Îţi cânt iubirea în fiecare oră a zilelor
Care aştern peste noi
Bucuria percepută
Printr-o creştere constantă a pulsului…
Există un miracol evident
Al sentimentelor intersectate
Şi îmbrăţişate permanent, Iar transformarea mea în menestrel modern
Hrănit cotidian De apa vie a buzelor tale
Este o rezultantă firească
A dorului nestins
Înfipt în trupul înfometat,
Niciodată sătul de dragoste…
Noi ne-am regăsit în această viaţă
După ce ne iubisem constant
În universuri paralele
Şi ne pierdusem temporar
Fiindcă soarta ingrată a ţinut morţiş
Să devină ironică
Un oarecare interval de timp…
Recuperăm cu aviditate anii
În care ne iubeam
Fără să ne atingem,
Conştienţi că reîntâlnirea prezisă
Pe o frunză verde a destinului
Nu mai poate fi contestată de nimeni…
Îţi cânt iubirea în fiecare oră,
Iar universurile paralele
În care ne-am îmbrăţişat de-a lungul vremurilor
Devin treptele de lumină
Aşezate sub paşii noştri
Ce şi-au căutat drumul către
Un orizont comun…
UPDATE MUZICAL - 15.15 - Să ne reamintim melodii de primă mână… Still Loving You ( cu Filarmonica din Berlin) - Scorpions…
AM FOST ODATĂ NO MAN’S LAND
Îţi înfloresc gândurile în interiorul meu,
Sfidând temperaturile scăzute
Ale anotimpului, Iar eu trăiesc explozia de culoare
La intensitate maximală
Şi mângâi petalele catifelate
Ce murmură cromatic o dragoste ferită
De cenuşiul realităţii
Care ne atârnă bile metalice la picioare…
Grădina sufletului
Se transformă sub ochii tăi verzi
Într-un tărâm de poveste modernă,
Uitând suferinţele trecute
Ce produceau pe bandă rulantă
Buruieni ameninţătoare
Şi înţepăturile insistente ale unor ciulini
Insensibili.
Evitam plimbările prin grădina din mine,
Întorcând capul în partea cealaltă,
Gândindu-mă să părăsesc eul nemulţumit
Pentru a-mi da întâlnire cu tristeţea
La fiecare colţ de stradă…
A fost de ajuns să sădeşti în interiorul meu
Speranţa
Şi să o speli cotidian
Cu apă de dor
Pentru a-mi descoperi extaziat
Fertilitatea nebănuită
A sufletului revenit la viaţă…
UPDATE MUZICAL - 14.20 - O altă melodie a olandezilor de la DELAIN - “Frozen”… O după-amiază cât mai plăcută tuturor!
FERICIREA COTIDIANĂ A OMULUI DE LUT
Atinge-mi dorinţa de dragoste
Cu degete lungi şi catifelate, Abandonează-te Preludiului intens ce tinde către veşnicie
Şi gustă împlinirea secundelor de graţie
În care lumea dispare
Pentru a face loc
Incomparabilei descătuşări
A două trupuri
Înlănţuite de metamorfoza simţurilor…
Îţi picură ploaie de stele pe fruntea umedă
Şi strângi lună plină la piept,
Iar sfârşitul de an ţi se strecoară sub gene
Pentru a clipi către mine
Cu verde de brad…
Mi-e dor de trupul tău când eşti departe,
Dar trăiesc paradoxala apropiere dureroasă
Prin furnicături dulci
Şi mă las pradă şuvoiului de patimă
Ce curge printre noi
Răcorindu-ne fierbinte…
Sub mângâierile tale
Devin un om de lut
Ce trăieşte fericirea de a fi modelat cotidian
Şi îmi înghit cuvintele
Spre a lăsa tăcerea să recite
Versuri albe…
SURSA FOTO - lenikaedesigns.bounce…
LOVE…ROMANTIC NIGHT…
AM PRIMIT UN PREMIU DE LA LECSYA - MULŢUMESC FOARTE, FOARTE MULT. PREMIUL MERGE MAI DEPARTE LA TOT BLOGROLLUL…
În zilele mohorâte,
Atunci când frigul de afară presară sare
Pe rănile deschise ale trupului avid de căldură, Prefer să-ţi ascult gândurile
Care plutesc deasupra mea
Şi-mi încălzesc obrajii… Cerul plumburiu încearcă să arunce nori negri
Prin fereastră,
Iar anotimpul zgribulit imploră deschiderea uşii
Spre a obţine o reîncălzire paradoxală…
În noi este întotdeauna soare,
