Posts Tagged “geamantan”

UPDATE MUZICAL - 18.16 - “Mother Earth (Black Symphony)” - Within Temptation. Vizionare plăcută, audiţie plăcută şi seară plină de iubire!!!

APE TULBURI - GEAMANTANUL CU BANI (1)


Creedence Clearwater - Long As I Can See The Rain

Ploua. Mocăneşte. O ploaie insistentă, obsedantă, tulburătoare, din aceea care se infiltrează până în creier, îţi lasă mintea murată şi induce frisoane. Nici nu mai ştia de câte zile ploua, se plictisise să asculte buletinul meteo redundant şi se mulţumea să tragă din când în când draperia pentru a privi cum mustea pământul de apă. Îşi imagina că iese pe verandă, strângând din dinţi şi coborând cele patru trepte – una dintre ele scârţâia îngrozitor, a bătrâneţe lemnoasă -, apoi percepea incredibil de real scufundarea în solul clisos. Ca şi cum mâini nevăzute l-ar fi tras către adâncuri, putea vedea cu ochii minţii cum era înşfăcat, mai întâi până la glezne, apoi până la pulpe, până la genunchi… Curios lucru, nu era înspăimântat de gura hulpavă a pământului, ba chiar simţea plăceri nebănuite, aproape erotice, atunci când era mângâiat pe abdomen de noroiul învârtoşat. O să devin rădăcină, îşi spunea, dar nu o rădăcină de copac, ar fi mult prea banal, ci rădăcină… de om. S-a mai pomenit aşa ceva? Tot el îşi dădea răspunsul. Nu, nu s-a mai pomenit, dar de ce trebuie să fie totul normal când anormalitatea dansează peste tot în jurul nostru? Înainte de a dispărea cu totul în pământ, trăgea draperia la loc şi acoperea ferestrele pentru a nu mai vedea ruperea de nori. Se aşeza la birou, în faţa laptopului, şi lovea tastele furibund. Lucra de câteva luni la ceea ce el numea – aşa cum fac scriitorii rataţi – romanul vieţii mele… Personajul principal era un agent imobiliar care descoperea absolut întâmplător un geamantan plin cu bani şi sfârşea prin a se sinucide fiindcă nu reuşea să învingă MAREA DILEMĂ – să declare banii la poliţie sau să-i folosească? Cam asta era ideea viitorului roman din care nu scrisese însă decât primele şase capitole, fără a fi pe deplin mulţumit de ele… Creionase şi portretele superficiale ale altor personaje - un poliţist corupt, o amantă (inevitabila amantă senzuală şi pretenţioasă), un interlop care avea pe umăr un tatuaj cu Celine Dion şi obişnuia să-şi elimine adversarii prin mărunţirea lor deplină într-un tocător de mare capacitate, plus nişte vecini extrem de curioşi care urmăreau desfăşurarea evenimentelor din spatele perdelelor întredeschise… Lucia – blondă, bine proporţionată, cu o gură care îndemna la păcat continuu, trăiau împreună de vreo şase luni – declarase că o aiureală mai mare nu poate exista la nivel literar, însă ridicase din umeri şi citea în fiecare seară ultimele pagini. Uneori, încerca să demareze şi discuţii pe marginea acţiunii – în sinea ei le considera constructive – dar n-o lua niciodată în seamă fiindcă nu-i rezervase totuşi, decât statutul de parteneră în pat. Acolo unde, trebuia să recunoască, îşi făcea treaba cu pasiune constantă şi energie inepuizabilă… Merse la frigiderul a cărui uşă era plină de bileţele cu mesaje lăsate de Lucia – nu le citea niciodată, iar ea părea că nu bagă de seamă indiferenţa lui – şi scoase o bere la cutie. Prima dintr-o lungă serie care avea să se încheie târziu în noapte, atunci când îşi turna şi două-trei pahare de whiskey, un fel de bomboană pe propria colivă – tot cuvintele Luciei, rostite în vreme ce îşi vopsea unghiile de la picioare cu un roşu strident… Pe unul dintre bileţele, îi căzuse sub ochi când deschisese uşa frigiderului, scria „Dacă ieşi, cumpără pâine”. Chiar sub el, altul – „Ştiu că nu vei ieşi, aşa că voi cumpăra eu”. Dialogurile Luciei, murmură, numai ea poate să se converseze într-un astfel de mod. Posteritatea va da năvală pentru a analiza în amănunt fiecare cuvinţel saturat de semnificaţii ascunse… He, he! Se îndreptă din nou către fereastră şi trase draperia. Ploua în neştire. Ce mama dracului, chiar nu mai răsuceşte nimeni robinetul?, se întrebă retoric, apoi sorbi câteva guri din cutie şi lovi cu degetul arătător în geam. Alo, mulţumim frumos pentru ploaie, apreciem amabilitatea, dar am intrat destul la apă, e de ajuns… Ceva vreme bună nu există pe stoc? Privirea îndreptată către cerul plumburiu lăsa să se înţeleagă că fusese vorba despre un mesaj destinat Marelui Coordonator, însă nu-i semnaliză nimeni dintre nori că mulţumirile sale au ajuns la destinaţie. Da, lipsa de comunicare o să ne omoare, la un moment dat, asta este situaţia, iar dacă doreşti să depui o reclamaţie nu găseşti nici un ghişeu, nu s-a inventat încă o registratură la nivel celest… Râse în barbă. Dezavantajul zilelor ploioase este acela că îţi umblă tot felul de gărgăuni prin cap. Ajungi să te tâmpeşti. Ca ăla din roman, care se uită la grămada  foşnitoare cu priviri pofticioase şi nu are curaj să se atingă de bani pentru a-şi îndeplini toate dorinţele perverse. Aşa îşi propusese, să-l prezinte pe ăla drept un individ cu dorinţe perverse, pe cale de a se îndeplini, datorită geamantanului cu bani găsit absolut întâmplător, însă neîndeplinite din motive de sinucidere… Nu se hotărâse încă asupra felului în care individul avea să-şi pună capăt zilelor, poate o frânghie aruncată peste bara pentru bătutul covoarelor, poate o supradoză – îl fac dependent de vreun drog, trebuie să mă documentez neapărat – sau, de ce nu?, nişte vene tăiate cu un cuţit bine ascuţit… Din acelea de la teleshopping, cumperi setul la preţ redus şi mai primeşti şi o foarfecă sau un briceag care ştie să prepare şi cafea… Se aşeză din nou în faţa laptopului şi şterse ultimul paragraf. Era prost. Gândit prost, scris prost. Apoi auzi soneria de la intrare. Pe vremea asta numai un nebun umblă din uşă în uşă, îşi spuse, dă buzna peste tine, îţi invadează intimitatea şi te scoate din procesul de creaţie pentru a-ţi băga pe gât miraculoasele şampoane împotriva mătreţii de care oricum nu scapi niciodată… Ţârâitul devenea supărător. Vin acum, strigă enervat, nu-mi înfige butonul ăla în perete! Nu te doare degetul???

