CRISTIAN LISANDRU

Maria Lătăreţu - Mai ţii minte, măi dragă Mărie…

Căldură mare, monşer, vorba lu’ nenea Iancu Caragiale… Se topesc şi feţele de masă, dragilor, iar noi suntem ca untul la soare - a pufnit Sandu Şpriţ de cum s-a aşezat pe scaun, iar apoi i-a dat un cot lui Gore. Patronul ar trebui să ne pună la dispoziţie şi evantaie… Mânuite de hostese de-alea nurlii… Gicu stă într-o rână şi dă pe gât halbă după halbă, ca şi cum s-ar teme că rezervele de bere ale cârciumii se vor termina brusc. Din când în când, îi mângâie cald o boare de vânt, iar Gore îşi şterge faţa cu nelipsitele şerveţele parfumate. Că i-a şi zis Sandu bă, umbli cu şerveţele aromatizate, ca muierile, zici că eşti o demoazelă de-aia preţioasă, ruptă-n figuri, care nu vrea să aibă broboane de transpiraţie pe nas… Te-ai prostit la bătrâneţe. De cum l-au văzut pe Şpriţ, Gore şi Gicu s-au repezit amândoi, mai să se calce în picioare, ca să dea muzichia mai tare, fiindcă au sesizat o oarecare doză de încruntare pe fruntea lui. Ce-i, Sandule, care-i baiul? Supărat pe viaţă? Oi fi supărat pe tine însuţi, fiindcă nu te-ai dus la vot… Nu te mustră conştiinţa de la păcăleala pe care ne-ai tras-o alaltăieri? Vise urâte cu coşmaruri în care te obligă nevasta să bei toată tămâioasa din cramă fără apă minerală? Îţi bagă unii ştampile de vot pe gât când pui capul pe pernă? Sandu a cerut un pahar cu picior – he, he, aşa coşmar aş vrea să am, nu s-a făcut încă tămâioasa aia care să mă sperie pe mine, ea tremură! Studiază vinul în lumină şi dă din cap a satisfacţie. Bun, domnule, să mă băgaţi în coşciug cu vreo zece sticle de-astea, să am pe drum… Gore, prietene, n-am mai fost aşa de trist de când s-a retras stolo din cursa pentru cotrocenii. Atunci am plâns şi eu alături de băse, de-a zis a mea Sandule, nu te mai văzui aşa de amărât de când furăm la tata, în Oltenia, şi s-a terminat vinul din butoi. Stăteai în tindă pe scăunel şi oftai de ne-ai făcut şi pe noi să plângem… Ca proştii. Acu’, ce să vă zic eu, avea dreptatea femeia, mie mi se înmoaie genunchii dacă n-am vin la cel mult trei metri de mine. Dar nu despre asta este vorba. Am mai vărsat o lacrimă şi când n-a mai vrut stolo să fie prim-ministru, da’ l-am înţeles, îi place numai preludiul, la orgasm – ia uite la Gicu, i se lungesc urechile când aude acest frumos cuvânt! – nu mai ajunge… Da’ când l-am văzut pe geonică cum pleacă el din ceseat m-am prăbuşit în hohote şi bocete… Mai aveam puţin şi mă tăvăleam, mi-a dat a mea un extraveral, mi-a pus comprese şi zicea că eu sunt lumina ochilor ei, îmi pune şi ventuze dacă solicit oficial… Gore apucă o măslină şi o aruncă în aer. O prinde şi o aruncă mai sus. Iar o prinde în palmă. O aruncă iar, cu mai multă forţă. N-o mai prinde, iar măslina poposeşte în paharul lui Sandu. Punct ochit, punct lovit! Sandu zâmbeşte într-o dungă. Da, Gore, mintea copiilor este o boală care loveşte crunt din ce în ce mai mulţi oameni. O adevărată plagă la nivel mondial, a zis şi doctoru’ la radio. Te pocneşte în ceafă şi nu mai scapi de ea, gata, începi să arunci cu măsline, ăsta e primul indiciu… Beau Tămâioasă cu măslină în ea, e un fel de martini tămâios. Tu ai minte, mă? Intră în cârciumă violonistul cartierului, un moşulică amărât şi jerpelit care cântă la urechile chefliilor ca să scoată de-o vodcă. Gicu îi face semn să se apropie… Mai ţii minte, măi, dragăăăăă Mărieeeee! Hai, bagă! Ai o bere de la mine… Violonistul clatină din cap, nu bea decât vodcă. Dar o sută de mii de frunte acceptă. Vax, dă din mână Gicu, n-o mai avea suta valoare ca-n alte vremuri când te duceai cu suta la restaurant şi plecai mangă, da’ nici pe fruntea ta n-o pun. Pun cinzecii de mii dacă îmi cânţi, ca bonus, puşca şi cureaua lată, ce bărbat eram odată! Că eram! Şapte mândre-n şapte sate şi mi le iubeam pe toate! Ele ştiau?, întreabă Gicu zâmbind. Violonistul îşi scârţâie instrumentul aproape de urechile lui Sandu, ceea ce duce la revolta rapidă a acestuia. Puşca şi urechea spartă, du-te, domnule, de-aici, vrei să vin la cârciumă cu vată în urechi?! Ei, comedie… Băi, Gore, punem pariu că Gigi construieşte o biserică în parlamentul lu’ europa, dacă îl lasă ăştia să iasă pe la vamă din decorul naţional? Ia să vezi tu cum se duce el acolo, în aplauzele celor cu anteriele, că e rost de donaţii babane şi Dumnezeu cică are nevoie de lovele… Ce-o face cu ele, nu pot pentru ca să ştiu, e vreun mister spiritual şi financiar totodată… O şti ăla cu codu lu’ davinci, dan braun, că el le ştie pe toate ca un om mare… Mai citeşte şi tu, Gore, fă lecturi, lasă pariurile la fotbal, că te tâmpeşti şi mai tare. Plus mintea copiilor… Nasol… Ce dracu’ mai facem cu tine, îţi dăm bere din biberon şi te legănăm pe picioare? Să vii la mine să-ţi dau cartea lu’ braun, a avut mare succes, s-a făcut film cu hencs după ea, şi hencs e bun. M-am prăpădit după el în gamp, atunci când alerga prin america, cu liota de fraieri pe urme. Bun film, gamp, cu mesaj. Cică viaţa e ca o cutie cu bomboane de ciocolată. La tine, Gore, ca o pălărie de floarea-soarelui, toată ziua ronţăi seminţe. La ce filme de uiţi? Gore surâde, are un surâs aproape malefic, abia aştepta întrebarea. Mă uit numai la capodopere, ce ştii tu, bărbat stingher? Oscaruri de-alea tari, mi-ai zâmbit de sub tramvai, cine-a-nfipt laleaua-n brânză şi un foc de pumnal în noapte. Cică urmează paraşutaţi din submarin, Sandule!!! Gicu îşi face cruce şi mai rade o halbă. Are sete mare, iar Gore încearcă să se ţină după el. Numai Sandu bea în reluare, mai mult gustă. Nici de mici nu se atinge, cu toate că abia au fost puşi pe masă. Nevastă-mea a făcut o ciorbă de ştevie, am ras două farfurii, acu’ sunt sătul. Iau un mic, aşa, de control, da’ atât, nu prea-mi face bine carnea tocată şi nu mai au colebil la farmacie. Mai ia o gură de vin. Dă-i cu altceva pentru tranzit intestinal, ca aia care stă toată ziua la toaletă şi pe urmă zice că n-a făcut mai nimic, sare Gore cu gura. Hai că e tare reclama, îmi plac şi pantalonii ei de pijama de nu mai pot… Se înfoaie vântul în umbrelele de pe terasă, iar Sandu îşi mai pune un pahar. Iar e cod, aşa ziseră ăştia de la inemehaşu’ zglobiu, o ţinem din cod în cod, ba penal, ba de ploaie, codu’ cu volanu’, ăla de maniere pierdute şi regăsite, al lu’ davinci… De codu’ lu’ morse nu mai vorbeşte nimeni… Ehe, álea jacheta est, sic tranzitează gloria mondenă, că eram tare la latină-n şcoală… Hai să mai bem, fraţilor, şi să vărsăm o lacrimă şi pentru Geoană, tot ceseateul îl regretă… O, tempera, o morses!!! Tii, numai zece luam la latină, urlă şi-acu’ latinitatea-n mine… Venivididavinci – adică, zic io, venit, plăcut, băut, că mi-e cârciuma agoră…

DE-ALE CHEFLIILOR - ALTE EPISOADE

SURSA FOTO - www.agendaclujeana.ro; nobenjaminbutton.wordpress.com; www.cevabun.ro; blogs.nypost.com

