-Alo! Biroul de consiliere a alcoolicilor anonimi?
-Da.
-Puteţi să-mi spuneţi, vă rog, la sarmale de porc cu mamaliguţă ce vin merge, alb sau roşu?
DOR DE DUCĂ
Fă-ţi bagajul, pune haine, pune totul în valiză,
Hai să ne luăm concediu pentru două mii de ani,
Evitând decesul clinic să ne-ndepărtăm de criză,
Lasă cardurile-acasă, fiindcă vom uita de bani.
Nu-ntreba nimic o vreme, numai drumul să vorbească,
Liniştea să fredoneze la urechi de evadaţi,
N-ai nevoie nici de scopuri, planuri n-or să-ţi trebuiască,
O să alergăm prin iarbă şi-o să fim de ploi udaţi.
Lasă vorbă la vecina să anunţe curioşii
Că nu ne vom mai întoarce pe acelaşi palier,
Că vom sta pe pat de iarbă, ne vom înveli-n maci roşii
Şi-am închiriat, de astăzi, propriul nostru colţ de cer.
De vor întreba poştaşii „Cine va plăti factura?”
Să răspundă că avem aprobare de la stat,
Să anunţe ce vrea dânsa, dacă nu o doare gura,
Dar mai bine să le spună: „Au ieşit şi au plecat!”
Ne aşteaptă o pădure, infinitul ne conduce
Într-un loc în care sigur n-o să ai televizor,
Liniştea va fi deplină, gustul ei – extrem de dulce,
N-or să ne mai spioneze curioşii prin vizor.
Fă-ţi bagajul, vremea-i gata, să ieşim din existenţă
Cu paşi mari, cu toată forţa, trântind uşa amândoi,
Nu vom fi daţi dispăruţi după zile de absenţă
CNN-ul nu va cere informaţii despre noi…
UPDATE MUZICAL - 13.05 - REMEMBER - “Hold me now”, Johnny Logan…
CE SE ÎNTÂMPLĂ CU NOI?
Cafe del Mar - I hope the yesterday
Pierduţi prin ceaţa crizei mondiale, încercăm să trăim în fiecare zi mai bine. Guvernanţii se iau de revere cu sindicatele, am uitat de poezia care nu mai atrage aproape pe nimeni, fiind considerată materie siropoasă şi desuetă, navigăm cea mai mare a timpului pe internet şi nu mai avem răbdarea să răsfoim o carte, iar anotimpurile ne marchează încetul cu încetul, îmbătrânindu-ne prematur şi ireversibil. În aer pluteşte mirosul tristeţii. Izul vechilor şi noilor regrete se insinuează în suflete împreună cu cel al regretelor viitoare, optimismul se află permanent pe năsălie, cu mâinile pe piept, păşim prin bălţile unei toamne care ne păcăleşte prin ploi ce nu pot spăla petele de pe conştiinţe şi cântăm în gura mare „Altădată, altădată, o s-o facem şi mai lată!” Suntem cu fiecare zi care trece din ce în ce mai apăsaţi şi împovăraţi de grija pentru ziua care urmează, plânge leul devalorizat în portofele ascunse prin buzunare şi, cu ochii către cer, unii dintre noi aşteaptă un semn divin care nu va veni niciodată. Bătrânii spuneau că „Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi bagă în traistă” sau că „norocul şi-l face omul cu mâna lui”. Norocul… Ne considerăm norocoşi dacă rămânem în continuare încadraţi în câmpul muncii, tinerii rumegă gânduri de ducă spre orizonturi îndepărtate, în speranţa că talentele lor vor putea să fie puse în valoare în curtea altora, iar ţara lâncezeşte… Aceasta este senzaţia actuală – lâncezeală la nivel naţional, punctată din când în când de întâmplări prezentate de posturile de televiziune la ore de vârf. Anul 2010 N-ARE semne bune, am putea să spunem, în pofida obişnuinţei de a crede că „speranţa moare ultima”. Când speranţa este pusă cu spatele la zid, când se trage în ea cu toate armele de distrugere în masă a speranţelor, este foarte greu să guşti optimism pe pâine… România lâncezeşte. Şi, odată cu ea, noi – cei care privim spre mâine cu mânie sub gene…
SURSA FOTO - zazzle.com
O fotografie foarte frumoasă primită de la Gabi… Mulţumesc!
