CRISTIAN LISANDRU

MĂ GĂSIŢI AICI (http://lisandrulisandru.wordpress.com/).
MULŢUMESC ANTICIPAT TUTUROR CELOR CARE VOR EFECTUA SCHIMBAREA NECESARĂ ÎN BLOGROLLUL LOR. DACĂ - numai din cauza vitezei - AM UITAT SĂ TREC PE CINEVA ÎN BLOGROLL, VĂ ROG SĂ-MI ATRAGEŢI ATENŢIA.
DACĂ DORIŢI, PUTEŢI SĂ PĂSTRAŢI ŞI ADRESA VECHE, FIINDCĂ CELE PESTE 400 DE MATERIALE PUBLICATE AICI VOR RĂMÂNE LA LOCUL LOR.

VĂ AŞTEPT CU MARE DRAG! LA BUNĂ RECITIRE!!!

SMOKIE - Naked Love

UPDATE - Felicitări tuturor celor care au participat la Concursul Literar “Om Transparent” organizat în condiţii deosebite de Călin Hera şi mulţumesc din suflet acelora care au avut răbdarea să citească unul din textele trimise de mine - “Om Transparent” - şi să îi acorde şi voturi. Aşa după cum am spus şi pe blogul lui Călin, AM FOST CU TOŢII CÂŞTIGĂTORI!

Urmele paşilor tăi
Pot fi sărutate în fiecare zi…
Hei, lasă exagerările, îmi spui,
Sunt – totuşi – simple urme,
Banale amprente temporale
Predispuse dispariţiei,
Semne ale unei treceri rapide
Dinspre un capăt al vieţii către altul…
Iubito,  eu am băut apă din urmele paşilor tăi,
Căzut în genunchi ca un cavaler
Care aşteaptă să simtă pe umeri
Atingerea sabiei… În jurul meu,
Şoimi sosiţi de la vânătoarea iluziilor înaripate
Au picurat ţipăt în apa sorbită,
Îmbogăţind chimic lichidul
Cu frământarea zborului extrem,
Printre săgeţi complexate
De ratarea permanentă a ţintei…
Am aflat atunci că poţi fi un erou
Chiar dacă frontul de luptă
Se retrage, paradoxal, în culise…
Mă atingi cu palmele pe umeri,
Iar degetele tale îmi lasă în suflet
Arşiţă… Mi-e sete de tine, iubito,
De noi,  de dragoste strânsă furibund în braţe
Pe pat de nisip fierbinte,
Cu cearceaful de val înspumat
Dat la o parte…
Apropii buzele de urmele paşilor tăi
Şi sorb…

SURSA FOTO - mmfiles.sentimente.ro

Nightwish – Over the hills and far away

CONCURS LITERAR - “Omul transparent” - pe blogul lui Călin Hera. Cei interesaţi pot să intre pe blogul lui Călin şi să obţină toate informaţiile necesare!

MOTTO - “Cei ce visează ziua cunosc multe lucruri, care le scapă celor ce visează noaptea” (Edgar Allan Poe)

