CRISTIAN LISANDRU


Yanni - In the morning light(love song)



PREMIU!!! - DOAMNA Elena Marin-Alexe ne-a dăruit, mie şi Geaninei, un PREMIU pe care îl afişez cu mare drag pe blog. Mulţumesc şi eu, stimată doamnă şi vă doresc numai bine… Premiul merge mai departe la întreg blogrollul meu, aşa că nu evitaţi cumva să îl plasaţi pe bloguri. Vin în control. Ha, ha…

SURSA FOTO pentru textul de mai jos - chiar pâinea pe care a copt-o Geanina la primele ore ale unei alte dimineţi în care ne-am învelit în iubire…

Dimineaţa sclipea tomnatec în şinele de tramvai, iar liniştea nopţii trăia indiferentă asediul prelungit al amalgamului indispensabil de zgomote cotidiene. Se trezea oraşul la viaţă căscând alene şi troznindu-şi încheieturile, lăsând răsăritul să bată în ferestre cu degete lungi şi înfrigurate… Simţeam în adâncul fiinţei mele transformarea instantanee a bărbatului în copil pofticios, rememoram amintirile din casa bunicii, în vremurile când praştia îmi era înfiptă în buzunarul de la piept al cămăşii cu un nasture lipsă dar percepeam, totodată, şi prezentul îndulcit de legănarea impetuoasă a părului tău care-ţi mângâia umerii dezgoliţi… Mărturisesc că am fost oarecum gelos pe aluatul frământat de mâinile tale şi mi-am dorit, cel puţin o dată, să fiu eu ploaia de făină presărată din nor de suflet… Zâmbeai. Atât de frumos… Trăiai atingerea ingredientelor cu o pasiune aproape sexuală, mângâindu-mă din când în când cu privire verde, în vreme ce o voce interioară erupea în mine, aruncând gândurile în aer şi spunându-mi că sunt alături de singura femeie din viaţa mea care mi-a copt pâine înainte de a face dragoste… Atunci când te-am întins pe pat, oraşul îşi spălase morocănos somnolenţa de pe şosele şi mirosea în casă a pâine coaptă. Iar tu erai atât de fragedă, iubito…

Cer scuze de la bun început musafirilor mei pentru limbajul oarecum dur din această primă parte a postării de azi. Dar este necesar câteodată, fiindcă a ţinut o persoană, cu tot dinadinsul, să mă enerveze…

Acum câteva zile, pe când trăiam momente deosebite alături de iubita mea, ducându-ne mai departe povestea pe care o cunoaşteţi cu toţii, am primit un comentariu de la o /un oarecare (o să vedeţi că nu degeaba îi spun aşa) Andrea. Adresa de mail lăsată – cs.mihaela@yahoo.com. Iniţial am avut senzaţia că persoana în cauză era grăbită şi urma să revină cu detalii. Nu a mai revenit. A mânjit un pic decorul cu propriile bale şi a dispărut în ceaţă, precum măgarul. Un fel de coitus interruptus, aş spune…

Comentariul despre care vorbesc este următorul:

“Geanina care? Codita? Wow! Si-a mai inchis unul blogul, pt ca s-a indragostit de ea. O cunosti? :)) :)) :))” – semnează Andreea (iar adresa de mail – cs.mihaela@yahoo.com).

Mie nu îmi plac anonimii. Şi spun aşa fiindcă adresa de mail pe care a binevoit  cu deosebită largheţe să o lase… nu există. Am încercat să îi solicit detalii, din curiozitate, dar mi-a fost returnat mailul cu specificaţia - 554 delivery error: dd Sorry your message to cs.mihaela@yahoo.com cannot be delivered. This account has been disabled or discontinued… A se observa că respectivul comentariu are o anumită tentă, vizibilă de la distanţă de kilometri. Distinsa vizitatoare – dar poate că a fost un distins vizitator, de ce nu? Şi înclin să cred că a fost un mascul cu ifose de macho care se înmoaie atunci când este vorba să iasă la lumină – a lăsat să se înţeleagă că Geanina a mai rupt în două inima unuia, unul care, vezi Doamne, şi-a închis şi blogul din această cauză. Extraordinar! Şi mă întreabă dacă o cunosc, adică un fel de întrebare încuietoare - Cât de bine o cunoşti, domnule, pe această Geanina care face şi drege?  Pune şi trei zâmbăreţi care râd în hohote, cum s-ar zice eu ştiu mai multe, iar tu habar nu ai… Eu ar fi trebuit să cad în melancolie blegoasă instantaneu, să vărs lacrimi amare şi să am accese de gelozie, probabil… Trebuia să o introduc pe Geanina în şedinţă, pesemne… 1. Că şi alţii s-au mai îndrăgostit de Geanina sau se vor îndrăgosti nu mă determină să nu dorm noaptea. Geanina este o femeie extraordinară, din toate punctele de vedere, şi nu este nicio surpriză dacă stârneşte pasiuni. 2. Că unul – vorba anonimei/anonimului, ea/el l-a jignit în felul acesta – şi-a închis şi blogul din cauza asta este irelevant, poate nu mai avea chef să scrie, poate devenise acest exerciţiu o corvoadă pentru el. Dacă citeşte cumva blogul meu, să scrie de ce şi-a închis blogul, mama lui de blog, he, he!!! Iar dacă s-a îndrăgostit atât de tare de Geanina încât i-a dispărut inspiraţia, pot să-i transmit că la mine este exact invers…

