DE-ALE CHEFLIILOR – GEOANĂ, PREŞEDINTE PENTRU O NOAPTE
Posted by: chris39 in J. DE-ALE CHEFLIILOR, tags: alegeri, Băsescu, Berceanu, Boc, Cezar Preda, Crin, diaspora, Dragnea, furt, Geoană, Horia Patapievici, Iliescu, Institutul Cultural Român, Johannis, Lenin, mahmureală, matoleală, Nicu Albu, Nicu Paleru, petrecere, Sarmalele Reci, secţie de votare, şpriţ, Tăriceanu, Udrea, Videanu, vorUPDATE MUZICAL - 15.30 - DEDICAŢIE PENTRU TOŢI MUSAFIRII DRAGI DIN PARTEA LUI SANDU ŞPRIŢ… Zice că merge la cârciumă cu scopul de a se face cui/mangă/praf şi pulbere pentru că Patapievici Horia vorbeşte despre o casetă compromiţătoare în care viaţa intimă a lui… Geoană este actor principal. Iată cum vin informaţii “culturale” din partea directorului Institutului Cultural Român. Bravos, nea Băse, nu cumva matale îl puseşi şi pe acest Papion cu Cămaşă Cadrilată în funcţie??? Mai sunteţi mulţi, fraţilor??? Prezentăm mai jos şi un citat din acelaşi Patapievici, pseudo-guru, pseudo-multe…

ŞI, CA SĂ RĂMÂNEM ÎN ATMOSFERA LUI SANDU ŞPRIŢ, O ALTĂ MELODIE DE PAHAR… SĂ FIE MATOLEALA NAŢIONALĂ ULTIMA SOLUŢIE? DECÂT SĂ NE DOARĂ CAPUL DE LA POLITICĂ, MAI BINE SĂ NE DOARĂ DE LA MAHMUREALĂ - tot vorba lui Sandu Şpriţ. Să curgăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăă!!!
Gicule, n-am dormit toată noaptea, am efectuat revelionul anticipat, cu sarmale de post în faţă da’ cu vin prima-ntâi! Am stat şi m-am benoclat la ţopăiala lui Geoană. Turnau şampanie la pesede de ziceai că matoleala era cea mai bună soluţie dintre toate. Pe principiul acu’ să bem că mâine vedem noi pe unde scoatem cămaşa şi ţara din criză. Aţi văzut ce şampanie aveau, de-aia mare, poate au furat-o de la formula unu.
Liberalii lui Crin veneau în vizită de curtoazie, îngălbeniţi de emoţie, pesediştii mergeau la liberali cu obraji şi geci roşii, era dragoste cu năbădăi, toată lumea striga la Geoană dom’ preşedinte, iar pe din dos făcea Băselu jocurile şi apărea Videanu cu date proaspete. Din juma în juma de oră, că ăştia sunt tari la numărătoarea care le convine… Cum zicea Caragiale, inculţilor? Noi votăm pe cine vrem, iar din urne iese cine trebuie. Bă, să dea naiba dacă Băsescu nu i-a făcut pe ăştia, vorbesc foarte serios! I-a ciuruit, ca să dau şi un citat din el… Te pui cu marinaru’, e hârşâit… În ţară şi-a luat-o peste bot, da’ diaspora s-a mobilizat. Gore nu-şi mai revine de când a aflat că Geoană n-a ieşit preşedinte după ce ieşise prematur şi acum bea de supărare. Gicu îl priveşte trist din când în când şi recunoaşte în forul interior că o asemenea supărare n-a mai văzut de multă vreme. Iar Sandu Şpriţ – care ţinea cu Băsescu dar nu vroia să recunoască – îşi freacă mâinile şi pune în pahare. Să curgă, hă, hă, hă, să curgă şpriţul şi mandatul de cinci ani, marinarul nu mai are nicio grijă. Alături de el, strâns uniţi în jurul conducătorului iubit, Udrea, Boc, Berceanu, Flutur, Blaga, Videanu, Cezar al lu’ Preda şi compania jubilează. Mă, şi ce mai jubilează! Mă uit la Hrebenciuc, e foarte trist. Geoană nu-şi mai revine, nevastă-sa era deja primă doamnă şi acu’ a rămas doar doamnă, Guşe – consigliere, nu? – nu mai poate înghiţi găluşca, e jale mare. Gicu se bate cu degetul arătător în tâmplă. S-a furat pe rupte, Sandule, s-a furat în draci, au votat şi morţii din morminte, cu votul pre voturi călcând. Cică unii, vreo 400, aveau