În spatele pleoapelor tale închise se află o altă lume… Atunci când dormi îmi las bărbia să se prăbuşească în palme şi te privesc încercând să caut acea poartă magică prin care aş putea să pătrund pe tărâmul oniric pentru totdeauna. Când buzele tale desenează un zâmbet pe chipul atât de drag mie îmi imaginez că visul te dezmiardă cu degetele mele tremurânde şi zâmbesc împreună cu tine, în dulce armonie. Câteodată tresari şi strângi pumnii mici, ca şi cum ai înfrunta pe un front nevăzut adversari fără chip sau nume, apoi percep destinderea gingaşă şi înţeleg că bătăliile din vis nu vor reuşi niciodată să te îngenuncheze. Mă apropii de tine de multe ori, păşind atent pentru a nu izgoni visele de dragoste, şi te învelesc… Îţi murmur neauzit decât de mine că te iubesc cu disperare, cu bucurie, cu încântare şi cu frică, transformând gândurile în acoperământ sub care îţi găseşti liniştea urmărită adeseori de coşmaruri. Atunci când dormi trăiesc o dureroasă singurătate temporară şi zgârii cu unghiile pereţii nevăzuţi care nu-mi permit să păşesc alături de tine pe poteca din vis. Şi totuşi, într-o bună zi, voi descoperi o cale de acces. Atunci te voi lua de mână, te voi săruta pe păr şi pe frunte şi vom trăi împreună chiar şi visele…
UPDATE MUZICA - 11.00 - Gabi ne-a dedicat, mie şi Geaninei iubite, această melodie… Mulţumim mult de tot!
MOTTO – „Frumuseţea unui sentiment se măsoară prin sacrificiul pe care eşti gata să-l faci pentru el…” – John Galsworthy
SENTIMÉNT, sentimente, s.n. Proces afectiv specific uman, care exprimă atitudinea omului faţă de realitate; simţământ. ♦ Afecţiune (vezi DEX).
Sentimentele au nevoie de protecţie permanentă. Până acum nu s-a inventat încă un serviciu special de pază şi protecţie a sentimentelor, aşa că suntem datori să asigurăm prin forţe proprii liniştea acestora în fiecare zi şi în fiecare noapte. S-ar putea spune că ne transformăm pe negândite în santinele aflate într-un permanent serviciu de gardă, numai că armele din dotare nu miros a ulei şi nici nu lasă răceală în palme. Păzim sentimentele cu sufletul, atât şi nimic mai mult. Sufletul este o armă, aş putea fi întrebat? Cred că sufletul este cea mai puternică şi fiabilă armă de care dispunem, iar sentimentele-cartuşe nu lasă în urma impactului răni sângerânde, ci rănile dulci şi sensibile ale iubirii… Astfel de răni sunt pansate de priviri duioase, curăţate de mângâieri pătimaşe şi vindecate temporar sau pentru totdeauna prin acele cuvinte-medicament strânse în Vocabularul Iubirii… Vă propun tuturor să ne păzim cu mare grijă sentimentele, fiindcă atunci când sunt părăsite de gardienii lor nu trăiesc decât cruda alternativă a decesului rapid. Uneori, sentimentele nici nu mai au timp să verse o lacrimă în amintirea momentelor frumoase mult prea repede uitate… Nu ne rămâne decât să veghem asupra lor cu duioşie şi să nu adormim niciodată în timpul serviciului de gardă…
UPDATE SENTIMENTAL - 14.05 - În urma controlului ginecologic de rutină efectuat astăzi am primit confirmarea că sarcina Geaninei evoluează corespunzător, nefiind niciun fel de problemă. Uraaaa! Mămica şi tăticul Lisandru - ca să mă bag şi eu în seamă, nu? - au păşit cu paşi mari în cea de-a treia lună de sarcină, iar bebele se simte extraordinar de bine în culcuşul său protector… Fetiţă sau băiat? Dorim să savurăm acest dulce secret până la final… Te iubesc, Geanina mea, minune de femeie!