Ca şi cum am păşi pe o linie a unui ecuator personal
Fără să ne frigem tălpile,
Intemperiile se lovesc de un scut invizibil
Şi se retrag neputincioase,
În vreme ce buletinul meteo
Nu oferă decât temperaturile extreme
Ale îmbrăţişărilor noastre furibunde,
Un asalt erotic
În urma căruia nu rămânem niciodată prizonieri,
Ci doar două trupuri zguduite spasmodic
De plăcerea extremă…
În zilele mohorâte miroase a dragoste totală
În camera noastră,
Iar tavanul ne devine cer însorit
Şi încălzit continuu
De rugul pasiunii copleşitoare…
În spatele pleoapelor tale închise se află o altă lume… Atunci când dormi îmi las bărbia să se prăbuşească în palme şi te privesc încercând să caut acea poartă magică prin care aş putea să pătrund pe tărâmul oniric pentru totdeauna. Când buzele tale desenează un zâmbet pe chipul atât de drag mie îmi imaginez că visul te dezmiardă cu degetele mele tremurânde şi zâmbesc împreună cu tine, în dulce armonie. Câteodată tresari şi strângi pumnii mici, ca şi cum ai înfrunta pe un front nevăzut adversari fără chip sau nume, apoi percep destinderea gingaşă şi înţeleg că bătăliile din vis nu vor reuşi niciodată să te îngenuncheze. Mă apropii de tine de multe ori, păşind atent pentru a nu izgoni visele de dragoste, şi te învelesc… Îţi murmur neauzit decât de mine că te iubesc cu disperare, cu bucurie, cu încântare şi cu frică, transformând gândurile în acoperământ sub care îţi găseşti liniştea urmărită adeseori de coşmaruri. Atunci când dormi trăiesc o dureroasă singurătate temporară şi zgârii cu unghiile pereţii nevăzuţi care nu-mi permit să păşesc alături de tine pe poteca din vis. Şi totuşi, într-o bună zi, voi descoperi o cale de acces. Atunci te voi lua de mână, te voi săruta pe păr şi pe frunte şi vom trăi împreună chiar şi visele…
UPDATE MUZICA - 11.00 - Gabi ne-a dedicat, mie şi Geaninei iubite, această melodie… Mulţumim mult de tot!
MOTTO – „Frumuseţea unui sentiment se măsoară prin sacrificiul pe care eşti gata să-l faci pentru el…” – John Galsworthy
SENTIMÉNT, sentimente, s.n. Proces afectiv specific uman, care exprimă atitudinea omului faţă de realitate; simţământ. ♦ Afecţiune (vezi DEX).
Sentimentele au nevoie de protecţie permanentă. Până acum nu s-a inventat încă un serviciu special de pază şi protecţie a sentimentelor, aşa că suntem datori să asigurăm prin forţe proprii liniştea acestora în fiecare zi şi în fiecare noapte. S-ar putea spune că ne transformăm pe negândite în santinele aflate într-un permanent serviciu de gardă, numai că armele din dotare nu miros a ulei şi nici nu lasă răceală în palme. Păzim sentimentele cu sufletul, atât şi nimic mai mult. Sufletul este o armă, aş putea fi întrebat? Cred că sufletul este cea mai puternică şi fiabilă armă de care dispunem, iar sentimentele-cartuşe nu lasă în urma impactului răni sângerânde, ci rănile dulci şi sensibile ale iubirii… Astfel de răni sunt pansate de priviri duioase, curăţate de mângâieri pătimaşe şi vindecate temporar sau pentru totdeauna prin acele cuvinte-medicament strânse în Vocabularul Iubirii… Vă propun tuturor să ne păzim cu mare grijă sentimentele, fiindcă atunci când sunt părăsite de gardienii lor nu trăiesc decât cruda alternativă a decesului rapid. Uneori, sentimentele nici nu mai au timp să verse o lacrimă în amintirea momentelor frumoase mult prea repede uitate… Nu ne rămâne decât să veghem asupra lor cu duioşie şi să nu adormim niciodată în timpul serviciului de gardă…
-Alo! Biroul de consiliere a alcoolicilor anonimi?
