Trăim vremuri memorabile, în sensul rău al cuvântului… La nivel politic, evident. Tocmai din această cauză m-am gândit că ar fi potrivit să revedem un film care a spus lucrurilor pe nume. “TICĂLOŞII” - în regia lui Şerban Marinescu, adaptare după romanul “Ciocoii noi cu bodyguard” al lui Dinu Săraru… O distribuţie de excepţie - Ştefan Iordache, Dorel Vişan, Mircea Albulescu, Gheorghe Dinică, Mircea Diaconu, Horaţiu Mălăiele… Şi un Nelu Ploieşteanu, cireaşa de pe tort…
UPDATE - 14.25 - A murit marele Gheorghe Dinică… Dumnezeu să-l odihnească în pace… Câtă tristeţe… Haideţi să-l mai ascultăm o dată, aşa cum am făcut şi duminică…
CĂLĂTOR
Îl apăsa distanţa parcursă, simţea cum i se înşurubează în piept fiecare kilometru, iar bornele plantate pe margine dădeau senzaţia că îl iau peste picior… Nu le băga în seamă. Mergea de multă vreme, nu mai ştia de când. Luni, ani… Anotimp după anotimp, din ce în ce mai aproape de orizont şi de fiecare dată din ce în ce mai departe. Dorise, poate, la începutul cursei sale misterioase, să fugă de un trecut ambiguu, de un prezent întunecat de tristeţi cotidiene sau de un posibil viitor cu care nu dorea să aibă de-a face. Acum nici el nu mai ştia care fusese ideea iniţială. Cert este că fusese, se născuse brusc, aşa cum vin ideile pe lume, fără moaşă, fără forceps, i se infiltrase în minte şi pornise la drum nesfârşit într-o oarecare dimineaţă de toamnă. Chiar se comportase normal înainte de plecare, cumpărase ziarul de la chioşc, citise pagina mondenă, o parcursese şi pe cea sportivă, mâncase o gogoaşă cu gem de vişine, măturase frunzele din faţa porţii. Apoi lăsase mătura rezemată de gardul viu şi o luase agale, către centrul orăşelului. Din centru o cotise la stânga, pe bulevardul care ducea către periferie. Şi tot aşa, pas cu pas, până când orăşelul rămăsese în urmă. Prima noapte dormise într-o pensiune ieftină, dar începând cu cea de-a doua pusese capul pe unde se nimerise. Chiar şi sub cerul liber dormise şi se mirase că visase aşa de frumos. Crezuse că ai vise frumoase numai dacă stai cu urechea pe nişte perne mari, pufoase şi te răsfeţi pe cearceafuri apretate… Drumul lung îi oferise destule surprize, înţelesese că viaţa se vede altfel dacă o parcurgi cu piciorul, dacă o calci în picioare la propriu - zisese, chiar dacă expresia părea oarecum forţată. Trăgea concluzii extrem de interesante în timp ce mergea din loc în loc şi regreta doar că nu pornise la drum mult mai devreme…
Domnule, veţi întreba, dar unde mergea, totuşi? Şi s-a oprit vreodată din drumul său? A ajuns la destinaţie?
Cred că mai merge şi azi, cu o scânteie de fericire în ochi. Asta a fost regăsirea sa, aş îndrăzni să spun, reîntâlnirea cu el însuşi, împăcarea cu sine printr-o călătorie nesfârşită. La un moment dat – se oprise în faţa unei benzinării şi băuse pe nerăsuflate o sticlă cu apă plată - le-a spus unor curioşi că ar prefera să fie îngropat în picioare la momentul adevărului. Aşa zicea despre moarte, că este momentul adevărului. Mi-a plăcut. Dar şi mai mult mi-a plăcut ideea de dus fără întors… Destinaţia nu contează niciodată…
UPDATE MUZICAL - Gheorghe Dinică - “Sunt vagabondul vieţii mele”… Geanina şi Cristian vă îmbrăţişează cu mare drag… Să aveţi o duminică excelentă, din toate punctele de vedere!
Pusca si cureaua lata
Cristian Rizescu - La Pomana Porcului
Marcel Budala - Sarba lautareasca
- Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul, dragă Sandu Şpriţ asta ţi-o doresc!