Alături de tine sunt o lumânare care se consumă cotidian spre contopire cu amintirea, numai că revin la viaţă în fiecare zi şi devin, astfel, foc sentimental veşnic nestins… Mâinile tale mă aprind şi mă aşează la margine de suflet, acolo unde stau şi privesc în tăcere trecerea continuă a gândurilor care îţi macină linişte şi timp, răspândind lumină fără încetare, topindu-mă gradual, un sacrificiu pe care îl accept, totuşi, cu zâmbetul pe buze. Îţi veghez în tăcere concentrarea permanentă, depun un sărut virtual pe degetele lungi care sprijină fruntea prea devreme ridată şi devin paznicul incandescent al preumblărilor tale printre detractori, pramatii şi laşi. Încălzindu-ţi picioarele în nopţile lungi, simt cum sângele curge prin venele tale ca un fluviu al pasiunii nestăvilite şi atunci trăiesc cu disperare dezamăgirea că sunt doar o simplă… lumânare. Am trimis o cerere către forurile competente, solicitând avizul pozitiv pentru transformarea mea în om, însă deocamdată, fiindcă birocraţia percepe tribut temporal, nu am primit niciun răspuns. Mă consolez cu ideea că rămân o prezenţă permanentă în viaţa ta, gândindu-mă cu teamă doar la dimineaţa fatală în care reaprinderea mea va fi o imposibilitate dureroasă. Ard în noapte, în vreme ce tu, constrânsă la compromisuri cu lumea întreagă, te întrebi dacă nu cumva ar fi mai bună evadarea ireversibilă către orizonturi îndepărtate care îţi trimit fiori de nostalgie. Te ridici, te apropii şi îţi încălzeşti mîinile la flacăra mea, iar lumânarea care doreşte să devină om lasă să curgă pe pielea fină lacrimă de ceară…
UPDATE - 17.05 - VIDEOCLIPUL SERII - Evanescence - “My Immortal” Official Video… NOTĂ - Evanescence este o formaţie de rock alternativ din Little Rock, Arkansas, SUA, fondată în 1998 de Amy Lee şi Ben Moody. După ce au câştigat atenţia publicului din Little Rock, înregistrând cu ajutorul Bigwig Enterprises două EP-uri, şi un CD demo Origin, au semnat în 2003 un contract cu Wind-Up. Aşa a apărut Fallen, primul album, care s-a vândut în peste 14 milioane de exemplare în toată lumea şi datorită căruia formaţia câştigă 2 premii Grammy. Un an mai târziu, Evanescence realizează primul lor album live, Anywhere But Home, vândut în peste un milion de exemplare, iar în 2006, e lansat cel de al doilea album, The Open Door, vândut în peste 4 milioane de exemplare. Formaţia a suferit schimbări în componenţă, în 2003 pleacă cofondatorul Ben Moody, iar în 2007: chitaristul John LeCompt şi toboşarul Rocky Gray. În prezent, Amy Lee e singurul membru original al formaţiei (sursa - WIKIPEDIA).
Şi totuşi, noi…
Edward Maya-Stereo love
Se destramă minutele unul câte unul şi te privesc cum îmi împodobeşti viaţa cu mângâieri calde…Ştiu, cer foarte puţin de la viaţă, dar răbdarea de care dai dovadă suportându-mi tabieturile cotidiene şi momentele în care devin cel mai dificil om din lume este mai presus de orice dorinţă personală. Egoistul din mine ar dori să te păstreze ferecată cu lacăte de dor, iar pretinsul artist şi-ar propune să-ţi scrie în fiecare secundă câte un rând. Dacă mă năşteam pictor, ţi-aş fi desenat lumea aşa cum o văd eu şi te-aş fi ţinut de mână în momentele în care ne-am fi plimbat pe o alee mărginită de castani, trecând la pas printre grijile ce împovărează umerii unei lumi întregi. Nu pictez, pentru că n-aş avea curajul să pretind că pot atrage măcar o privire a unui spectator întâmplător… În absenţa şevaletului, mă aşez în faţa foii albe şi aştern rânduri rupte din mine.Ţi le dăruiesc, un buchet al rândurilor niciodată ofilite, iar tu le primeşti oferindu-mi, preţ de un minut, o frântură de zâmbet…Trecători discreţi printre minute destrămate, jertfind chiar nervi pe altarul societăţii de consum, savurăm dulcea scurgere a timpului împărţind iubirea la doi… Ne mai putem dori altceva?!