NELU PLOIEŞTEANU - În noaptea de Moş Ajun

Bă, eu spun şi-n culcare şi-n sculare că lumea trebuia să meargă la vot. Aia trebuia să facă. Să se scoale frumuşel de dimineaţă, să dea cu afterşeivu’ pe obrajii raşi la sânge, să scoată costumu’ ăl bun de la naftalină, să agaţe la gât cravata pentru ocazii speciale şi să se deplaseze în pas vioi, alături de consoartă, către secţia de votare. În timp util. Cu zâmbet pe chip. Ştiţi vorba aia veche şi de demult? Toate drumurile duc la Roma. Roma noastră fu secţia de votare azi. Acu’ se-nchise Roma noastră, că e târziu, aşa că şi dacă vine vreo urmă de conştiinţă civică şi vă urechează, tot degeaba. Iţ tu leit, cum spune englezu’. Şi englezu’ ştie, că de-aia l-a avut pe ciurcil. A avut şi danchercul, da’ l-a avut şi pe ciurcil. Şi s-a simţit… Cârciuma din cartier este plină ochi de muşterii. Ziua votului pentru europarlamentare s-a încheiat de vreo jumătate de oră, dar ziua chefliilor nu, fiindcă, după cum spune Sandu Şpriţ de câte ori are prilejul, nu s-a născut cârciumarul care să-mi închidă mie uşa-n nas. Cotizez destul aici, aşa că dacă vrem stăm şi până dimineaţa. Clientul nostru, stăpânul nostru! La vot, e altceva, acolo e cu program. De la ora haş la ora haş, nu se poate nici mai devreme, nici mai târziu, ordine şi disciplină, pe-aici se intră, pe-aici se iese, vă rugăm să circulaţi, staţionarea interzisă. Da’ omu’, dacă n-are minte, nu-şi exercită dreptul la vot. Şi pe urmă zice cu halba-n faţă – privirea lui Sandu poposeşte pe faţa lui Gore – că situaţia e albastră şi prezintă umflături. Că bate vânt de disperare şi plouă cu dezamăgiri. Gore îi dă un ghiont lui Gicu, dar nu zice nimic. Ba, mai mult, parcă pentru a-i demonstra lui Sandu că toată peroraţia îl lasă rece, gustă frumuşel din bere şi face aaaaaaaaa, în semn că nu există plăcere mai mare decât degustarea băuturii obţinută prin fermentarea unei infuzii rezultate din fierberea în apă a malţului şi a florilor de hamei. Gicu îl imită aproape imediat, dar se abţine de la sunete care să scoată în evidenţă plăcerea degustării. Sandu studiază câteva secunde eticheta sticlei de Tămâioasă, ca şi cum nu ar fi învăţat pe dinafară, de atâta timp, tot ce scrie pe ea. Ehe, Gore, acu’ faci pe satisfăcutu’, nenică, da’ ia să vii tu la pretenaru’ Şpriţ peste o vreme ca să-i spui că România se duce de râpă. Că e cu un picior în groapă. Sau cu lumânarea pe piept. Păi nu te iau de-o aripă şi te duc în curtea şcolii? Aşa-ţi fac, te iau pe sus şi-ţi zic uite, Gore, aci trebuia să vii să dai cu ştampila-n buletin, aci, nu la zece kilometri distanţă. Nu pe vârf de munte, nu trebuia să sari râuri şi pârâuri sau să te caţeri pe pereţi ca omul păianjen. Aci, la doi paşi de domiciliu… Prezentai buletinul, că ai – deşi n-ar trebui, dacă nu-l foloseşti la vot -, primeai ştampiluţa, o frumuseţe de ştampiluţă din lemn a-ntâia, din banii statului, luai buletinul de vot, te introduceai în cabină şi, după ce îţi mai puneai şi tu mintea la contribuţie, pac cu ştampila. Nu te-ntreb cu cine-ai fi votat, că te-am văzut în dilema veche, nouă şi viitoare. Da’ îţi făceai datoria de cetăţean. Venişi la cârciumă, da’ nu te duseşi la vot. Gore ia o mutră spăşită şi ridică un deget. Tocmai se aude melodia În noaptea de Moş Ajun, una dintre preferatele sale… Murmură versurile odată cu Ploieşteanu, apoi mai ia o gură din halbă. Iar face aaaaaaa, în vreme ce Gicu încearcă să-l potolească. Şi el se simte cu musca pe căciulă fiindcă n-a vrut să voteze. Ăsta-i modul meu de-a protesta, i-a spus nevestei, dacă vrei să te duci, du-te, ia şi tu nişte beri de la butic atunci când te-ntorci cu abţibildul pe buletin… Salutări comisiei! Aprinzându-şi ţigara, Sandu pufăie nemulţumit, parcă i-a trecut şi cheful de Tămâioasă. Bă, şi credeam în voi cu patimă, mă bazam pe votul vostru, ca să demonstrăm că n-a murit conştiinţa-n cartierul ăsta. Ce e ţara? Un cartier mai mare într-un oraş numit europa, aia e… Aşa şi noi… Lene, bă, lene… Când a fost să vă duceţi la loto, aţi stat la coadă de dimineaţă, aveaţi teancuri de bilete completate, că vreţi să luaţi toate milioanele de euro şi să trăiţi ca belferii. Nu v-am întrebat dacă intru şi eu în planurile voastre, am fost discret. Măcar o ladă de Tămâioasă să daţi la o adică… Da’ m-a durut, mă, m-a durut al dracului de tare absenteismul. L-am simţit cum îmi curge prin vene, rece ca gheaţa… Pe voi mă bazam, dragii mei tovarăşi de pahar şi de beţie, da’ acu’ m-am convins… Şi mă arde dezamăgirea. Ca să o stingă, Sandu dă paharul pe gât. Chiar atunci îi sună mobilul. Alo? Alooo? Vorbeşte, domnule, de ce nu vorbeşti dacă m-ai interpelat? Aaaa, tu eşti, Costică? Uite, ce să fac, cu Gore şi cu Gicu la şedinţă. Care birou, mă, ai luat-o razna? La cârciumă, la una mică… Ce ziiiiici? Am fost pe dracu’, numai de votul lor nu aveam eu chef. Las’ să voteze cine mai crede-n speranţă şi-n vorbe dulci de campanie. Păi să fii sănătos, dacă vii pe-aici să mă suni, ca să te-aştept la gară. Te salută şi băieţii, chiar dacă au gurile căscate… Sandu pune telefonul pe masă şi mai ia o gură de vin. Lasă şi el să-i scape un aaaaaaaa… Da, Gore şi Gicule, votantul e leneş, nu se duce la vot, dar pretenţii are. Vax, fără un ciurcil e greu. Măcar un dancherc să avem şi noi… Se face linişte. Până şi Ploieşteanu pare a o fi lăsat mai moale. Gicu se uită la Gore. Gore se uită la Gicu. Amândoi par hotărâţi să-i dea cu halbele-n cap lui Sandu. Dar nu apucă să-şi ducă planul la îndeplinire, fiindcă respectivul începe să râdă în hohote. Hai, dragilor, că dau eu un rând, v-am făcut, parcă stăteaţi pe coji de nucă, mai aveaţi puţin şi vărsaţi lacrimi amare. Patroane, două halbe la băieţii, să le treacă întristarea! Şi pune-o pe-aia cu în cabina de votare azi e mare sărbătoare, cetăţeanul dă un vot, iar pe ei îi doare—n cot! Unu la zero pentru mine, v-am păcălit de v-au mers fulgii… De-asta îmi place mie la cârciumioară, e distracţie, e lumea veselă!

