POEZIE - PROZĂ - MUZICHIE - VERTIJ DE GÂNDURI - Contact: lisandru.cristian@gmail.com; lisandru.cristian@yahoo.com ATENŢIE!!! - NOUL BLOG ESTE LA ADRESA http://lisandrulisandru.wordpress.com/
UPDATE MUZICAL - 19.40 - SHAKIN STEVENS - “Yes, I do”… Ce vremuri!
ŢARA CONTESTAŢIILOR
Suntem ţara contestaţiilor. Contestăm anotimpul, guvernul, alegerile, părerea nevestei, criza mondială, gripa aviară sau porcină, speranţa care moare ultima şi tânjeşte după parastasul inexistent, legea gravitaţiei, istoria ultimilor douăzeci de ani… În general, există o contestaţie pentru orice, pe considerentul că tot ceea ce fac alţii poate fi identificat foarte uşor cu suprema greşeală. Dacă ne enervăm contestăm rapid şi dreptul ploii de a ploua de sus în jos sau gramatica dură care ne obligă să nu punem virgulă între subiect şi predicat. Ce tupeu şi câtă perversitate! Contestăm mersul trenurilor dacă este nevoie, plăcerea cocorilor de a zbura în „v”, înşiruirea plictisitoare a anotimpurilor, dansul zi-noapte sau rezultatul 2 obţinut atunci când aduni 1 cu 1. Vom contesta ora de vară, ora de iarnă, metafora care dă o spoială temporară peste viaţa sumbră, rezultatul unui meci deja jucat şi talentul indiscutabil al marilor scriitori ai lumii. A contesta este ultima plăcere naţională, una care scoate capul din mocirlă şi se bate cu pumnul în piept. Contestăm dreptul la viaţă al caprei vecinului, fericirea de a fi fericit printre nefericirile cotidiene, mulţumirea sufletească a omului care cere puţin de la viaţă şi trăieşte frumos în blocuri urâte. Suntem ţara contestaţiilor… Vom contesta şi această idee oarecum periculoasă, însă ce mai contează?
UPDATE MUZICAL - 13.05 - REMEMBER - “Hold me now”, Johnny Logan…
CE SE ÎNTÂMPLĂ CU NOI?
Cafe del Mar - I hope the yesterday
Pierduţi prin ceaţa crizei mondiale, încercăm să trăim în fiecare zi mai bine. Guvernanţii se iau de revere cu sindicatele, am uitat de poezia care nu mai atrage aproape pe nimeni, fiind considerată materie siropoasă şi desuetă, navigăm cea mai mare a timpului pe internet şi nu mai avem răbdarea să răsfoim o carte, iar anotimpurile ne marchează încetul cu încetul, îmbătrânindu-ne prematur şi ireversibil. În aer pluteşte mirosul tristeţii. Izul vechilor şi noilor regrete se insinuează în suflete împreună cu cel al regretelor viitoare, optimismul se află permanent pe năsălie, cu mâinile pe piept, păşim prin bălţile unei toamne care ne păcăleşte prin ploi ce nu pot spăla petele de pe conştiinţe şi cântăm în gura mare „Altădată, altădată, o s-o facem şi mai lată!” Suntem cu fiecare zi care trece din ce în ce mai apăsaţi şi împovăraţi de grija pentru ziua care urmează, plânge leul devalorizat în portofele ascunse prin buzunare şi, cu ochii către cer, unii dintre noi aşteaptă un semn divin care nu va veni niciodată. Bătrânii spuneau că „Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi bagă în traistă” sau că „norocul şi-l face omul cu mâna lui”. Norocul… Ne considerăm norocoşi dacă rămânem în continuare încadraţi în câmpul muncii, tinerii rumegă gânduri de ducă spre orizonturi îndepărtate, în speranţa că talentele lor vor putea să fie puse în valoare în curtea altora, iar ţara lâncezeşte… Aceasta este senzaţia actuală – lâncezeală la nivel naţional, punctată din când în când de întâmplări prezentate de posturile de televiziune la ore de vârf. Anul 2010 N-ARE semne bune, am putea să spunem, în pofida obişnuinţei de a crede că „speranţa moare ultima”. Când speranţa este pusă cu spatele la zid, când se trage în ea cu toate armele de distrugere în masă a speranţelor, este foarte greu să guşti optimism pe pâine… România lâncezeşte. Şi, odată cu ea, noi – cei care privim spre mâine cu mânie sub gene…
SURSA FOTO - zazzle.com
O fotografie foarte frumoasă primită de la Gabi… Mulţumesc!