SURSA FOTO - myspace.com
AM PRIMIT UN CADOU DE LA APRIL ŞI ÎI MULŢUMESC MULT DE TOT… VI-L DĂRUIESC CU MARE DRAG TUTUROR ŞI VĂ DORESC SĂ AVEŢI PARTE NUMAI DE BUCURII…
UPDATE - 17.00 - Şi o melodie excepţională a celor de la Within Temptation, pentru o după amiază de excepţie… (NOTĂ - Within Temptation este o formaţie olandeză de metal simfonic, fondată în anul 1996 de către cântăreaţa Sharon den Adel şi chitaristul Robert Westerholt. Genul muzical al formaţiei este descris deseori în presă ca fiind metal simfonic, dar şi metal gothic. Solista, Sharon den Adel, a declarat în cadrul unui interviu că muzica lor se încadrează în sfera rock-ului simfonic). Numai bine tuturor!
Megadeth - Trust
De foarte multe ori avem încredere în oameni care ne înşeală aşteptările… Ne regăsim în postura ingrată de a accepta greşeala pe care am făcut-o şi trăim un întristător sentiment de insatisfacţie. Dar acordăm circumstanţe atenuante în continuare şi apreciem că toţi oamenii sunt buni, că nu au nimic de ascuns şi că îşi deschid sufletul aşa cum facem şi noi. Am trecut prin destule momente în care ne-am spus data viitoare voi fi mult mai zgârcit cu propriile destăinuiri şi am să-mi aleg cu atenţie prietenii…Cu toate acestea, lăsăm deschisă uşa către noi înşine, oferind încredere pe tavă. Cu zâmbetul pe buze… Rezultanta unui astfel de comportament este, adesea, dezamăgirea…Încrederea şi dezamăgirea merg, astfel, braţ la braţ, se simt bine împreună, formează ceea ce am putea numi un cuplu redutabil. Personal, dăruiesc încredere tuturor oamenilor cu care mă întâlnesc într-o zi sau alta, plecând, invariabil, şi de la premisa că o dezamăgire în plus nu este un capăt de cer. Încerc, tot în fiecare zi, să mă dovedesc vrednic de încrederea pe care mi-o acordă alte persoane. Trăim într-o lume în care oamenii se urmăresc sceptici, relaţiile sociale plătind tribut masiv… neîncrederii. Nu ne mai împărtăşim secrete, le păstrăm închise în interiorul nostru, preferăm discuţiile banale care evită subiecte considerate delicate… Informaţiile despre viaţa noastră sunt secretizate permanent, depuse în arhivă de suflet şi încuiate cu un număr nedeterminat de lacăte, iar încrederea devine o redută aproape imposibil de cucerit. În ultimă instanţă, cel mai trist este că apar din ce în ce mai des cazuri în care oamenii îşi pierd până şi încrederea în ei înşişi… Şi atunci intervine replica: „Eu n-am încredere nici în mine şi tu vrei să am în tine?!”Incertitudinea şi lipsa de încredere ne marchează constant drumul către propriile ţinte…
MOTTO - Toamna este o a doua primăvară, când fiecare frunză e o floare – Albert Camus
Picăturile de ploaie care alintă delicat fereastra îmi şoptesc pe mai multe voci că această toamnă mi se va aşeza pentru totdeauna la suflet. Anotimpul are chipul tău, de această dată, mă priveşte atent cu ochi verzi şi-mi oferă plăcerea permanentă de a mă pierde definitiv în mângâierea părului lung, ameţindu-mă cu aroma iubirii depline, netulburată de gânduri ostile şi ferită de asediile prelungite ale vănătorilor de comori. Îţi strălucesc în ochi diamante