UPDATE MUZICAL - 17.55 - Viaţa este totuşi frumoasă, chiar dacă se străduiesc unii (la politicieni mă refer, evident) să ne convingă de contrariu… Black - Wonderful Life.
OM DE ZĂPADĂ
Mă visez Om de Zăpadă, ignorat de trecători,
Ridicat la colţ de stradă şi păzit de-un stol de ciori,
Supărat pe primăvară, pe ghiocei, pe dezgheţ,
Dornic de noapte polară, de-ntuneric şi îngheţ…
Draga mea amară-dulce, nu-i şedinţă de partid, Nu îmi iau angajamente ca să nu îţi par perfid, Dar declar cu gheaţă-n suflet că scot aburi pentru tine
Şi la ora asta, treaz, numai frigul mă mai ţine.
Îţi ofer în dar zăpadă şi un pinguin regal,
Este cald în cartiere, ninge-n mine infernal…
Am să scriu o telegramă şi-o trimit prin curier:
„Bate vântul. Stop. E noapte. Stop. În trupul meu e ger”.
Am deja nămeţi în trup, eu sunt Omul de Zăpadă,
Asta nu este prostie, n-o percepe ca bravadă,
Vin copii trăgând de sănii ca să vadă o minune,
Omul Viu, Om de Zăpadă, plânge şi le spune glume…
Unii mai descurcăreţi vând chiar ţurţuri smulşi din mine,
E-o afacere, probabil, observ că le merge bine,
Eu am să plătesc amenzi pentru actul de prezenţă,
„Cum să fiţi Om de Zăpadă dacă nu aveţi licenţă?!”
Am fost preluat de Fisc, am dat lămuriri totale
Fiindcă n-am plătit impozit pentru lacrimile tale,
M-au lăsat să-aştept la coadă chiar lângă calorifere,
Eu visam râuri de gheaţă şi păduri de conifere,
M-a-ntrebat un domn inspector dacă am asigurare,
Dacă am depus în conturi cotizaţii necesare,
Dacă-am înşelat sistemul, ce scrie în cazier,
Şi care ar fi motivul pentru care stau în ger…
„Dumneata, Om de Zăpadă, eşti financiar suspect,
Eşti pasibil de pedeapsă, ţi-o declar în mod direct,
Tu faci notă discordantă în societatea dură
Fiindcă vrei munţi de zăpadă când poporul vrea căldură!
Îţi vom pune sub sechestru toată gheaţa deţinută
Şi să nu mai vii la noi cu asemenea ţinută,
Pune un palton pe tine, cumpără-ţi şi tu cravată,
Ne-a informat şi ministrul că zăpada-i demodată!”
Eu îmi umplu iar paharul, Omul de Zăpadă Beat,
Te anunţ că toţi copiii pe la case au plecat,
Întrebându-şi, doar, părinţii, spre marea uimire-a mea:
„Tati, mami, nu se poate, Omul de Zăpadă bea?!”
Bea şi Omul de Zăpadă, bea şi se topeşte-ncet,
Ascultând în miez de noapte numai rock, nu menuet, Epica, After Forever, poate chiar şi Kamelot,
E atâta iarnă-n mine încât doar să ning mai pot…
Fulguiesc gândind la noi, emigrant aş deveni,
Şi te-aş duce printre gheţuri chiar şi o singură zi,
Să-ţi fiu sanie şi haină, să-ţi fiu pârtie aş vrea,
Iarna ta pentru vecie, tu, mereu, zăpada mea…
Posturi fără-audienţă instalează reflectoare,
Nimeni nu îmi cere voie şi căldura lor mă doare,
E un show nocturn pe stradă, artificii şi petarde,
Întind mâna către tine, depărtarea doare, arde…
Se transmite live topirea Omului Beat de Zăpadă,
Poate că şi eschimoşii se vor bate să mă vadă,
Pentru emisiune, urşii vor ieşi din hibernare
Şi vor consuma popcorn lângă vulpile polare,
Două foci şi patru morse îmi vor face galerie,
Poate ajung şi eu vedetă şi nu mai plătesc chirie
Pentru locul meu din stradă, pentru colţul de trotuar,
Pentru cratiţa din creştet şi un morcov necesar…
Pinguini vor face semne, invitându-mă la pol,
Monştrii sacri ai regiei îmi vor oferi un rol,
S-ar putea să ţin o vreme chiar şi capul de afiş,
S-ar putea să urlu versuri, sus, pe un acoperiş.
Am să înfiinţez o firmă şi omăt am să import,
Însă până-atunci dezgheţul nu mai pot să îl suport.
Au venit alegătorii să voteze candidatul
Nopţilor profund polare, nopţilor cu-ngheţ deplin,
Adversarii vin cu torţe şi scandează „Vinovatul!
El e Omul de Zăpadă, hai să-l dezgheţăm puţin!”
Mă topesc la colţ de stradă printre oameni furioşi,
Tu visezi că eşti departe, poate în Munţii Stâncoşi,
Au trimis şi ambulanţe, dar cum să mă mai îngheţe?
Mie-mi trebuie un aisberg ca să-ajung la bătrâneţe…
Mie-mi trebuie, iubito, o calotă glaciară
Vindecată de topire, care să nu mai dispară,
N-am măcar un cub de gheaţă,
Plâng copiii.
În zadar…
Fostul Om Beat al Zăpezii zace baltă pe trotuar…
UPDATE - 15.34 - Un cadou sugestiv primit de la Le Petit Prince... Eu şi Geanina vom umple aceste pahare cu dor, şi nu numai, la viitoarea reîntâlnire… Mulţumim, Le Petit Prince şi NOROC tuturor!