-Da.
-Puteţi să-mi spuneţi, vă rog, la sarmale de porc cu mamaliguţă ce vin merge, alb sau roşu?
DOR DE DUCĂ
Fă-ţi bagajul, pune haine, pune totul în valiză,
Hai să ne luăm concediu pentru două mii de ani,
Evitând decesul clinic să ne-ndepărtăm de criză,
Lasă cardurile-acasă, fiindcă vom uita de bani.
Nu-ntreba nimic o vreme, numai drumul să vorbească,
Liniştea să fredoneze la urechi de evadaţi,
N-ai nevoie nici de scopuri, planuri n-or să-ţi trebuiască,
O să alergăm prin iarbă şi-o să fim de ploi udaţi.
Lasă vorbă la vecina să anunţe curioşii
Că nu ne vom mai întoarce pe acelaşi palier,
Că vom sta pe pat de iarbă, ne vom înveli-n maci roşii
Şi-am închiriat, de astăzi, propriul nostru colţ de cer.
De vor întreba poştaşii „Cine va plăti factura?”
Să răspundă că avem aprobare de la stat,
Să anunţe ce vrea dânsa, dacă nu o doare gura,
Dar mai bine să le spună: „Au ieşit şi au plecat!”
Ne aşteaptă o pădure, infinitul ne conduce
Într-un loc în care sigur n-o să ai televizor,
Liniştea va fi deplină, gustul ei – extrem de dulce,
N-or să ne mai spioneze curioşii prin vizor.
Fă-ţi bagajul, vremea-i gata, să ieşim din existenţă
Cu paşi mari, cu toată forţa, trântind uşa amândoi,
Nu vom fi daţi dispăruţi după zile de absenţă
CNN-ul nu va cere informaţii despre noi…
Leagă-mă cu fire invizibile
În strânsoare permanentă,
Fă un nod strâns iubirii noastre
Şi adu-mi sufocarea dulce…
Înfăşoară gânduri bune Peste trupul predispus la o paradoxală
Mumificare sentimentală,
Fiindcă iubesc fâşiile de iubire gândită
Trăind frenezia căldurii
Din coconul-etuvă…
Mi-am sterilizat amintirile şi trecutul,
Am curăţat retina de impurităţile
Unor imagini
Văduvite de simţire
Şi percep purificarea cotidiană
Indusă de zâmbetul tău
Care cauterizează
Rănile adânci…
Îmi place atingerea ţesăturii fine
Pe care o aşterni peste mine
De fiecare dată
Când mă priveşti în ochi,
Percep atingerea balsamului hrănitor
Din apa limpede a buzelor fierbinţi
Ce picură dragoste
Şi-mi ofer plăcerea negândită
A contactului senzual
Cu o altfel de picătură chinezească…
Rămân aşezat între palmele tale
Şi descopăr protecţia cotidiană
A iubirii împlinite… Adăpostul catifelat
Pe care mi-l dăruieşti de fiecare dată
Lasă urmele amprentelor dulci
Pe fruntea mea
Pentru a mă descoperi marcat
Cu pecete fierbinte,
Iar eu mă ascund de tot şi de toate
În spatele gândurilor de bine
Şi savurez izolarea sentimentală
Spre care mă îndreptam
Fără să fiu convins că o voi atinge vreodată…
Între palmele tale devin fetus
Ce înoată fericit în lichidul amniotic,
Privirea ta mă hrăneşte consistent
Spre o grabnică dezvoltare,
Mângâierile pătimaşe
Scriu poveşti de dor în sufletul răsfăţat
Şi voi veni pe lume
Pentru a striga „Iubito!”, nu „Mamă!”,
Pe deplin conştient că numai datorită ţie
M-am reinventat
Din cioburile unui trecut anemic…
