În cârciumioara din cartier miroase a ţuică fiartă, iar în ferestre dansează primii fulgii de nea, făcând bezele consumatorilor mai mult sau mai puţin afectaţi de îngurgitarea lichidelor preferate. La o masă din colţ – la o masă mai retrasă, vorba melodiei de demult -, cei trei cheflii, Sandu Şpriţ, Gore şi Gicu, au comandat încă un ibric cu ţuică şi aruncă din când în când ocheade către televizor. Tocmai se anunţă pe surse că alegerile din 6 decembrie nu vor fi repetate, ceea ce înseamnă că Geoană şi pesedeul trebuie să accepte mai cu milă, mai cu dor, ideea unui Băsescu Reloaded. Bă, şi o vor accepta, fiindcă mortul de la groapă nu se mai întoarce, ascultaţi-mă pe mine, sare Gore cu gura cât şura, în vreme ce Gicu desface tacticos o pungă cu seminţe. O vor accepta şi vor chibiţa de pe margine. E mai simplu în opoziţie, poţi să zici ce vrei, nici nu te bagă cineva în seamă, nici nu trebuie să semnezi sub ceea ce zici. Vorbe, măcinăm vorbe… Noi măcar le măcinăm ca beţivii puşi pe taclale, nu vrem să formăm guverne. Sandu Şpriţ e morocănos, dar nu pentru că se simte lezat de oarecum fireasca atitudine a celor de la Curtea Constituţională, ci pentru că îl macină o mare supărare interioară. Genul acela de supărare care te determină să înghiţi şi ţuica fiartă cu noduri, în prag de sărbători. Ce zici, Gore?, întreabă după ce duce la buze o ceşcuţă înflorită… Mortul de la groapă nu se mai întoarce?He, he, trăim vremuri memorabile, unii zic că sunt de tot rahatul sau de tot râsul, dar eu spun că sunt aşa cum le merităm. Că Dumnezeu se uită de sus la noi, le vede, le contabilizează şi ne dă cu pleaşca peste ochi… Nu am căzut în misticism, nu mă priviţi ca pe sfintele moaşte ale Sfântului Şpriţ, dar în perioada asta a anului mi-aş dori altceva, mă, vă spun foarte serios… Eşti cam negru, Sandule, bag de seamă – se insinuează Gicu în discuţie, destul de temător -, ţi-ai dat cu cremă de ghete pe sufleţel şi chiar nu înţelegem motivele sub acoperire. Dă-le-ncolo de alegeri, vin altele, se duc şi alea pe apa sâmbetei. O viaţă avem şi un gât care trebuie udat corespunzător... Sandu îl priveşte pieziş. Bă, sunt al dracului de supărat pe socră-miu, pe onoarea mea. N-am crezut că o să-mi facă el mie aşa figură dureroasă, că se va suci el aşa, precum titirezul şi va da cu votul în Băsescu. Ştiţi că eu simpatizez cu pedeleul, nu mă fofilez, nu sunt ipocrit, însă socră-miu se dădea de ceasul morţii acu’ cinci ani şi a zis că el nu freacă puntea pe vaporul marinarului, că el e cetăţean cu simţ de răspundere şi nu suportă matrozii, că merge pe mâna lu’ Patru Case indiferent de situaţie… M-am şi certat cu el atunci, ţin minte şi acu’ cum scosese ochii din orbite, bătea cu pumnul în masă şi striga că sunt un ginere nerecunoscător. Mi-a zis el mai multe, da’ pe urmă am dat-o pe vin şi spre dimineaţă ne-am pupat pe obraji. S-a dus la vot şi l-a votat pe Năstase, era fericit de ziceai că una din alea patru case va fi a lui. N-a fost să fie, că marinarul avea şi atunci rezultatele în buzunar, alegerile fuseseră organizate ca să nu spună lumea că nu avem şi noi… Gore şi Gicu au căscat gurile. Niciunul nu mai bea, niciunul nu mai scoate o vorbă, niciunul nu pare interesat şi de ştirile de la televizor. Sandu Şpriţ este în centrul atenţiei, iar ei au devenit sateliţi naturali cu alcoolemie la bord… Da, Gicule, da, Gore, socră-miu mi-a făcut-o, puteam să pun şi pariu că va vota cu ai lu’ Iliescu, conform conservatorismului politic pe care l-a moştenit de pe vremea lu’ Ceauşescu. Ştiţi că a fost secretar de partid şi mă lua cu lupta de clasă de fiecare dată când vroiam să stau şi eu ca bărbatul liniştit şi să beau. Nu vroiam altceva, nu ceream mult de la viaţă, şpriţul îmi era de ajuns. Da’ el mă băga în şedinţă, că Lenin a zis, că partidul e-n tot şi toate, că fac de râs adevăraţii membri ai colectivului comunist. Mă uitam la el şi beam. Când se plictisea, bea şi el cu mine, venea soacră-mea şi ne aducea slănină cu ceapă, era viaţa frumoasă. Şi nevastă-mea era mai frumoasă, da’ lasă că nici eu nu mai sunt alen delon, cam scârţâi… Gore reuşeşte să toarne ţuică, însă mâna îi tremură. Îl ajută Gicu să încheie operaţiunea delicată, apoi îşi fixează din nou privirile asupra lui Sandu. Iar acesta nu se lasă invitat. Băi, băieţi, cine n-are bătrâni trebuie să îi cumpere, da’ unul ca socră-miu s-a prostit de-a binelea. Ştiţi că a fost