-Alo! Biroul de consiliere a alcoolicilor anonimi?
-Da.
-Puteţi să-mi spuneţi, vă rog, la sarmale de porc cu mamaliguţă ce vin merge, alb sau roşu?
DOR DE DUCĂ
Fă-ţi bagajul, pune haine, pune totul în valiză,
Hai să ne luăm concediu pentru două mii de ani,
Evitând decesul clinic să ne-ndepărtăm de criză,
Lasă cardurile-acasă, fiindcă vom uita de bani.
Nu-ntreba nimic o vreme, numai drumul să vorbească,
Liniştea să fredoneze la urechi de evadaţi,
N-ai nevoie nici de scopuri, planuri n-or să-ţi trebuiască,
O să alergăm prin iarbă şi-o să fim de ploi udaţi.
Lasă vorbă la vecina să anunţe curioşii
Că nu ne vom mai întoarce pe acelaşi palier,
Că vom sta pe pat de iarbă, ne vom înveli-n maci roşii
Şi-am închiriat, de astăzi, propriul nostru colţ de cer.
De vor întreba poştaşii „Cine va plăti factura?”
Să răspundă că avem aprobare de la stat,
Să anunţe ce vrea dânsa, dacă nu o doare gura,
Dar mai bine să le spună: „Au ieşit şi au plecat!”
Ne aşteaptă o pădure, infinitul ne conduce
Într-un loc în care sigur n-o să ai televizor,
Liniştea va fi deplină, gustul ei – extrem de dulce,
N-or să ne mai spioneze curioşii prin vizor.
Fă-ţi bagajul, vremea-i gata, să ieşim din existenţă
Cu paşi mari, cu toată forţa, trântind uşa amândoi,
Nu vom fi daţi dispăruţi după zile de absenţă
CNN-ul nu va cere informaţii despre noi…
UPDATE MUZICAL - Polonezii s-au pus pe rock. Vă propun o trupă - UnSUN - “Whispers”. Albumul lor de debut (”The End of Life”) a apărut în septembrie 2008. Ce părere aveţi?
FOTO UPDATE - 13.50 - O fotografie foarte frumoasă primită de la Gabi, o fotografie care merge de minune cu textul de astăzi. Mulţumesc, Gabi!
Visul… rămâne unica posibilitate de evadare dintr-o lume în care despre iubire se vorbeşte în termeni vulgari. Distanţa dintre „fuck you” şi „te iubesc” devine, pe zi ce trece, din ce în ce mai scurtă, iar îndrăgostiţii preferă să-şi arunce cu sentimentele în ochi, înjurându-se de mame sub privirile mirate ale poeţilor-statui care ridicau, odinioară, osanale sentimentului profund şi substantivului comun „dor”. Refugiat în visul continuu, culegi cu degete tremurânde o floare de pe pajiştea în care ai intrat traversând pădurea seculară, iar o rază de soare îţi trimite, printre nori, salutul celest care nu mai poate fi transmis pretutindeni din cauza smogului. Îţi doreşti să nu te mai trezeşti din acest vis, fiindcă revenirea la realitate – şi nu „în realitate” – devine confruntare sălbatecă şi sângeroasă cu incapacitatea de a trăi permanent sub zodia iubirii. Dragostea s-a auto-exilat într-o Zonă Moartă (poate aţi citit romanul cu acelaşi nume al lui Stephen King), lăsând în urmă decoruri de carton prin care se mişcă natural doar ura… Absenţa serenadelor ar putea fi trecută uşor cu vederea, pentru că nu toţi îndrăgostiţii trebuie să fie şi menestreli. Însă absenţa poeziei recitate sub banalul clar de lună înfige cuţit cu lamă oţelită în ultimele inimi care bat romantic. Rămâi în visul pe care nu ai curajul să îl povesteşti nimănui, dar cine crede că un somnifer poate ajuta la permanentizarea stării onirice se înşeală. Romanticii de pe planeta unde romantismul va fi, într-un târziu, scos în afara legii au încă puterea de a visa cu ochii deschişi, închizându-i doar atunci când, în sălile de tribunal, creşte rata divorţurilor survenite din vina ambelor părţi…
UPDATE - 11.32 - “Dragostea adevărată este o limbă pe care surzii o pot auzi şi orbii o pot vedea” - Gabriel Garcia Marquez. TE IUBESC, Geanina mea dragă, îţi doresc o zi frumoasă ca sufletul tău…
Miorita - TUDOR GHEORGHE
Să fugim împreună într-o noapte de toamnă
Să aflăm amândoi evadarea ce-nseamnă,
Să lăsăm în oraş tot trecutul perfid
Încuiat în seif, încastrat într-un zid.
Să găsim un conac cu o prispă imensă
Să uităm de trăirea modernă, intensă,
Să deschidem un han şi să-l falimentăm,
Cu eşec în afaceri să ne alimentăm.
