POEZIE - PROZĂ - MUZICHIE - VERTIJ DE GÂNDURI - Contact: lisandru.cristian@gmail.com; lisandru.cristian@yahoo.com ATENŢIE!!! - NOUL BLOG ESTE LA ADRESA http://lisandrulisandru.wordpress.com/
UPDATE MUZICAL - 18.05 - Ideea lui Simion Cristian este foarte bună… Să propunem o altă melodie, “Cântec pentru mama lor”, în interpretarea lui Victor Socaciu…
Cenaclul Flacara (Nicu Alifantis) - Trăiască România
UPDATE - 12.23 - O poezie pe care am scris-o mai demult, dar pe care am dorit să o repun pe blog, chiar în această zi. “Noi suntem ţara lui Dorel”…
Ţara lui Dorel
Noi suntem ţara lui… Dorel
Dorelul din reclamă,
Râdem de noi, râdem de el
Şi facem panaramă.
Noi suntem ţara lui Dorel,
E Bulă perimat,
Ne facem din beţivi model
Şi ne-mbătăm treptat.
În ţara noastră este haz,
Noi suntem clovnii noştri,
Extragem râsul din necaz
Şi ne hlizim ca proştii. Votaţi „Dorel”, votaţi lejer,
Cu ochelari de cal,
Reduşi la propriul cartier,
La circul conjugal,
La nebunia de a fi
Dezamăgiţi frecvent,
La toată drama de a-ţi şti
Eşecul permanent.
Noi suntem ţara lui Dorel,
Ne place şmecheria,
Când n-avem bani în portofel
Plecăm din România.
Ne-am divizat, ne divizăm
În tabere opuse
În cimitire promovăm
Morminte suprapuse
Suntem mai separaţi ca ieri,
Mai vinovaţi ca mâine,
Ni se oferă-n dar poveri
Şi mari scumpiri la pâine.
Noi suntem ţara lui Dorel,
Aşa ne este firea,
Ce trist e când prezintă el
Reclama la… „Unirea”!
UPDATE – ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI – 12.00 - LA MULŢI ANI, ROMÂNIA! Te-am văzut cu ochii în lacrimi, pierdută prin ceaţă, în timp ce oamenii politici făceau baie de mulţime la Arcul de Triumf. Nici usturoi nu au mâncat, nici gura nu le miroase… Aveau piepturile bombate, a mândrie naţională redescoperită o dată pe an. După ce s-a încheiat parada, mi-am adus aminte că nu avem nici guvern, nici buget. Avem, în schimb, din ce în ce mai puţine speranţe… LA MULŢI ANI, ROMÂNIA, spunea cineva că e loc şi pentru mai rău… Ne-am învăţat cu răul, carevasăzică, mâncăm lehamitea din aceeaşi gamelă…
PĂDUREA DIN TRUP
Phoenix - Fata verde (1992)
Păşesc pe potecă de cuget,
Atent să nu împăienjenesc liniştea prăfuită
A unor amintiri ce-şi dorm iepureşte
Neîmplinirile…
Sunt trecător printr-o pădure în care copacii
Nu reprezintă altceva decât punctele de reper
Ale existenţei mele…
Calc iarba viselor dragi,
Făcute cu ochii deschişi,
Mă agăţ cu disperare de liane
Ce-mi poartă durerile de la un copac la altul,
De la un an la altul, de la nu minut la altul
Şi tai cu o macetă virtuală
Hăţişul contemporan
Care-mi ridică în cale baricade…
E multă nemişcare în pădurea trăită de mine,
Iar întinderea ei este direct proporţională
Cu suprafaţa temporală cuprinsă între
Momentul când am devenit cel care sunt
Şi secunda în care mă voi aşeza în veşnicie…
Nu ştiu unde mă poartă această potecă
Desenată de paşii mei adeseori grăbiţi.
Capătul ei se pierde în povestea pădurii
Din trupurile noastre,
Iar liziera nu este altceva decât
Vamă obligatorie
Prin care vom trece
Spre a descoperi
Că lumea nu se termină cu noi…
UPDATE - 14.25 - A murit marele Gheorghe Dinică… Dumnezeu să-l odihnească în pace… Câtă tristeţe… Haideţi să-l mai ascultăm o dată, aşa cum am făcut şi duminică…
CĂLĂTOR
Îl apăsa distanţa parcursă, simţea cum i se înşurubează în piept fiecare kilometru, iar bornele plantate pe margine dădeau senzaţia că îl iau peste picior… Nu le băga în seamă. Mergea de multă vreme, nu mai ştia de când. Luni, ani… Anotimp după anotimp, din ce în ce mai aproape de orizont şi de fiecare dată din ce în ce mai departe. Dorise, poate, la începutul cursei sale misterioase, să fugă de un trecut ambiguu, de un prezent întunecat de tristeţi cotidiene sau de un posibil viitor cu care nu dorea să aibă de-a face. Acum nici el nu mai ştia care fusese ideea iniţială. Cert este că fusese, se născuse brusc, aşa cum vin ideile pe lume, fără moaşă, fără forceps, i se infiltrase în minte şi pornise la drum nesfârşit într-o oarecare dimineaţă de toamnă. Chiar se comportase normal înainte de plecare, cumpărase ziarul de la chioşc, citise pagina mondenă, o parcursese şi pe cea sportivă, mâncase o gogoaşă cu gem de vişine, măturase frunzele din faţa porţii. Apoi lăsase mătura rezemată de gardul viu şi o luase agale, către centrul orăşelului. Din centru o cotise la stânga, pe bulevardul care ducea către periferie. Şi tot aşa, pas cu pas, până când orăşelul rămăsese în urmă. Prima noapte dormise într-o pensiune ieftină, dar începând cu cea de-a doua pusese capul pe unde se nimerise. Chiar şi sub cerul liber dormise şi se mirase că visase aşa de frumos. Crezuse că ai vise frumoase numai dacă stai cu urechea pe nişte perne mari, pufoase şi te răsfeţi pe cearceafuri apretate… Drumul lung îi oferise destule surprize, înţelesese că viaţa se vede altfel dacă o parcurgi cu piciorul, dacă o calci în picioare la propriu - zisese, chiar dacă expresia părea oarecum forţată. Trăgea concluzii extrem de interesante în timp ce mergea din loc în loc şi regreta doar că nu pornise la drum mult mai devreme…
Domnule, veţi întreba, dar unde mergea, totuşi? Şi s-a oprit vreodată din drumul său? A ajuns la destinaţie?
