor dragi,
Făcute cu ochii deschişi,
Mă agăţ cu disperare de liane
Ce-mi poartă durerile de la un copac la altul,
De la un an la altul, de la nu minut la altul
Şi tai cu o macetă virtuală
Hăţişul contemporan
Care-mi ridică în cale baricade…
E multă nemişcare în pădurea trăită de mine,
Iar întinderea ei este direct proporţională
Cu suprafaţa temporală cuprinsă între
Momentul când am devenit cel care sunt
Şi secunda în care mă voi aşeza în veşnicie…
Nu ştiu unde mă poartă această potecă
Desenată de paşii mei adeseori grăbiţi.
Capătul ei se pierde în povestea pădurii
Din trupurile noastre,
Iar liziera nu este altceva decât
Vamă obligatorie
Prin care vom trece
Spre a descoperi
Că lumea nu se termină cu noi…
UPDATE - 13.40 - DUPĂ-AMIAZĂ CU CÂNTEC… YNGWIE MALMSTEEN - “Icarus Dream Fanfare with Orchestra”. Un magician al chitarei pe care îl ascult de fiecare dată înmărmurit. Puteţi citi mai multe informaţii despre el aici şi aici…
DE DOR, DE MOARTE, DE IUBIRE…
Mozart - Requiem - Lacrymosa
Ne declarăm pierduţii unei lumi moderne
În care dorm tristeţi pe ultimele perne
Şi ne dorim o insulă pustie,
Gustând anonimat o veşnicie…
Am mai murit un pic de ceva zile,
Nu am avut la firma „Viaţă” pile
Şi-am vrut să dau cu pumnii-n tot prezentul
Dorind să-mi scriu până şi testamentul,
Că rostul poeziei, evident,
Devine fără sens într-un moment
Când pierzi ce n-ai fi vrut să pierzi
Şi nici nu poţi să mai recuperezi
Chiar dacă-ai duce permanent colivă
Spre o biserică definitivă…
Ne declarăm dispuşi să plângem mult,
Tu mă asculţi cum plâng, eu te ascult,
Îmi cade-o lacrimă pe piept şi doare
Şi nu-mi doream o astfel de-ncercare
Şi aş fugi cu tine mai departe,
Că-mi eşti şi dor şi dragoste şi carte
Şi te-am simţit în mine când am plâns,
Când un buchet de patimă am strâns,
Când prăbuşeam o lume-atât de mare
Reaprinzând o altă lumânare
Ca să fac punte şi să fac lumină,
Să meargă călătorul fără vină
Plătind şi vămi, plătind şi mici erori,
Ducând cu el coroanele de flori…
Ne declarăm deschişi la compromisuri
Când alţii-şi fac altare din înscrisuri
Şi-alimentează foc cu gânduri seci,
Lansând în aer acuzaţii reci,
Mă doare impotenţa din gândire,
Aş da pomană-un strop de fericire
Spre-a face zâmbet unde se mai plânge,
Acolo unde gheara morţii strânge…
Ne declarăm pierduţii unei lumi moderne,
Iar toamna un covor de gri aşterne
Dar te iubesc şi-n suflet mi te ţin,
Iar tu îmi spui că mă iubeşti deplin…
UPDATE - 09.22 - E o vreme melancolică… Capitala pare gârbovită sub ploaie, dar induce dor de poezie… Motiv pentru care am strâns gândurile în pumn şi am scris repede câteva versuri pentru Geanina mea. Sper să le citiţi cu plăcere, să fierbeţi un vin roşu şi să puneţi şi câteva felii de măr în el. Noroc, oameni dragi…
VIN FIERT
Vom fierbe vin, vom spune alte glume,
Ne vom iubi la margine de lume
Ne vom îmbrăţişa printre dezastre
Doar noi, un vin şi gândurile noastre,
Doar noi, etern inoculând iubire Scoţând din dicţionar dezamăgire,
Cu mâini avide mângâind destinul,
Cu buze moi sorbind în noapte vinul, Îmi fierbe dragostea şi gâlgâie-n artere
Mi-e dor constant de tine, cu putere,
În mijloc de poveste te reţin,
O eră te-aş iubi şi-aş fierbe vin,
Ca să mă încălzesc într-un cuptor
Şi să consum feliile de dor,
Propun o noapte lungă, nesfârşită,
Eu te descopăr noaptea fericită
Şi te învăţ ca un elev cuminte
Ce dă examen zilnic prin cuvinte
Rostite la urechea ta pufoasă,
Te sorb ca pe un vin şi eşti frumoasă
Ca o inconfundabilă dorinţă,
Am scos din mine gând de neputinţă
Şi tot te ştiu şi tot te-nvăţ mereu,
Mi-e ideal de bine când mi-e greu,
Iar vinul fierbe şi îmi cântă mult,
Îmi place muzica să i-o ascult
Şi-mi place să te fac o melodie
Să pun pe portativ melancolie,
Te beau, te gust, te strig, te rog, te ţin
Şi fierbe viaţa în ibric cu vin…
UPDATE - 08.40 - “…nicicând n-am fost în stare să tăinuiesc iubirea mea… Căci în aceasta lume iubirea adevarată nu se ascunde” (Giacomo Leopardi - unul dintre cei mai mari poeţi italieni). Geanina, dragostea mea, “te iubesc chiar dacă plouă, te iubesc chiar dacă ninge” (vorba lui Păunescu)… Şi mi-e bine de tot!!!