Îl auzise cum ronţăie imperturbabil cu o noapte în urmă. Încercase să adoarmă, trăsese pătura peste cap, pornise radioul… Degeaba. Ronţăitul era ca un sfredel care avansa încetul cu încetul în creier, provocându-i o stare de agitaţie concretizată prin insomnie dureroasă. Când sunetele obsedante încetaseră – şi şoarecii trebuie să doarmă, nu-i aşa? – ţipase sfâşietor ceasul deşteptător. Noapte ratată. Ajunsese la birou cu ochii roşii, enervat de orice cuvânt şi orice gest al colegilor, făcuse praf un proiect pe care ar fi trebuit să îl prezinte în şedinţă, apoi vărsase cafeaua de la automat pe pantaloni. Se împiedicase pe scări şi talpa pantofului se desprinsese. După terminarea programului, se duse în piaţă şi cumpără o cursă. Când lovi întunericul în ferestre, se aşeză la pândă. Pusese caşcaval pe bucata de lemn, potrivise mecanismul ucigaş şi îşi frecase satisfăcut palmele. Acum să te văd, pe unde mai scoţi cămaşa? Vrei război, o să ai război! Numai că războiul va fi unul instantaneu. Apoi voi recupera orele de somn pierdute din cauza ta. Bestie! Privi ceasul. Jumătate din noapte se dusese. Iar fac noapte albă, dar merită efortul… Stătea lungit în pat, cu pătura trasă peste el. Doar ochii i se vedeau, strălucind în întuneric. Apoi îl simţi. Aha, vine, îi e foame… Vino, drăguţule, vino… Zgomotul unor gheruţe îl făcu să mijească ochii. E momentul… Parcurgea o stare vecină cu excitarea şi îşi spuse asta ar trebui să simtă un vănător atunci când intuieşte că vânatul va intra în bătaia puştii… Şoricelul înaintă către mijlocul încăperii, deplasându-se în două labe. Avea pantaloni scurţi şi un tricou fără mâneci. Nu, imposibil, m-a furat somnul, oboseala e de vină, visez şoareci bipezi, echipaţi sport ca şi cum s-ar pregăti să facă jogging… Îi mai lipsesc adidaşii şi căştile din urechi… Coada lungă i se mişca dintr-o parte înalta, iar ochişorii ca două mărgele negre îl fixează preţ de câteva secunde. Apoi se aude vocea piţăgăiată. Chiar ai luat-o razna?! Care-i problema cu tine, omule? Cursa fu împinsă într-o parte cu una dintre lăbuţe. Oamenii… Dezamăgitori, ca de fiecare dată… Mă conving pe zi ce trece de acest adevăr elementar. Aveam pretenţii. Chiar mari. Până şi felinele alea pline de purici au mai mult creier, spre deosebire de voi. Nu răspunzi? Aştept explicaţii, mister! Încercă să articuleze câteva cuvinte, dar nu reuşi. Cerul gurii i se uscase, limba părea umflată cu o pompă, avea o usturime sub pleoape, iar inima bubuia. Îi mai ţiuiau şi urechile, iar degetele de la picioare păreau prinse în gheaţă. Nu vorbeşti… Da, conform previziunilor… Luat la întrebări, un om are indecenţa de a lăsa liniştea să vorbească în locul lui. Nu-şi poate justifica gesturile criminale şi atunci cade în muţenie. Şoricelul se aşeză pe marginea cursei, picior peste picior. Scoase o pipă minusculă dintr-un buzunar al şortului, apoi o aprinse tacticos şi pufăi câteva secunde. Învăluit în rotocoalele albastre, părea doar o… părere, o apariţie fantasmagorică extrasă dintr-un vis prost. Se scărpină în cap, apoi îl ţintui din nou cu privirea. Şi zi-i aşa, vrei să declanşezi un conflict. Ai cumpărat şi cursă. Banal. Previzibil. Jignitor, aş putea spune… Duse încet mâna la ochi şi îi frecă pe rând. Doamne, sunt în pat, acoperit cu pătura, iar în faţa mea am un şoarece care stă lăbuţă peste lăbuţă, fumează pipă şi mă supune unui interogatoriu. Nu pot să mă ridic ca să-i dau un şut şi să-l lipesc de perete. Mai mult, mă simt prins cu musca pe căciulă, îmi simt vinovăţia pe umeri. Şoricelul desprinse cu grijă o bucăţică de caşcaval, gustă din ea, apoi o scuipă cât colo. Afumat, eram sigur, nasul meu nu mă înşeală niciodată, dar vroiam să am şi confirmarea papilelor gustative. Şi ieftin, pe deasupra… Aş fi apreciat măcar dorinţa de a pune la cale o crimă utilizând un produs de calitate. Jenant. Dar să trecem peste aceste amănunte nesemnificative, trebuie să sosească şi completul de judecată. Iar tu, stimabile, nedemn reprezentant al unei specii relativ interesantă, vei avea parte de un proces sumar. Îi veni să întrebe dacă Mickey Mouse şi Minnie fac parte din completul ăla afurisit, complet de judecată… şoricesc, dar se abţinu. În schimb spuse: Eu sunt proprietarul acestei case – fenomenal, dau explicaţii unui şoarece! -, iar tu… Şoricelul pufni nemulţumit şi dădu dintr-o lăbuţă a lehamite. Pardon, dumneavoastră, domnule şoarece, sunteţi ceea ce aş putea să numesc fără teama de a greşi un intrus. Mi-aţi încălcat proprietatea. Nu aveţi nici măcar sensibilitatea de a păstra liniştea, mai ales pe timpul nopţii, atunci când oamenii au nevoie de odihnă. Musafirul nocturn se ridică din nou şi începu să se învârtească în jurul cursei, cu labele la spate. Ţinea pipa între dinţi şi pufăia din ea de fiecare dată când ajungea la un colţ. Proprietar? Aveţi şi tupeu, ceea ce nici nu mă miră, am studiat îndelungat această rasă. Tupeu, ipocrizie, violenţă, predispoziţie pentru autodistrugere… Fobii diverse, inexplicabile, frustrări permanente, adaptare artificială la mediu… Pe când noi… Mi-ar lua prea mult timp să explic. În lumea mea, certificatul dumneavoastră de proprietar nu valorează nici două parale. Politeţea mă împiedică să spun ce aş face cu acel certificat… Îndreptă pipa către el. Aveţi 24 de ore să părăsiţi acest imobil, altfel voi lua toate măsurile care se impun. De fapt, ordinul de evacuare este deja semnat. Apăru – de unde, de nicăieri? – o masă de prezidiu, acoperită cu pânză roşie. Pe cele şase scaune se aşezară şoareci în robe, iar unul dintre ei lovi cu un ciocănel într-o bucată de lemn. Având în vedere datele prezentate, după studierea dosarului am ajuns la următorul verdict. Acuzatul trebuie să elibereze locuinţa în termen de 24 de ore. În caz contrar, el va fi condamnat la moarte şi executat. Sentinţa este definitivă şi irevocabilă. Completul de judecată se retrase, iar masa de prezidiu dispăru. Şoricelul în tricou scutură pipa – scutură pipa pe covorul meu, ca şi cum ar fi covorul lui… – apoi intră sub bibliotecă fără să mai privească înapoi. Îi auzi râsul, preţ de câteva secunde. Un şoarece râde? Dar poate exista un şoarece judecător? Bine că nu aveau şi şoricuţă care să stenodactilografieze… Ha, ha! Se ridică din pat, aprinse lumina şi se duse în bucătărie. Bău pe nerăsuflate o bere, apoi îşi turnă încă un pahar, din a doua sticlă… Azi umplu casa de curse…