Totuşi, ce mă enervează la culme este laşitatea. Plăcerea sadică de a te ascunde în spatele anonimatului. Lipsa de coloană vertebrală. Bârfa.  Strâmba. Fitilul introdus pentru că doi oameni se înţeleg foarte bine şi îşi declară că se iubesc. Dai cu noroi şi fugi… Mânjeşti şi dispari… Poate vrei şi diplomă pentru bună purtare sau pentru activitate cetăţeanească onorabilă… Trist. Foarte trist.

Astfel de personaje trăiesc printre noi, în mizerie morală profundă, şi adulmecă numai scandaluri sau încercă să le provoace dacă li se iveşte ocazia.

Am să spun un singur lucru, pentru a trece cât mai repede la textul pe care am vrut să îl postez în această noapte. Fiţi atenţi aici:

Există RAHAŢI CU OCHI care au senzaţia că dacă vor exploda vor declanşa revoluţii (chiar şi sentimentale fiind ele). Ei bine, le transmit atât: Explozia materiilor fecale din creierul lor nu declanşează revoluţii. Lasă în urmă doar miros greu, de zoaie, or acest miros – datorită metodelor actuale – poate fi eliminat foarte uşor.

Dacă Anonima Andrea, Cs.Mihaela sau cum s-o mai numi EL (hai să vă spun, totuşi, că este un EL, dintr-un anume orăşel… ) doreşte să vină cu o replică, blogul meu îi stă la dispoziţie. Dacă nu vine, scriu anticipat că îmi este silă…

ROCHIE DE GÂNDURI

Să trecem acum la ale noastre… Un alt text pe care îl dedic Geaninei, spunând, totodată, că nu trebuie să ne mai mirăm că viaţa merge aşa cum merge în România de azi dacă laşitatea se infiltrează atunci când îţi este lumea mai dragă… Geaninache, femeie dragă, TE IUBESC şi TE RESPECT, iar alde Andrea-CS. Mihaela nu este decât o cantitate neglijabilă căreia i-aş recomanda să se închidă într-o cutie şi să explodeze pentru a-şi linge de pe buze propria mizerie…

Îţi stă întotdeauna bine atunci când eşti îmbrăcată în privirile mele… Te admir de fiecare dată, prelungind agonizant de plăcut momentele de aşteptare a atingerilor flămânde, iar această ţinută care poate părea paradoxală în opinia vreunui creator de modă cuprins de indignare se mulează perfect nu numai pe trupul tău, ci şi pe sentimentele noastre. Mi-am propus să te îmbrac din priviri, fie şi doar pentru a închide ochii la un moment dat, astfel încât rochia gândită să alunece de pe tine în ritmul pleoapelor mele… Râzi. Ţi-am spus vreodată că râsul tău cotropeşte obsedant visele care îmi bat la uşă în nopţile lungi? Poate că da… Dar asta nu mă împiedică să repet că sunt plin de tine şi niciodată sătul, dornic să simt chiar şi acum, când eşti departe, degetele catifelate cu manechiură perfectă. De aceea, gândurile mele orbecăie zănatece pe câmpii stropite de ploile care îţi sunt atât de dragi şi dansează cu lăutari pe urme, în vreme ce îmi trimite curcubeul un mail pentru a-mi da de înţeles că nu voi fi nici primul şi nici ultimul nebun îndrăgostit. Iubito, dacă ar fi să mă tem de ceva în aceste momente, aş spune că spectrul unei cămăşi de forţă mă înspăimântă cel mai tare. Se aude că unii vor să închidă iubirea în spatele unor uşi blindate, tocmai pentru a nu mai exista nebuni care să-şi îmbrace iubitele în strălucire de iris… „Mare figură eşti”, îmi şopteşti la ureche, iar pleoapele mele se închid încetul cu încetul, obligând rochia de gânduri să alunece de pe umerii tăi rotunzi… Iubito,  să ştii că îţi stă întotdeauna bine şi atunci când eşti dezbrăcată de privirile mele…

