UPDATE MUZICAL - 19.40 - SHAKIN STEVENS - “Yes, I do”… Ce vremuri!
ŢARA CONTESTAŢIILOR
Suntem ţara contestaţiilor. Contestăm anotimpul, guvernul, alegerile, părerea nevestei, criza mondială, gripa aviară sau porcină, speranţa care moare ultima şi tânjeşte după parastasul inexistent, legea gravitaţiei, istoria ultimilor douăzeci de ani… În general, există o contestaţie pentru orice, pe considerentul că tot ceea ce fac alţii poate fi identificat foarte uşor cu suprema greşeală. Dacă ne enervăm contestăm rapid şi dreptul ploii de a ploua de sus în jos sau gramatica dură care ne obligă să nu punem virgulă între subiect şi predicat. Ce tupeu şi câtă perversitate! Contestăm mersul trenurilor dacă este nevoie, plăcerea cocorilor de a zbura în „v”, înşiruirea plictisitoare a anotimpurilor, dansul zi-noapte sau rezultatul 2 obţinut atunci când aduni 1 cu 1. Vom contesta ora de vară, ora de iarnă, metafora care dă o spoială temporară peste viaţa sumbră, rezultatul unui meci deja jucat şi talentul indiscutabil al marilor scriitori ai lumii. A contesta este ultima plăcere naţională, una care scoate capul din mocirlă şi se bate cu pumnul în piept. Contestăm dreptul la viaţă al caprei vecinului, fericirea de a fi fericit printre nefericirile cotidiene, mulţumirea sufletească a omului care cere puţin de la viaţă şi trăieşte frumos în blocuri urâte. Suntem ţara contestaţiilor… Vom contesta şi această idee oarecum periculoasă, însă ce mai contează?
UPDATE - 12.30 - O melodie superbă pentru o zi de luni destul de închisă la chip - STRATOVARIUS - “Forever”…
PASUL DINTRE SPERANŢĂ ŞI FERICIRE
Eram prizonierul unor pereţi de sticlă,
Venea lumea ca la urs
Şi mă arăta cu degetul,
„Iată-l pe cel care caută iubirea cu lumânarea
Şi nu reuşeşte să o găsească,
De ce nu renunţi, domnule,
Nu te-a plictisit indiferenţa vieţii?”
Le dădeam cu tifla,
Fiindcă speranţa moare ultima,
O turnam în pahar
Şi o aruncam pe gât,
O înghiţeam cu sorbituri mari,
Ca să ajungă direct în inimă,
Iar postura de obiect însufleţit al unui muzeu
Cu pereţi de sticlă
Nu-mi provoca insatisfacţiile bănuite…
Umblam mahmur,
Învârtindu-mă în cercuri din ce în ce mai mici
Până m-am oprit
Şi am simţit privirea ta verde
Care a transformat aşteptarea în cioburi,
Eliberându-mă…
Umblu şi acum pe trei cărări,
Trebuie să recunosc,
Numai că am renunţat la desfacerea sticlelor
Cu speranţă
Şi beau doar fericire
Adusă din podgorii de suflet,
În fiecare zi…
UPDATE - 14.25 - A murit marele Gheorghe Dinică… Dumnezeu să-l odihnească în pace… Câtă tristeţe… Haideţi să-l mai ascultăm o dată, aşa cum am făcut şi duminică…
CĂLĂTOR
Îl apăsa distanţa parcursă, simţea cum i se înşurubează în piept fiecare kilometru, iar bornele plantate pe margine dădeau senzaţia că îl iau peste picior… Nu le băga în seamă. Mergea de multă vreme, nu mai ştia de când. Luni, ani… Anotimp după anotimp, din ce în ce mai aproape de orizont şi de fiecare dată din ce în ce mai departe. Dorise, poate, la începutul cursei sale misterioase, să fugă de un trecut ambiguu, de un prezent întunecat de tristeţi cotidiene sau de un posibil viitor cu care nu dorea să aibă de-a face. Acum nici el nu mai ştia care fusese ideea iniţială. Cert este că fusese, se născuse brusc, aşa cum vin ideile pe lume, fără moaşă, fără forceps, i se infiltrase în minte şi pornise la drum nesfârşit într-o oarecare dimineaţă de toamnă. Chiar se comportase normal înainte de plecare, cumpărase ziarul de la chioşc, citise pagina mondenă, o parcursese şi pe cea sportivă, mâncase o gogoaşă cu gem de vişine, măturase frunzele din faţa porţii. Apoi lăsase mătura rezemată de gardul viu şi o luase agale, către centrul orăşelului. Din centru o cotise la stânga, pe bulevardul care ducea către periferie. Şi tot aşa, pas cu pas, până când orăşelul rămăsese în urmă. Prima noapte dormise într-o pensiune ieftină, dar începând cu cea de-a doua pusese capul pe unde se nimerise. Chiar şi sub cerul liber dormise şi se mirase că visase aşa de frumos. Crezuse că ai vise frumoase numai dacă stai cu urechea pe nişte perne mari, pufoase şi te răsfeţi pe cearceafuri apretate… Drumul lung îi oferise destule surprize, înţelesese că viaţa se vede altfel dacă o parcurgi cu piciorul, dacă o calci în picioare la propriu - zisese, chiar dacă expresia părea oarecum forţată. Trăgea concluzii extrem de interesante în timp ce mergea din loc în loc şi regreta doar că nu pornise la drum mult mai devreme…
Domnule, veţi întreba, dar unde mergea, totuşi? Şi s-a oprit vreodată din drumul său? A ajuns la destinaţie?