care îi fac pe mulţi să strângă pumnii a război, bombând piepturi în care inimile pulsează năvalnic şi împing dorinţă prin vene, însă ostilităţile rămân doar simple proiecte nefinalizate fiindcă în gândurile tale nu mai este loc acum pentru câmpuri de bătălie… Eu m-am luptat cu toamna de foarte multe ori, iubito, în turniruri prelungite absurd din care ieşeam întotdeauna învins. Mă prăbuşeam secerat pe pat de frunze moarte, agonizând împreună cu ele şi doar imaginea viitoarelor veri mă readucea la viaţă prin perfuzii cu speranţă de soare şi de cald. Acum, însă, după ce am încheiat cu ea o pace pe termen nelimitat, în urma unor negocieri purtate lângă o carafă în care clocotea sângele pământului, am să invit toamna la dans şi am să-i murmur la ureche melodii de neuitat. O toamnă care are chipul tău nu-mi mai poate fi niciodată adversar de temut, ci doar un martor atent ca nu cumva vreo rafală de vânt să-ţi tulbure liniştea abia câştigată…
MOTTO – „Doamne, cum ne-am despărţit cu toţii. Poate că şi prietenia şi iubirea nu merită, într-adevăr, să fie trăite, dacă nu sunt veşnice. O viaţă întreagă de frumuseţe, asta ar însemna ceva, într-adevăr” – Octavian Paler
Înainte de apariţia ta, mă plimbam cu gândurile vraişte pe un peron al unei gări din sufletul meu, în vreme ce locomotive nărăvaşe soseau şi plecau trăgând după ele, ca nişte Sisifi de metal, vagoanele unor vise care nu deveneau niciodată realitate. Nici nu aveam bagaje, fiindcă ajunsesem de multă vreme la concluzia – liniştitoare, totuşi - că era deja prea mare efortul de a mă căra pe mine însumi dintr-o parte în alta. Cum este să fii propriul bagaj?, m-a întrebat cineva odată, în timp ce sorbeam dintr-o bere în bufetul gării. I-am răspuns surâzând că sunt şi avantaje, în ultimă instanţă,iar cel mai important dintre ele este acela că nu poţi pierde niciodată geamantanul. S-a uitat la mine lung, oarecum circumspect, poate că nu înţelesese ceea ce vrusesem să spun sau avusese senzaţia că discuta cu un individ încorsetat în chingile unei nebunii pe care încerca să o mascheze intonând imnuri ale neputinţei personale. A plecat ducând o geantă voluminoasă în care avea – conform spuselor sale – tot ceea ce considerase că este mai important în viaţă. Cărţi. Oriunde mergea, ducea cărţile cu el, şi asta m-a bucurat pe de-a-ntregul. Mi-am şi spus, de altfel, că unii au literatura la purtător, alţii se mulţumesc să pună în valiză trusa de bărbierit, trei-patru perechi de şosete şi două cămăşi, în vreme ce mulţi – ca mine, spre exemplu – se duc pe ei înşişi din gară în gară, încercând să intuiască încotro îi va purta viaţa…
Înainte de apariţia ta, nici nu avusesem curajul să pun piciorul pe treapta ultimului vagon şi rămâneam prizonier permanent al unui peron de gară, în timp ce forfota din jurul meu îmi transmitea că lumea merge întotdeauna înainte şi niciodată înapoi. Acum sunt alături de tine, iar trenul nostru străbate un defileu nesfârşit, având de o parte speranţa, iar de cealaltă parte dragostea. Controlorul ne-a privit pe amândoi câteva minute bune şi ne-a informat oficial că drumul către o viaţă întreagă de frumuseţe este lung, însă poate fi parcurs, încetul cu încetul, numai dacă nu vom fi niciodată tentaţi să coborâm din trenul în care am urcat împreună… Te-am strâns de mână şi mi-am cuibărit privirea în verdele intens al ochilor tăi. Şi am înţeles, pentru prima oară în viaţa mea, că un simplu şuierat de locomotivă poate însemna şi cântecul dulce al împlinirii de sine sau al împăcării definitive cu tine însuţi…