aceeaşi adresă, îţi dai seama ce înghesuială era la ei acolo, nu se mai cunoştea om cu persoană, dormeau suprapuşi şi mâncau ca la expres… Ăştia cu portocaliu în suflet şi privire au produs buletine false precum scoteau comuniştii manifeste ca să le lipească pe ziduri. Sandu se face că nu îl bagă în seamă. Io, sincer să fiu, mi-am zis că e ceva în neregulă de când sărea Mirciulică precum mingea, pe scena aia, şi pupa icoana. Cum să sari pârleazul dacă nu ai siguranţa datelor certe? S-a lansat, a zis şi Iliescu – şi Iliescu e cutră bătrână, e matroană politică – că ar fi fost nevoie de răbdare… S-a lansat şi aş spune că s-a cam făcut de cacao. Păi bine, mă, ai o alianţă de-asta în spate şi te bate marinaru’? O fi scoru’ strâns, că eu recunosc evidenţele şi nici măcar nu am avut observatori în secţiile de votare, da’ se cheamă că ăla a fost singur. Cu partidul lui de lingăi. Gore îşi aprinde o ţigară. A fost singur la butoane. Asta da. Cu Blaga la interne n-ai cum să pierzi, trebuie să fi prost ca să pierzi. Băsescu al tău n-a vrut să fie prost, că e orgolios, şi atunci a trecut la represalii electorale. Ştia de la nouă seara şi procentele cu care va câştiga. Iar Geoană făcea vizite de curtoazie. Se împăuna de ziceai că e cocoş. În loc să ţină ochii larg deschişi. Acu’, dacă e s-o spunem pe-aia dreaptă la un pahar cu vin de buturugă, nici eu nu mă simţeam prea bine ştiind că alde Vântu, Patriciu şi Voiculescu vor avea liber la caşcaval.
Da’ ideea de furt îmi repugnă. Ce-ţi face ideea de furt? Gicu cască ochii, aproape că se teme pentru sănătatea lui Gore. Îmi repugnă, e un termen elevat care nu vine de la elevator. Aşa să ştii… Pesedeul face contestaţie, ca să mai trăiască nişte drame la sediul partidului. S-a dus Dragnea cu camionul, are probe. Dar n-are oameni care să se uite bine la probele alea. Ăia sunt ai lu’ Băse. Aşa că demersul este ratat din start. Sandu Şpriţ bea cu setea beţivului de cursă lungă, însă este atent şi la discuţiile de la masă. Gore, te exclud din mica noastră comunitate bahică. Tu chiar crezi că pedeleul se pretează la furt? Mă întristezi. Şi acolo unde este întristare se lasă cu lacrimi şi bocete. Ce, pesedeul n-a furat? N-a zis Ponta – Titulescu ăl mititel şi fără forţă pe el – că sistemul adversarilor a funcţionat mai bine decât al lor? A zis, s-a scăpat în faţa camerelor de luat vederi. Toţi fură, bă, toţi fură… În ţara asta, cine nu fură ori e prost, ori a plecat în altă ţară. Hai să fim serioşi, că beţia mă face mai lucid. Am observat asta din fragedă pruncie. Se fură la patru mâini. Vadim a zis-o pe asta, nu-l agreez în toate momentele, dar a zis-o. Furtul, dragii mei, devine comoară naţională, interes naţional, scop final al întregii naţiuni. Gicu şi Gore bat palmele şi varsă paharele pe gât. Da! Aici ai dat cu punctul în i, pe onoarea noastră. Se fură! Lenin o băga pe aia cu învăţaţi de trei ori, da’ la noi ar trebui să fie furaţi, furaţi, furaţi… Ai aprobarea şi respectul nostru… Sandu dă din cap a mulţumire. Şi acu’ începe balul, că Băselu’ l-a sunat pe Tăriceanu. Gata cu iubirea, să vezi bătaie pe rupte. Că nici Crin nu suportă. Da’ să vezi că uită de Geoană şi de Johannis şi trece la guvernare, că face majoritate. O să avem o floare prim-ministru, iar Hrebenciuc o să facă scenarii şi o să urle precum lupul la lună… Hă, hă!!! Un fleac, v-am îmbătat!!!