şi la Ştefan Gheorghiu, v-am mai spus… Nu că dau cu noroi în instituţiile regimului trecut, erau bune şi ele. Şi socră-miu a fost respectat în cartier şi în viaţă. Da’ acu’ m-a lăsat fără cuvinte. I-am zis lu’ a mea măi, nevastă, tac’tu a plecat fără să spună la nimeni la secţia de votare? Chiar aşa am ajuns, să nu ne mai sfătuim în propria familie, fiecare face tot ce vrea pentru că e democraţie? Of, Gore, cu democraţia asta uite unde s-a ajuns, nici Dumnezeu nu te ajută, degeaba pupi icoana pe scenă, dimineaţa vine Băsescu şi te face praf. Nu că aş fi supărat, ba chiar mă bucur, dar gestul lu’ socră-miu mi-a tăiat şi apetitul bahic… Îl credeam ferm şi n-a fost. Gore comandă încă un ibric, apoi duce degetul arătător la tâmplă, se uită şi la Gicu şi îndrăzneşte să întrebe: Măi, Sănducule, noi ştim că şi atunci când bei exagerat de mult, că mult bei tot timpul, rămâi la fel de lucid. Te cunoaştem de ani de zile, acu’ ne surprinzi. Nu cumva ai febră? Or fi pus ăştia ceva în ţuică? Sandu dă din mână. N-am febră, am draci pe socră-miu… Păi n-a murit socră-tu acu’ cinci ani după votare, de ziseşi tu că a fost vorba despre infarct electoral şi politic? Nu merserăm noi la înmormântare, nu gustarăm o măslină şi-o colivă la pomană? La şase săptămâni te-ai îmbătat, ziceai că tare mult l-ai iubit, mai ales după ce te-a decorat într-o noapte cu Steaua Republicii în grad de Mare Machitor… Sandu Şpriţ trânteşte ceaşca pe masă, aproape că sar floricelele de pe ea… Bă, vă spun eu că s-a ţicnit, socă-miu s-a ţicnit, s-a dus şi l-a votat pe Băsescu, am şi eu sursele mele credibile. El era, mort şi îngropat, da’ cu drept de vot! L-am regăsit pe listă. Cum de-am dat peste el, nu vă spui, e secret… Ţin şi eu cu ai mei, chiar dacă dezamăgirea e mare. Da’ decât Geoană…Cu moartea pre urne călcând… Îţi dai seama ce campanie electorală au făcut ăştia pe lumea ailaltă de l-au convins pe socră-miu să-şi schimbe simpatiile politice? Nici să beau nu mai am chef… Gore şi Gicu râd strâmb. Cade şi cablul în cârciumă. Sandu cere ţuică în ceaşcă. De, tată socrule, vezi că te dăduşi cu ai mei până la urmă???
Intuiesc că voi doi, ca nişte cetăţeni lipsiţi de spirit civic ce vă aflaţi, nu veţi merge la cabina de votare. Acolo unde ar trebui să meargă toţi, cu mic, cu mare, într-o zi de sărbătoare, de la ăl cu barba sură pân’ la cel cu ţâţa-n gură, vorba înţeleciunii populare. Care le zice de fiecare dată bine, doar de-aia este înţelepciune. E joi. Ziua marii confruntări televizate dintre candidatul Băsescu şi candidatul Geoană. Ziua în care se vor arăta din nou cu degetul, se vor lua peste picior şi vor încerca să-şi pună piedici cu o pasiune demnă pentru o cauză mai bună. Sandu Şpriţ i-a introdus abrupt în şedinţă pe Gore şi pe Gicu, fiindcă partenerii şi prietenii de pahar au declarat că nu se vor deplasa în pas de defilare la vot. Iar Sandu a luat foc, motiv pentru care Gicu fredonează să vină pompierii, inima să-mi stingă… Eu – îşi continuă Sandu pledoaria, de zici că tocmai a devenit avocat pledant şi stă în faţa juraţilor înmărmuriţi de emoţie – propun votul obligatoriu. Adică nu mi se pare deloc firesc să nu dai cu ştampila în viitorul personal. O să staţi acasă, la televizoare, cu vinul alături, şi veţi urmări cum votează alţii. Păi asta-i treabă? Ia spune, Gore, ia spune, Gicule, daţi-vă arama pe faţă, că în alţi ani era primii la votare, nu mai găseam loc de voi, nici somn nu mai aveaţi cu o noapte înainte… Acu’ ce dracu’ v-a apucat, dezertaţi de pe frontul electoral? Gore îl priveşte pe Sandu pieziş, i-ar zice chiar vreo două mai dure, însă a ajuns la concluzia că prietenia subţire cu diplomaţie se ţine… Sănducule, poate că voi lua o decizie lăudabilă abia după ce voi urmări confruntarea de diseară. În lipsa unor informaţii credibile eu nu merg să votez în orb. Nu merg şi gata… Dar dacă mă convinge Geoană al tău, atunci s-ar putea să păşesc pe treptele şcolii, pe treptele alea de care fugeam ca dracu’ de tămâie când aveam teză la chimie… Sandu pocneşte din degete şi umple paharele. Una la mână – Geoană nu este al meu, că nu am făcut armata împreună, nu am mâncat din aceeaşi farfurie şi nu am fost împreună la femei în perioada adolescentină când foamea sexuală făcea ravagii. Doi la mână – aş înclina să-i dau un vot peste ochi lui Băsescu, însă încă cinci ani cu el la timonă îmi provoacă rău de mare anticipat. Destul că