CRISTIAN LISANDRU

Rammstein - sehnsucht

Trotuare rulante văzuse prin filmele sf. Şi mormăise că lenea va fi aşa de mare la un moment dat încât probabil va fi inventat un robot care să facă dragoste cu nevasta atunci când tu vrei să vezi meciul de fotbal. Eventual cu trăsăturile tale, un fel de frate geamăn pe care să îl poţi trimite şi la serviciu dacă nu ai chef să te duci. Îşi aduse aminte de un film în care un bărbat găsise modalitatea prin care se putea multiplica, numai că ieşiseră tot felul de necazuri. Totul se terminase cu bine, pentru că fusese vorba despre o comedie pe care o urmăreşti când nu vrei să-ţi pui mintea la contribuţie, afară plouă şi nevasta se duce în vizită la maică-sa, ca să îi raporteze ultimele tale ieşiri în decor. Stătu în faţa porţii – reuşise să cumpere o căsuţă la periferie, avea şi nişte metri pătraţi de curte în care plantase răsaduri de roşii care se ofileau acum sub un soare parşiv – şi se întrebă dacă să pună sau nu piciorul pe trotuarul care se deplasa cu viteză acceptabilă. De ce nu? Uite că primarul ăsta a venit cu o idee interesantă, spre deosebire de alţii. E curios cât de repede s-au mişcat, azi-noapte nu am auzit niciun zgomot… Vecinul care domicilia în curtea din stânga sa îi dădu bună-dimineaţa. Vru să-l întrebe ce părere are despre această minune din faţa caselor, însă acela nu părea deloc impresionat. Ţinea în mână o drujbă – ăsta-i poet, de când ştiu poeţii să mânuiască unelte cu care te poţi accidenta? – şi tăia lalelele de pe alee. A tăia lalelele cu drujba poate fi o ocupaţie care te recomandă pentru balamuc, ajungi primul pe lista de aşteptare, îşi spuse, apoi făcu pasul. Cum nu trebuia să fie atent pe unde merge, scoase ziarul din geantă – îl luase din cutie înainte de a încuia poarta – şi citi titlurile mari de pe prima pagină. Ridică sprâncenele a mirare. Fuseseră alegeri şi câştigaseră unii care-şi spuneau Partidul Scărilor Fără Trepte. Într-un alt articol se vorbea despre un puşti care se căsătorise cu o divă la modă. Totul ar fi fost în limite rezonabile, numai că ginerele avea trei ani şi două luni, fuma trabuc şi declara că luna de miere şi-o vor petrece pe Vezuviu, în aşteptarea erupţiei anunţată deja pe toate canalele. Pe coloana din dreapta citi în viteză informaţii despre revolta găinilor, o adevărată calamitate la nivel mondial, ouăle fiind trecute pe lista produselor de lux. Pufni. Aşteptăm greva porcinelor şi a curcanilor… Întoarse ziarul, păstrând aceeaşi expresie mirată, pentru a descoperi pagina de sport. Campionatul mondial de fotbal urma să se desfăşoare pe fundul Mării Moarte, iar organizatorii anunţau că în cel mult trei săptămâni de zile vor reuşi să scoată toată apa şi să gazoneze viitoarele terenuri. Nu e 1 Aprilie, atunci îi apucă pe ăştia cu ziarele glumele nesărate. Şi pe urmă râd prin redacţii, îşi închipuie că sunt cei mai mari farsori. Aruncă ziarul într-un tomberon de gunoi. Trotuarul îl purta către colţul străzii şi observă uimit că părea neterminat. În faţă apăreau dalele de beton printre care îşi făceau loc, cu disperarea dată de dragostea pentru fotosinteză, firişoare de iarbă. Normal, nu erau ăştia în stare să ducă până la capăt o treabă începută. O bucată de trotuar rulant, atât şi nimic mai mult, probabil că este în faza de probe. L-am testat, merge… Cobaiul se poate retrage acum? Când se pregăti să păşească pentru a pune piciorul pe adevăratul trotuar, rămase cu gura căscată. Sub ochii săi, trotuarul rulant se completa, se autocrea şi – ca şi cum ar fi ştiut în ce direcţie dorea să meargă cel transportat – coti după colţ. Soţia sa, în furou, cu ceaşca de cafea în mână, îi făcu un semn cu ochiul, semnul acela dulce care însemna invitaţia la o partidă de amor. Apoi sorbi şi se întoarse cu spatele, îndreptându-se către bucătărie. Putea să-şi vadă bucătăria în partea dreaptă a trotuarului, zidurile exterioare dispăruseră, totul semăna cu un acvariu pe care oricine îl poate admira în voie. Se părea că femeia nu se sinchisea de privirile indiscrete, fiindcă puse ceaşca pe măsuţa rotundă, cu picioare nichelate, apoi îşi scoase furoul şi porni către baie. Vru să-i spună că o partidă de streaptease nu era cea mai bună idee la prima oră a dimineţii, dar văzul zidul care se apropia. Acum voi trece prin el, iată noul om care trece prin zid. Nici nu întinse mâinile, pentru a se proteja, convins că visul avea să se sfârşească în cele din urmă. Lovitura puternică îi turti nasul şi simţi picăturile de sânge pe buza superioară. Căzu în genunchi. Trotuarul rulant intra sub perete, dar el se rostogoli pe o parte şi ajunse pe asfalt, chiar în momentul în care un băieţel trecu în viteză pe trotinetă. Nene, de ce nu traversezi pe la zebră, aşa vă-nvaţă la şcoală? Când aveam eu vârsta dumneavoastră eram mai atent. Şi uite, am crescut mic, m-am ferit de accidente… Din spatele blocurilor se înălţară în explozie de galben şi roşu doi sori, unul mai mare şi unul mai mic, iar bulevardul deveni dintr-o datăneîncăpător. Mii de oameni alergau în toate direcţiile şi strigau „E timpul! E timpul!” Nasul îi pulsa, dar sângerarea se oprise. E timpul pentru ce? Pentru finalul tragi-comediei? Un individ îmbrăcat în costum de scafandru îi strigă să se ridice. Trebuie să sosească, eliberează strada, altfel te vor călca în picioare. Din depărtare se auzi un vuiet care crescu încetul cu încetul în intensitate şi abia avu timp să treacă înapoi pe trotuar înainte de a vedea cum sute de elefanţi străbat bulevardul în aplauzele mulţimii aşezată de o parte şi de alta, două lanţuri vii ale căror capete nu puteau fi zărite. În fiecare zi, la aceeaşi oră, auzi vocea scafandrului, aşa-i că nu aţi mai văzut niciodată ceva asemănător? Vru să-i spună că n-a mai văzut nici trotuar rulant care să se autocompleteze, nici o casă fără ziduri exterioare şi nici doi sori, unul mai mare şi unul mai mic. Cel puţin nu în galaxia cunoscută de el. Se abţinu. Nu vroia decât să se întoarcă acasă, să sune la birou pentru a anunţa că îşi ia o zi liberă şi apoi să facă dragoste cu soţia. Trotuarul porni în sens invers. Când coti din nou după colţ, se trezi în plin deşert. Bătea vântul, gheme de scaieţi se rostogoleau bezmetice, iar trotuarul se oprea la marginea unei dune. După ce atinse nisipul fierbinte cu piciorul, trotuarul începu să se înfăşoare precum un covor. Apoi dispăru. Privind în jur şi îşi slăbi nodul de la cravată, fiindcă era îngrozitor de cald. Ei, şi-acum ce se mai întâmplă? Cum ajung în dormitor? Sap în nisip cu mâinile goale sau aştept să apară duhul din lampa lui Aladin…? Nu apăru nimeni. Iar căldura era din ce în ce mai mare…