UPDATE MUZICAL - Pornind de la ideea că TRUPA BĂTRÂNĂ FACE CIORBA MUZICALĂ BUNĂ. Pentru această după-amiază în care zâmbeşte soarele prin Bucureşti vă propun ceva special. Iron Maiden - Blood Brothers, din extraordinarul concert de la Rio de Janeiro. Ce să mai spui atunci când este vorba despre Maiden? Cuvintele sunt de prisos… Peste 100 de milioane de albume vândute. Băieţi buni. Tuturor, numai bine!
UPDATE SENTIMENTAL – 09.52 –Zilele trec… Zboară una câte una, iar eu şi Geanina trăim într-o deplinătate a iubirii cu o patimă efervescentă. Adevărul este că această femeie extraordinară mi-a devenit din prima clipă balsam pentru suflet, ceea ce nu mi s-a mai întâmplat niciodată cu altcineva. Iată un alt motiv pentru care spun din nou… GEANINA, TE IUBESC!
E BINE AŞA!
Ionel Mihalache - Pe ulita armeneasca
Zicea că e bine aşa. Chiar dacă vreunul încerca să-l convingă de contrariul – aşezat în faţa sa, cu vodca sub nas şi cu ţigara înfiptă între degetele îngălbenite de-atâta mahoarcă pipăită – ridica din umeri, clătina din cap şi dădea verdictul. E bine aşa! Bă, e bine aşa, ce vă tot smiorcăiţi ca muierile? Se mai uitau şi ei pe la ştiri, pe la realitatea, pe la antenă, la alea străine nu priveau, nu ştiau limba aia păsărească şi unu’ considerase că sunt cu toţii curci care se uită-n crăci… Scoseseră cnn-ul de pe lista posturilor urmărite… Mare pagubă nu fusese, viaţa mersese înainte şi fără cnn, găinile ouaseră mai departe, semn că americanu’ nu iese peste tot în câştig – vorba dirigintelui de la poştă. Ştia el ce ştia, toţi îl priveau cu respect. Acum se apropiau alegerile, se bălăcăreau candidaţii în direct şi la ore de vârf, dar el tot aşa zicea, chiar dacă strângea cureaua. E bine aşa… În ultima vreme, se cam trăgeau toţi la o parte din calea lui, fiindcă viaţa le aruncase şi pârdalnica de criză în bătătură şi nu mai aveau de niciunele. Cum îl vedeau că intră în bodegă făceau loc şi se înghesuiau pe la alte mese, ca să discute de-ale politicii, înjurând partidele, preşedintele şi presa. El îşi lua cinzeaca, sorbea din ea cu poftă, apoi rotea privirile prin încăpere şi ridica din umeri. Hai, bă, că e bine aşa… Unii râdeau, dar cei mai mulţi îl priveau încruntaţi. Ce e, bă, bine, nu vezi că murim de foame cu ochii beliţi la ştiri? Mai lua o cinzeacă, după ce se cotrobăia prin buzunare în căutarea mărunţişului salvator, şi o arunca pe gât. O trântea pe masă şi le dădea cu tifla. E bine aşa, bă, că se poate şi mai rău! Ce dracu’ vă văitaţi? Într-o zi aflară că l-a bătut fi-su pentru că nu vrusese să-i treacă gospodăria pe numele lui. Îl bătuse de-l băgase în spital. Dăduse-n el ca-n sacul de box, aşa anunţase unul care se nimerise pe-acolo. Când venise salvarea îl puseseră pe targă, iar el îngânase printre buzele sparte că e bine aşa, ce vă holbaţi, bă, se poate şi mai rău?! Acum e la spital, l-au oprit acolo pentru vreo două săptămâni. Trage dintr-un chiştoc şi-i ascultă pe cei care-şi laudă copiii. Buni copii, vin şi în vizită pe la spital. Cu fructe, cu mâncare… La el nu vine nimeni. Fiul de l-a bătut a plecat în Spania, cică om se face acolo după ce a dat cu tac’su de pământ. E bine aşa, bă, i-a zis felcerului, dacă dădea mai tare nu mai pleca la spanioli că nu mai avea bani, trebuia să mă-ngroape, nu???
