CRISTIAN LISANDRU

Extraordinar, Cristi! Abia am terminat de scris postarea mea, si intru la tine si vad ca incepe exact la fel. Al meu are o coloratura politica, insa ideea e aceeasi. Tebuie sa fim suficient de puternici sa recunoastem atunci cand am fost dezamagiti, inselati, atunci cand am gresit. Trebuie sa stim sa pierdem.
Noapte buna, Cristi!

Mai există varianta: eu n-am încredere în mine, cum să aibă alţii.
Încrederea nu cred e naivitate, încrederea e normalitate.

incerc sa inteleg ce s-a intamplat..de ai scris cu atata durere..dincolo de text…nu multi apreciaza faptul ca iti pui sufletul pe tava si nu te ascunzi..e ca si cum li s-ar cuveni…chestia este ca fiind oameni vom dezamagi si vom fi dezamagiti la randul nostru..asa ca nu putem imputa nimic nimanui..putem doar sa ne straduim,sa speram ca maine nu vom gresi…o zi minunata dragii mei

melodia…..tare rau ! cat despre text…o sa revin (acum plecam la Plaiul Foii vreo 2 zile) . E 7 dimineata si sunt cam buimac…si inca n-am inteles perfect la ce te referi ! Stiu ca nu e deloc superficial ceea ce ai scris….. In “confuzie” revin eu le postul asta!
O zi fara dezamagiri va doresc!

Câtă dreptate ai, Cristian! Ne macină atâtea gânduri cu privire la încredere şi dezamăgire…

…Gânduri şi iar gânduri…frânturi de gânduri despre ,,încredere”…
Se pare că marea durere a omului este confruntarea cu ,,trădarea”, cu înşelarea încrederii acordate…
Şi e normală suferinţa în asemenea situaţii pentru că ,,trădarea încrederii” înseamnă ruperea unei relaţii adevărate (poate că aparent), bazată pe încredere, iar această rupere doare, şi doare tare…e ca o sfâşiere de inimi…

Dumnezeu ne spune să nu ne încredem în om!…Omul este supus greşelii, e schimbător, nestatornic…
Dar…eu vreau să mă gândesc la omul ,,îndumnezeit”, purtător de Hristos, şi acelui ,,om” să îî acord încrederea mea…
De fapt îl consider demn de încredere pentru ca are o natură nouă, el este un ,,om” nou…,,cele vechi s-au dus”…

Încrederea întăreşte relaţiile şi creează prietenii…
Neîncrederea le distruge…

Haideţi să învăţăm ,,credincioşia”! Să distrugem ,,mitul” că tot omul e înşelător!
Creştinul e ALTFEL!! Trebuie să fie altfel!…Demn de încredre!!!…De ce?!
Pentru că un creştin autentic iubeşte cu resurse divine, şi, din iubire, alege cu orice risc să acorde încredere…şi să fie demn de încredere…
Această acordare a încrederii trebuie să înnobileze, să formeze caractere demne de încredere…
Acordarea încrederii ne responsabilizează…
Când cineva îmi acordă încrederea, mă simt onorată şi fac tot ca să nu dezamăgesc…Ştiu cum e dezamăgirea…Ştiu bine!…

Acordarea încrederii este un resort cu puteri nebănuite. Asta doar pentru cei pentru care relaţiile adevărate sunt importante.
Cred în afirmaţia: ,,Calitatea relaţiilor cu semenii arată calitatea relaţiei cu Dumnezeu. ”

O zi minunată! Amândoi aţi câştigat încrederea mea de mult timp !

Ce frumos cuvant increderea…ce greu se castiga, ce usor se pierde.
Uneori e greu sa mai ai incredere in cineva care te-a dezamagit de nenumarate ori. Nu cred ca putem acorda sanse nelimitate unei anumite persoane.

O serie de dezamăgiri înşiruite de genul “nici un rău nu vine singur” te pot face să îţi pierzi încrederea în oameni şi în tine, dar în sens invers e mai greu de căpătat. Începi cu tine, iar apoi încet - încet şi cu restul.

a te increde in oameni nu e un defect; defecti sunt cei care insala asteptarile!

Increderea sta la baza tuturor relatiilor… de orice natura ar fi ele…
Fara incredere nu exista iubire, prietenie…

Daca omul are incredere in el insusi, atunci cand este inselat sau tradat stie ca pierderea nu este a lui.

Eu sunt, de regulă, încrezător şi chiar credul, până la proba contrarie. Cred că-i o metodă bună, altfel niciodată nu vom putea încropi nimic.

dezamagirea e iesirea din amagire!
bucura-te!
si crezi in continuare…

Sper ca acest text sa nu fie rezultatul unei situatii prezente, ci doar o umbra a trecutului. Cat despre incredere, pot spune ca eu cred in om, cred in fapta, cred in gest… dar nu mai cred in cuvant. Au ramas atat de putini oameni care dau valoare cuvantului, incat nu mai merita riscul de a-mi investi increderea in cuvant!
Cat despre dezamagire… cred ca avem asteptari prea mari de la cei din jurul nostru. Nu ei sunt de vina, ci noi… pentru ca imbratisam iluzii, creand premisele dezamagirii.
Iti doresc o zi excelenta… fara dezamagiri!

