CRISTIAN LISANDRU

Noi suntem ţara lui… Dorel
Dorelul din reclamă,
Râdem de noi, râdem de el
Şi facem panaramă.
Noi suntem ţara lui Dorel,
E Bulă perimat,
Ne facem din beţivi model
Şi ne-mbătăm treptat.
În ţara noastră este haz,
Noi suntem clovnii noştri,
Extragem râsul din necaz
Şi ne hlizim ca proştii.
Votaţi „Dorel”, votaţi lejer,
Cu ochelari de cal,
Reduşi la propriul cartier,
La circul conjugal,
La nebunia de a fi
Dezamăgiţi frecvent,
La toată drama de a-ţi şti
Eşecul permanent.
Noi suntem ţara lui Dorel,
Ne place şmecheria,
Când n-avem bani în portofel
Plecăm din România.
Ne-am divizat, ne divizăm
În tabere opuse
În cimitire promovăm
Morminte suprapuse
Suntem mai separaţi ca ieri,
Mai vinovaţi ca mâine,
Ni se oferă-n dar poveri
Şi mari scumpiri la pâine.
Noi suntem ţara lui Dorel,
Aşa ne este firea,
Ce trist e când prezintă el
Reclama la… „Unirea”!

UPDATE – ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI – 12.00 - LA MULŢI ANI, ROMÂNIA! Te-am văzut cu ochii în lacrimi, pierdută prin ceaţă, în timp ce oamenii politici făceau baie de mulţime la Arcul de Triumf. Nici usturoi nu au mâncat, nici gura nu le miroase… Aveau piepturile bombate, a mândrie naţională redescoperită o dată pe an. După ce s-a încheiat parada, mi-am adus aminte că nu avem nici guvern, nici buget. Avem, în schimb, din ce în ce mai puţine speranţe… LA MULŢI ANI, ROMÂNIA, spunea cineva că e loc şi pentru mai rău… Ne-am învăţat cu răul, carevasăzică, mâncăm lehamitea din aceeaşi gamelă…

PĂDUREA DIN TRUP

Phoenix - Fata verde (1992)

Păşesc pe potecă de cuget,
Atent să nu împăienjenesc liniştea prăfuită
A unor amintiri ce-şi dorm iepureşte
Neîmplinirile…
Sunt trecător printr-o pădure în care copacii
Nu reprezintă altceva decât punctele de reper
Ale existenţei mele…
Calc iarba viselor dragi,
Făcute cu ochii deschişi,
Mă agăţ cu disperare de liane
Ce-mi poartă durerile de la un copac la altul,
De la un an la altul, de la nu minut la altul
Şi tai cu o macetă virtuală
Hăţişul contemporan
Care-mi ridică în cale baricade…
E multă nemişcare în pădurea trăită de mine,
Iar întinderea ei este direct proporţională
Cu suprafaţa temporală cuprinsă între
Momentul când am devenit cel care sunt
Şi secunda în care mă voi aşeza în veşnicie…
Nu ştiu unde mă poartă această potecă
Desenată de paşii mei adeseori grăbiţi.
Capătul ei se pierde în povestea pădurii
Din trupurile noastre,
Iar liziera nu este altceva decât
Vamă obligatorie
Prin care vom trece
Spre a descoperi
Că lumea nu se termină cu noi…

SURSA FOTO - http://www.tuswallpapersgratis.com