mă clatin de la băutură, nu trebuie să mă clatin de la ruliul şi tangajul Cotrocenilor. Trei la mână – combinaţia Ciuhandu – Crin – Geoană – Johannis poate fi, la o adică, o soluţie. O soluţie viabilă, adică care nu moare, nu dă ochii peste cap atunci când îţi este lumea mai dragă. E ceea ce dorea Iliescu mai anţărţ, consens. Iar consensul, cum s-ar zice, este ceea ce ne poate uni în faţa intemperiilor economice şi politice mondiale… Gicu aplaudă. Tiii, Sandule, ai brodit-o cu pasajul ăsta, să mor eu treaz şi nebăut dacă nu te-aş vota. Te-aş face preşedintele meu, te-aş agăţa pe perete, înrămat, şi m-aş ruga în fiecare seară la tine cu ochii în lacrimi. Sandule, Sănducu meu, ce mi te-a dat Dumnezeu, eu sunt treaz, tu fă-mă tare, să beau mai multe pahare!!! Şi-n tot locul mă păzeşte şi de apă mă fereşte!!! Scaunul pe care stă aşezat Gore trozneşte din toate încheieturile, fiindcă acesta râde cu gura până la urechi şi se bate cu mâinile pe burtă. Îl votez şi eu pe Sandu, să vezi ce ravagii facem în crama de la Cotroceni. Nu mai faceţi ravagii, fiindcă crama aia a fost golită de mult, de Băsescu – sare Sandu cu gura pe ei… Şi nici nu v-aş invita la mine la palat, că eu nu sunt Becali ca să stau cu pretenarii la şuşe, în palatul personal, cu dosul pe canapele aurite… Aş fi un preşedinte bun, trebuie să recunosc cu toată sinceritatea, modest fiind eu din fire, după cum mă ştiţi de atâta amar de vreme… Ochei, înţeleg, nu am fost la anver ca Băsescu şi nici ambasador în ţara tuturor posibilităţilor, precum Geoană. Nu m-am dus decât pe la Cornăţel, la târg, dar acolo am fost ambasadorul nevesti-mii, că vroia oale şi ulcele de lut şi alte alea. N-am o fată europarlamentar ca Băse şi nici soacră atacată de presă, precum Geoană. Pe soacră-mea nu o mai atacă nimeni, se şi oftică din această cauză atunci când se priveşte în oglindă şi se sperie de ceea ce vede… Pe scurt, ca să nu divaghez şi să plictisesc distinsa audienţă matolită dar înfometată şi însetată de beuturică, sunt un personaj simplu, modelul cetăţeanului onorabil care doreşte să mănânce bine, fără euri, să bea bine, fără euri, să trăiască bine şi şi-şi vadă ţara pe drumul către mai bine… Gicu şi Gore îl arată cu degetul pe Sandu Şpriţ şi strigă către ceilalţi muşterii: Acesta este candidatul ideal, ascultaţi-ne pe noi, ştie să răsucească discursul electoral cum răsuceşte ţaţa Veta fuiorul, ne-au dat şi lacrimile… Sandule, peste cinci ani te ajutăm să strângi 250000 de semnături şi preşedinte te facem. Pe Gicu îl pui la Senat, iar pe mine mă faci consilier de taină şi degustător oficial. Merge? Sandu se lasă pe spate, un pic necăjit… Panaramă ştiţi să faceţi, da’ la vot nu vă deplasaţi. Asta este cu românul, de dat din gură dă, dar de dat din mână nu dă… Vorbeşte mult, prost şi fără rost, iar la fapte dispare… Ce vremuri am apucat să trăiesc, că mi-a zis mie tata atunci când am venit în Bucureşti că mă duc într-un loc al pierzaniei de sine. Aşa mi-a zis şi a avut dreptate. M-am pierdut în acest Turn Babel şi am mai dat şi peste voi doi, mai rău nu se putea… Celor trei li se mai aduce o sticlă cu vin, iar Gicu face pe ospătarul. În timp ce toarnă în pahare îl priveşte fix pe Sandu. Băi, Sandule, dar chiar ai faţă de preşedinte. Uite ce freză aranjată, chelie nici n-ai, discurs ştii să ţii că ai şcoala de partid, ai dosar beton şi trecut nepătat. Plus că bei cu graţie, ceea ce nu poate fi decât un avantaj… Gore i se alătură. Corect, corect, mi se pare evidentă puterea lui Sandu, o putere care nu este dată decât de sufletul lui mare şi de inima lui ferită de baipas… Râde şi Sandu. Râde şi Gore. Râde şi Gicu. La televizor sunt prezentate imagini din care reiese că alianţa anti-Băsescu este considerată uşa pe care comunismul va intra din nou în România. Sandu murmură – o mai ştiţi, mă, pe-aia cu golanii? Golan post-mortem… Dacă mor aş vrea să mă declaraţia beţiv post-mortem şi să-mi puneţi pe mormânt afişele cu Geoană şi cu Băsescu. Că şi pe lumea ailalată o fi vreo cabină de votare, nu???
UPDATE MUZICAL - Gheorghe Dinică - “Sunt vagabondul vieţii mele”… Geanina şi Cristian vă îmbrăţişează cu mare drag… Să aveţi o duminică excelentă, din toate punctele de vedere!
Pusca si cureaua lata
Cristian Rizescu - La Pomana Porcului
Marcel Budala - Sarba lautareasca
- Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul, dragă Sandu Şpriţ asta ţi-o doresc!