Eurythmics - Miracle of Love
FAŢĂ ÎN FAŢĂ CU IUBIREA
Eu n-am să întorc niciodată spatele iubirii,
O voi privi în ochi,
Cu sufletul deschis Şi voi plânge de bine pe umărul tău La ceasul când anotimpul
Îşi trece degetele
Peste pleoapele obosite de gânduri… Voi pietrui cu sentimente nepătate
Lumea străbătută adeseori
În mişcare browniană
Şi-ţi voi croi cămaşă de noapte
Din voalul subţire al metaforei
Care nu va suporta vreodată
Drama abandonului…
Am să mă caţăr rupându-mi unghiile
Pe pereţii abrupţi ai vieţii
Şi voi ajunge lângă pieptul tău
Cu răsuflarea întretăiată,
Pentru a savura odihna deplină
Şi liniştea lăsată să zboare
În fâlfâire de gene lungi…
Eu n-am să întorc niciodată spatele iubirii.
Voi sta în faţa ei,
Cu sufletul deschis
Şi voi râde în hohote
De lumea rămasă în urmă…
SURSA FOTO - redbubble.com
Şi o melodie excelentă, pe care ne-o propune Gabi… Mulţumim, Gabi, o zi cât mai frumoasă îţi dorim…
Şi o melodie de excepţie, pe care eu şi Geanina o primim de la VORBELE.WORDPRESS! MULŢUMIM, O zi cât mai bună îţi dorim, din tot sufletul… Plus un premiu!!!
Eu nu trântesc niciodată uşa atunci când ies din gândurile mele. Încerc de fiecare dată să nu fac zgomot, pentru că toate gândurile trebuie să aibă nopţi liniştite. Le învelesc înainte de plecare – aţi văzut vreodată cum dorm gândurile cu pătura sub bărbie?Este o imagine foarte interesantă, vă asigur… – şi le mai privesc o dată lung, înainte de a apăsa clanţa şi de a părăsi până dimineaţa lumea lor netulburată… Ajuns de cealaltă parte a uşii, respir adânc şi trag minute bune cu urechea. Gândurile dorm… Uneori, aceleaşi gânduri trăiesc zbaterea furibundă a coşmarurilor induse de stresul cotidian, se frământă sub aşternut şi mă strigă cu voci de copil speriat, iar eu ajung la ele şi le liniştesc oferindu-le un alt gând bun, raza lunii pline şi un ciob de oglindă din insomnia mea… Apoi închid din nou uşa şi-mi scot la plimbare nocturnă, respirând sacadat, gândurile care NU vor să doarmă şi se ţin scai de mine, călcându-mi pe urme la ore târzii…
Ce-ar fi să uităm de toate şi să evadăm din lume,
Să ne ducem pe pustie propovăduind amor,
Ce-ar fi să răspundem astăzi insolenţelor prin glume
Şi să tragem tuşă groasă peste jalea din decor?
