CRISTIAN LISANDRU

Am iubit… Mult. Pătimaş. M-am scufundat în iubire, încercând să-i respir adâncurile fără ajutorul tuburilor de oxigen. Trăind acea dulce/amară zbatere a plămânilor care sunt înspăimântaţi de moarte la gândul sufocării iminente. „Iubirea este coloana care susţine lumea să nu se prăbuşească… şi să se stingă pentru totdeauna. Un capăt se sprijină în inima Pământului, celălalt se înalţă şi se pierde în nesfârşitul Universului”, scria Constantin Parascan în “Vămile iubirii”… Am iubit cu patimă teribilă toate femeile din viaţa mea şi le mulţumesc încă o dată pentru că m-au acceptat/tolerat în sfera lor de influenţă ca pe un satelit natural predispus la o paradoxală evadare de pe orbită… Respect iubirile trecute şi decantez, uneori, amintiri ce lasă în urmă moleşeală de gânduri. Mă înclin – pare prea mult? Deloc, îmi permit să spun, e mult prea puţin… – în faţa LOR şi le transmit aici şi acum toate gândurile mele bune, conştientizând nu doar temporar şi inevitabilul rol ingrat al bărbatului mofturos care pare că se regăseşte în EA şi ajunge, totuşi, la concluzia dătătoare de insomnii că trebuie să caute o ALTA. Îmi asum destule greşeli sentimentale trecute şi sunt ferm convins că femeile iubite care nu m-au mai dorit lângă ele la un moment dat au înţeles, mai devreme sau mai târziu, că nu EU eram CEL AŞTEPTAT. Meritau mai mult, cu siguranţă… Însă astăzi, într-o zi de graţie a unui an incert contorsionat dureros din motive colaterale, îmi permit să declar public că m-am redescoperit aşa cum visam la începuturi. Atunci, în acea adolescenţă pierdută datorită legilor nescrise ale firii, acea adolescenţă trăită profund care te face să iei spuma vieţii pe deget şi să o savurezi în fiecare minut. IUBESC, TRĂIESC, SIMT, PERCEP, ÎNŢELEG viaţa la justa ei valoare sentimentală. AZI. ACUM. Această concluzie formidabilă se datorează exclusiv GEANINEI… Îţi mulţumesc din suflet, DRAGOSTEA MEA şi, pentru a continua în acelaşi ritm povestea noastră de iubire (pasul 1, pasul 2, pasul 3, pasul 4) – doar rămânem frumoşii nebuni ai marii blogosfere! – îmi permit să întreb (şi) public, la ceas de noapte lungă…