E un frig de-ţi plâng oasele în trup pe mai multe voci şi se zgribuleşte splina, dar în cârciumioara din cartier duduie centrala termică şi dă senzaţia că ar vrea să sară din perete… Nu se mai bea decât ţuică fiartă şi vin fiert de la o vreme, în consens cu tulburarea atmosferică de afară – vorba unuia -, e un miros de scorţişoară şi de piper care face ochii să lăcrimeze, dar atmosfera lasă roşeaţă veselă pe obrajii chefliilor implementaţi temeinic în discuţii… Gicu este într-o formă de zile mari, zice că murăturile dorm duse în saramură, iar la iarnă taie şi-un porc pentru care a întreprins deja demersurile necesare…
- L-am antamat, ca să zic aşa. Că în absenţa porcului eu nu percep sărbătorile de iarnă, pe cuvânt de onoare, n-am şorici sunt trist, n-am caltaboş trăiesc drame, n-am ficat trăiesc coşmaruri culinare, n-am şunculiţa pe fund de lemn şi cârnaţii condimentaţi mă simt ca un terchea-berchea. Vorbesc foarte serios. Vreau să mănânc piftie din picioarele mele de porc, cum s-ar zice… Mă duc înainte de Crăciun, îi iau gâtul la godac şi om sunt… Mi-e milă de porc, ce să zic, îmi curg şi lacrimile pe obraji, da’ stomacul meu cere şi aia, cere şi aia, aşa că nu las melancolia să-mi defrişeze corasonul. Gore clatină din cap, i se citeşte scepticismul în sprâncene.
- Gicule, să ştii că Europa nu e de acord cu introducerea cuţitului în gât de animal delicios şi plin de colesterol, aşa că treci pe la farmacie şi ia-ţi şi o seringă. Injectează-l cu patimă şi aplomb, intră şi tu în rândul oamenilor civilizaţi. Am vrut în Europa, nu trebuie să ne mai comportăm ca sălbaticii. Soarbe câteva guri de vin din cana de lut, încrustată cu floricele vesele, şi-i dă lui Sandu o palmă peste umeri…
- Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul… Băi, Sandule, zi-i tu că nu e toamna frumoasă atunci când vorbeşte Gicu despre tradiţiile milenare cu aşa patos culinar… Anu’ trecut mi-a zâmbit portofelul în prag de sărbători mă dusei la ţară. Luai şi eu un porc. Viu. Nu vroia al dracu’ să moară şi ne-a alergat prin curte cu şişu-n gât. Da’ a fost tare bine, mai ales la pomana porcului. Cumnată-miu se cam trotilase, adică revenise la starea lui naturală, de zi cu zi, luase ţuică după ţuică, a zis că în spiritul abominabilei crime care-i pune şoriciul la dispoziţie, iar sor-mea stătea lângă aragaz şi fierbea ibric după ibric… Şi o cânta cu glas de privighetoare trecută pe-aia cu mă dusei pe o cărare, mă-ntâlnii c-o fată mare. Ei, vise de-ale ei, amintiri de neuitat! Tu ce zici, se lasă cu porc în frigider sau nu? Că poţi să te duci şi la supermarket, iei de-acolo, gata ambalat… Sandu Şpriţ stă cu Libertatea sub ochi şi se uită emoţionat la fata de la pagina cinci.
- Băieţi, ia priviţi cu jind ce făptură delicată, îmbină provocator senzualitatea cu privirea lascivă. E construită numai din picioare, observ… Şi este prevăzută cu sâni apoteotici. Cum fierbe viaţa-n ei… Porc, zici? Eu pe distinsa făptură aş lua-o sub aripa ocrotitoare, m-aş duce cu ea la maiami bici şi nu m-ar mai interesa istoria sângeroasă a animalului numit porc. Aş face Crăciunul cu burta la soare şi cu berea la frunte. Gicule, să-mi dai şi mie nişte şorici şi să pui carne la borcan. Când vin de la plajă îţi împing o vizită. Şorici după maiami bici, rimează, poet mă numesc… Mă ling pe degete când iese carnea din untură, ca la mama acasă… O viaţă avem şi trebuie trăită! Voi cu porcu’, eu cu mândra… Gore se înfige în ibricul cu vin şi umple ulcelele cu o dexteritate demnă de invidiat. Mai aruncă şi un ochi pe fereastră şi ridică din umeri, a pagubă. Vântul spulberă frunzele, iar picăturile de ploaie bat darabana cu o indiferenţă strigătoare la cer.
- Ce să faci tu la maiami bici? Sănducule, acolo nu-i de tine, ai restanţă şi la întreţinere… Şi, una peste alta, ca s-o spunem pe şleau, fătuca asta de la pagina a cincea nu se uită la moaca ta nici dacă o legi la ochi. Te-ai dilit? Tu ai pus sculele-n pod de multă vreme, ai rămas cu uitatul şi cu oftatul. De-aia bei şi cânţi Puşca şi cureaua lată, ce bărbat eram odată. Erai, că umblai din creangă-n creangă ca o pasăre pribeagă şi mă rugai pe mine să spun nevesti-tii că ai fost la şedinţă prelungită. De câte ori nu te-am scos eu din bucluc? Da’ acu, gata, ochii văd, inima cere, organismul nu şi nu… Dacă aude consoarta că benoclezi felinarele la fătuci dulci şi iabraşe mănânci conservă cu sardine în noaptea de revelion…
- Se zice reveion, sare Gicu, aşa se zice, de ce nu învăţaţi şi voi să vorbiţi aşa cum se vorbeşte? Gore aruncă un zâmbet superior.
- Ehe, uite unde era şi lingvistul nostru, una-două scoate limba la noi. Ne ia acu’ cu sintaxa lu’ fraza de ne stă vinu-n gât… Gicuţă, tată, de când cu proiectul intitulat porc pe masă observ că te-ai emancipat. O să ne obligi să ascultăm muzică de cameră şi să vezi cum te excludem din decor… Chiar nu ai pic de ruşine, strici atmosfera? Mai bine vezi cum faci cu banii de porc, că la criza care se anunţă simt că-l desenzi pe peretele din bucătărie, ca un mic vangogce eşti…
Afară plouă din ce în ce mai tare, iar cheflii noştri comandă încă un vin fiert. Sandu mototoleşte Libertatea, nu înainte de a mai privi o dată pagina a cincea cu oarecare tristeţe în privire, apoi o aruncă fix în capul lui Gore.Gicu îşi face socotelile pe un carneţel şi mormăie în barbă ceva din care reiese căo fi viaţa grea în România, da’ eu fără porc nu stau, votez porcul, aşa să ştiţi,iar Gore se ridică şi cere ca muzica să fie dată mai tare. Tocmai se aude vocea lui Dan Spătaru. Drumurile noastre, poate, se vor întâlni vreodată… Se răsuceşte către Sandu Şpriţ, pune mâinile în şolduri şi se hlizeşte.