SURSA FOTO - sictireli.wordpress.com; gserban.wordpress.com
sarmalele reci - tara te vrea prost!
Entries (RSS)
December 10th, 2009 at 7:24 am - Edit
Si dupa alegerile astea am ramas cu cateva scene memorabile: bucuria naivo-ridicola a lui G., declaratia-oups! a lui P., mitraliera bucala a lui B. (”I-am ciuruit”), declaratiile de amor dintre A si G etc. Nu tu presedinte, nu tu guvern, parlamentul e sub semnul intrebarii… Ce tara! E… inca tara? Don’t worry, be happy…
December 10th, 2009 at 9:20 am - Edit
foate tari pozele
December 10th, 2009 at 9:46 am - Edit
He, he! Un fleac, îl bag în mă-sa!
December 10th, 2009 at 10:14 am - Edit
Senzational, Cristi! Senzational, dar trist! Si vorba ta, in tara asta, cine nu fura ori e prost, ori e in alta tara:). Adevarul e ca nu ne ramane decat sa mai speram un pic, si sa luam si noi o gura din sampania aia de formula 1. Apoi ne pune Basescu pe liber.. Bai ce tara, sa fiu al naibii! Adevarata reusita a acestor alegeri e una estetica. O estetica a uratului, a scabrosului.
December 10th, 2009 at 10:40 am - Edit
Super, minunate pozele…iar la text am ras…cum le potrivesti tu pe toate Cristian! :))
O zi excelenta!
December 10th, 2009 at 10:48 am - Edit
Putere absoluta Basescului! Asta trebuie, de asa ceva e nevoie. Fara solutii “imorale”. Base i-a ciuruit pe moguli si pe comunisti, sa guverneze el, cu guvernul lui, Parlamentul sa i-l dea acum pe Livache, sa fie un raspuns corect la votul romanilor. Poporul l-a vrut pe Basescu, de mult ce il iubeste. Pana acum nu a putut face el scamatoriile alea de reformare a Romaniei pentru ca a fost ba Tariceanu premier si nu l-a lasat, ba pesedistii nemernici l-au impiedicat si tot asa. Pana acum, Crin se tine bine. Foarte bine, chiar. Si din cate vad, majoritatea “conjuncturala” il urmeaza. Asa ca eu ii scriu lui Mos Craciun sa imi dea un guvern monocolor, marca PD-L, pardon Traian Basescu. Si il astept la colt, sa vad ce mai spune presedintele, pe cine mai da vina. Va fi realmente interesant.
December 10th, 2009 at 10:51 am - Edit
Bine te-am regasit Cristian…:)
Un text savuros , o realitte jalnica si niste fotografii extraordinare…
O zi incantatoare va doresc …Ce face frumoasa mamica? imi e dor de ea:)
Dumnezeu sa va binecuvanteze!
December 10th, 2009 at 11:55 am - Edit
Betia cu apa rece nu dureaza mult!
December 10th, 2009 at 11:58 am - Edit
Poporul, nebagat in seama de politicieni, face si el ce poate…haz de necaz.
Au inceput sa apara bancurile…
Stiti ce au facut romanii cat Geoana a fost presedinte? Simplu: au dormit.
