UPDATE MUZICAL - Angels (Black Symphony) - Within Temptation…
Vă propun azi SUPRAVIEŢUITORUL, un film în regia lui Sergiu Nicolaescu. Filmul a apărut în 2008, în aprilie, şi a primit Premiul Publicului pentru cele mai multe bilete vândute în anul respectiv. Este continuată - cu mai mult sau mai puţin succes? - povestea celebrului comisar Moldovan.
Astăzi este Ziua cea Mare, zic unii. Ziua cea mai Lungă, zic alţii, ca şi cum s-ar pregăti vreo debarcare în Normandia, cu lăutari de-ai noştri şi soldaţi beţi. Geoană se pregăteşte să intre triumfal în Cotroceni, flancat de Voiculescu, Vântu şi Patriciu, iar Băsescu se pregăteşte să rămână - tot triumfal - acolo… Alături de Boc, Udrea, Videanu şi compania deloc selectă. Care pe care, am putea să spunem, numai că există riscul să pierdem teren şi cu unul şi cu altul. Cum am promis că duminica o transformăm în zi de film, m-am gândit că ar fi foarte nimerit să revedem “O scrisoare pierdută”. Se potriveşte cu atmosfera şi rămâne ancorată în realitate… Vorba lui Păunescu - “Un Caţavencu pleacă, altul vine, el este parcă singurul etern, implementează oamenii de bine, el şi când nu e, este în guvern!” Şi, din aceeaşi poezie scrisă prin anii ‘90 - “Sfidăm democraţii originale, ne punem pofta de putere-n cui, tăticul nostru este Caragiale, noi suntem personaje de-ale lui!” Din punctul meu de vedere, cine merge la vot să meargă, cine nu merge la vot să nu meargă, fiecare să procedeze după cum îi dictează conştiinţa. Mie îmi apare în gânduri doar Cetăţeanul Turmentat…
Trăim vremuri memorabile, în sensul rău al cuvântului… La nivel politic, evident. Tocmai din această cauză m-am gândit că ar fi potrivit să revedem un film care a spus lucrurilor pe nume. “TICĂLOŞII” - în regia lui Şerban Marinescu, adaptare după romanul “Ciocoii noi cu bodyguard” al lui Dinu Săraru… O distribuţie de excepţie - Ştefan Iordache, Dorel Vişan, Mircea Albulescu, Gheorghe Dinică, Mircea Diaconu, Horaţiu Mălăiele… Şi un Nelu Ploieşteanu, cireaşa de pe tort…
UPDATE - Peste doar câteva ore voi fi din nou alături de Geanina mea iubită, aşa că neliniştea evidentă a acestei postări va rămâne doar amintire. Vă doresc tuturor un sfârşit de săptămână plin de iubire. Iubiţi-vă mult, fiindcă viaţa-i scurtă şi se deplasează şi cu viteză maximă… Aşa, şi să nu uit - Alţi doi îndrăgostiţi ai blogosferei împlinesc cinci luni de iubire pasională. INKA şi BUHU. Trăiască IUBIREA!
Dorinţă nebună de a te şti permanent alături de mine… Vise zbuciumate în care te îndepărtezi către alte braţe, coşmaruri din care mă trezesc cu mintea tulburată şi cu transpiraţia curgând în şiroaie reci… Fiecare zi se târăşte ca un melc decis să parcurgă distanţa de un metru într-o eternitate, iar eu privesc înciudat, strângând din dinţi şi trăiesc sentimentul contradictoriu că orice aş încerca să fac nu pot să rămân decât un nefericit observator care nu se poate implica în scenariul absurd construit în laboratoare ascunse gândurilor mele… Mi-aş cumpăra un loc într-o altă lume şi te-aş duce acolo, ca să ne suprapunem gândurile sub voal de asfinţit, însă mi-a spus cineva că mai degrabă pot să obţin apartament cu vedere la curtea interioară într-un sanatoriu aflat încă în construcţie. Dacă m-aş grăbi, poate că s-ar îndura vreun bancher să îmi ofere un credit fără comisioane ascunse şi cu dobândă fixă, aş prelua apartamentul cu zâmbetul pe buze şi aş pune fotografia ta pe toţi pereţii. Îmi imaginez că paznicii mei n-ar avea nimic împotrivă să plantez trandafiri roşii în ghivece mari, pentru a umple cu petale patul de fier… Mi-e dor de tine şi sunt trist şi-ascult când Rush, când Judas Priest, vorba lui Păunescu, tu, cea mai dulce-ntre femei, ce pot să-mi spună astăzi ei?! Sunt momente în care nici Judas Priest nu mai poate face nimic, aş concluziona. Cât despre Rush… Dorinţă nebună de a te şti permanent lângă mine. Şi vise zbuciumate, fiindcă se ţin ca scaiul de tine, le dai afară din minte şi te trezeşti cu ele pe pernă. Una, două, vor să te ia în braţe… Bine mai zicea Ecaterina Oproiu în „Un idol pentru fiecare” - Când oamenii n-au mai avut curajul să creadă în viaţa de jos, când n-au mai avut candoarea să creadă în viaţa de sus, au început să creadă în viaţa ca-n filme… Pentru o bună parte a lumii, filmul a fost într-adevăr o uzină care producea vise, conserve de vise. La început, vise sepia. Pe urmă, vise tehnicolore, iar spre dimineaţă, înainte de ora trezirii - coşmaruri…
Entries (RSS)