- Toate drumurile duc undeva, dragii mei, dacă mi se permite să filozofez având alcoolemie la bord… Drumu’ lu’ Gicu duce la destinaţia porc, al meu se îndreaptă către un alt reveion la cabana plăpumioara, iar al tău, Sandule, nu mai merge cătremaiami bici, ci către andropauză. Hai să bem, că şi andropauza trebuie sărbătorită cum se cuvine!!! Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul!!!
MOTTO - Am umplut listele electorale cu doctori, dar clasa politică e tot bolnavă - Valeriu Butulescu
Gicule, se duce ţara de râpă, mă… Se duce de-a berbeleacul, e pe o pantă descendentă, cum au zis ăia ai lu’ Voiculescu, de la antena a treia şi mare minune de nu şi-or face şi antena a patra, ca să se uite la ea morţii din morminte, după ce va sta ţara pe năsălie… Cu lumânarea pe piept, învelită în tricolor şi cu Deşteaptă-te române, din somnul cel de moarte în interpretarea excepţională a lui Vali Vijelie… Privirea lui Sandu Şpriţ varsă melancolie pe faţă de masă, iar vânticelul tomnatec suflă scrumul din scrumierele în care stau chiştoacele la taifas, un fel de şezătoare a micilor vicii care dăunează foarte grav sănătăţii, vorba ălora de după calupurile publicitare. Mda, ascultaţi-mă pe mine, că am experienţa dezastrelor naţionale, se duce ţara de râpă, că bani de pensii nu mai sunt, bani de salarii nu mai sunt, femeiul ne-a dat şi când o să ne ia am dat noi de dracu’, datoria externă creşte de zici că i-au pus şi drojdie, plus că vine şi nenorocita de votare peste noi şi nu mai ştim pe unde să scoatem cămaşa cu gulerul ros. Criza rânjeşte, până şi soacră-mea rânjeşte, cică dacă eram şi eu patron acum nu mă mai stresam atât. Da, ce să zică şi hoaşca, nu se putea să nu comenteze ceva, niciodată nu m-a suferit. Aş cânta toată ziua Dă, mamă, cu biciu-n mine, da’ nici voce nu mai am de când a venit guvernul Boc numărul doi… Gore şi Gicu nu prea au chef de conversaţie, mai ales că simt amândoi fluxul de energie negativă care vine dinspre Sandu. Stau, sorb din pahare şi oftează. Iar sorb, iar oftează cu ochii ridicaţi către copertina terasei. Cum vremea promite o toamnă lungă, au preferat să stea afară şi să admire toamna… Că dacă eram pictor, desenam numa’ natură, numa’ natură desenam, pe cuvântul meu, murmurase Gore de cum se aşezase la masă, înainte de a comanda o păstrămioară şi-un must… Da’ n-am fost pictor, nici măcar zugrav n-am ajuns, din păcate sau din fericire, i-am spoit pereţii lu’ nevastă-mea odată şi a zis că dacă mă mai risc va divorţa în doi timpi şi trei mişcări… Că ea şi-a luat tinichigiu, nu pensular, aşa a spus, pensular, n-o mai auzisem pe-asta, dar femeile sunt întotdeauna o mare surpriză, trebuie să recunoaşteţi… Gicu, prea puţin atras de partea tomnatecă a lucrurilor, zisese că anotimpul acesta îmi provoacă frisoane în portofel, că trebuie aia, ailaltă, mama lu’ ailaltă şi întreaga lor familie. Tot scoţi şi la loc nu mai bagi nimic. Nu e în regulă, deloc, da’ se poate şi mai rău. Şi se aprinsese Sandu Şpriţ imediat, lovind cu pumnul în politica de pe Dâmboviţa şi bombănind că se duce ţara de râpă. Şi n-are cine să o mai scoată din groapă, că ştiţi şi voi, mortul de la groapă nu se mai întoarce. Ba se-ntoarce, dacă e strigoi, sare Gore nitam-nisam. Sau vampir. Am văzut anderuărld, trei serii, e cu vampiri. Da’ să vezi şi ce vampiroaice, Sandule, am rămas cu dureri de cap. Picioare lungi, ochi migdalaţi, păr buclat, buze ca focul… Aşa vampiroaice mai da, le-ai lăsa la gâtul tău o ţâră. Tu-i dai înainte cu Boc, cu Geoană, Crin şi Băselu’ şi ăia se băteau ca chiorii şi trăgeau cu gloanţe de argint în vârcolaci… Tare de tot, să mor eu, am stat cu ochii cât cepele, nici să mănânc n-am mai avut chef, a mea făcuse pui pe sticlă, nu mi-a trebuit. Un senviş, i-am strigat, un senviş şi atât, că e bătaia în toi… Şi noaptea le-am visat pe vampiroaice, se făcea că eram în castelul lor şi mă invitau la orgii. Eu nu prea vroiam, da’ ele trăgeau de mine. Când m-am trezit, trăgea nevastă-mea de mine, că întârziasem la servici. La ce te invitau, mă, la orgii sexoase?Pe tine???? Întrebarea ironică a lui Gicu rămâne suspendată, fiindcă Sandu Şpriţ n-are chef de filme. Băi, Gore, eu te-am sfătuit de multă vreme să te culturalizezi, că ai nevoie intensă, se citeşte pe faţa ta lipsa unor lecturi suplimentare făcute la timpul potrivit, da’ nu te-am trimis la filme de groază şi mister. Dă la sinteza zilei, dă la