Posts Tagged “felinar”


UPDATE - 15.00 - Dacă tot este ziua muzicii, vă propun şi o altă melodie excelentă… O scenă şi trei nume mari - BB King, Eric Clapton şi Buddy Gay. Asta este reţeta succesului muzical, cred eu…

UPDATE - 13.35 - LA mulţi ani, MUZICĂ! Tu ne permiţi să trăim altfel fiecare moment…  Nu-mi imaginez viaţa fără sunetele mângâietoare… Am primit o frumoasă leapşă de la Marius Ola, aşa că postez mai jos o melodie pe care o ascult de fiecare dată cu plăcere maximă. Eric Clapton - Layla… Leapşa merge mai departe către toţi acei care vibrează atunci când aud acorduri frumoase, indiferent de genul muzical…


Love is green…..

CĂLĂTOR PRIN FRUMUSEŢEA TA…

Dă-mi voie să ating frumuseţea din tine,
Şi să pătrund în lumea interioară
Unde este atâta linişte
Încât urechile mele
Percep  aproape dureros tăcerea adâncă…
Îmi voi însenina drumul
Cu un felinar primit în dar
De la ultimul miner al planetei
Şi voi avea grijă
Să nu tulbur nici cuvinte, nici gânduri, nici vise…
Sunt un drumeţ neobosit prin frumuseţea ta,
Înregistrând pe retină
Şoaptele imaginilor
Netulburate de impurităţile cotidiene,
Lăsând să alunece mângâiere dulce
Peste fiecare foşnet de trup
Prins în dansul simţurilor,
Un călător cu desagă de dor pe umeri
Care s-a redescoperit prin tine
Şi îşi hrăneşte dorinţa de drum lung
Cu poteca verde
A ochilor tăi…
Atunci când închizi pleoapele peste mine
Mă regăsesc pe deplin protejat,
Fiindcă rămân captiv în frumuseţea ta
Fără să arunc vreo privire
Către ceea ce am fost…

SURSA FOTO - bighugelabs.com

Comments 64 Comments »


Ernesto Cortazar - Waiting for you

UPDATE - Un sfârşit de săptămână excelent tuturor… Vă doresc să aveţi parte de iubire, cât mai multă! E medicament pentru suflet. Şi mă retrag discret până luni… De ce oare????  Ghici ciupercă-ntr-un picior! Prietenii ştiu de ce… La bună recitire… Iubito, BINE AI VENIT!!!

MOTTO - “Aşteptarea este rădăcina tuturor durerilor de inimă” - W. Shakespeare

Portofelul gol, sufletul la fel,
Viaţa, câteodată, jalnică îmi pare,
Lume zăpăcită, creierul rebel,
Lupta cu ideea e o relaxare.
Străzile pustii, trotuare reci,
Marile vitrine nu-mi mai spun nimic,
Dame de duzină cu propuneri seci,
Ce să-ţi spun de mine, ce să-ţi mai explic?
Felinare stinse, streaptease fără vlagă,
Moare gradual romantismul vechi,
Chiar şi moartea, astăzi, e luată-n şagă
Şi nu sunt prin parcuri prea multe perechi.
Informatizare, lipsă de idei,
Tot plătim tribut către Microsoft,
Ce păcat, iubito, că n-au făcut ei
Şi pentru un suflet idealul soft.
Ploaie turbulentă, pânze fără vânt
Şi o dezolare care ne omoară,
Dau cu tot trecutul astăzi de pământ
Şi trăiesc prezentul simplu şi-ntr-o doară.
Votul e trucat, mintea pervertită,
Numai tu rămâi punctul meu pe „i”,
Iar îţi scriu de bine, te văd pregătită,
Şi te-ntreb în şoaptă: „Ce faci de nu vii?”
Calc mereu în străchini, chiar mă compromit,
Recunosc că asta nu este chiar bine,
Dar de ceva vreme sunt un fericit
Iar tu pui o punte ca să vii la mine.
Nici nu sunt ca alţii, sunt aşa cum vreau,
Protejat de tine lupt şi cu natura,
Vreau să urc Golgota şi la piept să-ţi stau,
Să-ţi sărut şi ochii, să-ţi sărut şi gura.
Să te-mbrac în mine, să te învelesc
Cu iubirea mea, cruntă, neforţată,
Simt cum dintr-o dată mă îndrăgostesc
Dragostea perfectă dând-o ţie toată.
Portofelul gol, sufletul prea plin,
Plouă cu speranţă şi pe strada mea,
Îţi dedic, iubito, un pahar cu gin
Îmbătat de gândul că ne vom vedea…

Sursa FOTO - Gabi - Blogul My heart to your heart. Mulţumesc Gabi!

Comments 21 Comments »

www.Bloggerul.ro Hosted by powerhost.ro | Hi5 Email Finder | Reclamatii pe blogul consumatorului