Sarah Connor - touch


Hai să ne iubim concret,
Hai să ne iubim total,
Fără urmă de secret,
null
Pur şi simplu. Infernal.
Hai să ne iubim absurd,
Predispuşi la tot şi toate,
Să fii surdă, să fiu surd
Şi să ne târâm pe coate
Spre iubire permanentă,
Spre love-story stors cu dor,
Să devină evidentă
Pofta noastră de amor…
Hai să ne-ameţim cu gânduri
În beţie senzuală
Să tăiem din viaţă scânduri
Pentru-o casă ideală,
Vreau descătuşare cruntă
Şi deschidere deplină,
Am să te valsez la nuntă
Sub un cer cu lună plină
Şi-am să-ţi dau din trup, frenetic,
Un tribut de sentimente,
Pălmuindu-mă bezmetic
Printre îndoieli latente.
Mi se pare lumea rece
null
Când mă-mbrăţişezi fierbinte,
Şi dorinţa nu mai trece
Şi nu pot să fiu cuminte,
Te privesc cu bucuria
Trubadurului ce-şi pune
Viaţa şi melancolia
Pe aceleaşi simple strune…
Hai să ne iubim cu ploaie,
Cu ninsoare şi cu vânt
Încuiaţi într-o odaie,
Ultima de pe pământ,
Hai să ne iubim concret,
Hai să ne iubim total,
Fără urmă de secret,
Pur şi simplu. Infernal.

SURSA FOTO - blogs.myspace.com; myspace.com

63 Responses to “INVITAŢIE”
  1. mmary says:

    “Te privesc cu bucuria
    Trubadurului ce-şi pune
    Viaţa şi melancolia
    Pe aceleaşi simple strune…” …am selectat aceste versuri…pe celelalte va invit sa le incendiati cu flacarile pasiunii ce arde in voi !

    O zi “torida” va doresc !:)

  2. flavius says:

    servus
    e un tablou viu aici, de parcă văd cum “tăiem din viaţă scânduri/Pentru-o casă ideală”… fain de tot şi ritmul… :)
    zi frumoasă!

  3. Mariana says:

    Bună dimineaţa!
    Observ un ritm alert şi o frumoasă muzicalitate interioară a versului tău! A făcut înviorare inimii! O îmbinare perfectă între dorinţa arzătoare şi ritmul alert al poeziei! Eu am o vorbă: poezia mă desconspiră…mă ,,dă de gol”…îmi spune prin vers toate cele ale inimii şi gândului : )

    Se pare că şi versul alb şi versul clasic îţi sunt prieteni de suflet…Parcă abia aşteaptă, când unul, când altul, să destăinuie tainele sufletului care se cer declamate ca de pe o scenă uriaşă a cerului ca să audă toată lumea…

    Felicitări, Cristian!
    Salutări şi Geaninei! O zi superbă vă doresc din toată inima!

  4. chris39 says:

    @Mariana - “înviorare a inimii”? Nu pot decât să mă bucur dacă am reuşit aşa ceva… Te îmbrăţişăm cu mare drag şi eu şi Geanina mea iubită…

  5. chris39 says:

    @Flavius - bine ai venit, mulţumesc pentru comentariu… Tocmai trecusem şi eu pe la tine…

  6. chris39 says:

    @Mmary - încercăm să le “incendiem” şi să trăim ziiua “toridă” pe care ne-ai urat-o… Te îmbrăţişăm!

  7. April says:

    Scurt si la obiect :D
    Frumos, ca de obicei. Salutari frumoasei tale!

  8. chris39 says:

    @April - da, nu este întotdeauna nevoie de prea multe cuvinte pentru a-ţi declara iubirea… Te salutăm şi noi, cu mare drag…

  9. nakudo says:

    absolutul…asta este aceasta poezie..si restul cuvintelor mele inutile…o zi cu iubire totala

  10. chris39 says:

    @Nakudo - mulţumesc, poate că nu este chiar absolutul, totuşi… Dar mă bucur că ţi-au plăcut aşa de mult aceste versuri… O zi aşa cum ţi-o doreşti îşi transmitem şi noi amândoi!

  11. lecsyaro says:

    Superb, nu e loc de alte cuvinte! :)

  12. chris39 says:

    @Lecsyaro - mulţumesc mult de tot… Un weekend cât mai frumos îţi doresc!

  13. LePetitPrince says:

    Pur si simplu infernal ca un talent ca al tau sa nu fie cunoscut de toata lumea…un volum de poezii , ceva?