SURSA FOTO - www.tehnopol.ro; www.cotidianul.ro; sorinplaton.wordpress.com

GHEORGHE DINICĂ - CĂSUŢA NOASTRĂ

TRUBADURII - VINO CU MINE ÎN MAHALA

Vino cu mine în mahala, să uiţi necazul şi-apoi om bea… O melodie a anilor 90 curge din cele două boxe, iar muşterii cârciumii discută despre furtuna teribilă care-a lovit tam-nisam localitatea. Îngândurat, Sandu Şpriţ a oftat ce a oftat, apoi a deschis discuţia care-l rodea în interior precum roade şoarecele porumbul de  la siloz. Dragă Gore - că tu ştii cât te respect eu, de-aia îţi spun aşa, pentru tine mănânc şi-un pui fript – nevastă-mea era pe canapea, în sufragerie, se uita la acasă tv. La o telenovelă. Firesc, aş spune, ea a visat întotdeauna să trăiască precum în telenovele. Fără drame, numa’ hepiend. Iar eu m-am conformat. Când au venit ăştia cu cablul, imediat mi-am atârnat parabolica de balcon. Să fie femeia satisfăcută şi cultural, nu numai din alte puncte de vedere… Sandu Şpriţ priveşte elocvent către Gore şi Gicu, aşteptând ca prietenii să-l laude pentru fosta iniţiativă care adusese armonie în viaţa conjugală. Dar cei doi îl urmăresc fără să scoată vreun cuvânt. Au uitat să şi bea de câteva minute, manifestând o curiozitate aproape suspectă. Sandu roteşte paharul cu Tămâioasă între degete, îl priveşte ca şi cum ar dori să calculeze cu ce viteză se va duce pe gât lichidul rămas, şi continuă… Mă, Gore, mă Gicule, şi când s-a pornit vijelia aia vijelioasă - că ziseseră ăştia că e cod, că să fim pe fază, să pregătim pelerine, saci cu nisip etc, da’ la copaci nu s-au gândit să-i lege cu ceva şi i-a luat vântul, a dat cu unul şi peste nisanul lu’ Mişu de la şapte - sare a mea de pe canapea. Ca arsă. Sandule, zice ea, vino repede că a murit episodu’. Acu’, eu ce să fac, eram în bucătărie, luasem nişte brânză – am găsit o brânză de oaie la piaţă, te lingi pe toate degetele - şi nişte roşii de-ale noastre, de-alea lunguieţe, băgam bine-mersi la ghiozdan. De la semnal, strig cu gura plină, dacă e plafonu’ de nori coborât înspre glie nu mai trece semnalu’ de la satelit. Eu una ştiu: o fi tehnica de vârf, da’ cu natura nu te pui. Stihiile tot stihii. Ea că nu şi nu, că să văd de parabolică. Zice poate s-a mişcat, Sandule, tu eşti bărbat şi o pui la loc. Bă, de ce trebuie să ştie bărbatul să le facă pe toate? De ce e lumea croită strâmb? Înghit felia de brânză – bună brânză, am vorbit cu ţăranul ăla să mai aducă, i-o iau pe toată -, arunc şi juma de roşie în gură, de era să mă înec şi mă duc pe balcon, ca omu’ ascultător. Ştiţi lecţia - să nu zică femeia, jumătatea vieţii tale, tovarăşa de muncă şi de idealuri, mamă eroină, că nu faci ca ea, atunci când spune ea, în momentul ăla când bate ea din picior. Nu mai târziu, că dacă te duci o secundă mai târziu se consideră afront. Mă uit… Gore şi Gicu îşi lungesc gâturile către Sandu. Gicu ridică şi paharul şi-l dă repede pe gât, ca să nu piardă continuarea. Gore clatină deja din cap, parcă aşteptând să spună Sandu că a căzut de la balcon şi că a avut noroc pentru că a picat peste vecina grasă de la doi care tocmai intra în bloc. Sandu îşi umple paharul, aşteaptă să-i pună Gicu apă minerală şi reia povestea. Mă uit. Mă mai uit o dată. Necsam! Ia parabolica de unde nu-i! Căzuse! Fusese luată de vânt, că i-am şi zis nevesti-mii dragă, n-a căzut semnalu’, a căzut dolce cu totul, acu’ e pe la parter, în grădiniţa blocului. Or s-o-nfigă într-un pom şi să vezi cât trebuie să mai plătim pentru cablul suplimentar! Şi stăteam cu firu-n mână, ca fraierul, în vreme ce madama nu plângea după dolce, plângea că nu vede sfârşitul serialului. Ziceţi şi voi, nu am eu dreptate când spun că acasă tv a trimis femeile în depresie? Gore şi Gicu dau amândoi din cap, în acelaşi timp, parcă ar fi traşi de sfori. Gore ciocneşte paharul de-al lui Sandu. Sandule, dacă-ţi puneai pe cap pălăria aia a ta de soare, aia pe care scrie copacabana bici of lov, şi dacă mai puneai şi firu-n gură, eu cred că prindeai mai multe posturi decât are dolce-n grilă! Şi era şi nevastă-ta mulţumită la ceas de seară… Gicu nu se mai poate abţine şi izbucneşte în râs. Sandule, ţara arde şi baba se piaptănă. A plouat cu grindină cât oul de bibilică – să nu mă contrazici, că am ţinut eu o cură cu ouă de bibilică şi sunt uite-aşa de mici -, ne-au afectat intemperiile agricultura aflată în fază incipientă şi de tranziţie către pârloagă naţională, au căzut panourile peste firele electrice, au sărit primarii ca arşi şi au desfăşurat forţe şi comandamente, până şi pe Băselu’ l-a-ntârziat furtuna vreun sfert de oră, că revenea de la o plimbare-n zadar, s-au rotit avioanele de bezmetice deasupra aeroportului şi tu vii cu dolcele tv şi cu telenovelele doamnei. Ţara e calamitată şi tu vrei ţiganii sau poveştirile de acasă. Numai tu eşti de vină! Trebuia să ai şi o parabolică de rezervă, da’ nu de la dolce, de la bum, că aştia dau şi fobal din Spania şi Italia. Şi – dacă au bani să preia fotbal de-acolo – zic că poate au şi holşuruburi mai bune decât dolce. Şi nu mai pleacă parabolica la plimbare. Dacă pui şi una de la digi, vezi la gesepe liga lu’ mitică, cade-n fund şi se ridică! Bine că n-ai pus mâna pe ea înainte, poate te lua pe sus. Cum o chema, Gore, pe-aia cu umbrela, de zbura şi se uita lumea la ea? Gore se scarpină după ureche. Bă, era ceva cu popi. Popi, popins, cred că mari popins sau meri popins, dracu’ ştie, că n-am văzut-o la pagina cinci din libertatea… Da’ ce importanţă are? Sandu Şpriţ scoate ostentativ portofelul, aruncă banii pentru propria consumaţie pe masă, se ridică şi pleacă îmbufnat, acompaniat din boxe de Nelu Ploieşteanu – Mai treci, neică, şi tu dealul, şi vino la noi cu calu’… I se aude vocea în timp ce se îndepărtează. Prietenii… Fereşte-mă, Doamne, de duşmani, că de prieteni mă feresc singur. După vreo trei metri se opreşte şi întoarce capul. Gicule, zici că bum tv ăla stă mai bine în perete decât dolce? Să-i zic lu’ a mea… Da’ n-ar fi mai bine să le spun la ăştia s-o înfigă direct în sufragerie, ca să ia semnalu’ prin geam? Aşa n-o mai zboară vântul dacă se lasă cu intemperii neprevăzute… Mănânc şi eu liniştit din brînza aia cât se uită cucoana la telenovele… Bună brânză, a zis că mai aduce. Hai, pa!

DE-ALE CHEFLIILOR - ALTE EPISOADE

SURSA FOTO - www.romanialibera.ro; cioaraandrei.blogspot.com; www.romanialibera.ro; www.ovidiux.com