Dar ce face Vanghelie, stiti? Cauta pe Goagal ce inseamna “Diaspora”
December 10th, 2009 at 12:24 pm - Edit
Ai stofa de pamfletar! Te felicit pentru jocul maiestrit al faptelor asezat cu mare talent, spre a ne da gustul usor ironic al unei Romanii Caragialesti, made 2009.
Ma inclin cu respect in fata talentului tau, draga Crstian. Salutarile mele prietenesti pleaca la drum purtand spre tine sincere felicitari!
December 10th, 2009 at 12:45 pm - Edit
@Elena Marin Alexe - mulţumesc mult pentru vizită… Trăim într-adevăr o perioadă decupată din Caragiale. De ani de zile tot spunem asta şi nu învăţăm nimic din greşelile trecutului… Poate ne vom reveni până la urmă, deşi speranţe sunt puţine…
December 10th, 2009 at 12:46 pm - Edit
@Le Petit Prince - ha, ha, bune ambele bancuri, mai ales cel cu Vanghelie… A zis el odată că vocea lui se va face auzită şi de sub apă…
December 10th, 2009 at 12:47 pm - Edit
@Simion Cristian - să trecem la beţia serioasă, ca să ne… revenim!
December 10th, 2009 at 12:48 pm - Edit
@Mmary - mulţumim pentru vizită… Mămica este bine, ca o mămică iubită ce se află. Şi eu pe lângă ea, dând târcoale…
December 10th, 2009 at 12:50 pm - Edit
@Ada Rus - nu e deloc rea ideea unui guvern monocolor, pentru că atunci se va vedea cu certitudine ce fel de hram poartă băieţii veseli din spatele lui Băsescu. Totuşi, din câte oberv, Băsescu insistă pe atragerea liberalilor, vrea să-i scoată din nou ţapi ispăşitori. Mă bucur că liberalii lui Crin rezistă pe poziţie… Mulţumesc pentru vizită…
December 10th, 2009 at 12:51 pm - Edit
@Salmi - mulţumesc, mă bucur că te-am făcut să zâmbeşti… Politichia oferă tot timpul motive pentru astfel de texte…
December 10th, 2009 at 12:52 pm - Edit
@Paul Sandu - speri mata, da’ speri degeaba, ştii cum se spune… Cu alde Blaga şi Udrea la conducerea nu vom ajunge decât la spitalul de nebuni… Sau devenim alcoolici…
December 10th, 2009 at 12:53 pm - Edit
@Vania - mă alătur şi eu urării tale, cu sufletul deschis…
December 10th, 2009 at 12:54 pm - Edit
@Anne - bine ai venit… Da, caricaturi interesante, chiar foarte…
December 10th, 2009 at 12:55 pm - Edit
@Papillon - zâmbim amar, zâmbim strâmb, zâmbim a pagubă… Eu îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul, cum zicea Eminescu, dar parcă e prea mult…
December 10th, 2009 at 1:34 pm - Edit
Nu e de ras, dimpotriva. Cand iti dai seama ca alegerile sunt castigate de catre cel care e capabil sa fure mai mult, iti vine mai degraba sa plangi.
December 10th, 2009 at 1:42 pm - Edit
@Geocer - mărturisesc că nu am resimţit niciodată mai dureros ceea ce s-a întâmplat la nivel politic în urma unor alegeri… Foarte trist…
December 10th, 2009 at 1:48 pm - Edit
m-am tavalit pe jos de ras. L-ai luat lejer pe Caragiale la pamflet.
Bravo Cris. Bravo Geanina ca-l rasfeti.
Ha, ha, un fleac… :)))
Pisicutii sunt ca niste ingerasi pictati, frumosii de ei
December 10th, 2009 at 1:49 pm - Edit
@Gabi - mulţumesc… Aşa este, toată inspiraţia vine dinspre Geanina. Mi-o transmite prin dulci sărutări, în fiecare zi… Şi eu mor după pisicuţii aceia…
December 10th, 2009 at 5:06 pm - Edit
offff cum ne scoti tu din banal/cand credeam k nu mai suport absolut nici o discutie pe tema asta,apari tu cu super articolul asta!bv Cristian
O seara frumoasa sa aveti!!!!