E un frig de-ţi plâng oasele în trup pe mai multe voci şi se zgribuleşte splina, dar în cârciumioara din cartier duduie centrala termică şi dă senzaţia că ar vrea să sară din perete… Nu se mai bea decât ţuică fiartă şi vin fiert de la o vreme, în consens cu tulburarea atmosferică de afară – vorba unuia -, e un miros de scorţişoară şi de piper care face ochii să lăcrimeze, dar atmosfera lasă roşeaţă veselă pe obrajii chefliilor implementaţi temeinic în discuţii… Gicu este într-o formă de zile mari, zice că murăturile dorm duse în saramură, iar la iarnă taie şi-un porc pentru care a întreprins deja demersurile necesare…
- L-am antamat, ca să zic aşa. Că în absenţa porcului eu nu percep sărbătorile de iarnă, pe cuvânt de onoare, n-am şorici sunt trist, n-am caltaboş trăiesc drame, n-am ficat trăiesc coşmaruri culinare, n-am şunculiţa pe fund de lemn şi cârnaţii condimentaţi mă simt ca un terchea-berchea. Vorbesc foarte serios. Vreau să mănânc piftie din picioarele mele de porc, cum s-ar zice… Mă duc înainte de Crăciun, îi iau gâtul la godac şi om sunt… Mi-e milă de porc, ce să zic, îmi curg şi lacrimile pe obraji, da’ stomacul meu cere şi aia, cere şi aia, aşa că nu las melancolia să-mi defrişeze corasonul. Gore clatină din cap, i se citeşte scepticismul în sprâncene.
- Gicule, să ştii că Europa nu e de acord cu introducerea cuţitului în gât de animal delicios şi plin de colesterol, aşa că treci pe la farmacie şi ia-ţi şi o seringă. Injectează-l cu patimă şi aplomb, intră şi tu în rândul oamenilor civilizaţi. Am vrut în Europa, nu trebuie să ne mai comportăm ca sălbaticii. Soarbe câteva guri de vin din cana de lut, încrustată cu floricele vesele, şi-i dă lui Sandu o palmă peste umeri…
- Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul… Băi, Sandule, zi-i tu că nu e toamna frumoasă atunci când vorbeşte Gicu despre tradiţiile milenare cu aşa patos culinar… Anu’ trecut mi-a zâmbit portofelul în prag de sărbători mă dusei la ţară. Luai şi eu un porc. Viu. Nu vroia al dracu’ să moară şi ne-a alergat prin curte cu şişu-n gât. Da’ a fost tare bine, mai ales la pomana porcului. Cumnată-miu se cam trotilase, adică revenise la starea lui naturală, de zi cu zi, luase ţuică după ţuică, a zis că în spiritul abominabilei crime care-i pune şoriciul la dispoziţie, iar sor-mea stătea lângă aragaz şi fierbea ibric după ibric… Şi o cânta cu glas de privighetoare trecută pe-aia cu mă dusei pe o cărare, mă-ntâlnii c-o fată mare. Ei, vise de-ale ei, amintiri de neuitat! Tu ce zici, se lasă cu porc în frigider sau nu? Că poţi să te duci şi la supermarket, iei de-acolo, gata ambalat… Sandu Şpriţ stă cu Libertatea sub ochi şi se uită emoţionat la fata de la pagina cinci.
- Băieţi, ia priviţi cu jind ce făptură delicată, îmbină provocator senzualitatea cu privirea lascivă. E construită numai din picioare, observ… Şi este prevăzută cu sâni apoteotici. Cum fierbe viaţa-n ei… Porc, zici? Eu pe distinsa făptură aş lua-o sub aripa ocrotitoare, m-aş duce cu ea la maiami bici şi nu m-ar mai interesa istoria sângeroasă a animalului numit porc. Aş face Crăciunul cu burta la soare şi cu berea la frunte. Gicule, să-mi dai şi mie nişte şorici şi să pui carne la borcan. Când vin de la plajă îţi împing o vizită. Şorici după maiami bici, rimează, poet mă numesc… Mă ling pe degete când iese carnea din untură, ca la mama acasă… O viaţă avem şi trebuie trăită! Voi cu porcu’, eu cu mândra… Gore se înfige în ibricul cu vin şi umple ulcelele cu o dexteritate demnă de invidiat. Mai aruncă şi un ochi pe fereastră şi ridică din umeri, a pagubă. Vântul spulberă frunzele, iar picăturile de ploaie bat darabana cu o indiferenţă strigătoare la cer.
