TATIANA STEPA - Copaci fără pădure
Atunci când intri într-o pădure, tânjind după umbră şi linişte împodobită în triluri, dobândeşti privilegiul de a descifra taine. Taine pe care eu le-aş numi umbroase şi foşnitoare… Taine depănate molcom de ramuri care se leagănă în dans senzual, în timp ce vântul interpretează partitură răcoroasă sub bagheta unui dirijor ascuns prin scorburi. Pădurile îşi trăiesc viaţa lor fără să încuie uşa. Nu dau drumul la câini prin curte, nu proptesc în faţa vizitatorilor garduri electrificate şi nu întind capcane. Plâng prin buturugi care povestesc patimi de joagăr şi lasă să cadă mângâiere de frunze peste frunţi în care pulsează dorinţa de drum lung pe o potecă ascunsă printre ferigi. Pădurile sunt misterioase ca un suflet ferecat cu zăvoare nevăzute… Am mângâiat scoarţă de copac bătrân şi am aflat că s-a prins cu rădăcini lungi şi întortocheate direct în istorie. Undeva, în depărtare, drujbe insolente rodeau metalic trunchiuri mândre care-şi acceptau sfârşitul foşnind în hohote…
SURSA FOTO - Colecţia personală
Entries (RSS)
July 11th, 2009 at 9:00 am - Edit
O ZI BUNĂ TUTUROR!!!
July 11th, 2009 at 9:12 am - Edit
Imi place cum ai spus ca padurea iti da privilegiul sa descoperi taine, si ca nu incuie usa…
July 11th, 2009 at 9:44 am - Edit
ce ma bucur ca ai pus o melodie de ale Tatianei Stepa..nu mai ascultasem de mult.E atat de sensibila melodia..Iar pozele astea mi-au amintit asa de mult de copilarie si de linistea,de puritatea altor vremuri.
Padurile isi traiesc viata lor fara sa incuie usa.( ce frumos spus).
Multumesc pntru postarea asta! Sa ai o zi linistita!
July 11th, 2009 at 9:58 am - Edit
Ce noroc pe capul meu ca pot avea parte de fosnetul frunzelor si de ciripitul pasarelelor oricand vreau. Parintii mei au casa la poalele padurii.
July 11th, 2009 at 10:04 am - Edit
“misterioase ca un suflet ferecat cu zavoare nevazute”- paduri in metafore, la fel de minunate in realitate; ador padurea cu foshnete, umbre, poteci, ierburi si flori. Ii cutreier drumurile de cand ma shtiu. Cu piciorul. Sau cu gandul.
Dimineatza, din balconul meu, deschid ochii spre verdele ei crud. Seara o vad in valvataia asfintzitului. Este minunata!!!
July 11th, 2009 at 10:10 am - Edit
@Drawforjoy - pădurea ne acceptă aşa cum suntem. Din păcate nu ne dovedim capabili să îi răspundem aşa cum ar merita…
@Ioana - o zi cât mai liniştită şi ţie… Ar trebui să facem mai mult pentru păduri, fără să ne batem cu pumnul în piept strigând că suntem ecologişti… Tatiana Stepa îmi place la nebunie…
@Geocer - în cazul acesta chiar că eşti un fericit!!!
@Gina - şi tu eşti o fericită… Eu privesc pe fereastră, aud iar o bormaşină şi simt cum pădurea este din ce în ce mai departe…
July 11th, 2009 at 10:11 am - Edit
La noi mai poti inca sa gasesti locuri care si-au pastrat naturaletea si salbaticia, in alte parti mai dezvolate economic, ai impresia ca totul e amnajat, ingradit ori e proprietatea cuiva….trist, dar la asta duce lupta omului cu natura, un concept pe care nu am sa il inteleg niciodata.
July 11th, 2009 at 10:17 am - Edit
@Mikaeleon - aşa este, omul are tupeul maxim de a se lupta cu natura… Trist.
July 11th, 2009 at 10:42 am - Edit
Aici miroase a verde, aşadar a…speranţă.
Inspir verde şi deja mi-este mai bine.
Sper ca în curând să fiu “live” în mijlocul ei, să stau cu adevărat în hamac seara, să îmi bucur şimţurile cu viaţă…verde şi roşie.