Cred că mai merge şi azi, cu o scânteie de fericire în ochi. Asta a fost regăsirea sa, aş îndrăzni să spun, reîntâlnirea cu el însuşi, împăcarea cu sine printr-o călătorie nesfârşită. La un moment dat – se oprise în faţa unei benzinării şi băuse pe nerăsuflate o sticlă cu apă plată - le-a spus unor curioşi că ar prefera să fie îngropat în picioare la momentul adevărului. Aşa zicea despre moarte, că este momentul adevărului. Mi-a plăcut. Dar şi mai mult mi-a plăcut ideea de dus fără întors… Destinaţia nu contează niciodată…
UPDATE MUZICAL - Din ciclul “Vă mai aduceţi aminte?” Nişte băieţi tare simpatici - ACDC “Thunderstruck”… Ehe, ce vremuri!
PETE DE LUMINĂ
Au venit savanţii lumii să întrebe ce reţetă
Inventăm de-o vreme-ncoace şi cum facem de trăim
Într-o lume care-şi joacă piesa ei de operetă
Fără să ne deranjeze când zâmbim şi ne iubim…
Ni s-au dat chestionare ca să scriem cu detalii
Dacă suntem sănătoşi, dacă mai avem nevoie
De evenimente triste, de-ndoieli, de funeralii
Sau de arca regăsită a unui celebru Noe…
Vin reporterii cu faimă, apăsaţi de microfoane, Ne pun întrebări diverse despre sentimentul pur,
Renegăm cotidian animozităţi şi toane,
Suntem pete de lumină în acest decor obscur…
Nu mă doare decât vina că nu te-am ştiut de-o viaţă
Şi m-am irosit prin vorbe, aşteptându-te să vii,
Unii mă credeau un geniu, alţii îmi ziceau paiaţă
Şi îmi înecam tristeţea construind din noapte zi…
Ni se spune că-i degeaba, că-i târziu sau că-i devreme,
Că mileniul ăsta rece ne-a pus semnul interzis
Sau că pentru un dezastru sigur încă mai e vreme,
Uite-aşa devii proscrisă, uite-aşa devin proscris…
Te iubesc cu încântare printre întrebări confuze,
Printre atâtea ţinte false ce ni se plantează-n drum,
Insistenţele perverse reuşesc să mă amuze,
Iar întreaga nebunie capătă destin de fum…
Hai să completăm o foaie, să le dăm apă la moară
Celor care pun iubirea pe perete de muzeu,
Să semnăm cu dor şi poftă, cu-n sărut care să-i doară
Şi să părăsim decorul împreună, tu şi eu…
UPDATE - 21.21 - SEARĂ CU CÂNTEC - EPICA - “Quietus”… NOTĂ - Epica este o formaţie de muzică metal simfonic şi gotic din Olanda, fondată în 2002 de către Mark Jansen, fost membru al formaţiei After Forever. Cântăreaţa iniţială a grupului, Helena Michaelsen a fost înlocuită de Simone Simons în anul 2003. După această schimbare, numele final al formaţiei, Epica, a fost inspirat de albumul cu acelaşi nume al formaţiei americane Kamelot. Mai multe informaţii găsiţi aici…
UPDATE – 13.35 – Îmi lipesc urechea de creuzetul miraculos în care se dezvoltă rodul iubirii noastre şi mă înfior atunci când o lacrimă de fericire se scurge pe obrazul fierbinte. Mărturisesc că nu am fost niciodată mai bucuros şi mai plin de viaţă ca acum, iar această stare cotidiană specială pune sufletului aripile unei mângâieri frenetice… TE IUBESC, Geanina mea iubită, îţi mulţumesc pentru tot şi îţi mângâi sufletul cu dorul meu neistovit…
UN UNIVERS PARALEL AL IUBIRII…
Kitaro-Cosmic love(The best of Kitaro 2, 1999)
Alături de tine am păşit
Într-un univers paralel,
Atingând cu tălpile goale
Firele de iarbă crudă ale iubirii depline…
Încolţiseră în aşteptarea noastră
Străpungând pământ reavăn,
Hrănite de seva speranţei
Care nu intră nicicând în moarte clinică
Şi ne-au aşternut pat catifelat
Pentru a ne depune liniştea
În culcuşul ocrotitor
Al unei alte lumi.