UPDATE - 14.05 - DUPĂ-AMIAZĂ CU CÂNTEC - Xandria - “Save my life”… NOTĂ - Xandria este o formaţie înfiinţată în Bielefeld (Germania), în 1997. Stilul formaţiei combină elementele de rock simfonic cu influenţele electronice şi ale rockului clasic. În 2003 a apărut pe piaţă primul album al trupei – „Kill the Sun” -, urmat în 2004 de albumul „Ravenheart”. Cel de-al treilea album al celor de la Xandria a ieşit pe piaţă în anul 2007, fiind intitulat „Salomé - The Seventh Veil”. După plecarea solistei Lisa Middelhauve (2008), Xandria a cooptat-o pe Kerstin Bischof – cunoscută pentru colaborarea cu trupa Axxis.
MĂRUL INTERZIS
Nightwish - End of all hope
Mă pierd printre oameni, păşesc de-a lungul unor trotuare obosite de paşi, privesc vitrine şi nu le văd, ascult tânguirea unui oraş în care totul pare aglomerat, prizonier al unei sufocări accentuate… Mă lovesc gânduri, regrete, amintiri, speranţe şi planuri care nu sunt duse niciodată la îndeplinire. Oraşul trăieşte prin oamenii care îl locuiesc, iar oraşul meu cunoaşte agonia unui început al sfârşitului previzibil. Mă întreb, hoinar prin tăcerea mea, dacă nu cumva ar trebui să stoarcem lacrimi şi să spălăm bulevardele murdare, însă investiţia în lacrimă este mai presus de puterile celor care îşi duc fiecare zi din postura de cocoşaţi ai capitalei… Acum se investeşte constant în incapacitatea de a zâmbi frumos şi în nedreapta intervenţie a factorului stres. Se înalţă rugi către sediile somptuoase ale băncilor, iar Zeul-Factură îşi cere jertfa în fiecare zi, oferind la schimb rânjetul unei crize financiare care merge încă în patru labe. După ce va depăşi această fază va învăţa să silabisească şi ne va spune că imnul naţional nu va mai fi Deşteaptă-te, române (oricum nu se mai trezeşte nimeni din somn), ci Deschide, gropare, mormântul… Mă pierd printre iluziile care te fac să pui capul pe pernă şi să visezi că mâine va fi totul feeric, apoi mă complac permanent într-o trezire dureroasă efectuată pe acordurile sumbre ale buletinelor de ştiri. Iubirea e ţinută la punctele vamale ale sufletului, i se cere o viză pe care nici nu mai are de unde să o ia şi este trimisă înpoi, către niciunde… Am văzut azi la piaţă o bătrână care vroia să cumpere un măr. Vânzătorul nu i l-a vândut. Pretindea achiziţionarea unei cantităţi mai mari. Mi s-a părut că se roteşte lumea cu noi toţi şi că ea are gustul mărului interzis pentru o bătrână care privea cu ochi nedumeriţi lipsa de omenie din faţa ei… Pur şi simplu şi-ar fi plătit mărul, nu îl cerşise. Unul de la coadă chiar strigase Hai, mamaie, că ne grăbim, te caută moartea pe-acasă… Aşa o fi fost, dar bătrâna vrusese să mănânce un măr înainte de eventuala întâlnire finală, atât şi nimic mai mult. Oraşul a ridicat neputincios din umeri…
MOTTO - Am umplut listele electorale cu doctori, dar clasa politică e tot bolnavă - Valeriu Butulescu
Gicule, se duce ţara de râpă, mă… Se duce de-a berbeleacul, e pe o pantă descendentă, cum au zis ăia ai lu’ Voiculescu, de la antena a treia şi mare minune de nu şi-or face şi antena a patra, ca să se uite la ea morţii din morminte, după ce va sta ţara pe năsălie… Cu lumânarea pe piept, învelită în tricolor şi cu Deşteaptă-te române, din somnul cel de moarte în interpretarea excepţională a lui Vali Vijelie… Privirea lui Sandu Şpriţ varsă melancolie pe faţă de masă, iar vânticelul tomnatec suflă scrumul din scrumierele în care stau chiştoacele la taifas, un fel de şezătoare a micilor vicii care dăunează foarte grav sănătăţii, vorba ălora de după calupurile publicitare. Mda, ascultaţi-mă pe mine, că am experienţa dezastrelor naţionale, se duce ţara de râpă, că bani de pensii nu mai