ŞTEFAN IORDACHE - LA ŞALU’ CEL NEGRU

Iar ne mint ăştia, iar ne-ndoapă cu gulgute, iar ne îmbuibăm cu promisiuni la tavă şi şmecherii în aspic… Plus salată de braşoave! Gore i-a spus soţiei că merge în campanie alcoolică la cârciumă, ca să dezbată probleme importante alături de stafful său, compus din Sandu Şpriţ, Gicu şi care-o mai vrea să intre-n Partidu’ cu Sticla-n Mână. Semnul electoral – beţivul. Sloganul – merg pe gard, de drum mă ţin, de la beat cârciumă vin! Doamna l-a privit cu lejeră tristeţe, dar nu pentru că ar fi anticipat revenirea constant împleticită la domiciliul conjugal. Păi, Gore dragă, îţi dai seama că bărbaţii ar sta numai la sediul partidului, iar soaţele lor le-ar da cu carnetele de partid în cap, nu? Ar creşte rata divorţurilor, rata capetelor sparte, rata violenţei conjugale. Din uşă, Gore a zâmbit superior. O să crească şi rata la frigiderul ăla pe care ai insistat să-l luăm exact în vremuri de criză, femeie… De câteva zile, subiectul la modă în cârciuma petrecăreţilor noştri este campania electorală. Că oamenii – când le gâdilă băutura gâtlejul – mai discută şi de fotbal, şi de femei, şi de-ale politichiei. Tichie de mărgăritar ne mai lipseşte, Gore! Sandu Şpriţ a răcit, ia antibiotice şi nu poate să guste Tămâioasa. A luat-o la masă, ca s-o aibă sub priviri şi să o consume numai în teorie, că practica ne omoară cu zile, i-aş pune pielea-n băţ deşteptului care a decis că antibioticele nu merg cu şpriţul. Ce oameni, domnule, ăla sigur avea un ghimpe împotriva beţivilor! Gicu e decis: nu serveşte europarlamentarele, mă jur pe clanţa uşii - vorba bagabonţilor - nu servesc, pentru că la noi ar trebui să se numească europalavrageală. Şi ce credeţi, că odată ajunşi acolo, la cucurigu, sus, la ue, ai noştri or să se dea de ceasul morţii şi se vor bate cu pumnii şi cu piepturile de aramă ca să ne fie nouă mai bine? Aiurea, fraţilor, vor aşeza osânză şi vor pune ban pe ban, aşa că nu mă duc să dau cu ştampila-n buletin. Votul e facultativ. Stolo stă ca sperietoarea-n lan, vinde castraveţi la grădinari, ţine pământ în pumn de zici că vrea să-l arunce peste coşciugul naţional, EBA E BAnală, ne vinde valurile Dunării, varianta politică, Băse ia agheazmă la Atos. Şi aruncă petarde-n decor. Ştiţi vorba aia? Canci. La nivel politic, zic… Sandu Şpriţ – căruia Gore îi tot spune Sandu Suc şi-l enervează din ce în ce mai tare – gustă din paharul cu lichid portocaliu şi strâmbă din nas. Bă, alegerile ca alegerile, umblă ăştia prin  judeţe, recoltează praf pe pingele şi vorbesc cu talpa ţării ca să nu zică nimeni că nu iau pulsul pământului drag şi roditor, dar eu nu ştiu cum să mai scap de răceala asta. Dă-i cu vin fiert, cu felii de măr în el! Sfatul lui Gicu îl lasă rece pe Sandu. Vin fiert în mai, bravo Gore, altceva nu vrei, vreo ţuică fiartă, vreun şorici, un caltaboş?! Jumări?! Mai zi-i, că zici bine, vorbeşti mult şi prost. De când nu te-ai mai uitat în calendar ca viţelul la poarta nouă? Gicu nu se lasă. Am auzit prin bloc că ai avut şi febră, zicea nevastă-ta că dogoreai ca teracota încinsă. Trebuia să faci un duş călduţ, cică dă randament. Lichide văd că bei, mai ia, mai ia, e suc berechet, poţi să faci şi băi de abur. Pui apă fierbinte în chiuvetă şi ţii căpăţâna ta mare deasupra ei – te desfundă, uiţi de toate. Sandu strănută, iar Gore şi Gicu propun în cor să fie dat afară din incintă fiindcă virusează atmosfera. Nu-i ascultă nimeni, Sandu e client fidel. Şi nu mai fuma, Sandule, că nu e bun tutunul la răceală – Gicu continuă să dea sfaturi medicale. Tutunul, dragul meu – îşi aprinde tacticos ţigara – e mare calamitate pentru organism. Ascultă la mine, că ştiu. Eu, ce e drept, e drept, am un organism mai special, dacă pot spune aşa, fumez şi nu se vede, am fost la raze şi a zis doctorul că-mi arde de glume. Nu fumaţi, domnule! Ba fumez, ziceam eu. Ba nu, zicea el. Ba da, nu mă lăsam eu. Până la urmă cică să mă duc la nişte analize de-alea speciale, ca să vadă de ce nu se prinde fumul prin interiorul meu. Gore aruncă pe gât suta de vodcă. Gicule, te fac ăştia cobai şi te-mbogăţeşti. Mori până la urmă, da’ bogat. Să vezi ce înmormântare o să-ţi facem, cu dric de lux şi fanfară. Sau aducem lăutari… Ehe, o să arunce îndoliata populaţie cu trandafiri peste copârşeu din lemn de-ala scumpu’ şi vom cânta deschide, gropare, mormântul… Lui Gicu îi place ideea - cu muzică la cap? Asta da, da’ să mi-o zică şi pe-aia cu te-am zărit printre morminte, despletită şi cernită! Ca să bocească nevastă-mea şi să mângâie crucea, că n-am fost bărbat rău. Calităţi fizice şi morale am avut… Vă trec în testament dacă îmi satisfaceţi această dorinţă. Sandu Şpriţ priveşte cu un ochi la Gicu şi cu celălalt la televizor. Tocmai se difuzează o reclamă la paracetamol. Băi, Gicule, dacă mori, eu cui rămân, cui am să rămân? Se bagă şi Gore. De ce-ai plecat, de ce-ai mai fi rămas? La loc cu verdeaţă şi răcoare scapi de europarlamentare – uite un slogan bun, Gicule. Deşi – se scarpină după ureche şi mai cere o vodcă – au mai votat morţii din morminte, cu moartea pre buletinul de vot călcând. Gicu măreşte ochii. Nici acolo nu scap? Ia să prindeţi voi capacul sicriului în holşuruburi zdravene, să nu mă scoată partidele de-acolo şi să vă treziţi cu mine în cabina de votare! Sandule, sănătate îţi doresc, da’ vezi că ai prins culoarea aia de-i place popii, nu cumva îţi mâncăm ţie pomana mai întâi?! Sandu Strănută şi mai ia o înghiţitură din suc. Iar se strâmbă… Gore îl ia pe Gicu după umeri şi amândoi îngână făcând pe pioşii: Un’ te duci tu de sub ochişorii noştri, Sănducule, cui laşi tu Tămâioasa, unde găseşti tu cârciumă pe lumea ailaltă? Sandu varsă sucul şi cere un tirbuşon… Dacă beau, să beau destul, dacă mor să mor sătul!!!

De-ale chefliilor - alte episoade.

SURSA FOTO - CLICK; www.jborchid.com; artofpetry.blogspot.com

IOANA RADU - DE-AŞ MAI DUCE-O PÂN’ LA TOAMNĂ

Sandu Şpriţ a făcut piaţa – buget de austeritate, nenică, dar de mâncat trebuie să mâncăm, verdeaţa e la mare preţ, roşiile cam scumpe! Ce dracu’, domnule, ar trebui să fie mai ieftine. Cică vin de departe. Păi dacă am distrus serele, normal… Pentru că jumătatea sa, intitulată Georgeta, doreşte să spele covorul la o vecină, în curte – zice că la spălătorie e moft şi că ăia dau de ochii lumii pe ele, aşa a păţit coana Mona, a luat covorul mai murdar decât l-a dus -, a cumpărat de la o tarabă şi cizme de cauciuc. Pentru dame. Număr mic, culoare maro. Preţ rezonabil. Intră pe poarta cârciumii, fluierând marşul din Aida, cu plasa într-o mână şi cu cizmele în cealaltă. Gore şi Gicu sunt deja prezenţi, au ras câte două beri şi vorbesc discuţii. Lume puţină, căldură, muzică în surdină. Undeva se aude un cocoş, iar Gore tocmai zice că i-ar suci gâtul cu mâna lui, fiindcă tulbură liniştea la orele prânzului. Parcă nu mai are lumea chef nici de muzică, nici de şpriţ, ceea ce este foarte grav. Acesta este semnul că ne ducem pe copcă. E semn rău, Gicule. Gore ia halba şi varsă câteva picături pe jos. Pentru morţi… Gicu nu varsă nimic din berea lui. Lasă că morţii sunt mai fericiţi, la loc cu verdeaţă şi răcoare, nu mai au nevoie de nimic. Eu, când mă uit în cutia poştală, în perioada a asta a lunii, şi văd plicurile cu facturi, simt un dor de ducă pe pustii. Iei cu o mână, dai cu două. Sandu se trânteşte şi el pe scaun şi îi salută pe cei doi. Băieţii veseli au mutre plouate. Câte corăbii vi s-au înecat? Hai, că viaţa e frumoasă, uite ce vară se anunţă, iar nevastă-mea vrea să spele covorul. Sticla de Tămâioasă apare pe masă. Rece. Gore vede cizmele de cauciuc şi ridică sprâncenele a mirare. Sandule, observ că luaşi numai o pereche. De ce nu două perechi? Tu nu prestezi? După ce înghite lacom câteva guri, Sadu clatină din cap. Gore, mă cam dor şalele, aşa că sunt accidentat. Absent motivat, ca-n filmul cu van dame. A zis a mea că mă scuteşte, dacă repar uşa de la dulapul din bucătărie. La asta mă pricep, şurubelniţă am, ciocan am, o las pe ea la bălăceală. Gore simte nevoia unor amănunte suplimentare. Şi de ce le-ai luat maro? Curiozitatea lui Gicu îi dă repejor apă la moară lui Sandu. Gicule, prieten drag, stăteam mai ieri la televizor, la ştiri, ca să văd care mai e mersul, să iau pulsul, să aud şi io cum se mai roteşte planeta şi noi o dată cu ea. Şi pac, Băselu era la Paris! Eeee, oraşul luminilor, turnu’ lu’ efelu’, şamps elize, mulen ruj, frenci cancan, brânză de-aia cu miros greu – Sandu vrea să demonstreze că nu pierde timpul degeaba în faţa televizorului, iar prietenii au o rămăşiţă de respect în priviri. Aznavur, artişti, luvru, mona lisa, sena, pictori, bucinişti… Eeee, sena, fraţilor… Gicu nu se lasă nici el mai prejos – buchinişti, Sandule, buchinişti, scuze că te contrazic, din ce-ai zis tu iese altceva… Sandu nu-l bagă în seamă, dă din mână în semn că tot aia e. Şi cum stăteam eu aşa, benoclându-mă pe antena a treia, hop şi madam Udrea. Se duseseră – amândoi, mă-nţelegi, ea şi cu Băselu, ca să dea apă la comentarii… – să vadă nu ştiu ce fel de centrală, de-aia nucleară, cică franţujii au curent căcălău măria ta, nu le trebuie de la alţii. Fac toată treaba centralele alea. Şi Băselu vrea şi el. Gore ciocneşte halba de-a lui Gicu. Pe Argeş în jos, pe un mal frumos. Mă, povesteşti ca la gura sobei, mult îmi place, ai o limba dulce, Sandule, tu trebuia să te faci povestitor cu carte de muncă. Ia mai zi, că zici bine… Sandu îşi mai toarnă un pahar şi îl salută pe unul care tocmai s-a aşezat la altă masă. Apoi revine la povestea lui. Da, şi aşa… Udrea era în alb. Pe şantier. Avea taior pe ea, parcă s-a mai îngrăşat un pic sau o dezavantaja casca de protecţie. Mă şi unde nu văd eu la ea nişte cizme de cauciuc, o minune de cizme, ziceai că sunt de la magazin de lux preluate. De pe şamps elize. Maro. Că a şi întrebat-o o reporteriţă de-aia fâşneaţă şi cu gura mare de ce sunt maro. Cizmele. Şi ministresa râdea şăgalnic şi zicea că numai maro au avut numărul ei. Păi de, zic şi eu ca prostu’, dacă nu a plecat cu ele-n poşeta vuton de-acasă? Uite-aşa se întâmplă, bagă franţujii lu’ sarcozi maro la taior alb şi la cască de protecţie roşie… Gore şi Gicu se uită unul la altul… Primul se scarpină în cap, meditează câteva secunde, mai trage cu ochiul la cizme şi apoi nu se abţine: Păi şi tot tot maro le-ai luat? Pe Georgeta de ce n-ai întrebat-o în ce taior se-mbracă atunci când o să spele covorul?! Degeaba te uiţi la teve, Sandule, nimic nu pricepi… Cineva a dat muzica mai tare. Cântă Ioana Radu. I-auzi valea cum mai sună. Sandu Şpriţ studiază mai atent cizmele şi descoperă o crăpătură într-una. Uite-aşa o să-mi sune mie vocea lu’ Georgeta în urechi când s-o uda la picioare. Hai că mă duc să le schimb, poate iau un maro mai deschis… Le asortează Geta la ceva, nu?! Că e femeie, femeile se pricep la de-astea. Franţujii nu prea, numai gura e de ei…