O zi verde, Cristi!
July 11th, 2009 at 10:44 am - Edit
@Geanina - o zi cât mai verde şi ţie şi plimbare plăcută (pe aleile unui parc care m-a încântat întotdeauna…). La bună recitire, multe îmbrăţişări şi numai bine!!! Un gând bun…
July 11th, 2009 at 10:48 am - Edit
Mulţumesc din suflet ,Cristi.
Cu siguranţă aşa va fi ziua şi plimbarea, VERDE.
Am o nelămurire, văd bine, Ai schimbat designe-ul blogului?
July 11th, 2009 at 10:51 am - Edit
@Geanina - mă mai joc şi eu cu o temă, din când în când… Este singura pe care aş pune-o dacă ar fi să fie o schimbare… O mai las un pic… Îmi place fiindcă are tot trei coloane…
July 11th, 2009 at 10:53 am - Edit
Să ştii că îmi place tare mult, îi dă o aură de mister.
Pe cuvânt, chiar îmi place, aşa …pe trei coloane…
July 11th, 2009 at 10:55 am - Edit
@Geanina - poate fi folosită şi cu două coloane, dar eu am plecat de la bun început cu ideea de 3. Am şi destule bannere în stânga şi în dreapta, nu le pot pune pe toate pe o singură coloană, s-ar face un “cearceaf” de lungime colosală… Deocamdată o mai ls pe aceasta, să veddem cum funcţionează. Probabil că oamenii de la blogger vor pune şi pe ea reclama aia cu hotelurile, au zis că nu au ce să facă, trebuie să mai scoată şi ei bani de undeva…
July 11th, 2009 at 11:00 am - Edit
Mă uitam la imaginile acestea(de la acestă postare), cu atenţie. Mi-au trezit amintiri de acum….19 ani.
Amintiri pe care le ţin într-un sertar bine ferecat.
Am deschis sertarul după 19 ani…mmm…
July 11th, 2009 at 11:02 am - Edit
@Geanina - sper din tot sufletul că este vorba despre amintiri frumoase… Sertarele cu amintiri… Le mai deschidem din când în când…
July 11th, 2009 at 11:04 am - Edit
Amintiri de mare frumuseţe, legate evident, de singurul bărbat din viaţa mea.
July 11th, 2009 at 11:09 am - Edit
@Geanina - hmmm, frumos…
July 11th, 2009 at 11:11 am - Edit
Whoaaaaaa! Ce frumooooooos!
Intai am vazul fumul albastru… Asta, da. Mister, vis, albastru.
Apoi am vazut fara “ziar“… Si mai bun. Frumoasa casa noua…
Pe urma toata padurea asta. Cu pomii mei dragi… Cu drum si cu soarele prefirat printre foi. Pozele astea, cu soare tesut, imi dau fiori de placere…
Multumesc, suflete…
Scrierea e lina si un pic fosnitoare, dar mie de data asta pozele au fost primele care mi s-au asezat la casa sufletului.
Multumesc de dar.
O zi pe masura frumusetii asteia iti doresc!
July 11th, 2009 at 11:11 am - Edit
Îmi amintesc de o ploaie torenţială , cum desfăceam şampaniile…peste normă şi frigeam ciuperci. A fost divin, şi înainte de ploaie, dar mai ales după…
Nu am răcit, se pare că ploaia mă protejează bine, îmi dă rezistenţă şi…prospeţime.
July 11th, 2009 at 11:17 am - Edit
@Mikka - ne jucăm un pic cu această temă, poate că din când în când este nevoie de o schimbare… La un moment dat, vom reveni la cealaltă, probabil… O zi excelentă şi ţie şi mă bucur că ţi-au plăcut fotografiile… O să mai pun şi mâine câteva, mai ales că îmi voi aminti despre o discuţie simplă pe care am purtat-o cu nea Tudorache, într-o poiană… 73 de ani, se ducea cu ţigări la băieţii lui, la stână…
@Geanina - şampanie peste normă şi ciuperci. Şi ploaie torenţială… Ei, asta da amintire!
July 11th, 2009 at 11:20 am - Edit
Gata, mă opresc, este prima dată când dezvălui ceva din acest sertar.Nu ştiu exact cum ai reuşit să faci asta , însă mă opresc.