UPDATE MUZICAL - Polonezii s-au pus pe rock. Vă propun o trupă - UnSUN - “Whispers”. Albumul lor de debut (”The End of Life”) a apărut în septembrie 2008. Ce părere aveţi?
FOTO UPDATE - 13.50 - O fotografie foarte frumoasă primită de la Gabi, o fotografie care merge de minune cu textul de astăzi. Mulţumesc, Gabi!
Visul… rămâne unica posibilitate de evadare dintr-o lume în care despre iubire se vorbeşte în termeni vulgari. Distanţa dintre „fuck you” şi „te iubesc” devine, pe zi ce trece, din ce în ce mai scurtă, iar îndrăgostiţii preferă să-şi arunce cu sentimentele în ochi, înjurându-se de mame sub privirile mirate ale poeţilor-statui care ridicau, odinioară, osanale sentimentului profund şi substantivului comun „dor”. Refugiat în visul continuu, culegi cu degete tremurânde o floare de pe pajiştea în care ai intrat traversând pădurea seculară, iar o rază de soare îţi trimite, printre nori, salutul celest care nu mai poate fi transmis pretutindeni din cauza smogului. Îţi doreşti să nu te mai trezeşti din acest vis, fiindcă revenirea la realitate – şi nu „în realitate” – devine confruntare sălbatecă şi sângeroasă cu incapacitatea de a trăi permanent sub zodia iubirii. Dragostea s-a auto-exilat într-o Zonă Moartă (poate aţi citit romanul cu acelaşi nume al lui Stephen King), lăsând în urmă decoruri de carton prin care se mişcă natural doar ura… Absenţa serenadelor ar putea fi trecută uşor cu vederea, pentru că nu toţi îndrăgostiţii trebuie să fie şi menestreli. Însă absenţa poeziei recitate sub banalul clar de lună înfige cuţit cu lamă oţelită în ultimele inimi care bat romantic. Rămâi în visul pe care nu ai curajul să îl povesteşti nimănui, dar cine crede că un somnifer poate ajuta la permanentizarea stării onirice se înşeală. Romanticii de pe planeta unde romantismul va fi, într-un târziu, scos în afara legii au încă puterea de a visa cu ochii deschişi, închizându-i doar atunci când, în sălile de tribunal, creşte rata divorţurilor survenite din vina ambelor părţi…
UPDATE - Mă uit într-o doară pe arhiva blogului şi observ că am împlinit un an de bloggerit (pe 07.11 a fost ziua specială)… Cum trece timpul… Bine zicea Eliade: “Timpul este singurul lucru care se pierde într-adevăr”. Mi-a plăcut, îmi place şi-mi va plăcea! Frumoasă lumea asta a blogosferei, una pe care unii o mai iau peste picior din când în când, din păcate… La bună recitire tuturor!