Deşi am mers mână în mână cu încrederea şi tristeţea, am ales să rămân aceeiaşi, adică să dăruiesc încredere şi zâmbet, am ales să întind mâna celor despre care consider că au nevoie, iar dacă va fi să simt din nou dezamăgirea, voi considera că oamenii nu sunt întotdeauna cum ne aşteptăm, dar asta nu înseamnă că sunt neaparat răi sau nedemni de încredere.
Am să învăţ şi eu din fiecare plecare, iar ei, într-o zi vor învăţa probabil la fel! Pentru fiecare există schimbare şi învăţare!
Plus că am învăţat să-mi dăruiesc sentimentele, să mi le exprim liberă fără bariere, pentru că mult mai dureroasă decât respingerea este imposibilitatea de a ţi le mai exprima vreodată persoanei! Rămâi pentru totdeauna cu un regret în colţul sufletului!

Tu, Lisandru, eşti printre puţinii oameni în care am avut încredere instantaneu şi îţi mulţumescpentru asta!

Lady Allia
Reverență.

Tre sa recunosc ca si mie imi lipseste increderea in mine deseori , dar din fericire am in jurul meu persoane care imi amintesc deseori ca trebuie sa fiu optimista si trebuie sa cred in mine !!!

totul va fi bine intre voi si cu bebica…am simtit ca cineva v-a ranit in deschiderea voastra dezarmanta…nu m-am gandit o secunda la ceva rau intre voi…totul va fi super frumos…cristian tatic…la oameni m-am gandit si cei care pot rani pentru ca nu se descalta la usa sufletului vostru…va imbratisez cu mult drag..o zi luminoasa

Mulţumesc Lisandru, mulţumesc Andi :).

“De foarte multe ori avem încredere în oameni care ne înşeală aşteptările… ” As putea spune ca aproape intodeauna.
Se intampla… si totusi traiesc cu convingerea ca trebuie sa ii acord oricui “prezumtia de nevinovatie”. Poate e naivitate… poate e prostie.. sau poate e puterea mea de a crede cu tarie ca exista ceva bun in fiecare… Incredere care merge, aproape intotdeauna, asa cum ai spus, mana in mana cu dezamagirea. Daruiesti totul de multe ori… si primesti nimic…sau aproape nimic. Dar asta nu ma face sa fiu altfel.

Multumesc de urare! Vin cu drag pe aici de fiecare data cand pot! O zi minunata va doresc… Gianinei si tie!

“Încerc, tot în fiecare zi, să mă dovedesc vrednic de încrederea pe care mi-o acordă alte persoane.” - bine ar fi, Cristian, daca tti ar face asta, sau macar o buna parte.
Eu m-am impacat de ceva timp cu ideea : prietenii sunt rari, incredere am numai in mine.

“Încrederea şi dezamăgirea merg, astfel, braţ la braţ, se simt bine împreună, formează ceea ce am putea numi un cuplu redutabil. ”
O sa ti se para ciudat, dar… dezamagirea, adica dez-amagirea, e iesirea din amagire. Cand incepi sa iti vezi asteptarile, legate de felul in care te vad si-ti raspund ceilati.
“Încerc, tot în fiecare zi, să mă dovedesc vrednic de încrederea pe care mi-o acordă alte persoane. Trăim într-o lume în care oamenii se urmăresc sceptici, relaţiile sociale plătind tribut masiv… neîncrederii.”
Pentru ca ne inchipuim ca depinde de altii valoarea noastra, ca fiinte. Pentru ca asteptam sa valideze altii alegerile, parerile noastre. Dez-amagirile ne aduc inapoi, in noi insine, iar si iar, pana ajungem la fundul sacului, la fundul rabdarii. Daca nu stim sa ne vedem cu adevarat, vazand in noi doar ceea ce altii au spus si au zis, ne pierdem pe noi insine din “vedere”. Apare neincrederea.
E totusi acolo, pe muche, locul si momentul cel mai potrivit sa ne intoarcem in miezul nostru luminos si sa ne vedem, in toata frumusetea noastra. Care nu se cere apreciata de cineva. Pentru ca e unica si nu se compara cu altceva, cu altcineva, cu un model. Moda, in toate, e o ingusta fanta a vederii. Creatia, in minunatia ei, nu tine cont de reguli “estetice”. Mai degraba oamenii incearca de veacuri sa o copieze, limitand mereu modul de a o vedea si zugravi.
Cand ne vedem pe noi insine cu adevarat, dandu-ne noi insine valorile cu care sa navigam prin viata, schimband fara sa ne intristam ca schimbam, stiind ca totul se misca, nu mai avem dez-amagiri. Traim in adevar, nu in iluzie. Amagitoare sunt oglinzile, multe strambe (aprecierile altora) si propriile noastre constructii, numite asteptari. Reala este doar viata, traita cu sete, cu forta, cu bucurie, oricum ar veni ea. Atunci, in raul acela interior, care devine fluviu pe masura ce cresti in puterea ta, luandu-ti-o inapoi din mainile altora, se face si creste increderea. “Crederea in”. Abia atunci incepi sa iti dai seama ce este acel “in” in care crezi…

Iertare de lunga disertatie. Stiu insa ca parea ciudat sa-ti spun ca dez-amagirea ne face serviciul de a ne scoate din amagire, creind chiar premisele increderii. Cu conditia sa incercam a intelege, nu a ne plange de mila. Cu dorinta de A VEDEA.