Badea, dă la acces direct, acolo ai groază, mister şi şerpi în burtă. Eu vorbesc de lucruri serioase, Gore, de viitorul ţării, al copilaşilor noştri şi al copilaşilor copilaşilor noştri. Gicu dă paharul peste cap. Aşa este, a zis şi Ştefan cel Mare asta, trebuie să ţinem cont de sfatul său fiindcă a domnit o viaţă de om. Lasă-l, Sandule, Gore dă din timp în timp în mintea copiilor, se uita la metrics într-o zi. Şi l-am întrebat dacă a înţeles ceva. Cică nu înţelesese nimic, da-i plăcea cum sărea cheanu rivs de colo-colo, în haina de piele. Bine că nu s-a făcut Gore al nostru critic ce film, îşi bătea joc şi de Naşu’ lu’ copola, zicea că au uitat occidentalii să aducă ploconul pe platourile de filmare!Sandu ronţăie din bucata de pastramă şi strânge paharul între degete. Ăia de la pedele s-au retras din sală când cu moţiunea de cenzură, se cred pe tarlaua lor, au căpătat curaj. Ceilaţi, opozabilii, se mănâncă între ei, se sfâşie, nu se coalizează, nu se încheagă, ca să zic aşa, îşi dau la gioale şi strigă că Băselu’ este pericolul suprem. O fi, că şi eu aşa gândesc, da fără coaliţie se cheamă că nu avem nici opoziţie. Şi fără opoziţie iese Băselu’ din nou, mai stă cinci ani şi atunci facem şi parastasu’ ţării… O să venim la cârciumă şi vom cânta Veşnica pomenire… Că Deschide, gropare, mormântul, nu va mai avea niciun haz. Ce să scoţi din mormânt, o Românie subnutrită care a sucombat sub ochii ălora de trebuia să aibă grijă de ea??? Nu zic eu bine? Gicu şi Gore îşi clatină capetele în acelaşi ritm, parcă sunt traşi cu aţa amândoi. Iar Gore îşi permite să intervină într-un târziu. Eu zic să mai luăm câte o pastramă, că de-aia e toamna frumoasă. Şi nişte vin, că mustul nu mi se urcă la cap şi mă simt rău. Bă, frumoasă toamnă, orice s-ar spune, criză, necriză, Boc, ne-Boc, eu pictor m-aş fi făcut, ca să pictez natura, să stau prin poiene cu şevaletul şi să ascult cum cântă cucu’… Tii, ce mi-ar fi plăcut… Sandu aruncă două hârtii de o sută de mii pe masă şi îl împunge cu degetul. Gore, să fii tu atent la mine, să nu-mi mai spui mie Sandu Şpriţ dacă nu desenează ăştia numa’ natură moartă la nivel naţional în scurtă vreme. Atunci o să auzi cum cântă fantoma cucului’, că tot ziceai de anderuărldul ăla cu vampiroaice sexy. A pagubă o să cânte, mă…
În cârciumioara din cartier miroase a ţuică fiartă, iar în ferestre dansează primii fulgii de nea, făcând bezele consumatorilor mai mult sau mai puţin afectaţi de îngurgitarea lichidelor preferate. La o masă din colţ – la o masă mai retrasă, vorba melodiei de demult -, cei trei cheflii, Sandu Şpriţ, Gore şi Gicu, au comandat încă un ibric cu ţuică şi aruncă din când în când ocheade către televizor. Tocmai se anunţă pe surse că alegerile din 6 decembrie nu vor fi repetate, ceea ce înseamnă că Geoană şi pesedeul trebuie să accepte mai cu milă, mai cu dor, ideea unui Băsescu Reloaded. Bă, şi o vor accepta, fiindcă mortul de la groapă nu se mai întoarce, ascultaţi-mă pe mine, sare Gore cu gura cât şura, în vreme ce Gicu desface tacticos o pungă cu seminţe. O vor accepta şi vor chibiţa de pe margine. E mai simplu în opoziţie, poţi să zici ce vrei, nici nu te bagă cineva în seamă, nici nu trebuie să semnezi sub ceea ce zici. Vorbe, măcinăm vorbe… Noi măcar le măcinăm ca beţivii puşi pe taclale, nu vrem să formăm guverne. Sandu Şpriţ e morocănos, dar nu pentru că se simte lezat de oarecum fireasca atitudine a celor de la Curtea Constituţională, ci pentru că îl macină o mare supărare interioară. Genul acela de supărare care te determină să înghiţi şi ţuica fiartă cu noduri, în prag de sărbători. Ce zici, Gore?, întreabă după ce duce la buze o ceşcuţă înflorită… Mortul de la groapă nu se mai întoarce? He, he, trăim vremuri memorabile, unii zic că sunt de tot rahatul sau de tot râsul, dar eu spun că sunt aşa cum le merităm. Că Dumnezeu se uită de sus la noi, le vede, le contabilizează şi ne dă cu pleaşca peste ochi… Nu am căzut în misticism, nu mă priviţi ca pe sfintele moaşte ale Sfântului Şpriţ, dar în perioada asta a anului mi-aş dori altceva, mă, vă spun foarte serios… Eşti cam negru, Sandule, bag de seamă – se insinuează Gicu în discuţie, destul de temător -, ţi-ai dat cu cremă de ghete pe sufleţel şi chiar nu înţelegem motivele sub acoperire. Dă-le-ncolo de alegeri, vin altele, se duc şi alea pe apa sâmbetei. O viaţă avem şi un gât care trebuie udat corespunzător... Sandu îl priveşte pieziş. Bă, sunt al dracului de supărat pe socră-miu, pe onoarea mea. N-am crezut că o să-mi facă el mie aşa figură dureroasă, că se va suci el aşa, precum titirezul şi va da cu votul în Băsescu. Ştiţi că eu simpatizez cu pedeleul, nu mă fofilez, nu sunt ipocrit, însă socră-miu se dădea de ceasul morţii acu’ cinci ani şi a zis că el nu freacă puntea pe vaporul marinarului, că el e cetăţean cu simţ de răspundere şi nu suportă matrozii, că merge pe mâna lu’ Patru Case indiferent de situaţie… 