Ce mergi, domnule, cu mâinile în buzunare prin viaţă? Aşa m-a întrebat cineva, convins fiind deplasarea cotidiană prin ceea ce numim – conform DEX - sinteză a proceselor biologice, fizice, chimice, mecanice care caracterizează organismele trebuie efectuată în smoking… Eu umblam în blugi rupţi la genunchi şi aruncasem pe umeri un tricou negru lălâu de pe pieptul căruia trimitea bezele Yngwie Malmsteen… M-am oprit câteva minute, am aprins o ţigară – mă văd nevoit să mărturisesc să a avut un gust extraordinar - şi i-am spus că viaţa nu devine irascibilă din cauza unor astfel de amănunte lipsite de consistenţă. E chiar fericită atunci când o străbaţi cu sufletul curat, indiferent de ţinută. Aha, îi dai cu Pronto, zice tot el… Am râs. Şi mi-am imaginat cât de bine ar fi dacă şi-ar putea spăla unii conştiinţele cu vreun detergent minune… Din nefericire pentru ei, petele de pe suflet nu ies niciodată la curăţat, în pofida evoluţiei constante a tehnicii aferente achiziţionată pe bani grei de curăţătoriile care apar precum ciupercile după ploaie…
UPDATE - 14.40 - DUPĂ-AMIAZĂ CU CÂNTEC… - DELAIN - “See me in shadow”… NOTĂ – Delain este o trupă olandeză care abordează stilul metal simfonic şi gotic. A fost fondată în anul 2002 de către Martijn Westerholt, ex-Within Temptation. Mai multe informaţii aici.
Butterfly
Câteodată îmi pun gândurile la pachet şi le iau cu mine pe stradă… E bine să te plimbi cu gândurile pe bulevard, privesc şi ele lumea înconjurătoare şi se bucură. Uneori. Alteori nu este chiar aşa, duci muncă de lămurire cu ele, întreabă de ce nu le laşi acasă, la odihnă deplină sau de ce aduni şi alte gânduri pe măsură ce numeri din ce în ce mai mulţi paşi. În ultima vreme îmi las gândurile în pace, ele întrebă, iar eu nu le mai răspund cum făceam mai demult. Lipsă de comunicare cu propriile gânduri? Poate că nu găsesc răspunsurile potrivite, poate am nevoie de mai mult timp de gândire, poate… Din ce observ în fiecare zi, nu sunt singurul care procedează astfel, fiindcă întâlnesc din ce în ce mai mulţi oameni care merg la pas şi dau senzaţia că sunt la rândul lor luaţi la întrebări de gânduri. Altele, nu ale mele. Fiecare cu gândurile lui, mergem prin viaţă cu gândurile la purtător. Suntem proprietari de gânduri, ar trebui să fim fericiţi şi să declarăm cu emfază că ne-a lovit fericirea şi ne-am îmbogăţit peste noapte. Dar nicio bancă nu îţi eliberează carnet de cecuri pentru gânduri şi nici card de credit sau debit. Uite că nu s-au gândit şi la asta, din păcate… Ieri plecasem către birou şi un personaj oarecare striga că prinde fluturi. Chiar efectua gesturile specifice, parcă avea o plasă de prins respectivele insecte. Unii dădeau din cap cu tristeţe, alţii râdeau, ceilalţi treceau nepăsători mai departe. M-am gândit – privind în urma lui – că toţi prindem fluturi de-a lungul vieţii. Gândurile sunt un fel de fluturi, unele mai colorate, altele cenuşii, multe imposibil de descris. Uite-aşa mi-a venit ideea unui insectar al gândurilor. Le pui acolo pe cele care îţi plac – sau pe cele care nu îţi plac, eventual faci două insectare de-astea dacă tot te-ai apucat de treabă – şi le transformi în gânduri prizoniere după ce înfigi un bold. Dar nu s-a inventat nici măcar Boldul pentru Gânduri până în anul de graţie 2009… Poate la anul, cine ştie?