December 10th, 2009 at 5:10 pm - Edit
@Ralu - mă bucur că ai avut răbdare să citeşti textul cu cheflii noştri… O seară frumoasă îţi dorim şi noi ţie! Şi, cum spune Sandu Şpriţ, noroc, cine nu bea cu mine mi-e duşman!
December 10th, 2009 at 6:05 pm - Edit
Asta da intrebare, Cristian: “Mai sunteti multi, fratilor?”
December 10th, 2009 at 6:13 pm - Edit
@Paul - am senzaţia că apar precum ciupercile după ploaie…
December 10th, 2009 at 6:16 pm - Edit
Intrebare: Cum se pune la loc dopul de la sampanie? R:Intrebati-l pe Geoana!:))
Mi-e sila de Patapievici! Geoana vorbea de el ca si de un zeu! Sa le fie rusine!
December 10th, 2009 at 6:19 pm - Edit
Patapievici face parte din “campania de denigrare” a geniilor nationale si a poporului roman. In nicio alta tara nu s-a mai pomenit asa ceva. Il mai ajuta si Liiceanu, Plesu si Tismaneanu. Niste scarbe…
December 10th, 2009 at 6:28 pm - Edit
@Skap - bună întrebare, aş propune să fie pusă la viitoarele discuţii, peste vrei cinci ani… Băsescu cred că ştie doar cum se scoate picurătorul de la uischean… Şi regretă că Marea Neagră conţine apă. Ha, ha… Bun de tot, nu trebuie uitat nici Tismăneanu…
December 10th, 2009 at 8:25 pm - Edit
:)) și eu cred că PNL ul se va sacrifica de dragul poporului:))) și va intra la guvernare.
December 10th, 2009 at 8:28 pm - Edit
@Ioana - bine ai venit… Şi uite-aşa îl vor lăsa pe Geoană cu nasul în batistă…
December 10th, 2009 at 9:02 pm - Edit
December 10th, 2009 at 9:06 pm - Edit
@Ioan - s-au distrat piticii??? Asta mă bucură… Într-adevăr, nişte pisoi formidabili, parcă aşteaptă să pice Băsescu. Şi el nu mai pică…
December 10th, 2009 at 9:37 pm - Edit
Eu n-as vrea sa-mi datez furia, caci asa mi s-ar naste alta…
December 10th, 2009 at 9:39 pm - Edit
Felicitari de articol Cristian!Cel mai tare mi-a placut faza cu Ballantines:)si rusine sa-mi fie ca nu te-am mai vizitat de mult!Nu promit ca am sa trec mai des,poate nu ma pot tine de cuvant,dar sigur am sa incerc:)O seara minunata va doresc!
December 10th, 2009 at 11:33 pm - Edit
@Compadvice - seară minunată şi ţie din partea mea şi a Geaninei… Nu trebuie să te scuzi, vino numai atunci când timpul îţi permite…
December 10th, 2009 at 11:33 pm - Edit
@Erys - furie după furie, politicienii să trăiască! Dar pe alte meleaguri…
December 10th, 2009 at 11:39 pm - Edit
De fapt eu cred ca pisicutii aia frumosi se uita uimiti la curcile care rad de politicienii nostri:),dar mai ales cum stiu ei sa faca politica:(
O dedicatie pentru toti cheflii:
Dai cu berea,dai cu vinul
Pana cand mi-oi face plinu!
Grijile-mi negresc obrazu
Iaga,tu-mi alungi necazu!
December 10th, 2009 at 11:57 pm - Edit
@13angi - mulţumim pentru dedicaţie, îmi place să cred că există foarte mulţi cheflii. Dar nu beţivi…