ŢARA CONTESTAŢIILOR
Posted by: chris39 in E. TRISTEŢI CONTEMPORANE, tags: alegeri, anotimp, BUG Mafia, capra vecinului, contestaţie, fericire, gramatica, guvern, legea gravitaţiei, metaforă, mocirlă, mulţumire, nefericire, Shakin Stevens, ţarăUPDATE MUZICAL - 19.40 - SHAKIN STEVENS - “Yes, I do”… Ce vremuri!
ŢARA CONTESTAŢIILOR
Suntem ţara contestaţiilor. Contestăm anotimpul, guvernul, alegerile, părerea nevestei, criza mondială, gripa aviară sau porcină, speranţa care moare ultima şi tânjeşte după parastasul inexistent, legea gravitaţiei, istoria ultimilor douăzeci de ani… În general, există o contestaţie pentru orice, pe considerentul că tot ceea ce fac alţii poate fi identificat foarte uşor cu suprema greşeală. Dacă ne enervăm contestăm rapid şi dreptul ploii de a ploua de sus în jos sau gramatica dură care ne obligă să nu punem virgulă între subiect şi predicat. Ce tupeu şi câtă perversitate! Contestăm mersul trenurilor dacă este nevoie, plăcerea cocorilor de a zbura în „v”, înşiruirea plictisitoare a anotimpurilor, dansul zi-noapte sau rezultatul 2 obţinut atunci când aduni 1 cu 1. Vom contesta ora de vară, ora de iarnă, metafora care dă o spoială temporară peste viaţa sumbră, rezultatul unui meci deja jucat şi talentul indiscutabil al marilor scriitori ai lumii. A contesta este ultima plăcere naţională, una care scoate capul din mocirlă şi se bate cu pumnul în piept. Contestăm dreptul la viaţă al caprei vecinului, fericirea de a fi fericit printre nefericirile cotidiene, mulţumirea sufletească a omului care cere puţin de la viaţă şi trăieşte frumos în blocuri urâte. Suntem ţara contestaţiilor… Vom contesta şi această idee oarecum periculoasă, însă ce mai contează?
SURSA FOTO - cotidianul.ro
BUG Mafia - ROMANIA
Pierduţi prin ceaţa crizei mondiale, încercăm să trăim în fiecare zi mai bine. Guvernanţii se iau de revere cu sindicatele, am uitat de poezia care nu mai atrage aproape pe nimeni, fiind considerată materie siropoasă şi desuetă, navigăm cea mai mare a timpului pe internet şi nu mai avem răbdarea să răsfoim o carte, iar anotimpurile ne marchează încetul cu încetul, îmbătrânindu-ne prematur şi ireversibil. În aer pluteşte mirosul tristeţii. Izul vechilor şi noilor regrete se insinuează în suflete împreună cu cel al regretelor viitoare, optimismul se află permanent pe năsălie, cu mâinile pe piept, păşim prin bălţile unei toamne care ne păcăleşte prin ploi ce nu pot spăla petele de pe conştiinţe şi cântăm în gura mare „Altădată, altădată, o s-o facem şi mai lată!” Suntem cu fiecare zi care trece din ce în ce mai apăsaţi şi împovăraţi de grija pentru ziua care urmează, plânge leul devalorizat în portofele ascunse prin buzunare şi, cu ochii către cer, unii dintre noi aşteaptă un semn divin care nu va veni niciodată. Bătrânii spuneau că „Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi bagă în traistă” sau că „norocul şi-l face omul cu mâna lui”. Norocul… Ne considerăm norocoşi dacă rămânem în continuare încadraţi în câmpul muncii, tinerii rumegă gânduri de ducă spre orizonturi îndepărtate, în speranţa că talentele lor vor putea să fie puse în valoare în curtea altora, iar ţara lâncezeşte… Aceasta este senzaţia actuală – lâncezeală la nivel naţional, punctată din când în când de întâmplări prezentate de posturile de televiziune la ore de vârf. Anul 2010 N-ARE semne bune, am putea să spunem, în pofida obişnuinţei de a crede că „speranţa moare ultima”. Când speranţa este pusă cu spatele la zid, când se trage în ea cu toate armele de distrugere în masă a speranţelor, este foarte greu să guşti optimism pe pâine… România lâncezeşte. Şi, odată cu ea, noi – cei care privim spre mâine cu mânie sub gene…
Entries (RSS)