SURSA FOTO - juliaswartz.com

VASILE ŞEICARU - Dragostea-i destin străvechi…

Cât de puţin îţi este necesar pentru a declara că eşti… fericit? Şi cât de greu se poate ajunge, totuşi, în acea situaţie în care saluţi cerul ducând un deget la tâmplă şi simţi cum toată lumea este a ta? A se observa, în acest moment, că personajul autodeclarat fericit devine, automat şi metaforic, proprietarul întregii lumi. Mi-aş dori ca lumea să fie împărţită între astfel de proprietari, probabil că nici nu ar exista pretenţii ulterioare care să ducă la procese interminabile şi la acuze reciproce. Fericire… Dicţionarul ne dă de înţeles că este vorba despre o stare de mulţumire sufletească intensă şi deplină. Hm… “Mulţumire sufletească”… Evident, sufletul - totalitatea proceselor afective, intelectuale şi voliţionale ale omului, am apelat tot la dicţionar - are nevoie de linişte. De mulţumire. De momentul în care poate declara neauzit decât de conştiinţa posesorului “mă simt tare bine”… Odată atinsă această stare se poate discuta, tragem concluzia, despre fericire. Unii oameni, de pildă actorul William Bennett, au abordat subiectul preferând o atitudine oarecum superioară: Fericirea este precum pisica, dacă încerci să o ademeneşti sau să o chemi, te va evita cu îndârjire; nu va veni niciodată. Dar dacă nu îi acorzi nici un pic de atenţie şi iţi vezi de treabă, o veţi găsi frecându-se de picioarele tale şi sărindu-ţi in poală. George Burns, actor şi dânsul, a fost mult mai acid: Fericirea înseamnă să ai o familie mare, iubitoare, grijulie, închegată, care să locuiască într-un alt oraş. Din punctul meu de vedere, acest al doilea domn putea să se abţină. Dar trăim într-o lume liberă, iar dânsul era măcinat cu siguranţă de anumite frustrări… Nici Kant nu putea rămâne indiferent în faţa subiectului, motiv pentru care l-a şi analizat în stilul caracteristic: Fericirea e un ideal al imaginaţiei, iar nu al raţiunii. O definiţie foarte interesantă a fericirii a fost dată de Mahatma Gandhi: Fericirea este armonia dintre ceea ce gândeşti, ceea ce spui şi ceea ce faci. Cred că s-a apropiat cel mai mult de realitate, cu toate că trebuie luat în considerare şi ceea ce a spus la un moment dat regizorul Luis Bunuel: Fericirea înseamnă să te împaci cu tine însuţi.

Ce-aş putea spune eu despre fericire? Poate doar că este singurul energizant care nu dăunează, pe termen lung, sănătăţii… Voi ce părere aveţi?

SURSA FOTO - sodahead.com

06.12 - NICU ALIFANTIS - Rar…

05.36 - La un vin şi-o cafea - NELU PLOIEŞTEANU - Spune, spune, moş bătrân…

05.17 am - LA CEAS DE NOAPTE ŞI DE PLOAIE - ŞTEFAN IORDACHE - Să-mi cânţi, cobzar…

SFINX - Într-un cer violet…



Sunt zile în care mă identific
Cu o panglică Moebius,
Fără început şi fără sfârşit…
Uneori simt că mă consum într-o mişcare browniană,
Iar alteori gravitez pe o orbită
De unde nicio forţă centrifugă
Nu mă poate arunca în neantul spre care tind…
Adeseori păşesc
Pe trotuare comune,
Printre oameni-planete prinşi în zvârcolire continuă,
Indusă de marasmul îngrijorărilor din care nu se pot smulge
Pentru a fi liberi…
Freamătă dor de libertate deplină în creuzetul
Trupului meu,
Sângerez cu idei adeseori neînţelese,
Strig pe mai multe voci că mi-e bine
Şi că trăiesc foamea atingerilor lipsite de ipocrizie,
Dar – precum un post de radio ieşit din emisie –
Nu mângâi timpanele nimănui.
Sunt ca o panglică Moebius,
Fără început şi fără sfârşit…
Punctul meu de pornire reprezintă
Şi destinaţia cotidiană,
Iar mişcarea browniană în care mă complac uneori,
Renegând panglica Moebius,
Îmi confirmă
Că deplasarea pe trasee prestabilite
Face parte integrantă din
Destinul personal
În faţa căruia mă înclin…