Ni s-au pus la dispoziţie
Planete nenumărate,
Iar sateliţi naturali
Au dansat în mişcare de rotaţie ameţitoare
Sub incandescentul acompaniament stelar…
Mii de comete şi-au modificat binevoitoare
Traiectoria ancestrală
Pentru a ne lumina impetuoase
Cerul nopţilor de dragoste profundă,
Iar astronomi pământeni
Au lustruit cu frenezie lentilele
Telescoapelor moderne
În încercarea de a surprinde paradoxalul spectacol
Desfăşurat la distanţă de ani lumină
Pe o scenă universală a iubirii
Dintr-o lume paralelă intersectată temporar
Cu aceea părăsită de noi…
UPDATE - 13.40 - DUPĂ-AMIAZĂ CU CÂNTEC… YNGWIE MALMSTEEN - “Icarus Dream Fanfare with Orchestra”. Un magician al chitarei pe care îl ascult de fiecare dată înmărmurit. Puteţi citi mai multe informaţii despre el aici şi aici…
DE DOR, DE MOARTE, DE IUBIRE…
Mozart - Requiem - Lacrymosa
Ne declarăm pierduţii unei lumi moderne
În care dorm tristeţi pe ultimele perne
Şi ne dorim o insulă pustie,
Gustând anonimat o veşnicie…
Am mai murit un pic de ceva zile,
Nu am avut la firma „Viaţă” pile
Şi-am vrut să dau cu pumnii-n tot prezentul
Dorind să-mi scriu până şi testamentul,
Că rostul poeziei, evident,
Devine fără sens într-un moment
Când pierzi ce n-ai fi vrut să pierzi
Şi nici nu poţi să mai recuperezi
Chiar dacă-ai duce permanent colivă
Spre o biserică definitivă…
Ne declarăm dispuşi să plângem mult,
Tu mă asculţi cum plâng, eu te ascult,
Îmi cade-o lacrimă pe piept şi doare
Şi nu-mi doream o astfel de-ncercare
Şi aş fugi cu tine mai departe,
Că-mi eşti şi dor şi dragoste şi carte
Şi te-am simţit în mine când am plâns,
Când un buchet de patimă am strâns,
Când prăbuşeam o lume-atât de mare
Reaprinzând o altă lumânare
Ca să fac punte şi să fac lumină,
Să meargă călătorul fără vină
Plătind şi vămi, plătind şi mici erori,
Ducând cu el coroanele de flori…
Ne declarăm deschişi la compromisuri
Când alţii-şi fac altare din înscrisuri
Şi-alimentează foc cu gânduri seci,
Lansând în aer acuzaţii reci,
Mă doare impotenţa din gândire,
Aş da pomană-un strop de fericire
Spre-a face zâmbet unde se mai plânge,
Acolo unde gheara morţii strânge…
Ne declarăm pierduţii unei lumi moderne,
Iar toamna un covor de gri aşterne
Dar te iubesc şi-n suflet mi te ţin,
Iar tu îmi spui că mă iubeşti deplin…
Mă gândeam să schimb numele blogului… Prima oară a fost CRISTIAN LISANDRU – ZIAR ONLINE. Dar am renunţat la articole care aveau ca subiect viaţa politică sau sportivă din România şi am decis să menţionez la titlu CRISTIAN LISANDRU şi atât. Un BLOG LITERAR, în ultimă instanţă. Ce părere aveţi? Nu ar fi mai bine să spun pur şi simpluCRISTIAN LISANDRU – BLOGUL UNUI VIITOR… TĂTIC????
BREAKING NEWS!!! GEANINA, MAREA MEA IUBIRE, ESTE ÎNSĂRCINATĂ!!!!!!!!!!!
TE IUBESC, minune de femeie, ai apărut în viaţa mea pentru a mă face fericit şi ţi-ai lăsat sufletul în palmele mele… Mă înconjori şi mă protejezi cu toată dragostea ta mare şi ÎŢI MULŢUMESC pentru asta. SUNT ATÂT DE FERICIT ÎN ACESTE MOMENTE ÎNCÂT NU-MI GĂSESC CUVINTELE!!!