  14. Rhodos says:

    din tot ce scrii se vede ca esti indragostit lulea :) Felicitarile mele si pentru “Breaking news’-ul de mai devreme. Sa aveti parte de multa sanatate.

  15. Vania says:

    Aş iubi după 22 noiembrie, până atunci sunt ocupat…

  16. chris39 says:

    @Vania - niciodată nu este prea târziu… Dar dacă nu mai aveţi chef la aflarea rezultatelor?

  17. chris39 says:

    @Rhodos - mulţumim foarte mult… Da, lulea, e bine spus… Multă sănătate şi ţie…

  18. chris39 says:

    @Le Petit Prince - atunci va fi un Breaking News literar… Răbdare, timp este destul…

  19. roxana says:

    Foarte frumos, Cristian, felicitari!
    Sa petreceti un sfarsit de saptamana minunat, cat mai fierbinte. Imbratisari Geaninei!

  20. Angy says:

    Superba aceasta chemare…am tresarit in ritmul ei, e….extraordinara! Zile de vis sa aveti!

  21. gina says:

    Aoleu, tumultos ca un bulgare de zapada pe o plaja fierbinte!!!

  22. chris39 says:

    @Gina - ha, ha, mi-a plăcut partea cu “aoleu”!!! Tumultos, tumultos şi mai mult decât atât!!! Mulţumesc pentru vizită…

  23. chris39 says:

    @Angy - bine ai venit… Zile de vis şi ţie, alături de persoana iubită…

  24. chris39 says:

    @Roxana - da, am să-i transmit cu toată plăcerea, un sfârşit de săptămână cât mai bun şi ţie!

  25. elena marin alexe says:

    Hai să ne iubim cu ploaie,
    Cu ninsoare şi cu vânt
    Va doresc iubire vesnica,dincolo de voi….dincolo de soare sau umbra sau romantice ploi,
    Sta Iubirea eterna , ce-nfloreste in voi!

  26. Inka says:

    Oricum o sa va iubiti pana la adanci batraneti!

  27. chris39 says:

    @Inka - aşa va fi…

  28. chris39 says:

    @Elena Marin Alexe - gânduri bune pentru dumneavoastră dintr-un Bucureşti însorit… Iar iuberea merge înainte, indiferentă la condiţiile atmosferice…

  29. ajnanina says:

    da…
    da nu infernal.
    uman la limita divinului…

  30. chris39 says:

    @Ajnanina - ehe, de ce nu? O zi bună îţi dorim…

  31. Simion Cristian says:

    cum e sa te iubesti infernal?

  32. Lotus says:

    “Hai să ne iubim concret,
    Hai să ne iubim total,
    Fără urmă de secret,
    Pur şi simplu. Infernal.”… Superb! Nu am citit ceva mai frumos de atat! Starea de bine iti prieste de minune! Si, mai mult, starea ta de bine este molipsitoare :)

  33. chris39 says:

    @Simion - ha, ha… INFERNAL de bine!!!

  34. chris39 says:

    @Lotus - asta mă bucură enorm, sper să transmit tuturor o astfel de stare, e cea mai bună dintre toate… Să fiţi cu toţii veseli şi iubăreţi!

  35. LePetitPrince says:

    Doamne ajuta!

  36. andre says:

    superba

  37. aladin says:

    Nu prea mai avem cu cine,cei ce sunt si-o fac sunt printre cei norocosi…

  38. ioana says:

    mie mi-a plăcut folosirea cuvântului infernal. superbă poezie, ca întotdeauna.

  39. Leo says:

    E ca un tango poezia asta, dansat cu ciuda ! Imi placeee… :P

  40. cell61 says:

    Sincere condoleanțe, Cristian! Dumnezeu să-l aibă în pază.

  41. mariapostu says:

    Este o invitatie irezistibila , nici un “antibiotic” nu o poate invinge, nici o ratiune nu i se poate opune, argumentele sunt fragile in fata ei si de aceea nu pot decat sa ma las cuprinsa de efluviile unei stari placute de care doar acest cald poem este “vinovat”.

  42. April says:

    Sincere condoleante! Dumnezeu sa-l odihneasca-n pace.

  43. elena marin alexe says:

    Cristian! Stiu cat iti este de greu, dar as vrea sa stii ca nu esti singur, caci din spatele unei tastaturi, prietenii sunt langa tine sa te incurajam desi vorbele sunt de prisos in momente ca acestea.Un lucru e cert drag prieten, Dumnezeu ne va chema pe toti la timpul hotarat de El. Fie ca Dumnezeu sa-ti dea pacea Lui si sa fie langa tine in asemenea incercare. E greu sa ramai fara radacini! Sincere condoleante!Te imbratisez cu prietenie!