M-am şi certat cu el atunci, ţin minte şi acu’ cum scosese ochii din orbite, bătea cu pumnul în masă şi striga că sunt un ginere nerecunoscător. Mi-a zis el mai multe, da’ pe urmă am dat-o pe vin şi spre dimineaţă ne-am pupat pe obraji. S-a dus la vot şi l-a votat pe Năstase, era fericit de ziceai că una din alea patru case va fi a lui. N-a fost să fie, că marinarul avea şi atunci rezultatele în buzunar, alegerile fuseseră organizate ca să nu spună lumea că nu avem şi noi… Gore şi Gicu au căscat gurile. Niciunul nu mai bea, niciunul nu mai scoate o vorbă, niciunul nu pare interesat şi de ştirile de la televizor. Sandu Şpriţ este în centrul atenţiei, iar ei au devenit sateliţi naturali cu alcoolemie la bord… Da, Gicule, da, Gore, socră-miu mi-a făcut-o, puteam să pun şi pariu că va vota cu ai lu’ Iliescu, conform conservatorismului politic pe care l-a moştenit de pe vremea lu’ Ceauşescu. Ştiţi că a fost secretar de partid şi mă lua cu lupta de clasă de fiecare dată când vroiam să stau şi eu ca bărbatul liniştit şi să beau. Nu vroiam altceva, nu ceream mult de la viaţă, şpriţul îmi era de ajuns. Da’ el mă băga în şedinţă, că Lenin a zis, că partidul e-n tot şi toate, că fac de râs adevăraţii membri ai colectivului comunist. Mă uitam la el şi beam. Când se plictisea, bea şi el cu mine, venea soacră-mea şi ne aducea slănină cu ceapă, era viaţa frumoasă. Şi nevastă-mea era mai frumoasă, da’ lasă că nici eu nu mai sunt alen delon, cam scârţâi… Gore reuşeşte să toarne ţuică, însă mâna îi tremură. Îl ajută Gicu să încheie operaţiunea delicată, apoi îşi fixează din nou privirile asupra lui Sandu. Iar acesta nu se lasă invitat. Băi, băieţi, cine n-are bătrâni trebuie să îi cumpere, da’ unul ca socră-miu s-a prostit de-a binelea. Ştiţi că a fost şi la Ştefan Gheorghiu, v-am mai spus… Nu că dau cu noroi în instituţiile regimului trecut, erau bune şi ele. Şi socră-miu a fost respectat în cartier şi în viaţă. Da’ acu’ m-a lăsat fără cuvinte. I-am zis lu’ a mea măi, nevastă, tac’tu a plecat fără să spună la nimeni la secţia de votare? Chiar aşa am ajuns, să nu ne mai sfătuim în propria familie, fiecare face tot ce vrea pentru că e democraţie? Of, Gore, cu democraţia asta uite unde s-a ajuns, nici Dumnezeu nu te ajută, degeaba pupi icoana pe scenă, dimineaţa vine Băsescu şi te face praf. Nu că aş fi supărat, ba chiar mă bucur, dar gestul lu’ socră-miu mi-a tăiat şi apetitul bahic… Îl credeam ferm şi n-a fost. Gore comandă încă un ibric, apoi duce degetul arătător la tâmplă, se uită şi la Gicu şi îndrăzneşte să întrebe: Măi, Sănducule, noi ştim că şi atunci când bei exagerat de mult, că mult bei tot timpul, rămâi la fel de lucid. Te cunoaştem de ani de zile, acu’ ne surprinzi. Nu cumva ai febră? Or fi pus ăştia ceva în ţuică? Sandu dă din mână. N-am febră, am draci pe socră-miu… 
Păi n-a murit socră-tu acu’ cinci ani după votare, de ziseşi tu că a fost vorba despre infarct electoral şi politic? Nu merserăm noi la înmormântare, nu gustarăm o măslină şi-o colivă la pomană? La şase săptămâni te-ai îmbătat, ziceai că tare mult l-ai iubit, mai ales după ce te-a decorat într-o noapte cu Steaua Republicii în grad de Mare Machitor… Sandu Şpriţ trânteşte ceaşca pe masă, aproape că sar floricelele de pe ea… Bă, vă spun eu că s-a ţicnit, socă-miu s-a ţicnit, s-a dus şi l-a votat pe Băsescu, am şi eu sursele mele credibile. El era, mort şi îngropat, da’ cu drept de vot! L-am regăsit pe listă. Cum de-am dat peste el, nu vă spui, e secret… Ţin şi eu cu ai mei, chiar dacă dezamăgirea e mare. Da’ decât Geoană…Cu moartea pre urne călcând… Îţi dai seama ce campanie electorală au făcut ăştia pe lumea ailaltă de l-au convins pe socră-miu să-şi schimbe simpatiile politice? Nici să beau nu mai am chef… Gore şi Gicu râd strâmb. Cade şi cablul în cârciumă. Sandu cere ţuică în ceaşcă. De, tată socrule, vezi că te dăduşi cu ai mei până la urmă???