SURSA FOTO - www.cs.technion.ac.il

Am revenit! După o săptămână în care totul a fost OK, mai puţin partea cu netul. Modemul Zapp a fost mort - i-au lipsit îngropăciunea şi parastasul! -, aşa că nu am avut altceva de făcut decât să las laptopul să se odihnească. Dar am hălăduit pe trasee minunate - pe râuri şi pârâuri, vorba Elenei Udrea - şi ne-am încărcat bateriile alături de border-collie…  Căţeluşa Nora n-a stat nicio clipă locului şi a profitat din plin de poteci, poieni, cărări, creste, brazi, ferigi, ciuperci, pâuri, bălţi etc…  Of course, a tulburat şi liniştea tuturor pădurilor şi animalelor care o vor ţine minte cu siguranţă… Mulţumesc tuturor musafirilor care au trecut pe la mine prin “casă” şi îmi cer scuze fiindcă nu am fost prezent. Am citit cu mare drag toate comentariile lăsate de voi şi - mai spre seară - voi începe să vizitez şi eu blogurile dragi care mi-au lipsit foarte mult… Sper că sunteţi bine cu toţii şi că voi afla numai veşti bune! Pe diseară!

PA - 82 de cuvinte - “Muntele”

Trăise o viaţă la poalele muntelui. Îl privise în fiecare dimineaţă, admirase impetuozitatea crestelor, ştiuse că urmau să vină furtuni atunci când nori negri se strângeau deasupra piscului care străpungea cerul. Nu îl urcase niciodată, iar dacă fusese întrebat de unul sau de altul care era motivul deciziei sale răspundea că odată ajuns în vârf s-ar simţi un învingător cu piciorul pe grumaz de stâncă. Îmi place să fiu cu muntele pe umeri, niciodată deasupra lui… Privesc măreţia de jos în sus…

Sunt oarecum chinuit de o întrebare, de câteva zile. Nu este vorba de una existenţială, dar cred că ar fi foarte bine dacă v-aş cere părerea… Când am pornit la drum cu acest blog, postam câteva materiale pe zi. Mi-am dat seama că nu poţi pretinde oamenilor să intre tot timpul pe blogul tău, fiindcă fiecare are şi alte lucruri de făcut sau alte bloguri favorite de citit. Am redus numărul postărilor la trei. După o anumită perioadă de timp, am luat hotărârea de a posta două materiale pe zi, dimineaţa şi seara. Mai ales că unele dintre “producţiile” mele literare (hai să le spunem aşa…) sunt un pic mai lungi. Ceea ce fac şi acum.

Întrebarea pe care doresc să o pun este următoarea: Cum ar fi mai bine, să merg înainte cu două materiale pe zi sau să mă rezum doar la unul singur, pentru a exista timpul necesar în care cititorii – ţinând cont că fiecare vizitează blogul meu la diferite ore – să poată parcurge rândurile/gândurile respective? O altă variantă ar fi să nu fixez nicio regulă şi să postez exact în funcţie de starea de… spirit. Voi ce părere aveţi?!

Am primit ceea ce LiaLia a numit „Leapşă cultă”. Este vorba despre întrebări la care trebuie să oferim răspunsuri în legătură cu lecturile noastre de fiecare zi. Iată chestionarul completat de mine, iar cei interesaţi pot prelua această leapşă. Eu am rezolvat-o cu plăcere. Dacă nu există voluntari, atunci pot să devină atenţi Hime, Mugur, Isamy, Thornofrose, Înalbvorbim, Să facem cunoştinţă, Adela Stoicescu, Alex’andra (care se joacă de-a viaţa) şi Paul… Sper să nu fiu considerat prea îndrăzneţ. Bineînţeles, cine nu doreşte să preia leapşa nu trebuie să-şi facă procese de conştiinţă, nu este nicio supărare. Obligativitatea completării unei lepşe dăunează grav stării de bine.

1) Ce autor apare cel mai des la tine în bibliotecã?
Marin Preda, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Garcia Marquez, Mario Vargas Llosa, Stephen King, Frank Herbert, precum şi mulţi alţi scriitori de SF… N-am făcut o statistică, aşa că răspunsul meu nu poate fi decât evaziv.