Apelul de urgenţă fu înregistrat peste două nopţi, la ora 01.07 pm. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au descoperit cadavrul unui bărbat de aproximativ 30 de ani, cu o expresie de mirare absolută întipărită pe chip. Asezonată cu o posibilă grimasă care trăda frica teribilă. Medicul legist, după un control de rutină, stabili că a fost vorba despre un infarct. Detectivii plictisiţi, nedescoperind urmele vreunei… lupte, au concluzionat că individul era cu siguranţă deranjat la mansardă din moment ce ţipase în telefon că trupele regulate ale Armatei de Eliberare a Şoarecilor de sub Dominaţia Umană au declanşat asaltul final, iar lui i s-a terminat muniţia. Cum nu avea rude, casa ipotecată fu preluată de bancă şi vândută unui cuplu de tineri căsătoriţi. Erau încântaţi. Ceea ce îi mai deranja, dar numai uneori, era un ronţăit nocturn care le strica somnul. Aşa că bărbatul trecu în drum spre casă pe la piaţă şi cumpără o cursă…

ALTE APE TULBURI

SURSA FOTO - www.crystalxp.net; www.gotmice.net; www.wildlifetrust.org.uk

THE KELLY FAMILY - Fell In Love With An Alien

Lasă-mă să aşez
Capul pe pieptul tău,
Ca un copil cu fire albe la tâmple,
Întotdeauna pus pe şotii
Şi serios arareori…
Nu vorbi. Taci.
Mângâie-mi părul,
Aşa cum faci câteodată,
Parcă uitând de tine,
Îndepărtată, pierdută, regăsită,
Rătăcită printre gândurile tale
Sau printre gândurile noastre…
Voi aştepta răbdător
Să curgă cascadă de noapte peste amândoi
Şi-ţi voi prinde cu mâinile goale
Peşti strălucitori,
Purtători ai solzilor de stele…
Am să desprind fâşii din lună,
Oferindu-ţi cămaşă de noapte selenară,
Şi abia după aceea,
Ca un fericit captiv
Înlănţuit de dorinţă,
Îmi voi semna condamnarea la dragoste
Printr-un sărut…