Cred că mai merge şi azi, cu o scânteie de fericire în ochi. Asta a fost regăsirea sa, aş îndrăzni să spun, reîntâlnirea cu el însuşi, împăcarea cu sine printr-o călătorie nesfârşită. La un moment dat – se oprise în faţa unei benzinării şi băuse pe nerăsuflate o sticlă cu apă plată - le-a spus unor curioşi că ar prefera să fie îngropat în picioare la momentul adevărului. Aşa zicea despre moarte, că este momentul adevărului. Mi-a plăcut. Dar şi mai mult mi-a plăcut ideea de dus fără întors… Destinaţia nu contează niciodată…
UPDATE - 15.00 - Dacă tot este ziua muzicii, vă propun şi o altă melodie excelentă… O scenă şi trei nume mari - BB King, Eric Clapton şi Buddy Gay. Asta este reţeta succesului muzical, cred eu…
UPDATE - 13.35 - LA mulţi ani, MUZICĂ! Tu ne permiţi să trăim altfel fiecare moment… Nu-mi imaginez viaţa fără sunetele mângâietoare… Am primit o frumoasă leapşă de la Marius Ola, aşa că postez mai jos o melodie pe care o ascult de fiecare dată cu plăcere maximă. Eric Clapton - Layla… Leapşa merge mai departe către toţi acei care vibrează atunci când aud acorduri frumoase, indiferent de genul muzical…
Love is green…..
CĂLĂTOR PRIN FRUMUSEŢEA TA…
Dă-mi voie să ating frumuseţea din tine,
Şi să pătrund în lumea interioară
Unde este atâta linişte
Încât urechile mele
Percep aproape dureros tăcerea adâncă…
Îmi voi însenina drumul
Cu un felinar primit în dar
De la ultimul miner al planetei
Şi voi avea grijă Să nu tulbur nici cuvinte, nici gânduri, nici vise… Sunt un drumeţ neobosit prin frumuseţea ta,
Înregistrând pe retină
Şoaptele imaginilor
Netulburate de impurităţile cotidiene,
Lăsând să alunece mângâiere dulce
Peste fiecare foşnet de trup
Prins în dansul simţurilor,
Un călător cu desagă de dor pe umeri
Care s-a redescoperit prin tine
Şi îşi hrăneşte dorinţa de drum lung
Cu poteca verde
A ochilor tăi…
Atunci când închizi pleoapele peste mine
Mă regăsesc pe deplin protejat,
Fiindcă rămân captiv în frumuseţea ta
Fără să arunc vreo privire
Către ceea ce am fost…
UPDATE - ora 03.16 - Geanina, atunci când sunt alături de tine fiecare noapte este magică… N-aş fi crezut niciodată că Lumea Poveştilor poate fi atinsă cu mâna…
MOTTO - “Sărutul este transgresia fizică a conexiunii mentale care deja s-a produs” - Tanielle Naus
Iubito, buzele tale au de fiecare dată alt gust…
Noaptea trecută, de pildă,
Am mâncat mere roşii,
Trăind parfumul lor tulburător
Într-o cameră în care doar trupul tău
Strălucea în întuneric, Ca o stea cu plete lungi…
Sunt un privilegiat
Ce trăieşte emoţia nocturnă
A buzelor tale,
Întrebându-mă de fiecare dată
Cu ce gust mă vei delecta
În noaptea ce va să vină…
Gura ta mă cheamă
Cu geamăt de dorinţă necenzurată,
Iar eu amân momentul contopirii în sărut
Fiindcă îmi prelungesc
Dulcea agonie
Prin care încerc să anticipez viitorul gust
Al iubirii…
Buzele tale sunt un drum dulce către
Lumi nebănuite,
Iar eu,
Un călător evadat din propria-i
Închisoare de suflet,
Gust picătura de dor
Care se odihneşte la colţul gurii
Şi plâng de bine…
Votaţi „Dorel”, votaţi lejer,
UPDATE – ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI – 12.00 - LA MULŢI ANI, ROMÂNIA! Te-am văzut cu ochii în lacrimi, pierdută prin ceaţă, în timp ce oamenii politici făceau baie de mulţime la Arcul de Triumf. Nici usturoi nu au mâncat, nici gura nu le miroase… Aveau piepturile bombate, a mândrie naţională redescoperită o dată pe an. După ce s-a încheiat parada, mi-am adus aminte că nu avem nici guvern, nici buget. Avem, în schimb, din ce în ce mai puţine speranţe… LA MULŢI ANI, ROMÂNIA, spunea cineva că e loc şi pentru mai rău… Ne-am învăţat cu răul, carevasăzică, mâncăm lehamitea din aceeaşi gamelă…
Să nu tulbur nici cuvinte, nici gânduri, nici vise…
Ca o stea cu plete lungi…
Entries (RSS)