2) Din ce carte ai mai multe exemplare?
”Dune”. Cumpăr Dune în diferite ediţii, atunci când dau peste ele. Am ceea ce s-ar utea numit „cult literar” pentru această saga SF… A, să nu uit – cărţile lui Marin Preda.

3) De ce personaj de ficţiune eşti sau ai fost amorezat în secret?
Nu am avut o astfel de trăire, trebuie să recunosc. Dar mi-a plăcut cum a fost creionat personajul Paul Atreides din „Dune”. Şi ideea de „Cel mai iubit dintre pământeni” mă fascinează câteodată.

4) Ce carte ai citit cel mai des?
”Dune”. Şi, bineînţeles, recitesc cu plăcere de fiecare dată câteva cărţi care mi-au plăcut în mod deosebit. „De veghe în lanul de secară”, „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, „Moromeţii”, „Cel mai iubit dintre pământeni”, „Shinning”, „It”… Şi mai sunt multe.

5) Care era cartea ta preferatã la 10 ani?
Uite că amintirile îmi joacă feste, dar cartea preferată a copilăriei a fost „O poveste cu un hobbyt”. N-o aveam acasă, aşa că o tot împrumutam de la bibliotecă. Cred că era mai mare de 10 ani. Am învăţat să citesc devreme, dar nu-mi pot aduce aminte cartea favorită. Poate că era vorba despre „Poveşti nemuritoare”.

6) Care a fost cea mai proastă carte citită anul trecut?
Am încercat să citesc ceva de Coelho, nu-mi mai aduc aminte titlul, îmi pare rău că trebuie să spun asta, dar nu mi-a plăcut de la bun început şi am abandonat lectura.

7) Care a fost cea mai bunã carte cititã anul trecut?
Având în vedere că au apărut încă trei cărţi din seria „Dune”, ele au fost cele mai bune dintre cele citite, din punctul meu de vedere – „Casa Corrino”, „Casa Harkonen”, „Casa Atreides”.

9) Cine crezi cã ar trebui sã câstige premiul Nobel pentru literaturã?
Nu pot să spun asta. Chiar nu ştiu. Oricum, există o foarte mare doză de subiectivism în momentul alegerii unei anumită cărţi, aşa că îi voi lăsa pe alţii să decidă. Eu i-aş acorda premiul Nobel lui Marin Preda.

10) Ce carte ti-ar plãcea sã vezi ecranizatã?
Logic, toată seria „Dune”. Nu au reuşit să ecranizeze decât prima parte, iar rezultatul nu a fost chiar aşa de bun, din păcate… Filmul aduce mari deservicii cărţii, iar spectatorii care nu au citit cartea nu sunt tentaţi să o facă.

11) Descrie visul cel mai straniu care sa fi inclus un scriitor, o carte, sau un personaj literar?
Nu îmi aduc aminte un astfel de vis. Poate că am visat cu ochii deschişi să devin un scriitor de succes. Vise…

12) Care e cartea cea mai putin cultã pe care ai citit-o ca adult?
Nu ştiu. Oricum, nici „Dune” nu poate fi numită o carte „cultă”. Şi, sincer să fiu, această idee de CARTE CULTĂ mă cam enervează. Oamenii trebuie să citească o carte care le place, nu să facă paradă de cărţile „culte” pe care le-au citit numai pentru că sunt recomandate de critică. Acum este la modă Coelho. Adică se citeşte Coelho aşa cum mergi la mall. Nu cred că lui îi face plăcere o astfel de idee.

13) Care e cartea cea mai dificilã pe care citit-o?
Când am abandonat lectura, motivul a fost acela că nu mi-a plăcut cartea. N-am descoperit o carte „grea”. Nu m-am regăsit în ea, nu mi-a indus acea stare de bine în timpul lecturii, aşa că am pus-o deoparte. Este foarte posibil să reiau lectura unor astfel de cărţi.

14) Preferi autorii francezi sau ruşi?
Ruşi.

15) Shakespeare, Milton, sau Chaucer?
Shakespeare. Dacă exista încă o variantă, renunţam şi la Shakespeare.