Să trăim cum vom şti, la nimic predispuşi,
Să-nvăţăm să zâmbim sau să fim indispuşi,
Să fie pomeni cu puhoaie de lume,
Cu ciorbă de varză, cu mâncare de prune.
Să trăim izolaţi dar să fim lângă toţi
Eu să vreau să mă uiţi, tu să-mi spui că nu poţi,
Să umblăm doar desculţi, apăsând iarba udă,
Să nu ne găsească amici sau vreo rudă.
Să fim noi şi atât, plus un han fără vad,
Să simţim cum pe jos corcoduşele cad,
Să culegem ciuperci, otrăvindu-ne-ncet, Tu să spui c-ai slăbit, eu să par un ascet.
Să citim şi în stele, cu o mână sub ceafă,
Să-ţi pui la ureche şi dor şi garoafă
Să-mi dai un sărut cât e cerul de mare
Atunci când musteşte apusul de soare.
Să fim invitaţi la pomana lu’ Tase,
Vecinul din spate, de peste trei case,
Călcat de tractor chiar pe uliţa lui
Atunci când venea de la MAT făcut „cui”.
Să nu ne abţinem să spunem şi glume
Mâncând cu nesaţ din mâncarea de prune,
Din ciorba de varză făcută în tuci,
Să vrei să mai iei şi să nu mai apuci.
Să plîngem aflând că e-n lume război
Să râdem ştiind că nu vine la noi,
Să fim noi şi-un han redeschis între timp
Să avem un acelaşi perfect anotimp.
Anotimpul când via din deal s-a cules
Şi Gheorghe-al Vetei se-mbată mai des,
Să te ţin de mijloc înainte să-ţi spun:
„E un an excelent, s-a făcut un vin bun!”
Să-aducă poştaşul scrisori de la toţi,
De la fraţi, de la rude, de la veri şi nepoţi,
Să fim imploraţi să fugim de la sat,
Pledoarie perfidă şi protest simulat.
Să-arunci în fântână telefonul mobil,
Să nu mai aştepţi un e-mail inutil,
Să nu mă mai tem de impozite mari,
Să vină la noi cei mai buni lăutari.
Să treacă o viaţă aşa cum am vrut,
Aşa cum visam şi cândva n-am putut,
Să ştie tot satul de dragostea noastră
Să fie-o garoafă tot timpul în glastră,
Şi când vom muri să ne plângă o lume,
Lângă ciorbă de varză şi mâncare de prune,
Să fim îngropaţi sus, pe deal, împreună
Şi-un câine să urle lugubru la lună…
ANDI BOB ne-a lăsat - mie şi Geaninei - o altă dedicaţie muzicală de excepţie… O dedicăm şi noi tuturor musafirilor dragi… O zi cât mai bună să aveţi cu toţii!!!
Ce-ar fi să uităm de toate şi să evadăm din lume,
Să ne ducem pe pustie propovăduind amor,
Ce-ar fi să răspundem astăzi insolenţelor prin glume
Şi să tragem tuşă groasă peste jalea din decor?
Am putea să dăm uitării cercetări cu de-amănuntul,
Nu ni s-ar mai face greaţă de-ntrebări fără răspuns,
Mângâind sintaxa frazei şi înnobilând cuvântul Am analiza adverbe şi-nţelesul lor ascuns…
Eşti metaforă, iubito, te descriu cu simplitatea
Unui individ ce scrie prins în dor fenomenal,
Uneori mi se impută verva şi tenacitatea
Şi sunt îndemnat să-mi caut vindecarea la spital…
Eşti în mine semn de dulce, semn de patimă deplină,
Semn de tragic şi de bine, semn de vesel şi de trist,
Ipocriţi cu zâmbet jalnic mi te-ar declara străină
Transmiţându-mi c-ar fi bine-n altă eră să exist…
Noi ne-am pus pe coji de nucă dar genunchii jubilează,
Suportăm cu bucurie interogatorii seci,
În afară de iubire altceva nu mai contează
Dar se mai preling pe spate picături de teamă, reci…
Ce-ar fi să le dăm cu tifla unora care ne-acuză
Că alimentăm cu vise suflete de-ndrăgostiţi,
Că jignirea nu ne doare, iar atacul ne amuză,
Ce-ar fi să zburăm prin cosmos precum doi meteoriţi?
Inventez o galaxie care să ne ocrotească,
Şi pretind planeta noastră, ca să ne mutăm pe ea,
Doi extratereştrii veseli cu iubire pământească
Încălziţi constant şi veşnic de-o sentimentală stea…
Să fugim împreună într-o noapte de toamnă
Tu să spui c-ai slăbit, eu să par un ascet.
Să-aducă poştaşul scrisori de la toţi,
Am analiza adverbe şi-nţelesul lor ascuns…
Entries (RSS)