După ce femeia declară la poliţie dispariţia soţului, căutarea se desfăşură pe parcursul a câtorva luni de zile, fără niciun rezultat. Nimeni nu aruncă vreo privire către tabloul din sufragerie. Un peisaj deşertic extrem de minuţios desenat oferea în fundal şi imaginea unui individ întors cu spatele, cu haina ţinută într-o mână. Cămaşa era scoasă din pantaloni, iar senzaţia pe care o trăiai atunci când analizai întregul era aceea că individul nu mai avea mult până să se prăbuşească. Femeia nu privise niciodată cu atenţie pictura respectivă. Nu-i plăcuse de la bun început. Dacă ar fi făcut-o, şi-ar fi dat seama că personajul din tablou nu existase înainte de dispariţia soţului. Fiindcă îi crea o stare de disconfort permanent, tabloul fu aruncat în tomberonul din faţa porţii… Cu mare greutate puteau fi observate câteva oase împrăştiate în peisajul desenat atât de minuţios… Dar asta numai dacă priveai foarte atent şi de aproape. Totuşi, putea fi vorba şi despre o simplă iluzie optică…

ALTE APE TULBURI

SURSA FOTO - www.arttouse.ro; enciclopedie.interactiuni.ro; gyurilohmuller.wordpress.com

This entry was posted on Wednesday, July 22nd, 2009 at 10:06 am and is filed under N. APE TULBURI. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.