Posts Tagged “degete”

UPDATE MUZICAL - 14.20 - O altă melodie a olandezilor de la DELAIN - “Frozen”… O după-amiază cât mai plăcută tuturor!

FERICIREA COTIDIANĂ A OMULUI DE LUT


Atinge-mi dorinţa de dragoste
Cu degete lungi şi catifelate,
Abandonează-te
nullPreludiului intens ce tinde către veşnicie
Şi gustă împlinirea secundelor de graţie
În care lumea dispare
Pentru a face loc
Incomparabilei descătuşări
A două trupuri
Înlănţuite de metamorfoza simţurilor…
Îţi picură ploaie de stele pe fruntea umedă
Şi strângi lună plină la piept,
Iar sfârşitul de an ţi se strecoară sub gene
Pentru a clipi către mine
Cu verde de brad…
Mi-e dor de trupul tău când eşti departe,
Dar trăiesc paradoxala apropiere dureroasă
Prin furnicături dulci
Şi mă las pradă şuvoiului de patimă
Ce curge printre noi
Răcorindu-ne fierbinte…
Sub mângâierile tale
Devin un om de lut
Ce trăieşte fericirea de a fi modelat cotidian
Şi îmi înghit cuvintele
Spre a lăsa tăcerea să recite
Versuri albe…

SURSA FOTO - lenikaedesigns.bounce…


LOVE…ROMANTIC NIGHT…

AM PRIMIT UN PREMIU DE LA LECSYA - MULŢUMESC FOARTE, FOARTE MULT. PREMIUL MERGE MAI DEPARTE LA TOT BLOGROLLUL…

null

Comments 36 Comments »

UPDATE MUZICAL - 13.40 - XANDRIA - “EVERSLEEPING”… Geanina şi Cristi vă doresc un început de săptămână formidabil şi vă trimit gândurile lor bune… Ne retragem discret până miercuri, aveţi grijă de voi…

PĂRUL TĂU UD…

Apropie-te de mine
Pentru a-ţi putea atinge părul ud
Cu degete flămânde
Şi închide ochii ca într-un joc al copilăriei,
Lăsându-te ostatecă dorinţelor mele
Adeseori păgâne…
Nu te îmbăta cu deşertăciune de cuvinte,
Sunt destui care vorbesc pentru noi
nullInformându-ne cotidian despre
Monotonia existenţei lor,
Lasă facturile să zacă în sertarul pe care am vrea
Să nu îl deschidem niciodată
Şi ascultă cum îţi povestesc că afară
Îşi depune anotimpul ceaţa
Peste pat de frunze ce agonizează
Acceptând legea nescrisă a naturii…
E o toamnă lungă în noi,
Trăim prin perfuzii cu ploi mocăneşti,
Primim vitamine din pumn de emigrant revenit acasă,
Adormim înfriguraţi la gândul viitoarelor zăpezi
Şi îndrăznim să avem curajul de a spune
Că sfârşitul de an ne găseşte alături…
Predispuşi la dialog în contradictoriu cu lumea înconjurătoare,
Trăim fiecare zi pe muchie de cuţit,
Astfel că orice oră care trece
Devine un interval de timp cu profunde semnificaţii…
Îmi lipesc degetele de fruntea ta,
Te sărut pe creştet ca pe un copil,
Beau picăturile părului tău ud
Şi încerc să extrag din buletinul de ştiri
Măcar o informaţie care să îmi confirme
Că toamna se îmbracă în rochie de seară,
Pentru a participa la un bal de caritate
Al anotimpurilor care suntem…

SURSA FOTO - allposters.com


Wet Wet Wet- Love is all around

Comments 29 Comments »


Maria Tanase - Bun ii vinul ghiurghiuliu

UPDATE - 09.22 - E o vreme melancolică… Capitala pare gârbovită sub ploaie, dar induce dor de poezie… Motiv pentru care am strâns gândurile în pumn şi am scris repede câteva versuri pentru Geanina mea. Sper să le citiţi cu plăcere, să fierbeţi un vin roşu şi să puneţi şi câteva felii de măr în el. Noroc, oameni dragi…

VIN FIERT

Vom fierbe vin, vom spune alte glume,
Ne vom iubi la margine de lume
Ne vom îmbrăţişa printre dezastre
Doar noi, un vin şi gândurile noastre,
Doar noi, etern inoculând iubire
Scoţând din dicţionar dezamăgire,
Cu mâini avide mângâind destinul,
Cu buze moi sorbind în noapte vinul,
Îmi fierbe dragostea şi gâlgâie-n artere
Mi-e dor constant de tine, cu putere,
În mijloc de poveste te reţin,
O eră te-aş iubi şi-aş fierbe vin,
Ca să mă încălzesc într-un cuptor
Şi să consum feliile de dor,
Propun o noapte lungă, nesfârşită,
Eu te descopăr noaptea fericită
Şi te învăţ ca un elev cuminte
Ce dă examen zilnic prin cuvinte
Rostite la urechea ta pufoasă,
Te sorb ca pe un vin şi eşti frumoasă
Ca o inconfundabilă dorinţă,
Am scos din mine gând de neputinţă
Şi tot te ştiu şi tot te-nvăţ mereu,
Mi-e ideal de bine când mi-e greu,
Iar vinul fierbe şi îmi cântă mult,
Îmi place muzica să i-o ascult
Şi-mi place să te fac o melodie
Să pun pe portativ melancolie,
Te beau, te gust, te strig, te rog, te ţin
Şi fierbe viaţa în ibric cu vin…

UPDATE - 08.40 - “…nicicând n-am fost în stare să tăinuiesc iubirea mea… Căci în aceasta lume iubirea adevarată nu se ascunde” (Giacomo Leopardi - unul dintre cei mai mari poeţi italieni). Geanina, dragostea mea, “te iubesc chiar dacă plouă, te iubesc chiar dacă ninge” (vorba lui Păunescu)… Şi mi-e bine de tot!!!


Eurythmics - Miracle of Love

FAŢĂ ÎN FAŢĂ CU IUBIREA

Eu n-am să întorc niciodată spatele iubirii,
O voi privi în ochi,
Cu sufletul deschis
Şi voi plânge de bine pe umărul tău
La ceasul când anotimpul
Îşi trece degetele
Peste pleoapele obosite de gânduri…
Voi pietrui cu sentimente nepătate
Lumea străbătută adeseori
În mişcare browniană
Şi-ţi voi croi cămaşă de noapte
Din voalul subţire al metaforei
Care nu va suporta vreodată
Drama abandonului…
Am să mă caţăr rupându-mi unghiile
Pe pereţii abrupţi ai vieţii
Şi voi ajunge lângă pieptul tău
Cu răsuflarea întretăiată,
Pentru a savura odihna deplină
Şi liniştea lăsată să zboare
În fâlfâire de gene lungi…
Eu n-am să întorc niciodată spatele iubirii.
Voi sta în faţa ei,
Cu sufletul deschis
Şi voi râde în hohote
De lumea rămasă în urmă…

SURSA FOTO - redbubble.com

Şi o melodie excelentă, pe care ne-o propune Gabi… Mulţumim, Gabi, o zi cât  mai frumoasă îţi dorim…

Şi o melodie de excepţie, pe care eu şi Geanina o primim de la VORBELE.WORDPRESS! MULŢUMIM, O zi cât mai bună îţi dorim, din tot sufletul… Plus un premiu!!! null

Comments 45 Comments »

www.Bloggerul.ro Hosted by powerhost.ro | regim hotelier bucuresti | Hi5 Email Finder | Reclamatii pe blogul consumatorului