Am putea să dăm uitării cercetări cu de-amănuntul,
Nu ni s-ar mai face greaţă de-ntrebări fără răspuns,
Mângâind sintaxa frazei şi înnobilând cuvântul Am analiza adverbe şi-nţelesul lor ascuns…
Eşti metaforă, iubito, te descriu cu simplitatea
Unui individ ce scrie prins în dor fenomenal,
Uneori mi se impută verva şi tenacitatea
Şi sunt îndemnat să-mi caut vindecarea la spital…
Eşti în mine semn de dulce, semn de patimă deplină,
Semn de tragic şi de bine, semn de vesel şi de trist,
Ipocriţi cu zâmbet jalnic mi te-ar declara străină
Transmiţându-mi c-ar fi bine-n altă eră să exist…
Noi ne-am pus pe coji de nucă dar genunchii jubilează,
Suportăm cu bucurie interogatorii seci,
În afară de iubire altceva nu mai contează
Dar se mai preling pe spate picături de teamă, reci…
Ce-ar fi să le dăm cu tifla unora care ne-acuză
Că alimentăm cu vise suflete de-ndrăgostiţi,
Că jignirea nu ne doare, iar atacul ne amuză,
Ce-ar fi să zburăm prin cosmos precum doi meteoriţi?
Inventez o galaxie care să ne ocrotească,
Şi pretind planeta noastră, ca să ne mutăm pe ea,
Doi extratereştrii veseli cu iubire pământească
Încălziţi constant şi veşnic de-o sentimentală stea…
GREEN APPLE
Au întins norii deasupra noastră acoperământ,
Iar noi ne iubim înveliţi în cer
Lăsând şoaptele fierbinţi ale dorinţei
Să plouă în sus…
Ne-a devenit pământul pat nupţial,
Frământat de mişcări senzuale,
Hrănit de iubirea transformată
În îngrăşământ paradoxal
Şi suntem protejaţi de pereţii viselor
Construite cărămidă cu cărămidă
La ore târzii… În jurul nostru,
Făclii cu ardere intensă,
Cunoscute şi sub numele de stele,
Trimit joc de lumină şi umbră
Peste obrajii aprinşi,
Semn că universul nu poate rămâne indiferent
Atunci când este vorba despre
Două trupuri care se ating
Ca la începuturile lumii…
Eu nu mi-aş fi dorit niciodată
Să devin un paznic al Edenului,
Precum nefericitul Adam,
Însă aş fugi cu tine călare pe nori
Pentru a te preschimba în Evă modernă,
Despletită a dragoste…
Ţi-aş aduce în fiecare zi mere verzi
Din care să muşti cu poftă nebună
Şi, într-un final,
M-aş preface eu însumi în măr
Agăţat pe ramura
Unui pom al iubirii din care nu ne interzice nimeni
Să mâncăm…
Marah Carey - Touch my body
Îţi voi mângâia sânii cu teama celui
Care nu doreşte să tulbure
Liniştea unei lumi abia descoperită…
Am să rămân pierdut
Într-o pădure de atingeri,
Fără să cerşesc busolă sau hartă,
Învăţând să fiu un supravieţuitor
Hrănit de şoaptele tale
Ce cad pârguite de pe ramuri
Unde iubirea reinventează
Anotimpuri fertile… Mâinile mele vor atinge nerăbdătoare
Tărâmuri misterioase,
Dornice de a fi descoperite, explorate,
Cartografiate sentimental
Şi gustate cu pofta
Tuturor însetaţilor de iubire
Care şi-au căutat de-a lungul vremii
Izvoarele…
Voi mângâia sânii tăi
Cu răbdarea celui care a înţeles, în sfârşit,
Că lumea de trup şi suflet
Nu poate fi cunoscută
Decât dacă te târăşti pe coate şi genunchi
Pentru a surprinde retina
Cu fiecare milimetru al ei…
Călătoria permanentă
De-a lungul şi de-a latul lumii numită “TU”
Este experienţa decisivă
A vieţii mele…
Votaţi „Dorel”, votaţi lejer,
UPDATE – ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI – 12.00 - LA MULŢI ANI, ROMÂNIA! Te-am văzut cu ochii în lacrimi, pierdută prin ceaţă, în timp ce oamenii politici făceau baie de mulţime la Arcul de Triumf. Nici usturoi nu au mâncat, nici gura nu le miroase… Aveau piepturile bombate, a mândrie naţională redescoperită o dată pe an. După ce s-a încheiat parada, mi-am adus aminte că nu avem nici guvern, nici buget. Avem, în schimb, din ce în ce mai puţine speranţe… LA MULŢI ANI, ROMÂNIA, spunea cineva că e loc şi pentru mai rău… Ne-am învăţat cu răul, carevasăzică, mâncăm lehamitea din aceeaşi gamelă…
Scoţând din dicţionar dezamăgire,
Şi voi plânge de bine pe umărul tău
Am analiza adverbe şi-nţelesul lor ascuns…
În jurul nostru,
Mâinile mele vor atinge nerăbdătoare
Entries (RSS)