16) Ce te deranjeazã cel mai mult în activitatea lecturii?
Nu voi avea timpul necesar pentru a citi tot ceea ce aş dori. Şi vor apărea milioane de cărţi pe care nu le voi putea citi fiindcă nu am aflat că s-au deschis biblioteci… dincolo…

17) Care e romanul tau favorit?
Sunt foarte multe şi nu aş dori să „supăr” scriitori care îmi sunt foarte dragi. Fiecare roman din biblioteca mea este favorit, în felul său. Altfel nu l-aş fi achiziţionat. În lumea cărţilor mă simt cel mai bine. Îmi place să spun că sunt şi eu o filă într-o mare carte…

18) Joci ceva?
Nu înţeleg rostul întrebării în acest context, dar voi spune că am jucat Age of Empires foarte multă vreme. Acum nu mai joc decât fotbal american. Touchdown!

19) Povestiri scurte, schite?
Nu-mi vine nimic în minte în momentul de faţă. Dar prefer scrierile mai lungi, nu sunt atras de schiţe. Cu toate că eu scriu aşa ceva. Poate tocmai de aceea.

20) Non-fictiune?
Istorie. Istorie biblică.

21) Scriitorul favorit?
Cîţiva dintre scriitorii mei favoriţi apar mai sus.

22) Ce scriitor crezi cã este supraevaluat?
Nici nu trebuie să meditez prea mult - Paulo Coelho – într-o societate fără reclamă nu ar fi ajuns unde a ajuns. Cu toate că scrie bine. Dar nu AŞA de bine (ha, ha, cine sunt eu ca să judec un Coelho? Cristi, trezeşte-te!)

23) Ce carte ţi-ai lua pe o insulă pustie?
”Dune” – cred că v-am înnebunit cu asta, dar gusturile nu se discută. Ca să dea bine în peisaj, m-aş amuza luând şi Robinson Crusoe… Ar mai fi o variantă – mi-aş lua hârtie şi pixuri (dacă laptopul ar intra la apă) şi atunci aş scrie povestea naufragiatului permanent în oceanul vieţii.

24) Şi…acum ce citeşti?
”Ereticii Dunei” şi „Jihadul Butlerian”. Bănuiţi din ce serie. Mă conversez literar alături de Cucernice Maici, Onorate Matres din Dispersie, Ghilda Spaţială, mârşavii tleilaxu, fremeni viteji şi ghola… Şi încerc să cred că avem cu toţii capacitatea de a trăi demn, aşa cum trăiau şi mureau uriaşii Viermi ai Nisipurilor, Făuritorii descrişi minunat de Frank Herbert.

Mulţumiri celor care au avut răbdarea să ajungă până aici, scuze celor pe care i-am obosit cu „Dune”, obsesia mea literară…

SURSA FOTO - tech-ticks.blogspot.com; ferdyonfilms.com; www.thedune.ru

Leapşa de la Lolissima, aşa că trebuie să facem bine să răspundem cu toată sinceritatea…

1. De cand suna ceasul pana te ridici din pat cat timp trece? – Sunt foarte multe dimineţi în care mă pregătesc să mă introduc în pat. Şi asta pentru că scriu foarte mult noaptea. Aşa că, după cum spuneam, marea majoritate a dimineţilor trec la somn. Dacă, totuşi, dorm şi eu precum omul normal, atunci durează ceva până mă ridic din pat, fiindcă îmi place să mai lenevesc.
2. Ai ceas desteptator? - Da, face un zgomot infernal, probabil că vecinii adresează numai „urări de bine” atunci când sună. Plus telefonul mobil, dar nu îl pun întotdeauna să sune.
3. Bei cafea de dimineata? Detaliaza. – Beau cafea dimineaţa şi beau şi noaptea, uneori, chiar dacă nu este bine. Beau cafea, de fapt şi de drept, atunci când am chef. Cel mai mult îmi place cafeaua la ibric.
4. Gasesti enervanta ziua de vineri? - Nu, găsesc foarte enervantă ziua de luni.
5. Trecerea la ora de vara ti se pare utila? - Subiectul nu mă preocupă absolut deloc. Ar putea să se numească şi ora de primăvară-vară-toamnă-iarnă, tot nu m-ar face curios. Potrivesc ceasul şi atât.
6. Cum reactionezi daca suna telefonul in timp ce stai intins pe canapea intr-o sambata sau duminica la pranz? - Nu mă enervez, mă ridic şi răspund. Dacă este vorba despre mobil, atunci âl iau lângă mine dacă stau în pat sau pe canapea.
7. Daca suna telefonul intre ora 22 si 8, esti deranjat? - Aveam perioade în care închideam mobilul la ora 20, tocmai pentru a nu fi deranjat de nimeni. Şi acum mai fac aşa. Încerc că nu sun nici eu pe nimeni după oar 22, aşa că nu îmi place nici să fiu sunat la astfel de ore. Telefonul care sună noatea îmi crează o stare proastă, parcă nu poate aduce decât veşti rele…
8. Inchizi telefonul cand nu vrei sa fii deranjat? - Da. Oricum am căsuţa poştală, aşa că dacă este ceva foarte important voi afla. Există şi fixul, pentru cazurile care nu suportă amânare, rare, de altfel…
9. Ai telefon mobil functional cu abonament? Daca da, de cand? Daca nu, de ce? - Mi se pare mult mai bine aşa, cu abonamentul. Am şi o grămadă de minute gratuite la dispoziţie, prin amabilitatea Vodafone (ar trebui să mă plătească pentru reclamă).
10. De ce??? - Fiindcă… Pentru că… Deoarece…