sunt, bani de salarii nu mai sunt, femeiul ne-a dat şi când o să ne ia am dat noi de dracu’, datoria externă creşte de zici că i-au pus şi drojdie, plus că vine şi nenorocita de votare peste noi şi nu mai ştim pe unde să scoatem cămaşa cu gulerul ros. Criza rânjeşte, până şi soacră-mea rânjeşte, cică dacă eram şi eu patron acum nu mă mai stresam atât. Da, ce să zică şi hoaşca, nu se putea să nu comenteze ceva, niciodată nu m-a suferit. Aş cânta toată ziua Dă, mamă, cu biciu-n mine, da’ nici voce nu mai am de când a venit guvernul Boc numărul doi… Gore şi Gicu nu prea au chef de conversaţie, mai ales că simt amândoi fluxul de energie negativă care vine dinspre Sandu. Stau, sorb din pahare şi oftează. Iar sorb, iar oftează cu ochii ridicaţi către copertina terasei. Cum vremea promite o toamnă lungă, au preferat să stea afară şi să admire toamna… Că dacă eram pictor, desenam numa’ natură, numa’ natură desenam, pe cuvântul meu, murmurase Gore de cum se aşezase la masă, înainte de a comanda o păstrămioară şi-un must… Da’ n-am fost pictor, nici măcar zugrav n-am ajuns, din păcate sau din fericire, i-am spoit pereţii lu’ nevastă-mea odată şi a zis că dacă mă mai risc va divorţa în doi timpi şi trei mişcări… Că ea şi-a luat tinichigiu, nu pensular, aşa a spus, pensular, n-o mai auzisem pe-asta, dar femeile sunt întotdeauna o mare surpriză, trebuie să recunoaşteţi… Gicu, prea puţin atras de partea tomnatecă a lucrurilor, zisese că anotimpul acesta îmi provoacă frisoane în portofel, că trebuie aia, ailaltă, mama lu’ ailaltă şi întreaga lor familie. Tot scoţi şi la loc nu mai bagi nimic. Nu e în regulă, deloc, da’ se poate şi mai rău. Şi se aprinsese Sandu Şpriţ imediat, lovind cu pumnul în politica de pe Dâmboviţa şi bombănind că se duce ţara de râpă. Şi n-are cine să o mai scoată din groapă, că ştiţi şi voi, mortul de la groapă nu se mai întoarce. Ba se-ntoarce, dacă e strigoi, sare Gore nitam-nisam. Sau vampir. Am văzut anderuărld, trei serii, e cu vampiri. Da’ să vezi şi ce vampiroaice, Sandule, am rămas cu dureri de cap. Picioare lungi, ochi migdalaţi, păr buclat, buze ca focul… Aşa vampiroaice mai da, le-ai lăsa la gâtul tău o ţâră. Tu-i dai înainte cu Boc, cu Geoană, Crin şi Băselu’ şi ăia se băteau ca chiorii şi trăgeau cu gloanţe de argint în vârcolaci… Tare de tot, să mor eu, am stat cu ochii cât cepele, nici să mănânc n-am mai avut chef, a mea făcuse pui pe sticlă, nu mi-a trebuit. Un senviş, i-am strigat, un senviş şi atât, că e bătaia în toi… Şi noaptea le-am visat pe vampiroaice, se făcea că eram în castelul lor şi mă invitau la orgii. Eu nu prea vroiam, da’ ele trăgeau de mine. Când m-am trezit, trăgea nevastă-mea de mine, că întârziasem la servici. La ce te invitau, mă, la orgii sexoase?Pe tine???? Întrebarea ironică a lui Gicu rămâne suspendată, fiindcă Sandu Şpriţ n-are chef de filme. Băi, Gore, eu te-am sfătuit de multă vreme să te culturalizezi, că ai nevoie intensă, se citeşte pe faţa ta lipsa unor lecturi suplimentare făcute la timpul potrivit, da’ nu te-am trimis la filme de groază şi mister. Dă la sinteza zilei, dă la Badea, dă la acces direct, acolo ai groază, mister şi şerpi în burtă. Eu vorbesc de lucruri serioase, Gore, de viitorul ţării, al copilaşilor noştri şi al copilaşilor copilaşilor noştri. Gicu dă paharul peste cap. Aşa este, a zis şi Ştefan cel Mare asta, trebuie să ţinem cont de sfatul său fiindcă a domnit o viaţă de om. Lasă-l, Sandule, Gore dă din timp în timp în mintea copiilor, se uita la metrics într-o zi. Şi l-am întrebat dacă a înţeles ceva. Cică nu înţelesese nimic, da-i plăcea cum sărea cheanu rivs de colo-colo, în haina de piele. Bine că nu s-a făcut