Eu nu trântesc niciodată uşa atunci când ies din gândurile mele. Încerc de fiecare dată să nu fac zgomot, pentru că toate gândurile trebuie să aibă nopţi liniştite. Le învelesc înainte de plecare – aţi văzut vreodată cum dorm gândurile cu pătura sub bărbie?Este o imagine foarte interesantă, vă asigur… – şi le mai privesc o dată lung, înainte de a apăsa clanţa şi de a părăsi până dimineaţa lumea lor netulburată… Ajuns de cealaltă parte a uşii, respir adânc şi trag minute bune cu urechea. Gândurile dorm… Uneori, aceleaşi gânduri trăiesc zbaterea furibundă a coşmarurilor induse de stresul cotidian, se frământă sub aşternut şi mă strigă cu voci de copil speriat, iar eu ajung la ele şi le liniştesc oferindu-le un alt gând bun, raza lunii pline şi un ciob de oglindă din insomnia mea… Apoi închid din nou uşa şi-mi scot la plimbare nocturnă, respirând sacadat, gândurile care NU vor să doarmă şi se ţin scai de mine, călcându-mi pe urme la ore târzii…
UPDATE - 10.25 - Vă invit pe blogul lui Dixitac, acolo unde se desfăşoară o petrecere care continuă cu zâmbetul pe buze… Dixitac, personajele te salută cu multă veselie!
Kenny G - Forever In Love.
Zilele trec una câte una, purtând pe valuri de timp minute şi ore, iar noi întoarcem încă o filă a romanului de dragoste pe care îl scriem împreună şi privim viitorul în ochi. Acum ceva vreme, o reclamă asedia urechile curioşilor, transmiţând paradoxalul mesaj viitorul sună bine. Zâmbeam sceptic de fiecare dată, încercând să înţeleg acordurile misterioase ale unui viitor inserat în calupuri publicitare, la ore de vârf. Tu ai reuşit să smulgi lacătul cu care îmi ferecasem propria lume şi ai deschis larg uşa sufletului, arătându-mi fotografia viitorului… comun. Privind imaginea, am trăit nesperata surpriză de a auzi cum şoptesc la ureche anii care vor veni şi mi-am spus da, viitorul nostru sună bine… M-aş urca într-o maşină a timpului şi aş călători către cei care vom fi, apoi m-aş întoarce cu amintiri din viitor, pentru a ţi le oferi prinse într-un buchet. Eu n-am să spun ca Bishop – „Viitorul este o oglindă opacă. Oricine încearcă să privească în ea vede doar contururile neclare ale unei feţe îmbătrânite şi îngrijorate”. Privesc oglinda şlefuită cotidian de genele noastre şi observ contururile clare a două feţe deloc îngrijorate. Cu nişte riduri desenate de timp, evident, dar oferind celor din jur imaginea unui cuplu care s-a regăsit într-o epocă pragmatică pentru a demonstra că sintagma “au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi” nu are doar miros de poveste aruncată la pământ dintr-o realitate crudă… Da, iubito, viitorul sună bine. Alături de tine.