Cine se încumetă să ducă leapşa mai departe. Să zic că tot blogrollul? Nu… Vă las să alegeţi, dacă doriţi…

PRIN VIAŢĂ, CU SUFLET DESCHIS…

Pe mine mă dor sentimente confuze,
Pe tine te-apasă dureri din trecut,
Încearcă vecinii-n zadar să ne-acuze
Şi mergem prin viaţă cu gândul drept scut…
Plutim prin decorul lovit crunt de criză,
Sunt oameni mai trişti, sunt oameni mai goi,
Din jocul final mai avem o repriză,
Biletul de meci l-am plătit amândoi.
Te mângâi cu dorul ţinut pe la tâmplă,
Mă mângâi constant cu-al prezentului vis,
În jur, printre zvonuri, atâtea se-ntâmplă
Şi mergem prin viaţă cu suflet deschis…
Intrăm cu viteză în ziua de mâine,
Că timpu-i puţin, timpul costă enorm,
Mai scumpă iubirea, mai scumpă o pâine,
Tu-mi spui de coşmaruri, şi nu pot să dorm…
Mai lasă-mi o ştire drept „La revedere”,
Şi pleacă puţin, ca să vii şi mai mult,
Mi-am pus în zadar ochelari de vedere
Şi tot în zadar muzichii mai ascult…
Tot doare oraşul, tot doare acordul,
Cu tine în braţe mă simt evadat,
Palpită şi Bursa, tresare şi cordul,
De toată planeta m-am cam săturat.
Dar unde să pleci, către ce universuri,
De ce să străbaţi ani-lumină-n zadar,
Renunţ la obsesii, renunţ la demersuri,
Ducându-ţi deplina visare ca dar…
Îmi torni în pahar sentimentele tale,
Şi-mi spui că e bine, că suntem la zi,
Că n-avem în noi contradicţii letale,
Că peste un secol aceiaşi vom fi…

PUTEM AJUTA

Acum 4 ani un inconştient l-a nenorocit. Cristi avea 8 ani şi se întorcea de la şcoală. Un şofer a intrat cu maşina pe trotuar, l-a lovit şi i-a zdrobit piciorul de un stâlp. Cristi Voiculescu are o singură dorinţă: să poată merge. Pe 30 martie/1 aprilie 2009 trebuie să ajungă la operaţie, la clinica John Hopkins din Turcia. Nu a avut bani să facă operaţia în ianuarie, nu a avut cei 15.000 de euro necesari. Cristi are 5.000 de euro.
Mai are nevoie de 10.000 de euro.
Din 24 martie 2009, Cristi are Teledon la Romtelecom
0900 900 282 pentru 2 euro/apel
0900 900 285 pentru 5 euro/apel
0900 900 280 pentru 10 euro/apel
Dacă nu aveţi telefon la Romtelecom dar doriţi să ajutaţi:
BCR Moşilor - Bucuresti, Calea Mosilor nr. 290 , sector 2
RON: RO 71 RNCB 008800 232044 0003
EURO: RO 44 RNCB 008800 232044 0004
USD: RO 17 RNCB 008800 232044 0005
Cod SWIFT: RNCBROBU
Titular: Voiculescu Mioara
Telefon: 021 687 58 59; 0723 389 785

Informaţii preluate de pe site-ul Isabellelorelai.