O soluţie viabilă, adică care nu moare, nu dă ochii peste cap atunci când îţi este lumea mai dragă. E ceea ce dorea Iliescu mai anţărţ, consens. Iar consensul, cum s-ar zice, este ceea ce ne poate uni în faţa intemperiilor economice şi politice mondiale… Gicu aplaudă. Tiii, Sandule, ai brodit-o cu pasajul ăsta, să mor eu treaz şi nebăut dacă nu te-aş vota. Te-aş face preşedintele meu, te-aş agăţa pe perete, înrămat, şi m-aş ruga în fiecare seară la tine cu ochii în lacrimi. Sandule, Sănducu meu, ce mi te-a dat Dumnezeu, eu sunt treaz, tu fă-mă tare, să beau mai multe pahare!!! Şi-n tot locul mă păzeşte şi de apă mă fereşte!!! Scaunul pe care stă aşezat Gore trozneşte din toate încheieturile, fiindcă acesta râde cu gura până la urechi şi se bate cu mâinile pe burtă. Îl votez şi eu pe Sandu, să vezi ce ravagii facem în crama de la Cotroceni. Nu mai faceţi ravagii, fiindcă crama aia a fost golită de mult, de Băsescu – sare Sandu cu gura pe ei… Şi nici nu v-aş invita la mine la palat, că eu nu sunt Becali ca să stau cu pretenarii la şuşe, în palatul personal, cu dosul pe canapele aurite… Aş fi un preşedinte bun, trebuie să recunosc cu toată sinceritatea, modest fiind eu din fire, după cum mă ştiţi de atâta amar de vreme… Ochei, înţeleg, nu am fost la anver ca Băsescu şi nici ambasador în ţara tuturor posibilităţilor, precum Geoană. Nu m-am dus decât pe la Cornăţel, la târg, dar acolo am fost ambasadorul nevesti-mii, că vroia oale şi ulcele de lut şi alte alea. N-am o fată europarlamentar ca Băse şi nici soacră atacată de presă, precum Geoană. Pe soacră-mea nu o mai atacă nimeni, se şi oftică din această cauză atunci când se priveşte în oglindă şi se sperie de ceea ce vede… Pe scurt, ca să nu divaghez şi să plictisesc distinsa audienţă matolită dar înfometată şi însetată de beuturică, sunt un personaj simplu, modelul cetăţeanului onorabil care doreşte să mănânce bine, fără euri, să bea bine, fără euri, să trăiască bine şi şi-şi vadă ţara pe drumul către mai bine… Gicu şi Gore îl arată cu degetul pe Sandu Şpriţ şi strigă către ceilalţi muşterii: Acesta este candidatul ideal, ascultaţi-ne pe noi, ştie să răsucească discursul electoral cum răsuceşte ţaţa Veta fuiorul, ne-au dat şi lacrimile… Sandule, peste cinci ani te ajutăm să strângi 250000 de semnături şi preşedinte te facem. Pe Gicu îl pui la Senat, iar pe mine mă faci consilier de taină şi degustător oficial. Merge? Sandu se lasă pe spate, un pic necăjit… Panaramă ştiţi să faceţi, da’ la vot nu vă deplasaţi. Asta este cu românul, de dat din gură dă, dar de dat din mână nu dă… Vorbeşte mult, prost şi fără rost, iar la fapte dispare… 
Ce vremuri am apucat să trăiesc, că mi-a zis mie tata atunci când am venit în Bucureşti că mă duc într-un loc al pierzaniei de sine. Aşa mi-a zis şi a avut dreptate. M-am pierdut în acest Turn Babel şi am mai dat şi peste voi doi, mai rău nu se putea… Celor trei li se mai aduce o sticlă cu vin, iar Gicu face pe ospătarul. În timp ce toarnă în pahare îl priveşte fix pe Sandu. Băi, Sandule, dar chiar ai faţă de preşedinte. Uite ce freză aranjată, chelie nici n-ai, discurs ştii să ţii că ai şcoala de partid, ai dosar beton şi trecut nepătat. Plus că bei cu graţie, ceea ce nu poate fi decât un avantaj… Gore i se alătură. Corect, corect, mi se pare evidentă puterea lui Sandu, o putere care nu este dată decât de sufletul lui mare şi de inima lui ferită de baipas… Râde şi Sandu. Râde şi Gore. Râde şi Gicu. La televizor sunt prezentate imagini din care reiese că alianţa anti-Băsescu este considerată uşa pe care comunismul va intra din nou în România. Sandu murmură – o mai ştiţi, mă, pe-aia cu golanii? Golan post-mortem… Dacă mor aş vrea să mă declaraţia beţiv post-mortem şi să-mi puneţi pe mormânt afişele cu Geoană şi cu Băsescu. Că şi pe lumea ailalată o fi vreo cabină de votare, nu???
pe-aia cu mă dusei pe o cărare, mă-ntâlnii c-o fată mare. Ei, vise de-ale ei, amintiri de neuitat! Tu ce zici, se lasă cu porc în frigider sau nu? Că poţi să te duci şi la supermarket, iei de-acolo, gata ambalat…
Gicu îşi face socotelile pe un carneţel şi mormăie în barbă ceva din care reiese că o fi viaţa grea în România, da’ eu fără porc nu stau, votez porcul, aşa să ştiţi, iar Gore se ridică şi cere ca muzica să fie dată mai tare. Tocmai se aude vocea lui Dan Spătaru. Drumurile noastre, poate, se vor întâlni vreodată… Se răsuceşte către Sandu Şpriţ, pune mâinile în şolduri şi se hlizeşte. 
Entries (RSS)