Am iubit… Mult. Pătimaş. M-am scufundat în iubire, încercând să-i respir adâncurile fără ajutorul tuburilor de oxigen. Trăind acea dulce/amară zbatere a plămânilor care sunt înspăimântaţi de moarte la gândul sufocării iminente. „Iubirea este coloana care susţine lumea să nu se prăbuşească… şi să se stingă pentru totdeauna. Un capăt se sprijină în inima Pământului, celălalt se înalţă şi se pierde în nesfârşitul Universului”, scria Constantin Parascan în “Vămile iubirii”… Am iubit cu patimă teribilă toate femeile din viaţa mea şi le mulţumesc încă o dată pentru că m-au acceptat/tolerat în sfera lor de influenţă ca pe un satelit natural predispus la o paradoxală evadare de pe orbită… Respect iubirile trecute şi decantez, uneori, amintiri ce lasă în urmă moleşeală de gânduri. Mă înclin – pare prea mult? Deloc, îmi permit să spun, e mult prea puţin… – în faţa LOR şi le transmit aici şi acum toate gândurile mele bune, conştientizând nu doar temporar şi inevitabilul rol ingrat al bărbatului mofturos care pare că se regăseşte în EA şi ajunge, totuşi, la concluzia dătătoare de insomnii că trebuie să caute o ALTA. Îmi asum destule greşeli sentimentale trecute şi sunt ferm convins că femeile iubite care nu m-au mai dorit lângă ele la un moment dat au înţeles, mai devreme sau mai târziu, că nu EU eram CEL AŞTEPTAT. Meritau mai mult, cu siguranţă… Însă astăzi, într-o zi de graţie a unui an incert contorsionat dureros din motive colaterale, îmi permit să declar public că m-am redescoperit aşa cum visam la începuturi. Atunci, în acea adolescenţă pierdută datorită legilor nescrise ale firii, acea adolescenţă trăită profund care te face să iei spuma vieţii pe deget şi să o savurezi în fiecare minut. IUBESC, TRĂIESC, SIMT, PERCEP, ÎNŢELEG viaţa la justa ei valoare sentimentală. AZI. ACUM. Această concluzie formidabilă se datorează exclusiv GEANINEI… Îţi mulţumesc din suflet, DRAGOSTEA MEA şi, pentru a continua în acelaşi ritm povestea noastră de iubire (pasul 1, pasul 2, pasul 3, pasul 4) – doar rămânem frumoşii nebuni ai marii blogosfere! – îmi permit să întreb (şi) public, la ceas de noapte lungă…
VREI SĂ FII SOŢIA MEA?
Nu puteam - oricât aş fi încercat - să aleg o altă melodie. Aceasta este melodia care ne-a unit, ne uneşte şi spune cel mai mult, în puţine cuvinte…
SURSA FOTO - fabiovisentin.com
PS - Şi acum… răbdare şi dulce aşteptare… Habar nu aveţi cât sunt de emoţionat…
PS 2 - mulţumesc, Gabi, pentru acest ajutor vizual nesperat!
PS 3 - Prietenul la nevoie se cunoaşte, că bună mai este vorba asta… Paul Gabor, mulţumesc pentru pipă! Acum îmi va fi un prieten de nădejde, că orele sunt lungi, lungi şi eu stau şi aştept… O margine de drum îmi mai lipseşte…
PS 4 - Gabi mă susţine în continuare prin imagini sugestive! Mulţumesc încă o dată!
Iar transformarea mea în menestrel modern
Iar eu trăiesc explozia de culoare
Preludiului intens ce tinde către veşnicie
Cerul plumburiu încearcă să arunce nori negri
Peste trupul predispus la o paradoxală
Adăpostul catifelat
Entries (RSS)