Eram dator cu o leapşă primită acum câteva zile de la Şoapta Fantomei (din prima clipă mi-a plăcut denumirea acestui blog) şi nu doresc să treacă prea multă vreme fără să ofer răspunsul. Mai ales că am „în pregătire”, cum se spune, un leapşă-chestionar preluată de la Un Tip Scump... Această leapşă conţine o singură întrebare „De ce este important ca oamenii să fie sinceri?” Cei care doresc să dea propriul răspuns la această întrebare sunt invitaţii mei…

SINCERITÁTE, (2) sincerităţi, s.f. 1. Însuşirea de a fi sincer (1); lipsă de prefăcătorie sau de viclenie; francheţe, loialitate. ◊ Loc. adv. Cu sinceritate = în mod sincer (1); din toată inima. 2. (Rar) Confidenţă, confesiune, destăinuire. - Din fr. sincérité, lat. sinceritas, -atis.

„Sinceritatea este o inimă deschisă. Puţini oameni o arată; de obicei ceea ce vedem este o imitaţie pusă pentru a prinde în capcană încrederea altora” (La Rochefoucauld)

Sunt oameni care evită sinceritatea. Nu au mari secrete de ascuns, însă doresc să întreţină în jurul lor un anumit mister sau încearcă – de cele mai mult ori înregistrând eşecuri personale dureroase - să transmită celor din jurul lor altceva decât gândesc. Din teamă? Din răutate? Din ipocrizie? Din „plăcerea de a minţi?” Nu mă refer aici la micile minciuni nevinovate, în genul „Mami, am băut cu băieţii două beri!”, în vreme ce tu ai consumat cel puţin patru. Este vorba despre minciuni care pot transforma viaţa cuiva în… haos. De pildă, sunt oameni care spun „Te iubesc” şi nu este adevărat. Nu simt fiorul iubirii alături de persoana pe care o mint cu zâmbetul pe buze. Omul minţit care crede o astfel de declaraţie îşi construieşte o întreagă lume în jurul unei iubiri false, iar deznodământul devine trezire dureroasă la realitatea care este invers proporţională cu investiţia de speranţă, sentiment şi timp depusă. Consider că ar trebui să fim, în primul rând, sinceri cu noi înşine, nefiind neapărat nevoie de o oglindă în care să ne privim pentru a spune lucrurilor pe nume. În momentul în care nu ne vom mai amăgi cotidian – reuşesc să fac orice, sunt indispensabil/ă serviciului sau femeii/bărbatului de lângă mine, pocnesc din degete şi primesc din partea destinului cheia succesului – vom înţelege că a spune celui/celei de lângă noi cuvinte văduvite de consistenţa realului este, cu siguranţă, cel mai mare rău pe care îl putem face. Minciuna ucide vise, aş spune, or un vis distrus de lipsa de curaj a celui care minte nu poate fi compensat prin nimic şi nici resuscitat de scuzele ulterioare…

Sursa FOTO - soamo.livejournal.com

Am fost „potcovit” cu o leapşă nouă, de data aceasta de la LiaLia… Am promis că voi răspunde şi mă ţin de cuvânt. Fiţi atenţi că este o leapşă destul de grea sau cel puţin aşa mi s-a părut mie. Nu răspunsurile sunt dificile, ci faptul că realizezi cum plăceri personale mai mult sau mai puţin mărunte nu-şi găsesc loc în întrebările pe care ţi le pui uneori… Leapşa se duce mai departe, către alte bloguri de soare pline: Adriano, Buddhalova, Mugur, Şoapta Fantomei, Hefe, Darky, Malkovici. Dacă sunt amatoare, atunci le invit cu toată plăcerea să preia şi ele această frumoasă leapşă…

Ce te face să-ţi lingi degetele (şi nu numai)?

Am să spun cu toată sinceritatea – ouăle ochiuri… De fiecare dată când preiau acest produs al găinii (nu-mi plac ouăle de raţă sau de gâscă şi nu le-am încercat pe cele de struţ) din frigider încep să salivez. Prepararea lor devine un ritual personal foarte drag mie, iar imaginea gălbenuşurilor în mijlocul albuşului îmi provoacă instantaneu o stare de bine care cu greu poate fi egalată atunci când este vorba despre mâncare. Din păcate, această plăcere culinară este ţinută în frâu de tovarăşa care este foarte grijulie atunci când vine vorba despre salturile constante ale colesterolului meu…

Freamătul pădurii. Muzica pe care o prefer. O vorbă bună spusă din toată inima. O declaraţie de dragoste. Foşnetul ierbii, atunci când pui urechea la pământ şi închizi ochii. Sunetul corzilor, atunci când acordez chitara. Respiraţia liniştită a tovarăşei, atunci când mă aşez în pat, lângă ea, la ore mari din noapte.

Sursa FOTO - www.osadance.blogspot.com; www.eatingwa.com.au