UPDATE - MELODIA ZILEI - Tony Joe White - “Undercover Agent for the blues…”. Mai multe informaţii despre Tony Joe White găsiţi aici…
VOTEZ IUBIREA…
simply red - perfect love
Am să votez iubirea pe un buletin de vot decupat din suflet. Mi-am confecţionat şi ştampilă, am lucrat la ea cu mare pasiune, rupt complet de realitatea înconjurătoare. Am sculptat-o din gânduri bune, iar pe cele rele le-am trimis prin curier rapid către locul din care Geoană spunea că ne-au mâncat zilele 3 Elene – Lupeasca, Ceauşeasca şi Udrea. Dramele interioare sau exterioare ale lui Geoană (care nu mai pune geană pe geană din cauza grijii pentru ţărişoară) mă interesează prea puţin, după cum nu mai sunt deloc interesat de eforturile susţinute ale Lupeascăi de a asigura odinioară liniştea trupească a unui Carol bolnav de priapism. Preumblările fâşneţe şi multicolore ale Elenei Udrea sunt incapabile să stârnească delicii vizuale proaspete, cât despre Ceauşeasca… Morţii cu morţii, vii cu vii… Ziceam că voi vota iubirea, într-o lume cenuşie. M-a întrebat cineva la ce secţie de votare am să merg şi am observat cum surâdea. Pe strada Speranţei, la parter, i-am spus, ascultând-o în gând pe Corina Chiriac. Sper să stau la o coadă cât mai mare, să vină lumea ca la urs, chiar dacă nu vor exista eternele şi fascinantele pomeni electorale plasate în sacoşe de plastic de pe care zâmbesc larg „catindaţii”… Nu vor sfârâi grătarele, micii vor cădea în depresie prelungită, cârnaţii de Pleşcoi îşi vor lua câmpii, iar varza va bate ciolanul cu o pasiune demnă de o cauză mai bună. Eu şi alţii vom vota iubirea, iar semnul electoral va fi sărutul strivit între buze fierbinţi şi flămânde. Cică un astfel de partid nu are nicio şansă în alegeri. Şi ce dacă? Nu ne iubim ca să intrăm în parlament, acolo sunt locurile ocupate de Somnoroşii Neamului. Ne iubim ca să simţim emoţia vieţii în trup, clocotind ca Dunărea la Cazane şi am o singură dorinţă – să nu existe niciun buletin de vot anulat. Votaţi IUBIREA, oameni buni, ea e „patria sufletului”, vorba lui Gogol…
Aflu deloc surprins că arhiepiscopul Tomisului – Teodosie pre numele său de scenă - este acuzat că a introdus mâna în „caşcaval”, cerând nişte mii de euro şpagă pentru a facilita înscrierea la Facultatea de Teologie a unor jurnalişti – de la România Liberă - transformaţi ad-hoc în „oameni de afaceri” doritori de cursuri teologice. Carevasăzică se adevereşte – again! - zicala conform căreia banul este ochiul dracului. Şi trage bănuţul lucitor la popi de zici că oamenii în sutană nu au numai „har”, ci şi magnet… Nici nu mă miră ce-a făcut Prea Şpăguitul Teodosie sau ce-au făcut cei din anturajul „spiritual” al dânsului. Cu sutana peste trupul pământean, prelaţii noştri visează la clinchetul vesel al arginţilor, după care le vorbesc enoriaşilor prostiţi cum stă treaba cu apropierea de Dumnezeu. Care Dumnezeu, necinstite feţe bisericeşti, DumnezeulBanului? Ia puneţi voi un bancomat în biserică, v-ar fi mai uşor să preluaţi plata pentru cele nesfinte pe care le practicaţi. Of course, „beserica” susţine că totul a fost o înscenare, că „falsul intelectual” de care este acuzat Teodosie nu există, că hâr, că mâr, probabil că se va demara o anchetă în „sânul încăpător” al bisericii… Şi se va închide cazul, pentru că se supără Isus dacă demonstrează cineva că „ale lumeşti” sunt mult mai interesante pentru „oamenii lui Dumnezeu”. Partea „vătămată” va pune tunurile pe respectivii ziarişti, deja au apărut „lătrătorii” care susţin că Teodosie nici usturoi nu a mâncat şi nici gura nu îi miroase. Şi că materialul nu demonstrează mai nimic. Nimic nou pe frontul bisericesc din tranşeele căruia miroase tare urât a tot felul de matrapazlâcuri care nu au nicio legătură cu divinitatea. Băi, băieţi, nu vă e vouă ruşine pe la boticurile acelea cu care gustaţi din sângele şi carnea lui Hristos în zile de sărbătoare când vă echipaţi de gală, uitând că Isus cerea exact contrariul? Nu vă este, fiindcă nu mai are nimeni curajul să vă tragă de mâneca anterielor croite din stofe scumpe. Nu generalizez, nu spun că toţi preoţii umblă des la „cutia cu maimuţe”, dar mai există o vorbă româneacă – nu iese fum fără foc!