Anunţ retragerea, fiindcă mă aşteaptă o zi de vis.
Mulţumesc pentru tot , Cristi!
Îmbrăţişări peste normă!
July 11th, 2009 at 11:21 am - Edit
@Geanina - fie ca ziua aceasta să fie într-adevăr de VIS pentru tine! La bună recitire şi multe îmbrăţişări!
@Mikka - aceleaşi gânduri bune şi pentru tine!
O ZI MINUNATĂ TUTUROR!
July 11th, 2009 at 11:22 am - Edit
Abia astept discutia cu nea Tudorache. La stana? Oooof! Tema mai veche.
A propos… ce mai face Alexandru?
Pune-i si lui niste vise in straita…
July 11th, 2009 at 11:26 am - Edit
Un weekend cât se poate de plăcut tuturor…
July 11th, 2009 at 11:26 am - Edit
@Mikka - a fost vorba despre o discuţie mai mult decât lejeră, am stat un pic amândoi pe iarbă, am fumat o ţigară, Nora se juca în stilul caracteristic şi atât… Dar m-am simţit bine după întâlnirea cu acel om… Alexandru? Şi Medeea m-a întrebat şi i-am răspuns că m-am lenevit un pic, l-am abandonat după discuţia cu Andrada… Oare ce-or fi discutat? Ar trebui continuat, mai ales că totul s-a petrecut până acum în prima zi în care Alexandru a ajuns în acel târguşor… Să-mi iau nişte ore în care să nu mă gândesc la nimic altceva şi vom scrie un nou episod… Promit! O zi bună îţi doresc, plimbare plăcută!
July 11th, 2009 at 11:27 am - Edit
taaare frumos…
ce de copaci buni de imbratisat
ce lumina, ce fosnet…
ce emotii in mine, proaspete si fara timp…
July 11th, 2009 at 11:29 am - Edit
@Ajnanina - da, da, copaci numai buni de îmbrăţişat… Mulţumesc pentru vizită!
@Andi - un sfîrşit de săptămână cât mai plăcut şi ţie!
July 11th, 2009 at 11:32 am - Edit
“Taine depănate molcom de ramuri care se leagănă în dans senzual, în timp ce vântul interpretează partitură răcoroasă sub bagheta unui dirijor ascuns prin scorburi. “…
misterios, frumos,tainic…
o calatorie interesanta…
foarte frumoasa si calatoria pe care a facut-o blogul tau…s-a intors cu o infatisare mai eleganta…
July 11th, 2009 at 11:34 am - Edit
Nisipul si marea mulandu-se perfect pe umbra mea…intotdeauna am intrat in padure cu emotie si oarecare nesiguranta, precum intr-un templu…Fotografiile tale mi-au placut foarte mult…aducandu-mi aminte de locurile adolescentei mele…:)
July 11th, 2009 at 11:39 am - Edit
@Mmary - să înţeleg că noua temă place… Atunci, în funcţie de voturile pe care le va primi, va rămâne sau nu. Mărturisesc că este destul de… incitantă… O zi bună îţi doresc…
@AnkaMk - şi eu păşesc pe sub coroanele arborilor cu emoţie. De fiecare dată. Pădurea ne oferă îmbrăţişări verzi inconfundabile. Şi, suplimentar, chiar şi iarna rămâne frumoasă şi la fel de misterioasă…
July 11th, 2009 at 12:50 pm - Edit
padurea oare stie ca lumea vrea sa o mute si sa o transforme? poate ca da …(imi place cum ti-ai decorat casa :p)
July 11th, 2009 at 12:55 pm - Edit
@Cristina - poate că pădurea simte… Dar nu ia nicio măsură, ne lasă să ne facem de cap… Iată că această temă mai primeşte un vot “pentru”… Are deja 4 până acum…
July 11th, 2009 at 1:11 pm - Edit
padurile nu inuie usile, isi lasa sufletul la vedere.
felicitari 
ne lasa sa intram sa le respiram inceputurile si ce pacat ca oamenii nu stiu sa aprecieze adevarata daruire de sine
ps. frumoasa schimbare.