Să fii sănătoasă, iubirea mea, să fim sănătoşi şi să ne bucurăm pe deplin de acest incomparabil cadou pe care ni-l face VIAŢA, o VIAŢĂ care a ţinut cu amândoi din chiar primul moment în care ne-am cunoscut… Îmi vine să dansez prin ploaia de toamnă, eu - acela care privea ploaia cu buzele strânse a supărare în alte vremuri. TE IUBESC! TE IUBESC! TE IUBESC!
Iar aceştia suntem noi, cât se poate de reali. Şi FOARTE ÎNDRĂGOSTIŢI!!!
Am primit şi două premii pe care le postez cu mare, mare drag… Ele au fost oferite de Cell61, Şu, Gabi, Cella, Dixitadc şi de Rappa_Ru’… MULŢUMIM FOARTE, FOARTE MULT…
Doamna Elena Marin Alexe ne-a oferit un ÎNGERAŞ pe care îl postez cu toată dragostea pe blog… MULŢUMIM, scumpă doamnă şi vă dorim toate cele bune!
Şi un alt premiu de suflet de la Mmary - MULŢUMIM, este de fiecare dată o încântare să îl asculţi pe Marcel Iureş… Să dea Dumnezeu ca toate zilele de acum încolo să fie pline de această fericire care ne-a cuprins dintr-o dată…
Andi Bob, îţi mulţumim mult pentru poezia “The Secret” (autor Jeffrey McDaniel) pe care ne-ai lăsat-o pe blogul tău şi o postez şi eu aici…
When you were sleeping on the sofa
I put my ear to your ear and listened
to the echo of your dreams.
That is the ocean I want to dive in,
merge with the bright fish,
plankton and pirate ships.
I walk up to people on the street that kind of look like you
and ask them the questions I would ask you.
Can we sit on a rooftop and watch stars dissolve into smoke
rising from a chimney?
Can I swing like Tarzan in the jungle of your breathing?
I don’t wish I was in your arms,
I just wish I was peddling a bicycle
toward your arms.
CEEA CE TREBUIA SĂ SE ÎNTÂMPLE - fiindcă atunci când un bărbat şi o femeie se iubesc nimic nu le poate sta împotrivă - ESTE ACUM DULCE REALITATE. GEANINA ŞI CRISTIAN LISANDRU S-AU MUTAT ÎMPREUNĂ, CHIAR DE ASTĂZI!!!
SĂ NE DEA DUMNEZEU SĂNĂTATE ŞI IUBIRE MULTĂ…
BINE AI VENIT, DRAGOSTEA MEA, DEPUN LA PICIOARELE TALE UN SUFLET FERICIT PESTE…NORMĂ, aşa cum spui chiar tu, de multe ori…
AM AŞTEPTAT ACEASTĂ ZI CU MARE NERĂBDARE, CU PATIMĂ ŞI DOR…
AM SPERAT ÎN EA, AM CREZUT ÎN EA, UITE CĂ AU TRECUT ZILELE UNA CÂTE UNA ŞI SUNTEM ACUM AMÂNDOI, AŞA CUM NE-AM DORIT…
Suntem ţara contestaţiilor. Contestăm anotimpul, guvernul, alegerile, părerea nevestei, criza mondială, gripa aviară sau porcină, speranţa care moare ultima şi tânjeşte după parastasul inexistent, legea gravitaţiei, istoria ultimilor douăzeci de ani… În general, există o contestaţie pentru orice, pe considerentul că tot ceea ce fac alţii poate fi identificat foarte uşor cu suprema greşeală. Dacă ne enervăm contestăm rapid şi dreptul ploii de a ploua de sus în jos sau gramatica dură care ne obligă să nu punem virgulă între subiect şi predicat. Ce tupeu şi câtă perversitate! Contestăm mersul trenurilor dacă este nevoie, plăcerea cocorilor de a zbura în „v”, înşiruirea plictisitoare a anotimpurilor, dansul zi-noapte sau rezultatul 2 obţinut atunci când aduni 1 cu 1. Vom contesta ora de vară, ora de iarnă, metafora care dă o spoială temporară peste viaţa sumbră, rezultatul unui meci deja jucat şi talentul indiscutabil al marilor scriitori ai lumii. A contesta este ultima plăcere naţională, una care scoate capul din mocirlă şi se bate cu pumnul în piept. Contestăm dreptul la viaţă al caprei vecinului, fericirea de a fi fericit printre nefericirile cotidiene, mulţumirea sufletească a omului care cere puţin de la viaţă şi trăieşte frumos în blocuri urâte. Suntem ţara contestaţiilor… Vom contesta şi această idee oarecum periculoasă, însă ce mai contează?
Entries (RSS)