DE-ALE CHEFLIILOR - ALTE EPISOADE

SURSA FOTO - neovintageshop.blogspot.com; www.emaramures.ro

Căldură mare, numai bună de stins cu bere rece. Sub umbreluţele inscripţionate cu Ursus – Regele berii în România sau Bergenbier – Prietenii ştiu de ce, Şpriţ, Gore şi Gicu au ajuns la concluzia că şi vizitele la cârciumă vor cunoaşte o schimbare radicală. Nedorită de niciunul dintre ei dar impusă de situaţia generală. În sensul că ori vor veni mai rar, ca să bea aceeaşi cantitate de dinainte de criză, ori vor veni mai des, dar vor reduce raţia de alcool aferentă fiecărei şedinţe. Din boxe cântă preferatul chefliilor, Ploieşteanu – mare boier, mare caracter, când îţi zice una la ureche te matoleşte vocal, vorba lui Gore -, iar Şpriţ a propus ca şi cinstea să fie desfiinţată. Motiv pentru care Gicu a ciulit rapid urechile, precum iepurele precaut. Adică vrei să fim necinstiţi, ne-apucăm de afaceri cu borduri? Îl priveşte pe Gore, aşteptând lămuriri suplimentare, fiindcă Şpriţ este concentrat asupra paharului în care toarnă vin. Lasă paharul umplut pe jumătate şi adaugă apă minerală, adusă chiar atunci din congelator. Apoi gustă şi fluieră a satisfacţie… Spune, spune moş bătrân, spune caii când se fură, noaptea pe fulgerătură – vocea spartă a lui Gore face mesenii să râdă. Şpriţ, ridicând paharul, explică situaţia. Gicule, nu cerceta aceste legi dacă nu poţi să le-nţelegi. Nu la cinste mă refeream eu, ci la… cinste – Gicu măreşte ochii, nu-nţelege nimic -, la băutura pe moca… Nu mai merge, trebuie să plătim toţi nemţeşte. Româneşte am plătit destul, acu’ apelăm şi la spiritul germanic, că aţi văzut unde i-a dus… Frate, frate, brânza este pe bani, zic şi eu ca Voronin, când cu demonstraţiile de la Chişinău… Făcea şi ăla pe interesantul în relaţia cu România, fac şi eu pe interesantul în relaţia cu Gore… Sandu Şpriţ s-a tras cu scaunul mai la umbră, fiindcă l-a perpelit soarele de vreo oră şi jumătate şi simte iz de moleşeală. A vrut neapărat să stea în afara umbrelei, ca să prindă culoare şi acum suportă consecinţele, motiv pentru care Gore l-a sfătuit să cumpere şi iaurt în drum. Ca să-ţi dea doamna pe spate, Sandule, masaj erotic cu iaurt… Şpriţ nu dă replica, dar îşi continuă ideile referitoare la cinste. Parcă mi-au căzut grăunţele-n picioare, Gore, aşa mă simt. Da’ tot zic că brânza este pe bani… Nu se poate, mă, să fie ceva gratis, nu ştii că e criză? Şi criza ne afectează la toţi buzunarele, portofelele se află în pragul leşinului, fiecare bea cât are, se-ntinde cât îi este plapuma de azi încolo. Gata cu zaiafeturile, cu dai tu azi, că dau şi eu peste un cincinal sau peste o zi, nu mai mer-ge! Aaaa, o palmă gratis îţi dau, dacă vrei, cu toată plăcerea şi sunt darnic: chiar două, dacă doreşti… Gore fumează o ţigară mentolată – i le-a adus fi-su din cursă, e şofer pe tir, nu prea-i plac, dar zice că aşa face economie vreo trei săptămâni -, trage din ea, o apucă între două degete, o priveşte de parcă ar descoperi acolo cine ştie ce răspunsuri la întrebări existenţiale, apoi o introduce din nou între buze şi trage fum în piept. Oftează, eliberând fumul, apucă halba cu bere, pe trei sferturi golită, şi o dă peste cap. Patroane, încă două aici, la noi, că şi la Gicu a fost halba spartă, iar lu’ Şpriţ nu-i mai da tămâioasa lui că face urât la băutură, cică e brânza pe bani şi nu mai face la nimeni cinste. Aş vrea s-o văd şi pe-asta! Gicu râde cu gura până la urechi. Las’ că dă el un rând, două, că trebuie să facă şi cinste. Nu facem toţi aşa? Doar n-o să ne schimbăm obiceiurile, trebuie să fim conservatori. Criza vine, trece, se fandoseşte un pic şi gata, viaţa merge înainte, berea tot bere va fi. Da, da’ mai scumpă, murmură Şpriţ. Nu vedeţi, bă, că se scarpină lumea în fund, îşi roade lumea de sub unghii şi aşteaptă ziua de mâine cu inima-n chiloţi? Vine Băsescu şi zice că e de vină Tăriceanu. Vine Tăriceanu şi îi sare la gât lu’ Crin. Crin – zici că e domnişoară! – vrea preşedinţie şi se lasă băgat la colţ de Popescu şi de Ursu fără coadă, la realitatea Vântului. Geoană strigă la romexpo că România s-a tot legănat, în derivă, iar Bombonel a devenit doctor de politică, stetoscopul îi mai lipsea, şi este de părere că boala ţării se numeşte Băsescu. Şi ţara? Zi-i, Gore, zi-i Gicule, cum rămâne cu ţara? Gore şi Gicu îşi ciocnesc iar halbele şi ronţăie seminţe. E buget de criză, aşa că au lăsat mizilicurile. Gore pune cojile într-o scrumieră promoţională în interiorul căreia scrie „România – the land of choise”. Varsă cojile-n palmă şi priveşte reclama dând din cap. Sandule, eu când văd ce scrie aici într-o limbă de circulaţie internaţională pe care nici nu o cunosc înţeleg doar partea cu of, pe cuvântul meu. E de of şi de dor, de jale şi de chin… Oooof, ce dor, ce chin, ce jale, pe la poarta dumitale… Gicu bate din palme. Lasă că poate câştigăm în seara asta eurovisionul - la anu’ ne-am scos, ne batem pe burtă ca belferii şi organizăm sindrofia cu Oprescu-n pol pozişăn. Adică-n cap de formaţie, Gore, că ai lipsit la orele de engleză, trăgeai mahoarca în piept prin parcuri! Îi băgăm la polivalentă, că-n altă parte nu văd. Da’ se descurcă Oprescu, e manager bun. Eeee, ză land of ciois.. Cu ciois sau fără ciois, cu of sau fără, eu aş vrea să câştige Elenuca, mânca-i-aş obrăjorii ei de balcanică… Şpriţ se ridică-n picioare şi bagă mâna-n buzunar. Patroane, încă un rând că fac cinste pentru ultima oară! Elenuco, hai peste ruşi să-i cucerim muzical!

ALTE EPISOADE DIN CICLUL “DE-ALE CHEFLIILOR”.