July 11th, 2009 at 1:14 pm - Edit
@Angela - bine ai venit. Tema asta nouă primeşte voturi, observ… Înseamnă că o perioadă voi rămâne la ea… Sufletul pădurii este infinit. Păcat că oamenii nu sunt atenţi la el…
July 11th, 2009 at 1:35 pm - Edit
cred ca a fost superb, relaxand, o adevarata sursa de energie pentru tine..:) frumoase fotografiile.
July 11th, 2009 at 1:42 pm - Edit
@Virgo - mulţumesc… Amator şi eu, nu ca tine! Tu faci într-adevăr fotografii foarte frumoase…
July 11th, 2009 at 1:53 pm - Edit
merci de tatiana stepa; mi-era dor
padurea e cea de la cheia?
” Pădurile îşi trăiesc viaţa lor fără să încuie uşa.” padurile sunt casele cele mai primitoare si cele pe care le distrugem cel mai repede
July 11th, 2009 at 2:03 pm - Edit
padurile isi traiesc povestile cu usile deschise-foarte frumos…sa simti verdele pana in adancul inimii
July 11th, 2009 at 2:03 pm - Edit
@Da, Gala, este vorba despre pădurea/pădurile de la Cheia… Mă bucur că ţi-am făcut o surpriză plăcută cu Tatiana Stepa. O zi bună să ai!
July 11th, 2009 at 2:03 pm - Edit
Draga Chris, asteptam cu maaare interes urmatorul episod cu Speranta… Sa mai stim de omul nostru… Sa-i mai dai bunatati de placinte.
Multzam de urari, o sa facem o trecere pe sub pomi si printre flori si pentru tine, si pentru toti cititorii.
O zi de minune tuturor.
Multzam si pentru cantec, e tare dulce… si tare fosnitor.
Ma indeamna sa mai pun niste pomi in gradina mea… Si o sa am grija de ei.
July 11th, 2009 at 2:11 pm - Edit
Extrem de reusite fotografii… (ma fac sa tanjesc dupa zilele in care eram la Brasov…..).. M-as refugia si eu acolo, pe caldurile astea insuportabile, si nu as mai pleca decat cand ar veni iarna!
Dragut si noul design al blogului. O zi excelenta si numai bine!
July 11th, 2009 at 2:11 pm - Edit
@Nakudo - da, cu verdele până în adâncul inimii nu poate să fie decât bine…
@Mikka - să sperăm că nu am să vă las să aşteptaţi prea mult… O zi de minune şi vouă!
July 11th, 2009 at 2:14 pm - Edit
@Anca - mulţumesc… Sper să am răbdarea necesară de a lăsa o vreme această temă… O zi excelentă şi ţie, la bună recitire…
July 11th, 2009 at 3:17 pm - Edit
superbe fotografii ! complimente !
July 11th, 2009 at 3:21 pm - Edit
Cred ca toate padurile sunt tainice. E un dat al lor si poate un privilegiu pentru noi de a le patrunde in aceste taine. Misterul lor ancestral ne cheama, ne ademeneste, dar cel mai minunat este atunci cand visul misterului continua.
Cu stima si respect, Cosmin.
P.S. Felicitari pentru noul aspect.
July 11th, 2009 at 4:02 pm - Edit
Ai cazut pe gustul meu ! Eu cu poezia ,in afara de cea gen Glosa de Eminescu sau If de Rudyard Kipling ,ma impac mai greu ,nu stiu de ce , dar cand vorbesti de natura si arati si poze …eeeeeee… esti in mediul meu ! Foarte frumos ,Cristian,la cat mai multe poze din natura si din locurile minunate in care ai fost !
July 11th, 2009 at 5:46 pm - Edit
Cristian, casa copilariei mele este la poalele unei paduri, intr-o zona de deal din Arges. Imi place padurea, iar cand eram copil credeam ca-i stiu toate tainele…
Mi-a placut expresia: ” Pădurile sunt misterioase ca un suflet ferecat cu zăvoare nevăzute…”
O seara placuta! Medeea
July 11th, 2009 at 5:52 pm - Edit
Frumoasa mai e padurea ta…
Am vazut in Germania paduri inconjurate de garduri de sarma ghimpata. Oare asa s-a faurit o civilizatie sau doar si-au demarcat unii teritoriile? Sigur mai sunt si in alte tari la fel, dar acolo am zarit pentru prima data si am ramas uimit… Intrebarea insa ramane.