(va urma)

SURSA FOTO - andreea02.wordpress.com; neogen.ro; culinar.ro

ALTE APE TULBURI

Comments 42 Comments »


Vasile Seicaru - Romanta Intre Doua Trenuri

MOTTO – Doamne, cum ne-am despărţit cu toţii. Poate că şi prietenia şi iubirea nu merită, într-adevăr, să fie trăite, dacă nu sunt veşnice. O viaţă întreagă de frumuseţe, asta ar însemna ceva, într-adevăr” – Octavian Paler

Înainte de apariţia ta, mă plimbam cu gândurile vraişte pe un peron al unei gări din sufletul meu, în vreme ce locomotive nărăvaşe soseau şi plecau trăgând după ele, ca nişte Sisifi de metal, vagoanele unor vise care nu deveneau niciodată realitate. Nici nu aveam bagaje, fiindcă ajunsesem de multă vreme la concluzia – liniştitoare, totuşi - că era deja prea mare efortul de a mă căra pe mine însumi dintr-o parte în alta. Cum este să fii propriul bagaj?, m-a întrebat cineva odată, în timp ce sorbeam dintr-o bere în bufetul gării. I-am răspuns surâzând că sunt şi avantaje, în ultimă instanţă, iar cel mai important dintre ele este acela că nu poţi pierde niciodată geamantanul. S-a uitat la mine lung, oarecum circumspect, poate că nu înţelesese ceea ce vrusesem să spun sau avusese senzaţia că discuta cu un individ încorsetat în chingile unei nebunii pe care încerca să o mascheze intonând imnuri ale neputinţei personale. A plecat ducând o geantă voluminoasă în care avea – conform spuselor sale – tot ceea ce considerase că este mai important în viaţă. Cărţi. Oriunde mergea, ducea cărţile cu el, şi asta m-a bucurat pe de-a-ntregul. Mi-am şi spus, de altfel, că unii au literatura la purtător, alţii se mulţumesc să pună în valiză trusa de bărbierit, trei-patru perechi de şosete şi două cămăşi, în vreme ce mulţi – ca mine, spre exemplu – se duc pe ei înşişi din gară în gară, încercând să intuiască încotro îi va purta viaţa…

Înainte de apariţia ta, nici nu avusesem curajul să pun piciorul pe treapta ultimului vagon şi rămâneam prizonier permanent al unui peron de gară, în timp ce forfota din jurul meu îmi transmitea că lumea merge întotdeauna înainte şi niciodată înapoi. Acum sunt alături de tine, iar trenul nostru străbate un defileu nesfârşit, având de o parte speranţa, iar de cealaltă parte dragostea. Controlorul ne-a privit pe amândoi câteva minute bune şi ne-a informat oficial că drumul către o viaţă întreagă de frumuseţe este lung, însă poate fi parcurs, încetul cu încetul, numai dacă nu vom fi niciodată tentaţi să coborâm din trenul în care am urcat împreună… Te-am strâns de mână şi mi-am cuibărit privirea în verdele intens al ochilor tăi. Şi am înţeles, pentru prima oară în viaţa mea, că un simplu şuierat de locomotivă poate însemna şi cântecul dulce al împlinirii de sine sau al împăcării definitive cu tine însuţi…

SURSA FOTO - iancucristi.blogspot.com

Comments 60 Comments »

www.Bloggerul.ro Hosted by powerhost.ro | regim hotelier bucuresti | Hi5 Email Finder | Reclamatii pe blogul consumatorului