SURSA FOTO - www.banisiafaceri.ro; www.turism.gov.ro; www.dulapiorul.com; alexandraslm.wordpress.com

„Râde iarăşi primăvara, peste câmpuri, peste plai, veselia umple ţara, c-a venit Întâi de Mai…”

Sandu Şpriţ a sosit la cârciumă echipat în salopetă nou-nouţă, culoarea gri-şoarece. Poartă o şapcă proletară pe cap şi cântă pianissimo hei rup, hei rup, sar stânci de fier, în lupta dusă de brigadier… Este 1 mai muncitoresc, tovarăşi, după cum anunţă chiar el, în timp ce se aşează la masă şi face semn patronului să-i aducă nelipsita sticlă de Tămâioasă. O primeşte cu zâmbet de satisfacţie întipărit pe chip şi o mângâie tandru. Pare în formă, e proaspăt bărbierit, iar Gore şi Gicu îi admiră uniforma de campanie fără nicio reţinere. Sandule, parcă mergi la Cântarea României, ai scos salopeta de la naftalină? Te pregăteşti şi de defilare? Sandu nu stă pe gânduri. Bă, de când aţi devenit capitalişti făcuţi la apelul de seară aţi uitat sărbătorile de altădată. Ieşeam la pădure, cu grătarul după mine, puneam berea la rece, mă tăvăleam cu jumătatea prin iarbă şi toată ziua mulţumeam partidului fiindcă îmi permitea să gust din liniştea naturii socialiste multilateral dezvoltate. Îmi cânta Dolănescu din radiocasetofon m-am născut lângă Carpaţi, la poale de munte, nu Fane de la Bărbuleşti sau Jean de la Craiova! Ehe, nici 1 Mai nu mai e cum a fost! Unu mai merge!, strigă Gore, fiindcă apariţia lui Sandu l-a binedispus teribil. Patronul apare în câteva clipe şi îi aşează în faţă paharul cu bitter. Lichidul se îmbrăţişează cu o felie de lămâie şi cu două cuburi de gheaţă. Ce, măi, Sandule, te gâdilă nostalgia la tălpi? Era mai bine atunci decât acum? Ai uitat cum stătea nevastă-ta la cozi, că tu n-aveai timp şi nici nu vroiai? Sandu îl priveşte lung şi îl ia pe Gicu pe după umeri. Gore, când ai sărit din comunism în capitalismul de carton presat ai căzut direct în cap. Sunt sigur de asta, ai şi acum cucuie. Despre ce fel de nostalgie vorbeşti tu? Gore insistă. Adică te întreb dacă suferi pentru că nu mai e 1 Mai ca pe vremuri… Hai, spune aici, în direct, live, ca să te audă consumatorii cu urechile personale, suferi sau nu suferi? Nostalgicule… Sandu soarbe din pahar şi îşi dă şapca pe spate. Eşti ţicnit, scuză-mă că spun. 1 Mai n-are nicio legătură cu comunismul, mă, mai citeşte şi tu, mai documentează-te, ca să zic aşa, mai dă şi pe la posturi tv serioase, că stai toată ziua la gesepe şi te uiţi la fotbal… 1 Mai este sărbătoarea tuturor oamenilor muncii, indiferent de ţară, de naţionalitate şi de numărul de la pantofi. Una-două, o daţi cu comunismul… Mai ştiţi şi altceva? Acu’ - în capitalismul românesc care stă pe năslie, cu mâinile pe piept, privegheat de fondu’ monetar – vă ţâţâie fundul cotidian, vă mor portofelele de foame, şomajul a pus geana pe voi şi vă face marcaj om la om, în schimb staţi cu ochii pe televizoare, fiindcă aveţi posturi din belşug şi v-aţi pus toţi aere condiţionate. Când vine curentul vă ia cu leşin, când citiţi întreţinerea aveţi căderi de calciu. Bă, pâine şi circ v-a trebuit, şi aţi rămas cu circul. Sunteţi şi spectatori şi clovni în acelaşi timp, vă dresează ăştia cum vor ei… Gicu, cu berea la tâmplă, se uită când la Sandu, când la Gore. Cu politica nu se înţelege prea bine, aşa că oftează şi mai ia un gât. Ia-mă, Doamne, stinge-mi neamul… Sandule, tu le ştii pe toate ca un om mare, nu pot pentru ca să te contrazic. Da’ dacă era aşa de bine atunci, de ce schimbarăm placa în optzecişinouă? Nu era mai bine să stăm dracului potoliţi şi să ne vedem de grătarele noastre cu mici? Aplecându-se să-şi lege şiretul desfăcut de la adidaşii Veer, achiziţionaţi din piaţă, Sandu Şpriţ ridică ochii şi surâde. Bă, şi dacă nu vroiam noi să schimbăm placa o schimbau alţii şi ne dădeau cu ea în cap. Că Yalta, că Malta, nici nu mai contează. Aşa a fost mersul şi am intrat şi noi în horă. Acum vrem să jucăm, dar ne cam dor picioarele şi ne călcăm singuri pe bătături. Dar uite c-a venit şi 1 Mai, e primăvară-n cuget şi simţiri. Tovarăşi, să nu uităm niciodată că muncitorul trebuie respectat. El ne pune la toţi pâinea pe masă… Să-l preţuim cum se cuvine şi să vărsăm o lacrimă în onoarea lui… Cei trei amici ciocnesc paharele, apoi ascultă preţ de câteva secunde cum cântă Ioana Radu ciobănaş cu trei sute de oi… Gore apucă lămâia din paharul cu bitter şi gustă din ea. Se strâmbă. Acră ca viaţa asta pe care o ducem acu’. Care muncitori, Sandule, mai există şi aşa ceva? Poate la Coperativa Munca în Zadar sau la Avântul Prăbuşirea! Uite, nici melodia asta cu 300 de oi nu mai e valabilă, că ne mor şi oile de foame, iar Mioriţa şi-a făcut bagajele şi-a emigrat, ca să-şi caute fericirea alături de un berbec cu vilă la Nisa… Intră un muşteriu în cârciumă, îl vede pe Sandu în salopetă şi duce mâna la tâmplă, în semn de salut. Noroc bun, tovarăşe! Cincinalu-n patru ani jumate! Sandu Şpriţ se răsuceşte către el. Noroc, tovarăşe, ia de bea, că plăteşte partidu’! Gore şi Gicu se iau după umeri şi cântă amândoi sculaţi, voi oropsiţi ai vieţii... La televizor, bucureştenii se distrează în aer liber, gustând micii oferiţi de Vanghelie. Înghesuială, că e de luat, nu de dat. Urlă un câine în vecini şi se-ntunecă a ploaie, iar Sandu Şpriţ trânteşte şapca de pământ. 1 Mai Capitalist…