July 11th, 2009 at 7:24 pm - Edit
imi place noua infatisare a blogului tau.Nu am adus un cadou de casa noua dar vin cu ganduri bune si calde.O seara cat mai placuta!
July 11th, 2009 at 8:23 pm - Edit
foarte frumos… casă nouă…
aer curat… linişte…
July 11th, 2009 at 9:26 pm - Edit
@Hime - mulţumesc mult…
@Daquinus, mersi mult pentru vizită, mă bucur că noua faţa a blogului place. Aşteptam cu interes părerile musafirilor… O seară excelentă şi ţie…
@Elvis - mă bucur că ai trecut pe aici, la bună recitire…
@Medeea - înseamnă că ai avut o copilărie cu totul şi cu totul deosebită, în sânul naturii… O seară minunată îţi doresc…
@bl000g - am rămas şi eu uimit după ce am citit informaţiile oferite de tine…
@Ioana - mulţumesc, înseamnă că o voi păstra! A fost bine primită… Seară plăcută şi ţie!
@Denisia - mă bucur că ţi-am oferit câteva minute de linişte…
July 11th, 2009 at 10:39 pm - Edit
servus…
mi/e dor de respiratia, de gindurile, de tristetile padurii… m-ai indemnat sa dauu o fuga pina acolo… multumesc…
p.s. arata mai bine asa blogul tau…
cele bune!
July 11th, 2009 at 10:42 pm - Edit
@Flavius - se pare că musafirilor dragi le-a plăcut noua temă… Atunci - având în vedere că păreri contrare nu au fost, aşa să rămână… Pădurea este întotdeauna aproape de sufletul meu… Toate cele bune şi ţie!
July 11th, 2009 at 11:32 pm - Edit
Se spune ca fecare padure are povestea ei…pasind printre copaci, ai senatia ca-i descoperi tainele, sau cel putin ca te afunzi intr-o lume plina de mistere.
July 11th, 2009 at 11:52 pm - Edit
întotdeauna am fost fascinată de ceea ce poate ascunde pădurea, mi-a părut întotdeauna atât de vie, asemenea unei ființe care respiră, plânge, râde, iubesc mirosul frunzelor de toamnă așternute sub trunchiurile arborilor, frumusețea de nedescris a sălbăticiei, dar așa cum ai încheiat, ”Undeva, în depărtare, drujbe insolente rodeau metalic trunchiuri mândre care-şi acceptau sfârşitul foşnind în hohote…” păcat…
July 12th, 2009 at 12:05 am - Edit
@Lorena - da, şi eu am aceeaşi senzaţie. Numai că misterele pădurii rămân nerezolvate… Poate că este mai bine aşa..
@Bianca - cam trist finalul, dar m-am întristat şi eu puţin atunci când am auzit drujbele alea, acesta este adevărul… M-am cncolat cu ideea că pădurarii taie trunchiuri uscate…
July 12th, 2009 at 12:46 am - Edit
Draga Chris,
Am vazut ”Gandul…” Mi-a amintit si de un film, si de o poveste adevarata.
Dupa timpul trecut asa, in letragie, linstea lui ”gri” e tulburata de culoarea unei Iubiri neasteptate…
Trezirea la viata a inimii nu-i rea, desi tulbura linistea ”platului”… a zero-ului.
Ce ar fi trebuit sa faca? Pai, chiar vorbeam acum doua zile de asa ceva cu un… personaj de poveste foaaaarte asemanatoare.