Oricand apare o umbra in ochi, da-o la o parte, cu cea mai mare forta, care a facut lumea, care face toate lumile despre care habar n-avem inca, si care nu are margine de vreun fel: Iubirea. Vezi-o langa tine, peste tot. Cand o vezi - si o ai foarte aproape, acum, poate pina in oase chiar - nu mai privi altceva. Timpul vietii noastre este pretios. Merita, si meritam noi sa-l folosim pentru a trai fumos. Si asta tine in primul rand de noi insine.
Iertare iar, pentru tonul “didactic”. Dar e trist sa vezi ca oamenii vad doar asa, in culori cenusii. Nu m-am putut abtine.. :))
O zi insorita sa ai, sa aveti!

Asa este.
Iar lipsa de incredere in noi insine intretine lipsa de incredere in ceilalti. E ca un cerc vicios. E cumplit pentru cei care se plimba prin el.

Stii, Cristian…ma intalnesc foarte foarte des cu perceptii proiectate (proiectie - din psihologie).
Am avut si comentarii pe blog cu astfel de tenta. Le recunosc imediat, dar mi-e jena sa le spun.

Si as mai zice: aveti grija oameni buni si nu mai atributi gandurile voastre proprii….ca acuza celorlalti.

Zi minunata dragilor Geanina, Cristian si cititorilor acestui blog.

Draga Chris, ma bucur ca nu te-a suparat intrarea asa, in forta, demontand “dezamagirea”… Dar e asa de trist sa vezi ca oamenii nu vad… Viata e foarte frumoasa, numai ca ne agatam de tot felul de amagiri.
Si stiu ca tu stii, ca ai aruncat, asa, o “nada”, ca subiect de meditatie. Insa mie imi e uneori trist - uneori - cand sunt oameni care pica in generalizari, si ajung, asa cum zici si tu, la a pierde increderea in ei insisi, fara sa fi incercat macar sa se cunoasca pe ei insisi. Nici nu stiu ce si cine si cat e acolo, in ei.
Si ca totul se schimba. Uite si tu la tine, ce ai trait in ultimele luni. Iti imaginai tu astea toate acum juma’ de an?
Si toti, aici, langa tine si langa Geanina, ne-am bucurat de miracol. Si orice implinire a unuia deschide tuturor aripile sperantei. Bucuriile voastre sunt acum nu doar ale voastre, desi e firesc sa le simtiti ale voastre… :)) Pasul facut de voi in bine trage in bine pe toti. Doar ca fiecare vede cum poate…

Sa va fie ziua luminoasa de tot, voua, celor trei bucurii!

eu am incredera si mi-am incasat-o de multe ori din cauza asta, dar pe de alta parte datorita acestui lucru am si cunoscut niste persoane superbe de-a dreptul care merita mai mult decat increderea mea

O scriere puţin pesimistă. Dar e adevărat în ceea ce dezamăgirea ne oferă. O seară bună.

important e sa ai incredere in tine, restul….prea putin conteaza. Am avut si eu multa incredere in oameni si am primit numai dezamagiri, insa niciodata nu mi-am pierdut increderea in mine, oamenii vin si pleaca… O seara frumoasa si tie si iubitei!

am recuperat acum tot ce ai scris zilele astea in care n-am avut cand sa te citesc. Nu-mi place sa citesc ce scrii asa in graba. M-a intristat postul asta pentru ca ai spus un mare adevar Eu inca ma simt copil si acord incredere neconditionata, in prima faza. Ca apoi…dar nu, n-am murit din asta ci din contra, ma intaresc, cu toate ca n-as vrea sa ma si impietresc la un moment dat. O seara buna tie si Geaninei

bullshit. e usor sa vrei incredere. dar de oferit ..?

De ce sa ne amagim …. ca sa acordăm circumstanţe atenuante în continuare şi apreciem că toţi oamenii sunt buni, că nu au nimic de ascuns şi că îşi deschid sufletul aşa cum facem şi noi….
Fals, fals, fals. Oamenii nu sunt buni, Dumnezeu este bun ca ne suporta, ne iubeste si ne iarta cand cerem iertare, dar oamenii…in general, sunt ascunsi…si nu-si deschid sufletul asa cum cred cei mai naivi dintre noi si sunt destui care cred asta, din pacate.
O imbratisare calda, prietenoasa, de la Vrancea!

Dezamagirea rezulta si din aceea ca noi suntem cei care l-am investit pe celalalt cu calitati pe care e posibil sa nu le aiba sau am fi dorit sa se comporte asa cum ne-am fi purtat noi sau am fi vrut sa o faca celalalt.