SURSA FOTO - www.igu.ro; news.smartdownloads.net; www.mateinavodari.ro

Şi să ştii, Sandule, că eu urmăresc cu alţi ochi toţi porcii pe care îi întâlnesc în ultima vreme… Privirea lui Gore se opreşte un pic mai mult decât ar fi necesar asupra lui Sandu Şpriţ, motiv pentru care acesta ridică degetul mijlociu al mâinii drepte şi clatină capul, făcând pe îmbufnatul. Din bucata mea de pâine am hrănit un om şi-un câine, câinele mă recunoaşte, omul nu mă mai cunoaşte, Gore, dragă… Înţeleg că dormi cu teama de gripă porcină sub pernă, dar nu mă aşteptam la un asemenea afront… Nici nu te mai salut. Rămân la masă din inerţie… Aşezat între cei doi, Gicu ridică repede paharul şi caută să destindă atmosfera. Ei, şi voi acum, parcă aţi fi două babe. Ce dracu’, Sandule, că nu l-a tine s-a referit prietenul Gore, ce sari de parcă te-a-nţepat felcerul cu seringa-n fund? Decât să ne certăm, mai bine un cântec vesel să cântăm… Mă dusei pe o cărare, mă-ntâlnii c-o fată mare! Probabilitate extrem de redusă în ziua de azi, dragilor, ar trebui modificate versurile… Ceva în genul tragi cu tunul pe cărare, nu găseşti o fată mare… Afară plouă mărunt – e ploaie de-aia de te pătrunde, zisese Sandu imediat cum intrase pe uşă şi-şi ocupase locul în prezidiu -, iar amicii au evitat terasa şi s-au refugiat în cârciumă, fiindcă bate şi un vânticel de primăvară păcălită. La televizor, pe toate posturile, subiectul principal al buletinelor de ştiri este virusul care face ravagii prin Mexic. Sunt raportate îmbolnăviri şi în SUA, Canada, Israel, Noua Zeelandă. Stare de alertă medicală. Controale la graniţe. Panică. Şi ăsta-i de-abia începutul, ascultaţi-mă pe mine, anticipase Gore pandemia, apoi lansase afirmaţia care gâdilase neplăcut orgoliul lui Sandu. Acum, fiindcă observă cum prietenul a băut pe nerăsuflate paharul cu vin şi pare a se linişti gradual, îşi continuă ideea. Eu, drept să spun, nu sunt fricos. Da’ când aud de viruşi, imediat mă ia cu rece pe la şale. Viruşii sunt mici, nu-i vezi, te trezeşti cu ei pe tine, n-ai ce să mai faci. Îmi iau temperatura în fiecare seară, că aşa au zis ăştia, că dacă ai temperatură 39-40 şi îţi curge nasul gata,  eşti ronţăit pe dinăuntru. Şi insist, Sandule: asta este mână criminală. L-au  făcut scăpat ăia din laborator şi ne-am pricopsit cu virusul pe cap. Aşa a fost cu sida, cu ebola, tot aşa cu aviara, la fel şi cu alţi viruşi. E conspiraţie, ca să vadă cum merge treaba. Ce mai contează nişte amărăşteni care dau ochii peste cap? Sandu Şpriţ scoate o hârtie de o sută de mii. Păi du-te la farmacie şi mai ia-ţi un termometru, că eşti cam roşu la faţă! Ai înnebunit de tot, Gore, nu auzi că la noi n-a ajuns? A sărit virusul mexican direct la tine-n sufragerie, a ţopăit ca fasolea mexicană? Gicu se hlizeşte cu nasul în paharul în care şi-a turnat o porţie zdravănă de vodcă. Mă, ce-mi place mie la voi e polemica asta constructivă. Da’ n-ai dreptate, Gore, prea le vezi în negru, adică vrei să cred eu că unu’ în halat alb, pus pe rele, a spart eprubeta în Mexic, ca să facă experienţe la nivel mondial? Las-o jos, că măcăne… Numai conspiraţii vedeţi peste tot. Se zguduie pământul – conspiraţie; ţine Băselu un discurs – conspiraţie; l-au pus pe Răzvan Lucescu la naţională – conspiraţie; giulgiul din Torino – conspiraţie; criza financiară - conspiraţie. Tot conspiraţie e şi afurisita asta de ploaie?! Când vine soacră-mea şi nu mai pleacă două săptămîni tot conspiraţie e?! Gore îl priveşte pe Gicu de sus, ostentativ, cam cum priveşte profesorul de filozofie un elev care spune că domnul Kant se scrie, de fapt Kent, iar Sandu Şpriţ îi face semn că merge pe mâna lui. Gicule, tu trăieşti pe altă lume, eşti paralel. Să nu te supere adevărul… Scrie şi la ziar că ceva e putred în Mexicul ăla cu mexicani. Că nu se leagă nişte chestii. Eu zic că guvernul mondial – că dacă nici ăla nu există, atunci eşti pierdut definitiv şi total – nu ştie ce să mai facă şi cum să pună mâna mai repede pe putere. Că vrea puterea, de-aia e guvern mondial. Şi are oameni, că are şi bani. Şi cu bani cumperi orice. Cât să coste o eprubetă cu un virus? Un milion de dolari? Pac milionul, că are balta peşte. Şi pe urmă cât câştigi când scoţi antidotul, ai? Ia pune-ţi mintea la contribuţie, c-a prins pânză de păianjen… Sandu Şpriţ ridică din umeri în semna că asta e şi ciocneşte paharul de al lui Gicu. Bă, unde-i cu logică nu poţi să mai zici nimic. O fi Gore slab de înger, că de-aia pupă termometrul, da’ când le zice, le zice. Noroc! Vorba aia: nu e pasăre ca porcul, să zboare din floare-n floare… Eu m-am decis: dau porcul de la ţară de suflet, iar de Crăciun cumpăr curcan, ca americanii. Îl face nevastă-mea cum ştie ea, cu dichis, cu mirodenii, dă cu vin peste el, să vezi gust atunci. Ce atâta porc, ne mai creşte şi colesterolul! Gicu duce paharul la gură, dar se răzgândeşte la jumătatea drumului. De, mă, Sandule, aşa o fi… Eu stau mai mult pe la acces direct, la antenă, de unde să ştiu de guvernul mondial al lui Gore? Ne omoară ăştia pe toţi… Se ridică brusc, dă paharul pe gât şi întinde mâna. Hai că vă las! Un’ te duci, tu, mielule?, îngână Gore, făcându-i semn cu ochiul lui Sandu. Întorcându-se din uşă, Gicu arată către farmacia de peste drum. Mă duc să cumpăr termometre, că nu s-or mai găsi nici astea dacă vine virusul porcesc şi la noi. Vreţi să am temperatura critică şi să nu ştiu?!

SURSA FOTO - www.thepigsite.com; www.takepart.com; saccsiv.weblog.ro

Henţ cu mâna, Sandule, henţ cu mâna! Ah, ce-mi place cum sună… Să nu mă luaţi cumva cu pleonasmele, că mă mut la altă masă! Gore stă cu ziarul de sport în dreptul ochilor, tolănit pe scaun. Are o şapcă vişinie pe al cărei cozoroc stă scris Rapiduleţul, gustul ciorbei, iar lângă scrumiera burduşită cu chiştoace se odihneşte o bere pe jumătate golită. Gicu, care trăieşte viaţa în roşu-albastru şi suferă intens fiindcă Lăcătuş pare a-şi face din nou bagajele, priveşte pierdut către castanul din faţa porţii, insensibil la acordurile antrenante care se insinuează din boxe. Cineva inspirat a adus de-acasă un CD cu hore şi sârbe, interpretate la acordeon de Marcel Budală, iar clienţii dezbat problemele actuale pe mai multe voci, tonul fiind în crescendo. Este miezul zilei şi cei mai mulţi dintre ei au trecut pe la cârciumă cu plasele încărcate în piaţa aflată la câteva sute de metri… Ceapă verde, roşii, cartofi, ridichi, salată – primăvară şi-n bucătării. Destinaţie – casa, via cârciumă!, a strigat cineva după ce a salutat pe toată lumea. Sandu Şpriţ, dinamovist din tată-n fiu, a plecat de la domiciliul conjugal în viteză maximă, de ziceai că are sare pe coadă. Băi, băieţi, nevastă-mea, gospodină cum e ea, dă cu aspiratorul. Şi voi ştiţi că eu nu suport zgomotul agregatului, orice fac, da’ cu aspiratorul nu dau. Ştie şi ea de când ne-am luat. Imediat după noaptea nunţii i-am zis: Femeie, mă duc la piaţă, schimb o lustră dacă este cazul, bat covoarele de le ia dracu’, dau găuri cu bormaşina în toţi pereţii, mut mobila dintr-o cameră în alta, da’ să nu văd aspirator în faţa ochilor că-mi creşte tensiunea… Acu’ s-a-nvăţat, mă lasă-n pace… Gicu aprinde ţigara. Dacă-i ziceai asta înainte de noaptea nunţii, acu’ erai burlac. Şmecherule care eşti… Subiectul la ordinea zilei - fotbalul. Mai ales acum, când nişte arbitri au ajuns după gratii, cel puţin temporar. Face deneaul curăţenie, Sandule, mormăie Gore, uite că şi Prunea e luat la ochi, le-au pus ăştia telefoanele sub ascultare şi acu’ le ţâţâie fundul la toţi. Nu mai miroase a iarbă crudă şi a ciorbă de ştevie, vine iz de procese cu garnitură de cătuşe. Gicu bate ritmul cu piciorul, pe sub masă, şi gustă câte o gură din paharul în care are vodcă. Aşa a avut el chef, să bea albitură la ora prânzului, înainte de masă. Pentru poftă de mâncare. Gore, hai că eşti prost, apă de ploaie, scuze pentru exprimare, da’ o meriţi. Crezi tu că se face liniştea de la începutul lumii în liga lu’ Mitică dacă l-au pus pe Corpodean la fezandat? Câte meciuri ne-a stricat nouă ăsta, numai eu ştiu… El şi cu Savaniu, altă panaramă, că ridica ăla fanionul şi când intra mingea în poartă, nu mai ţineţi minte cum a fost la Craiova, acu’ nişte ani? A pierdut Rapiduleţul campionatul pe mâna lui? A pierdut – şi nimeni n-a zis nimic, că de, trebuia să câştige Steaua… Ehe, că bine zic ăia în galerie: Ceauşescu nu mai e, nu mai e beleaua, ca să facă ordine, să câştige Steaua. Da’ tot cîştigă… Sandu Şpriţ sare cu gura. Adică ce vrei tu să spui, că Steaua a luat campionatul atunci pe aranjamente? Poate îţi torn paharul în cap. Şi nici nu sunt sigur că era Savaniu la tuşă. Ăsta nu era tot central? Ia nu mai faceţi voi, rapidiştii, figuri, că sunteţi varză cu carne… Gore îi face cu ochiul lui Gicu şi îşi dă şapca pe spate. Duce berea la gură – bea direct din sticlă, altfel n-are gust – şi cântă încetişor Suntem peste tot acasă, porţile ni se deschid, nu-i echipă mai frumoasă şi iubită ca Rapid… Sandu Şpriţ nu dă semne că ar fi în vreun fel afectat. Când eraţi în be nu mai aveaţi glas, mititeilor, aţi uitat cum vă spunea toată lumea? ABBA, un an în an, doi în be… Gore face pe îmbufnatul şi se trage mai la o parte cu scaunul. Nu intru în polemici cu suporterii echipelor venite pe tancurile sovietice, mai bine spuneţi-mi şi mie, ca să nu rămân prost: numa’ argeşenii au făcut aranjamente? Ăştia mai de la vârful clasamentului nu? Uite, sunt obiectiv… Copos al meu n-a făcut? Gigi, care alerga cu valiza după ăia de la Bistriţa nu a făcut? Zic că şi Borcea a făcut, Sandule, da’ nu pot să bag mâna-n foc… Eu nu sunt deneaul, ca să am dovezi. Da’ nu se face ordine cu-n Corpodean şi-un Savaniu, plus Lică şi Penescu. Gicu îi ia ziarul din mână şi îl face ghemotoc. Mai lasă dracului presa aservită, Gore, că şi ăştia pun numai paie pe foc. Una-două, aranjament, patru-patru ca la teatru, şpăgi la arbitri şi alte alea. Unde dracu’ nu se dă şpagă în România? Asta vreau eu să ştiu, unde nu se dă? Că ar trebui să ne numim Republica Şpagă. Fotbalul e grija noastră a mai mare? Sunteţi şi voi manipulaţi, bă, că s-a mutat atenţia la fotbal ca să nu mai ciripească nimeni nimic de pensii şi de salarii şi de medicamente compensate… Bă, urlă şomaju-n noi şi voi vorbiţi de fotbal! Nu mai pot eu de grija lu’ Corpodean… Se aude din boxe La calu’ bălan, iar Sandu îşi mai toarnă vin în pahar. Măcinăm vorbe, ca proştii, iar ţara se duce de râpă. Ne pieptănăm ca baba în faţa oglinzii, iar ţara e-n vâlvătăi. Să vină pompierii, inima să-mi stingă, fredonează Gore, în derâdere… Mai lasă, mă, ţara, că nici să dormi nu mai poţi, tu parlamentar trebuia să te faci. Dădeai Legea Şpriţului Gratuit – să vezi ce de lume fericită ar fi fost prin decor… Aveai două mandate asigurate fără să-ţi mai faci campanie electorală. Şi puneai secţiile de votare în bodegi! Cei trei prieteni degustă băuturile fără să mai spună nimic câteva minute. În cele din urmă, tot Sandu Şpriţ destinde atmosfera. Hai, bă, nu mai fiţi cu capsa pusă, noi să fim sănătoşi, că belele curg! Şi când ne-o fi mai rău, ca acu’ să ne fie, cu şpriţul sub nas şi fără aspiratoare prin zonă…