SURSA FOTO - www.flickr.com

Metallica – Nothing else matters

…Aş dori să ne despărţim. Da, da, nu te uita aşa la mine. Nu se mai poate, e din ce în ce mai complicat, ne suportăm foarte greu unul pe celălalt, ne călcăm constant pe bătături şi, dacă lăsăm sinceritatea să răbufnească, ne plictisim de moarte. Îţi dai şi tu seama de asta, însă preferi autoamăgirea permanentă. Plictiseala preface fiecare minut în secunde chinuitoare. Ce rost ar mai avea convieţuirea? Bine-bine – ştiu ce vrea să îmi spună, anticipez replica moale -, inerţia are rolul ei, poate să întindă ca pe un elastic această relaţie, o poate lungi un interval neştiut de timp, însă ruptura va fi cu atât mai dureroasă. Propun să pornim pe drumuri separate începând chiar de azi. Ne întoarcem spatele şi gata, e simplu… De ce să nu rupem coada pisicii – aici parcă s-a auzit un mieunat înfricoşat şi a intervenit un protest felin, e neapărat necesar să rupeţi cozile unor pisici nevinovate?! -, de ce să nu tăiem în carne vie, având grijă să presărăm şi un praf de sare după aceea?! De fiecare dată când te văd reuşesc să mă umplu de draci, ceea ce induce permanent stres, nervi, creşteri ale tensiunii şi absenţa poftei de viaţă. Dispariţia ta din faţa mea ar fi cel mai bun lucru care mi s-ar putea întâmpla şi m-aş simţi descătuşat, capabil să iau totul de la capăt, fericitul posesor al unei forţe pentru care sfărâmarea unor munţi ar fi o joacă de copii. Ca să nu o mai lungim, de azi prefer drumurile separate…

Propriul chip mă urmăreşte impasibil din oglindă. Înainte de a-i întoarce spatele, îl mai onorez cu o jumătate de privire fugară şi mitraliez replica pregătită în minte: Şi să nu încerci evitarea inevitabilului, domnule. M-am săturat de tine până peste cap! Plec din faţa oglinzii val-vârtej şi nici nu am timp să observ cum cel de dincolo ridică din umeri şi pufneşte amuzat…

SURSA FOTO - www.reynardcorp.com

Fiindcă este Ziua Îndrăgostiţilor, m-am gândit să vă ofer spre lectură una dintre scrisorile pe care Mihai Eminescu le-a trimis Veronicăi Micle. Poate că unii dintre voi nu au citit corespondenţa lor care reflectă o mare iubire, cu frumuseţile ei, cu supărările ei, cu orgoliile pe care le cunoaştem fiecare din propria experienţă. Sper că demersul meu va fi unul reuşit… Oamenii, indiferent dacă sunt atinşi sau nu de geniu, IUBESC şi au IUBIT. Fără să ţină cont de perioada istorică, de limbă sau zonă, IUBIREA este sentimentul care – înainte de orice – îi uneşte pe oameni. Jack Nicholson spunea la un moment dat, unei femei, într-un film excepţional: „Mă faci să-mi doresc să fiu un om mai bun”… Lectură plăcută…

Doamna mea,

Ţi-aş zice “amica mea”, dacă din scrisorile Dtale n-ar respira pururea un ton de amărăciune, dacă uitând ceea ce am fost - odinioară - şi-mi pare un secol de atunci - ai primi amiciţia ce ţi-o ofer şi respectul pe care am învăţat a-l avea pentru Dta.