SURSA FOTO - myspace.com
Geanina Codiţă, te rog să primeşti cu drag această dedicaţie muzicală, iar alături de ea ajunge la tine şi dorul meu imens… Vom fi iar aproape, în scurtă vreme, de data aceasta… DEFINITIV…
Ştiu că dau senzaţia uneori – sau de cele mai multe ori, de ce să nu fiu sincer cu mine însumi? – că sunt cu capul în nori. Prin ceea ce scriu. În jurul meu, oamenii sunt din ce în ce mai închistaţi, plătesc vamă consistentă grijilor cotidiene, simt cum le creşte pulsul, au probleme cu tensiunea şi cu portofelele din ce în ce mai goale. Glicemia creşte, nimicnicia creşte. Oamenii trec pe stradă în viteză, îndreptându-se către stres, venind din stresşi trăind în stres. Personaje „celebre” sunt ascunse după gratii, avocaţii personajelor „celebre” nu au acces la probele de la dosar, justiţia judecă subiectiv, dragostea duce dorul perfuziilor, se discută în doi peri, scoţând cuţitele la vedere. Se croiesc vedete din stofă de kitsch. Mie îmi place să scriu despre iubire, despre frumuseţea norului care este înamorat de razele soarelui, despre puterea de a zâmbi. Despre freamăt de gând, despre gustul dulce al privirii care se scaldă în tandreţe. Trăiesc şi eu în aceeaşi lume în care prestăm cu toţii diferite activităţi cotidiene, îmi depun şi eu jertfa permanentă de oboseală pe un altar al locului de muncă, dar nu permit niciodată cenuşiului din viaţă să mă picteze sumbru. Visez în plin scandal. Aş putea spune că visez cu atât mai mult cu cât scandalul este mai mare. În această conjunctură contemporană în care Zeul Ban rânjeşte la braţul inflaţiei, printre acuze şi delaţiuni, în pofida celor care şi-au făcut un ţel în viaţă din a duce zvonul din gură în gură, încerc să-mi ofer liniştea şi să ofer linişte. Dacă ar fi să dau o declaraţie, atunci aş scrie că îmi asum Politica Visului Frumos. Coşmarurile vin şi pleacă, visele frumoase rămân…
Alături de tine sunt o lumânare care se consumă cotidian spre contopire cu amintirea, numai că revin la viaţă în fiecare zi şi devin, astfel, foc sentimental veşnic nestins… Mâinile tale mă aprind şi mă aşează la margine de suflet, acolo unde stau şi privesc în tăcere trecerea continuă a gândurilor care îţi macină linişte şi timp, răspândind lumină fără încetare, topindu-mă gradual, un sacrificiu pe care îl accept, totuşi, cu zâmbetul pe buze. Îţi veghez în tăcere concentrarea permanentă, depun un sărut virtual pe degetele lungi care sprijină fruntea prea devreme ridată şi devin paznicul incandescent al preumblărilor tale printre detractori, pramatii şi laşi. Încălzindu-ţi picioarele în nopţile lungi, simt cum sângele curge prin venele tale ca un fluviu al pasiunii nestăvilite şi atunci trăiesc cu disperare dezamăgirea că sunt doar o simplă… lumânare. Am trimis o cerere către forurile competente, solicitând avizul pozitiv pentru transformarea mea în om, însă deocamdată, fiindcă birocraţia percepe tribut temporal, nu am primit niciun răspuns. Mă consolez cu ideea că rămân o prezenţă permanentă în viaţa ta, gândindu-mă cu teamă doar la dimineaţa fatală în care reaprinderea mea va fi o imposibilitate dureroasă. Ard în noapte, în vreme ce tu, constrânsă la compromisuri cu lumea întreagă, te întrebi dacă nu cumva ar fi mai bună evadarea ireversibilă către orizonturi îndepărtate care îţi trimit fiori de nostalgie. Te ridici, te apropii şi îţi încălzeşti mîinile la flacăra mea, iar lumânarea care doreşte să devină om lasă să curgă pe pielea fină lacrimă de ceară…
Entries (RSS)