Ne-am trezit din hibernare
Şi-am strigat cât am putut:
Sus Cutare! Jos Cutare!?
Şi cu asta ce-am făcut?
Am dorit, cu mic, cu mare,
Si-am luptat, cum am ştiut,
S-avem noua guvernare.
Şi cu asta ce-am facut?
Ca mai bine să ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar trăim în saracie.
Şi cu asta ce-am facut?
Ia corupţia amploare,
Cum nicicind nu s-a văzut,
Scoatem totul la vânzare.
Şi cu asta ce-am facut?
Pentru-a câştiga o pâine,
Mulţi o iau de la-nceput,
Rătăcesc prin ţări străine.
Şi cu asta ce-am facut?
Traversăm ani grei cu crize,
Leul iar a decăzut,
Cresc întruna taxe-accize.
Şi cu asta ce-am facut?
Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte.
Şi cu asta ce-am facut?
Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicind nu s-a văzut,
Ţara-i plina de vedete.
Şi cu asta ce-am făcut?
Pleacă-ai noştri, vin ai noştri!
E sloganul cunoscut;
Iarăşi am votat ca proştii.
Şi cu asta ce-am facut?
Acesta este un cuplet pe care marele Constantin Tănase îl interpreta acum mai bine de 60 de ani. După cum se poate observa, nu s-a schimbat nimic pe la noi prin ţară. Din păcate. Versurile de atunci sunt valabile de la un capăt la altul, se mulează la perfecţie pe realitatea în care trăim cu toţii. Ceea ce ar trebui să ne dea serios de gândit. Suntem în 2009, au trecut decenii „de împliniri măreţe”, a fost o aşa-zisă revoluţie, am consumat şi consumăm tranziţie pe pâine, am devenit „capitalişti cu acte în regulă”, ne-au introdus în UE pe o uşă mai dosnică. Şi totuşi, „de belele n-am trecut”, vorba lui Tănase… Mulţumirile mele lui Cătălin Buduru pentru acest text.
Cel mai mult mă enervează personajele absolut lamentabile care strigă „Hoţii!” cu toate că exact în acele momente au mâna introdusă lejer în poşeta doamnei sau în buzunarul domnului. Aceşti indivizi care „dau cu jula”, cum se spune prin cartier, nu au nici mamă, nici tată, nici scrupule, nici bun simţ. Nu au obraz, au şorici, cu toate că animalul numit porc s-ar putea considera jignit de comparaţia cu aceşti tupeişti ai societăţii moderne. Ăştia mai mici, „julitorii”lipsiţi de target înalt, ajung din când în când după gratii, la „mititica”. La „facultate”, cum se spunea pe vremuri… Acolo, cu toate că se vorbeşte despre reeducare, „băieţii de băieţi”capătă experienţă infracţională superioară şi vin iar pe străzi pentru a striga în gura mare „Hoţii!”
„Plăcerea” teribilă a unora de a da vina pe alţii devine deja o legendă pe plaiurile mioritice. Deunăzi, „domnii” Cornel Penescu – mare om de afaceri şi patron al clubului de fotbal FC Argeş – şi Gheorghe Constantin – tătucul arbitrilor din Românica – au fost „săltaţi” de mascaţi şi arestaţi preventiv pentru 24 de ore. Ulterior, au fost popriţi pentru încă 29 de zile. Alături de ei, doi intermediari care făcea banii să circule de la unii la alţii. Nici nu contează numele. Ce este cert – aceste două personaje, Penescu şi Gheorghe, se băteau tot timpul cu pumnul în piept şi arătau cu degetul către alţii. Penescu declama pe la toate televiziunile că este furat de arbitri, iar Gheorghe organiza conferinţe de presă în timpul cărora presta jalnic, spunând că arbitrii (plus domnia sa jignită) sunt pâinea lui Dumnezeu, privesc către cer cu evlavie, nici usturoi nu au mâncat şi nici gura nu le miroase. Penescu şi Gheorghe sunt – din punctul meu de vedere – exemple clare de „julitori” cu ştaif. Cu gulere albe, dobândite în diverse moduri. N-am nici un fel de milă pentru ei, în această săptămână a Patimilor, fiindcă mojicia şi ipocrizia îmi repugnă. Întotdeauna când aud cum se strigă prin decor „Hoţul!” sunt atent, în primul rând, la cel care strigă. În marea majoritate a cazurilor, indivizii cu figuri angelice, aceia care bat şi cruci mari, în văzul lumii, şi care fac pe „fecioarele”, sunt INFRACTORII. Trecem printre ei, îi vedem la televizor, le permitem să ne arate pe NOI cu degetul şi să ne acuze că furăm… Sper să stea după gratii până la Sfântu-Aşteaptă.