Concluzia la care ajunseseram amandoi a fost cam la fel: Iubirea nu tine cont de varsta. Inima e tanara toata viata, cand o atinge Iubirea. In fata unei sanse, oricat de stranii ar fi imprejurarile, daca e vorba de Iubire, nu e rost de ezitare. Caci nu se stie cand mai vine asa o minune. Unii alearga dupa ea si dincolo de viata asta… Iubirea nu cere explicatii. Ea este si atat. O relatie nu poate tine la infinit, mai devreme sau mai tarziu lasa doar pierzatori impreuna sau separati. In iubire insa, clipele smulse timpului pentru a o trai sunt de nepretuit. Ea poate tine putin sau mult. Nu stim nicidata ceasul… Dar amandoi sunt castigatori. Oirce altceva e doar o minciuna, care sterge bucuria vietii si tine alaturi doua nefericiri… Uneori teama de a nu pierde ori de a suferi ne orbeste si ne face sa ratam sansa. Cum povestea si prietenul cu pricina: daca nu incerci sansa, oricum ai zero. Daca incerci, poti ajunge la a oferi lumii doi impliniti in loc de trei-patru nefericiti…
Slava Domnului, personajul respectiv, destept si curajos, s-a hotarat sa incerce si eu ii tin pumnii… O sa-l rog sa citeasca ”Gandul…”
July 12th, 2009 at 1:14 am - Edit
@Mikka - adevărat grăit-ai la ceas de noapte în care te bântuie şi amintiri şi bucurii trecute şi posibile bucurii ratate… Îmi place să cred că poate nu a fost să fie pentru cel din GÂND… Poate că a făcut bine că nu s-a aruncat într-o posibilă mare iubire. Poate că EA - aceea - merita cu totul şi cu totul altceva… La un moment dat mă gândisem să folosesc fragmentul în cazul lui Alexandru Stoian, în “Speranţa”, dar mi-am zis că lui trebuie să îi confecţionăm altceva. Deşi poate că nu ar fi rău să întâlnească o iubire care să îl rupă de Andrada… Poate de aceea tot amân continuarea… Parcă l-aş lăsa cu Andrada, încetul cu încetul… Vezi? Conservatorul din mine îşi spune cuvântul…
July 12th, 2009 at 1:33 am - Edit
Eiii… Stiu, asta zicea si amicul cu care povesteam. E complicata iesirea din cunoscut, fie el si neimplinit, catre ceva ce pare stralucitor, dar e necunoscut si tocmai de aceea producator de neliniste. Vezi, ceva a fost totusi decisiv. M-a pus “nu stiu cine“ sa il intreb (eu, marele sfetnic- parca ziceai undea ceva de marele si priceputul sfetnic…:))) ) cum simte, nu cum crede (cu mintea). Asta e de fapt ceea ce fac eu, cand nu stiu ce sa fac…. Vad ce simt. Si el a zis ca acum are curaj si ca incearca repede, pana nu-l pierde…
Offf, ma opresc din a zice asa povestea lui. Poate o sa citeasca si oricum nu-i frumos sa scot povestea lui aici, desi poate fi vorba de oricine are o poveste asemanatoare… N-am dat nume, nu? Si oricum doar el se stie pe el…:))))
Pe Alexandru n-o sa-l lasi… stiu eu. Pentru ca eu sunt optimista pana in panzele albe… si dincolo de ele. Si pentru ca am incredere in Alexandru.
Si in Andrada. Fiecare o sa-si gaseasca exact perechea potrivita. Mie imi place ca toti sa fie happy. Fara pierderi, pentru nici una din parti. Sa vezi cum am refacut eu toate filmele si piesele de teatru, alea triste! Toate arata cu totul si cu totul altfel…
Inca ceva, tot din zona asta optimista a mea. Ea, marea Iubire, merita. Cand e Iubire, nu judeca si primeste cu drag. Fiindca tocmai asta e ea, Iubire, nu?
July 12th, 2009 at 1:42 am - Edit
@Mikka - “complicată ieşirea din cunoscut”… Uite o frumoasă idee izvorâtă dintr-o minte limpede la această oră… Mi-a plăcut la nebunie… Da, marea Iubore merită… Aşa este. Totul este să o identificăm exact la momentul potrivit. Până şi marile Iubiri se plictisesc să aştepte.
July 12th, 2009 at 1:49 am - Edit
Daaaa… stiu. Cu mult timp in urma am pierdut una. Dar eram prea copil si n-am vazut ce era. Acum stiu… Si tot prea copil am ramas, dar macar acum stiu…
Minte limpede? Nu cred. Dar foarte happy, la ora asta. A fost o zi de lumina. Si acum este, desi plouaaaa!