SURSA FOTO - penticostalul.wordpress.com; mazgalici.ro; energienaturala.wordpress.com

Fiindcă este o ambianţă propice feluritelor degustări, vorba lui Sandu Şpriţ, cei trei prieteni de pahar au obţinut aprobări de la neveste, în cea de-a doua zi de Paşte, şi s-au prezentat la datorie. Că băutura, aşa cum reaminteşte Gore tuturor celor care uită să mai treacă pe la stabilimentul bahic, este bună dar trebuie să te ţii de ea… Iar dacă laşi băutura, atunci să nu uiţi niciodată unde ai pus-o! Cum primăvara mângâie acoperişurile cu degete catifelate şi calde, cârciumarul a scos mese pe terasă, sub umbrar, iar muşterii – gâdilaţi plăcut de razele soarelui – îşi ung gâtlejurile cu beuturile care fac viaţa dulce şi capul greu dimineaţa. Muzichia de pahar şi de inimă albastră, filozofează Gicu, aduce sete şi mai mare pe şoseaua gâtului. După care cântă, spre amuzamentul celor doi, fiindcă n-are voce nici cât măgarul. Păcătos eşti, cârciumare, dai să bea la orişicare, pe bani şi pe datorie, tot aşa să-mi dai şi mie… Gicu este vesel nevoie mare, fiindcă sărbătorile de Paşte sunt lung prilej de şpriţuri şi de fripturi, fraţilor, zici că tot românu’ face foamea-n restul anului numai pentru a-şi umple burdihanul de Paşte şi de Crăciun! Cred că am luat şi eu nişte kilograme… Sandu Şpriţ, singurul dintre cei trei care a fost la Înviere, ca să ia lumină, pare destul de îngândurat, decojeşte un ou roşu, îl presară cu sare, stoarce şi câteva picături de lămâie – ca să alunece mai uşor pe gât, altfel se duce cu noduri – , îl mestecă încet, apoi pufneşte nemulţumit. Bă, nici Paştele nu mai e ce-a fost, pe onoarea mea… Se duce lumea la biserică aşa, ca şi cum s-ar duce la piaţă. Nu mai e credinţă, bă, e modă, e trend, cum zice fi-miu, că să vezi ce pun cureaua pe el, n-a trecut pe-acas’ de trei zile, cică îi citeşte prietenei din evanghelia iubirii. De-o veni aia mică şi fiţoasă cu burta la gură, îi dau numai cu Duhul Sfânt peste ochi! Ploieşteanu cântă despre viaţă din boxe şi câteva vrăbiuţe se joacă în streaşina cârciumii. Mă bate vântul, mă bate, şi din faţă şi din spate… Şi mă culcă la pământ, dar eu mă ridic şi cânt… Gicu îi toarnă lui Şpriţ vin în pahar şi îl întărâtă. Da’ de ce zici tu aşa, Sandule, adică de ce nu mai e cum era şi nu mai ţine cum ţinea? Gore, care a venit cu un ou de lemn şi le-a spart la toţi ouăle până să se prindă de şmecheria antică şi de demult, pune paie pe foc. Ia zi, Sandule, că tu fuseşi la popa, doar beţi împreună ocazional şi puneţi religia la cale, voi şi cu Dan Brown care mai sunteţi, ia zi cum fuse la înviere? Cerând încă o apă minerală, Sandu Şpriţ se lasă pe spate şi se uită când la Gore, când la Gicu. Bă, băieţi, se împingeau babele ca să ia lumină de ziceai că le împunge Sarsailă din spate, cu sula şi că le-a tăiat enelul curentul. Să se calce în picioare, nu altceva! Popa n-avea chef de slujbă – c-o repetă în fiecare an, s-o fi plictisit! -, nici n-a vrut să dea drumu’ în incinta bisericii la enoriaşi, cică porţile trebuie deschise musai la oră fixă. Păi ce, mă, Isus învie la oră fixă, fiindcă aşa vrea popa? Stă lumea la intrarea în curtea bisericii ca la magazin, când bagă ăia reduceri? Nici nu-i mai dau ţuică. Boxele nu-i mergeau, gâjâia slujba, parcă dădea unul cu drujba peste fier forjat, lumea nu avea răbdare şi striga Amiiiiiin… Babele îşi dădeau ochii peste cap, iar hoaşca de la parter avea şi ţuiculiţa cu ea, zicea amin şi lua un gât. Eu m-am tras mai la o parte, cât să văd cum se certa Leana de la patru cu a lu’ Mitică de la şapte. Auzi, s-au drăcuit alea în curtea bisericii cu spume la gură, nu ştiu de la ce s-au luat, da’ erau aprinse rău. Ceva cu fumatul în lift, dracu’ le mai ştie… S-a-nrăit lumea, Sandule, aprobă Gicu… Vine Apocalipsa. Da, Gicule, îl priveşte Sandu pieziş, vine Apoca…lipsa de creier din capul tău, pe muzică rap, că puştimea roia prin curtea bisericii, asculta rap spiritual şi ciupea piţioancele de fund… Se duce lumea la biserica aşa, ca să nu zică nimeni că n-a fost. Se-nchină cu gândul la friptură şi la ţuică, de-abia aşteaptă să facă un grătar şi s-o pună de-o manea cu Guţă şi ăla, Don Genove. Hristos a înviat, să fie sănătos, acu’ putem să bem şi noi c-am scăpat de grija lui! Bă, nici lumânările nu mai ard cum ardeau o dată, am luat lumină şi mi s-a stins flacăra-n pumn, am aprins-o de la brichetă, ăsta o fi vreun semn?… Gore îl priveşte sugestiv pe Gicu şi mai ciocneşte un ou. Hristos a înviat, Gicule! Adevărat a înviat, Gore! Sandu Şpriţ dă din cap pe ritmul unei melodii interpretată de Puceanca şi murmură. La anu’ nu mă mai duc la nicio biserică, mi s-a acrit. Pe onoarea mea, facem altar, naos şi pronaos în cârciumă. Vorbim cu patronul, să ţină deschis, îmi pun eu o pătură în cap, pe post de patrafir şi vă spovedesc. Că sunteţi păcătoşi amândoi. Dau şi lumină, la oră fixă, să mă ţineţi minte. Vă bag lanterna în ochi… Ridicându-se în picioare, Sandu Şpriţ înalţă paharul, îşi îngroaşă vocea şi strigă, făcându-i pe toţi să râdă. Şi iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac şi se duc în lăcaş sfânt ca la mall, cu pofte păgâne în priviri şi stomac. Şi nu-i mai duce în ispita gâturilor însetate şi roagă acest cinstit cârciumar să mai aducă un rând, că din pământ ne naştem şi în pământ ne-om întoarce dacă-om mai găsi locuri de veci în cimitire. Amin, şi-un pahar cu vin să-nchin!

SURSA FOTO - www.albumdefamilie.ro; femeiacrestina.blogspot.com; www.jewishjournal.com