- Ce să faci tu la maiami bici? Sănducule, acolo nu-i de tine, ai restanţă şi la întreţinere… Şi, una peste alta, ca s-o spunem pe şleau, fătuca asta de la pagina a cincea nu se uită la moaca ta nici dacă o legi la ochi. Te-ai dilit? Tu ai pus sculele-n pod de multă vreme, ai rămas cu uitatul şi cu oftatul. De-aia bei şi cânţi Puşca şi cureaua lată, ce bărbat eram odată. Erai, că umblai din creangă-n creangă ca o pasăre pribeagă şi mă rugai pe mine să spun nevesti-tii că ai fost la şedinţă prelungită. De câte ori nu te-am scos eu din bucluc? Da’ acu, gata, ochii văd, inima cere, organismul nu şi nu… Dacă aude consoarta că benoclezi felinarele la fătuci dulci şi iabraşe mănânci conservă cu sardine în noaptea de revelion…
- Se zice reveion, sare Gicu, aşa se zice, de ce nu învăţaţi şi voi să vorbiţi aşa cum se vorbeşte? Gore aruncă un zâmbet superior.
- Ehe, uite unde era şi lingvistul nostru, una-două scoate limba la noi. Ne ia acu’ cu sintaxa lu’ fraza de ne stă vinu-n gât… Gicuţă, tată, de când cu proiectul intitulat porc pe masă observ că te-ai emancipat. O să ne obligi să ascultăm muzică de cameră şi să vezi cum te excludem din decor… Chiar nu ai pic de ruşine, strici atmosfera? Mai bine vezi cum faci cu banii de porc, că la criza care se anunţă simt că-l desenzi pe peretele din bucătărie, ca un mic vangogce eşti…
Afară plouă din ce în ce mai tare, iar cheflii noştri comandă încă un vin fiert. Sandu mototoleşte Libertatea, nu înainte de a mai privi o dată pagina a cincea cu oarecare tristeţe în privire, apoi o aruncă fix în capul lui Gore.Gicu îşi face socotelile pe un carneţel şi mormăie în barbă ceva din care reiese căo fi viaţa grea în România, da’ eu fără porc nu stau, votez porcul, aşa să ştiţi,iar Gore se ridică şi cere ca muzica să fie dată mai tare. Tocmai se aude vocea lui Dan Spătaru. Drumurile noastre, poate, se vor întâlni vreodată… Se răsuceşte către Sandu Şpriţ, pune mâinile în şolduri şi se hlizeşte.
- Toate drumurile duc undeva, dragii mei, dacă mi se permite să filozofez având alcoolemie la bord… Drumu’ lu’ Gicu duce la destinaţia porc, al meu se îndreaptă către un alt reveion la cabana plăpumioara, iar al tău, Sandule, nu mai merge cătremaiami bici, ci către andropauză. Hai să bem, că şi andropauza trebuie sărbătorită cum se cuvine!!! Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul!!!
pe-aia cu mă dusei pe o cărare, mă-ntâlnii c-o fată mare. Ei, vise de-ale ei, amintiri de neuitat! Tu ce zici, se lasă cu porc în frigider sau nu? Că poţi să te duci şi la supermarket, iei de-acolo, gata ambalat…
Gicu îşi face socotelile pe un carneţel şi mormăie în barbă ceva din care reiese că o fi viaţa grea în România, da’ eu fără porc nu stau, votez porcul, aşa să ştiţi, iar Gore se ridică şi cere ca muzica să fie dată mai tare. Tocmai se aude vocea lui Dan Spătaru. Drumurile noastre, poate, se vor întâlni vreodată… Se răsuceşte către Sandu Şpriţ, pune mâinile în şolduri şi se hlizeşte. 
Entries (RSS)