Gore al nostru critic ce film, îşi bătea joc şi de Naşu’ lu’ copola, zicea că au uitat occidentalii să aducă ploconul pe platourile de filmare!Sandu ronţăie din bucata de pastramă şi strânge paharul între degete. Ăia de la pedele s-au retras din sală când cu moţiunea de cenzură, se cred pe tarlaua lor, au căpătat curaj. Ceilaţi, opozabilii, se mănâncă între ei, se sfâşie, nu se coalizează, nu se încheagă, ca să zic aşa, îşi dau la gioale şi strigă că Băselu’ este pericolul suprem. O fi, că şi eu aşa gândesc, da fără coaliţie se cheamă că nu avem nici opoziţie. Şi fără opoziţie iese Băselu’ din nou, mai stă cinci ani şi atunci facem şi parastasu’ ţării… O să venim la cârciumă şi vom cânta Veşnica pomenire… Că Deschide, gropare, mormântul, nu va mai avea niciun haz. Ce să scoţi din mormânt, o Românie subnutrită care a sucombat sub ochii ălora de trebuia să aibă grijă de ea??? Nu zic eu bine? Gicu şi Gore îşi clatină capetele în acelaşi ritm, parcă sunt traşi cu aţa amândoi. Iar Gore îşi permite să intervină într-un târziu. Eu zic să mai luăm câte o pastramă, că de-aia e toamna frumoasă. Şi nişte vin, că mustul nu mi se urcă la cap şi mă simt rău. Bă, frumoasă toamnă, orice s-ar spune, criză, necriză, Boc, ne-Boc, eu pictor m-aş fi făcut, ca să pictez natura, să stau prin poiene cu şevaletul şi să ascult cum cântă cucu’… Tii, ce mi-ar fi plăcut… Sandu aruncă două hârtii de o sută de mii pe masă şi îl împunge cu degetul. Gore, să fii tu atent la mine, să nu-mi mai spui mie Sandu Şpriţ dacă nu desenează ăştia numa’ natură moartă la nivel naţional în scurtă vreme. Atunci o să auzi cum cântă fantoma cucului’, că tot ziceai de anderuărldul ăla cu vampiroaice sexy. A pagubă o să cânte, mă…
Pierduţi prin ceaţa crizei mondiale, încercăm să trăim în fiecare zi mai bine. Guvernanţii se iau de revere cu sindicatele, am uitat de poezia care nu mai atrage aproape pe nimeni, fiind considerată materie siropoasă şi desuetă, navigăm cea mai mare a timpului pe internet şi nu mai avem răbdarea să răsfoim o carte, iar anotimpurile ne marchează încetul cu încetul, îmbătrânindu-ne prematur şi ireversibil. În aer pluteşte mirosul tristeţii. Izul vechilor şi noilor regrete se insinuează în suflete împreună cu cel al regretelor viitoare, optimismul se află permanent pe năsălie, cu mâinile pe piept, păşim prin bălţile unei toamne care ne păcăleşte prin ploi ce nu pot spăla petele de pe conştiinţe şi cântăm în gura mare „Altădată, altădată, o s-o facem şi mai lată!” Suntem cu fiecare zi care trece din ce în ce mai apăsaţi şi împovăraţi de grija pentru ziua care urmează, plânge leul devalorizat în portofele ascunse prin buzunare şi, cu ochii către cer, unii dintre noi aşteaptă un semn divin care nu va veni niciodată. Bătrânii spuneau că „Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi bagă în traistă” sau că „norocul şi-l face omul cu mâna lui”. Norocul… Ne considerăm norocoşi dacă rămânem în continuare încadraţi în câmpul muncii, tinerii rumegă gânduri de ducă spre orizonturi îndepărtate, în speranţa că talentele lor vor putea să fie puse în valoare în curtea altora, iar ţara lâncezeşte… Aceasta este senzaţia actuală – lâncezeală la nivel naţional, punctată din când în când de întâmplări prezentate de posturile de televiziune la ore de vârf. Anul 2010 N-ARE semne bune, am putea să spunem, în pofida obişnuinţei de a crede că „speranţa moare ultima”. Când speranţa este pusă cu spatele la zid, când se trage în ea cu toate armele de distrugere în masă a speranţelor, este foarte greu să guşti optimism pe pâine… România lâncezeşte. Şi, odată cu ea, noi – cei care privim spre mâine cu mânie sub gene…
Entries (RSS)