Cine a citit ceea ce am postat până acum referitor la situaţia politică din România a observat că relaţia mea cu preşedintele Băsescu este una care poate fi definită prin termenul criogenie... Dar, pentru că omul are şi părţile lui bune, trebuie să dăm Cezarului ce este al Cezarului şi să spunem că a avut o atitudine demnă de tot respectul în timpul vizitei pe care a efectuat-o în ţara vecină şi prietenă numită Ungaria. Întrebat ce părere are despre eventuala autonomie a Ţării Secuilor (o idee moartă încă înainte de a se naşte, căreia îi face UDMR-ul respiraţie gură la gură), preşedintele a spus răspicat că NICIODATĂ nu vom asista la aşa ceva. În sfârşit, am simţit cum ne sunt umpluţi plămânii de un aer proaspăt, naţional… Nici nu s-au stins bine ecourile declaraţiei prezidenţiale – şi sperăm că Băsescu nu-şi va lua vorbele înapoi ca să nu se supere sensibilii de la UE – şi a apărut reacţia unui personaj identificat de noi cu TROMPETA ÎNFUNDATĂ aUDMR-ului.
Domnul Marko Bela, care nu îi reprezintă pe toţi maghiarii din România chiar dacă trăieşte această iluzie în fiecare zi, s-a trezit vorbind neîntrebat şi a declarat că România NU ESTE STAT NAŢIONAL. Nu ne miră o astfel de ieşire, fiindcă domnii de la UDMR nici nu au votat în Parlament ideea de stat naţional şi unitar. Motiv pentru care ar fi fost necesară trimiterea dânşilor pe holuri, cu şuturi sănătoase în părţile moi. Iar am fost toleranţi peste măsură, aşa că acum suportăm consecinţele. Dacă domnul Bela are ideea pe care o are, înseamnă că încalcă prevederile Constituţiei şi se situează lejer în afara legii… Ne întrebăm de ce nu sare Preşedinţia la gâtul domnului Bela, fiindcă avem o Constituţie care transmite foarte clar că sunt subiecte care nu pot face obiectul unei negocieri:
CONSTITUŢIA ROMÂNIEI
Articolul 1 - Statul roman
(1) Romania este stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil.
(2) Forma de guvernamant a statului roman este republica.
(3) Romania este stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme, in spiritul traditiilor democratice ale poporului roman si idealurilor Revolutiei din decembrie 1989, si sunt garantate.
(4) Statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor - legislativa, executiva si judecatoreasca - in cadrul democratiei constitutionale.
(5) In Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale
si a legilor este obligatorie.
Articolul 2 - Suveranitatea
(1) Suveranitatea nationala apartine poporului roman, care o exercita prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice si corecte, precum si prin referendum.
(2) Nici un grup si nici o persoana nu pot exercita suveranitatea in nume propriu.
Articolul 3 - Teritoriul
(1) Teritoriul Romaniei este inalienabil.
(2) Frontierele tarii sunt consfintite prin lege organica, cu respectarea principiilor si a celorlalte norme general admise ale dreptului international.
Domnul Bela organizează conferinţe de presă în care terfeleşte Constituţia României. Domnul Marko Bela este… parlamentar român. Domnul Marko Bela are tupeu. Chiar nu are nimeni curajul de a-l pune la punct pe acest individ negru în cerul gurii?!