  44. angela says:

    Condoleante Cris,
    de acolo de sus va sti sa pazeasca iubirea voastra si sa va acopere cu grija si iubire.

  45. starsgates says:

    Condoleanţe şi Dumnezeu să-l odihnească în pace pe tatăl tău.

  46. Mariana says:

    Citesc şi nu îmi vine să cred…Inima mi s-a strâns ghem, ochii s-au umplut de lacrimi…Ce aş putea face cu durerea oamenilor pe care îi respect şi îi preţuiesc?!…
    Încerc să o iau, să o alin…

    ,,Durerea iar m-a cercetat -
    şi-n inima-mi sărmană,
    cu-atâtea răni, a mai lăsat
    o rană.

    Simţit-am cum pe faţă iar
    curg lacrimile vale,
    de ce mi-ai dat atât amar
    şi jale?…

    Durerea singur mi-o ascult
    în suflet cum se duce,
    iar mâine-n cimitir, mai mult
    o cruce…” ( T. Dorz)

    Vă suntem alături cu inima şi în bucurii şi în necazuri, Cristi şi Geanina!

    Dumnezeu să îl primească în corturile Sale veşnice!

  47. Belle de Jour says:

    :)
    foarte frumos
    si..e o stare deosebita pe aici
    :)
    numai bine
    :)

  48. mihaela13o says:

    Orice femeie şi-ar dori să primească aşa o invitaţie! ;) Minunată! Un week-end cu mult soare!

  49. Buhu says:

    Hai să ne iubim concret,
    Hai să ne iubim total,
    Fără urmă de secret,

    Nimic mai simplu,frumos.

  50. Ioan Bistriteanul says:

    Excelent. O declaratie de dragoste inedita. Faina versificatia.

  51. Paul Gabor says:

    Condoleante Cristian, fii sigur ca s-a dus intr-o lume mai buna… Ne vom aduna cu totii, intr-o buna zi… Imi pare rau, fii tare…

  52. gabi says:

    Sincere condoleante !
    Sunt alaturi de voi !

  53. Erys says:

    Splendid porumbel alb cu splendid ravas…sta la fereastra ei…sau a lui, de ce nu? Sa raspandim vestea, ai facut pofta tuturor…

  54. Virgo says:

    pur si simplu, magnifica. :) Este o poezie foarte frumoasa cu un adevarat cocktail de sentimente. Asta am simtit eu cand am citito si in plus iti vrajeste ochii sa o citesti pana la capat. Finalul : “Pur şi simplu. Infernal.” este cireasa de pe tort. :) Felicitari!

  55. Metatext de duminică. Alt bricolaj prin blogotecă « GENUNCHIUL LUMII | Flavius Obeadă says:

    [...] crize. “Fii bărbat, Ioane, mult a fost, puţin a rămas!” Apoi restul: muzicile, poeziile, tristeţile, cărţile şterse şi ele de praf, genunchii şi blogolumea dragă, mereu surprinzătoare, mereu [...]

  56. Adrian says:

    Sincere condoleante, Dumnezeu sa il odihneasca in pace!
    Iti doresc multa liniste sufleteasca!

  57. gina says:

    Condoleante, Cris!Sa-i fie linistea adanca tatalui tau!
    Stiu cum sunt zilele si noptile in asemenea imprejurari..

  58. Lavinia Stefan says:

    Cristian, imi pare tare rau ca treci printr-o asemenea durere. Condoleante, dragul meu.

  59. Diana Z says:

    Sufletul lui a ajuns intr-un loc pur iar acum vegheaza asupra celor dragi.
    Condoleante

  60. Rappa_ru' says:

    Foarte frumos:)

  61. chris39 says:

    MULŢUMESC TUTUTOR PENTRU COMENTARIILE LĂSATE… VIAŢA MERGE MAI DEPARTTE, CU BUNE ŞI CU RELE…

  62. juno says:

    ce frumos e ce scrii si cat ma ajuta ce citesc…multe postari in continuare si iubire vie, sincera si nesfarsita.

  63. chris39 says:

    @Juno - bine ai venit, o zi bună să ai… Gânduri bune trimitem către tine…

Leave a Reply

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

www.Bloggerul.ro Hosted by powerhost.ro | regim hotelier bucuresti| inchirieri limuzine | download muzica| Reclamatii pe blogul consumatorului