UPDATE - 14.14 - Geanina Codiţă, iubirea mea, TE IUBESC ca un nebun şi de-abia aştept să vină momentul în care ne vom muta împreună. A început numărătoarea inversă!!! Hai, Moş Timp, grăbeşte-te…
UPDATE - 13.50 - Vă invit să accesaţi şi blogul lui Ionuţ Cozma, un bun prieten de-al meu, ultima apariţie în blogosferă. Profesore, mă bucur că ţi-ai făcut blog, baftă multă şi la bună recitire! Hai că o să te prindă şi pe tine această dulce pasiune cotidiană...
MOTTO - “Corectează-mă, dacă greşesc, dar nu cumva linia de demarcaţie între normalitate şi nebunie devine tot mai subţire?” - George Price
Alerga pe o alee străjuită de trandafiri roşii. Nu-i vedea capătul, dar era conştient că lăsase în urmă ore bune. Şi gâfâia… Nu ştia de ce aleargă, nici nu-şi punea această întrebare. Alerga şi atât, ca şi cum ar fi vrut să doboare ultimul record mondial înregistrat oficial. Îşi simţea transpiraţia cum alunecă pe sub cămaşa ai cărei nasturi se desfăcuseră unul câte unul, iar tălpile frigeau ca şi când ar fi trecut în fugă peste cărbuni încinşi. Unde alergi, domnule?, auzi o voce. Către ce te grăbeşti?Contează aşa de mult o oră în plus sau în minus? Sau i se păru că aude o voce, mai bine zis, fiindcă alături de el nu se afla, totuşi, nimeni. Poate că mă întreabă creierul, s-o fi plictisit de atâta zdruncinătură, îşi permise un zâmbet. Are chef de vorbă… Când simţi că nu mai poate şi că picioarele vor abandona brusc alergarea, obligându-l să se prăbuşească în genunchi – se şi văzu cu ei juliţi, ca în copilărie – observă chiar în faţa lui o casă de bilete. O casă de bilete din lemn, vopsită în alb, pe o alee lungă, străjuită de trandafiri roşii. Vânzătorul avea o uniformă albastră, prăfuită pe umeri, şi o şapcă cu cozoroc pe care scria Toate drumurile duc aici… Aici? Unde, aici?, se întrebă înainte de a se spijini în coate de marginea ghişeului… Vopseaua era scorojită şi îi trecu prin minte ideea glumeaţă că doritorii de bilete ar fi trebuit să vină înarmaţi cu o pensulă îmbibată în lichid alb, vâscos… Doriţi să călătoriţi? Vânzătorul îl pironi cu o privire fermă. Vru să spună că dorea să se întindă pe jos şi să doarmă un mileniu, dar interlocutorul nu-i lăsă răgazul să pronunţe cuvintele. Vă putem oferi bilete către Ură, către Iubire, către Trădare, către Dezamăgire, către Ipocrizie sau Speranţă. Clasa întâi, a doua sau, dacă vă permiteţi, există şi varianta business class… Ce preferaţi? După ce reuşi să-şi liniştească respiraţia întretăiată, trase aer în piept, abordă o mină jucăuşă şi întrebă ce-mi recomandaţi?, convins că imediat se vor aprinde reflectoare şi va afla că l-au luat de fraier la camera ascunsă… Vânzătorul îşi aşeză pe ochi o pereche de ochelari cu ramă neagră, apoi răsfoi câteva secunde hârtiile din faţa sa… Dragă domnule, majoritatea doreşte Speranţa şi Trădarea. Iubirea nu se mai poartă, de Dezamăgire sunt cu toţii sătui, iar Ipocrizia… Ehe, poate că marketingul nu este bun, nu se înghesuie nimeni. Păi dacă sunt cu toţii ipocriţi, de ce să mai meargă pe tărâmul Ipocriziei, s-ar plictisi cu siguranţă, îşi spuse zâmbind. Dar un bilet către Normalitate nu aveţi? Întreb şi eu aşa, ca omu’, pură curiozitate…Firma astadumneavoastră ar fi trebuit să ia în calcul şi o asemenea variantă…Cel din faţa sa clătină din cap. I se citea scepticismul pe chip. Scump, dragă domnule, foarte scump. Nu ştiu dacă vă permiteţi, scuzaţi-mă, dar nu arătaţi ca şi cum aţi deţine miliarde în cont… Au fost nababi care nu au reuşit să cumpere un asemenea bilet. Normalitatea conţine întreg pachetul de oferte, gustaţi câte puţin din fiecare şi vă obişnuiţi să trăiţi normal, aşa că trebuie să plătiţi foarte mult ca să ajungeţi acolo. Poate că ar fi mai bine să vă rezumaţi la Speranţă, biletul costă puţin şi sigur veţi fi încântat. Vorba aceea, speranţa moare ultima… Se răsuci pe călcâie şi o luă la fugă în sens invers. De o parte şi de cealaltă a aleii, trandafirii roşii îi urmăriră deplasarea rapidă. Apoi se închiseră brusc, se ofiliră şi căzură la pământ… Bărbatul nu-i observa decât pe cei din faţa lui, roşii ca sângele. Sau ca vinul, murmură, în vreme ce alerga din ce în ce mai repede… Unde alergi, domnule, către ce te grăbeşti aşa?, i se păru că aude din nou vocea din creier… Strânse din dinţi. Şi alergă mai departe…
Nu îmi iau angajamente ca să nu îţi par perfid,
Epica, After Forever, poate chiar şi Kamelot,
Entries (RSS)