Să fim dar odată sinceri între olaltă, să lăsăm acuzările şi suspiciunile de-o parte şi să mă laţi să-ţi descriu cum mi se prezintă mie acest trecut de-un an şi mai bine care mi-a părut atât de lung. De ce mi-ai cerut scrisorile înapoi îmi explic poate. Puţinele zile în care nu ţi-am răspuns ţi-au părut prea lungi şi aveai cuvânt să aştepţi de la mine mai multă grabă. Ceea ce m-a mirat însă este repejunea cu care-ai răspândit în lume vestea rupturii noastre, ceea ce eu nu spusesem absolut nimănui. Mai târziu a venit blaga cu totul nemeritată despre Maiorescu, despre o Doamnă oarecare, ce nu ţi-a dorit niciodată rău şi de care erai geloasă fără umbră de cuvânt, dar pe lângă acestea - de ce s-o tăgăduiesc? - a venit, poate prilejuită de aceste mici lucruri, un desenchantement, un urât şi un pustiu în sufletul meu, încât acesta nu s-a putut umplea cu nimica, a rămas permanent.

Dta totdeuna ai gândit că eu petrec în Bucureşti. Te-ai înşelat totdeuna şi fie cine din cunoscuţii mei îţi poate da mărturie c-am trăit ca un pustnic, ca un săhastru. Mizerii trupeşti şi sufleteşti m-au împresurat întotdeuna şi amintirile, căzând una câte una ca frunzele veştede, momente de aur şi momente de durere au lăsat pe urmă-le un desgust de viaţă şi de tot, pe care nu ţi-l pot descrie. Îţi vei fi aducând aminte poate că-ntr-o scrisoare ţi-am cerut iertare c-am îndrăznit a te iubi. Ştiam eu de ce-o cer. Ştiam prea bine că fondul sufletului meu e desgustul, apatia, mizeria. Eu nu sunt făcut pentru nici o femee, nici o femee nu e făcută pentru mine, şi oricare ar crede-o aceasta, ar fi nenorocită. Nu iubesc nimic pentru că nu cred în nimic şi prea greoi pentru a lua vreun lucru precum se prezintă, eu nu am privirea ce înfrumuseţează lumea, ci aceea care vede numai răul, numai defectele, numai partea umbrei. Sătul de viaţă fără a fi trăit vreodată, neavând un interes adevărat pentru nimic în lume, nici pentru mine însumi, şira spinării morale e ruptă la mine, sunt moraliceşte deşălat. Şi Dta mă iubeşti încă, şi Dta nu vezi că sunt imposibil, că-ţi arunci simţirea unui om care nu e-n stare nici de-a-ţi fi recunoscător măcar?

Dă-mă uitării precum te-am mai rugat, căci numai uitarea face viaţa suportabilă.

Nu risipi partea cea mai bună a vieţii şi a inimei d-tale pentru un om care nu e vrednic să-ţi ridice praful urmelor şi crede-mă odată în viaţă când îţi spun marele adevăr, că cel ce nu e-n stare a se iubi pe sine, nu e-n stare a iubi pe nimenea. Va fi poate ca orice organism o jertfă a instinctelor sale fiziologice împreunate c-o idee fixă. dar când un asemenea om ca mine va cerceta cenuşa din inima lui, va vedea că nu există încă nici o scântee, că totul e uscat şi mort, că n-are la ce trăi, că târâie în zădar o existenţă care nu-i place nici lui, nici altora. Nu cred nimic, nu sper nimic şi mi-e moraliceşte frig ca unui bătrân de 80 de ani. Dta trăieşti şi eu sunt ucis - ce raport poate fi între noi?

De aceea lasă amărăciunea de-o parte, bucură-te de-o viaţă care va fi frumoasă încă, pentru că ai devenit o femee demnă, pentru că astăzi eşti ceea ce ar fi trebuit să fii totdeuna după dispoziţiile Dtale generoase şi după spiritul de adevăr pe care-l ai. Părerea de rău de a-ţi fi cauzat Dtale dureri e singura părere de rău pe care-o am… Te rog iartă-mi-le cu atât mai mult cu cât mai mult cu cât eu n-am nimic de iertat, cu atât mai mult cu cât de la Dta n-am văzut decât bine.

Al Dtale

supus

Eminescu

Sursa FOTO - www.scmeminescuzalau.ro; biografii.famouswhy.ro