July 12th, 2009 at 2:12 am - Edit
@Mikka - ha, ha, nu e mintea limpede? Îmi place idee… Un pic tulburică se simte tare bine… Şi ce plouă! Vecini fiind, din câte am înţeles, ne plouă la fel de tare la ora asta…
July 12th, 2009 at 2:37 am - Edit
Daaa… de-aia beau iar o cafea grandioasa, ca ploaia ma fixeaza de canapea si inca nu vreau sa ies din ziua cea frumoasa, desi imi plac visele. Plus ca tocmai am o noua serie de episoade de vazut pe onlinurile mele preferate. Viciu taaaare greu!
July 12th, 2009 at 2:40 am - Edit
@Mikka - o cafea grandioasă? Şi eu am băut una mai devreme, recuperez momentele în care am fost absent din decor… Greu viciu, dar plăcut!!!
July 12th, 2009 at 2:50 am - Edit
Oooo, daaa, foooarte placut! Si imagineaza-ti ca am băut una de aia infricosata la Costa Cafe, pe la vreo zece noaptea. Si aia au nu cesti, ci castroane de supa din care bei cafea. Dar nu ma stiu ei pe mine. La doua noaptea, iar trag de ibric…
July 12th, 2009 at 3:04 am - Edit
@Mikka - se simte până aici cum tremură ibricul. E înspăimântat… Dar merge cafeaua pe o astfel de vreme… Nu mai beau încă una, dar am trecut la vin roşu - Cabernet Sauvignon, Crama Ceptura, sec, zic oamenii ăia în prezentare că ar fi energizant şi elegant. Eu cred că poate fi agonizant de energizant. Vreau să văd dacă mă înşeală sau nu intuiţia…
July 12th, 2009 at 3:14 am - Edit
Haaa… iar am cazut sub masaaaa! Ibricul inspaimantat! Esti taaaareeee! Acu rade de mine si ibricul, de sus, ca yo sunt jooos! de raaas!
Stai sa-mi revin… Asa! cu vinul rosu Cabernet Sauvignon… periculos. Chiar vrei sa vezi? La ora asta??? Energizant?????
Oricum ar fi, dupa vin, intuitia spune orice, dar sa n-o crezi…
Rade iar ibircul…
Mai draga. mi-ai facut o ieșire din ploaie de o mare exceptieeeee! Gracias! O sa visez numai sticle rosii si ibricul meu albastru razand policolor…
July 12th, 2009 at 3:25 am - Edit
@Mikka - eu am ieşit un pic din ploaia “auzită”, fiindcă Nora a vrut să facă oareşce. Aşa că am ajuns şi în ploaia “simţită”. Şi m-a mângâiat catifelat pe umeri câteva minute… Dacă o ţinem în ritmul ăsta meteo trecem scurt şi la obiect la vin fiert… Asta apropo şi de ibric…
July 12th, 2009 at 3:34 am - Edit
Noooo… nu ma lasa sa ma apropii de el… Ibricul, vorba ta, e inspaimantat dar si mort de ras…
Si marturisesc ca, spre rusinea mea, nu mai am vin… Las ca mai e si maine o zi. Tre sa ies din barlog, la vanatoareeee…
July 12th, 2009 at 3:40 am - Edit
@Mikka - “La noapte să ieşim la vânătoare”, scria Păunescu odată… Dar, of course, nici prin minte nu îi trecea că se poate pleca în safari după vin. În loc de puşcă, damigeana… Am exagerat un pic dar merge… Părăsirea bârlogului pentru surprinderea vinurilor de diferite feluri pe poziţii neamenajate corespunzător este o încercare de tot efectul… Misiune îndeplinită va fi sintagma de ordine!
July 12th, 2009 at 3:46 am - Edit
In loc de pusca, damigeana… taaareee! Si in pijama, bineinteles, nu? Mai, ce cursiv ai scris, domnule… Si asta dupa degustare… Io abia ma tin de fir si recunosc maiestrirea frazei, dar ma stric de ras fiindca ma vad in pijama, cu damigeana intr-o mana si cu lanterna in alta (nu mai am mana si pentru umbrela, asa ca da-o-n … spinare de ploaie, n-are decat… )Misiune indepli-hhi-hhi-nii-taa, gasit vin rosu, baut conform dispozitiunilor trei stacane, lasat damigeana pe masa spre confirmare, sa traiti!
July 12th, 2009 at 3:58 am - Edit
@Mikka - mărturisesc că sunt abia la al doilea pahar. Unul e ca niciunul, al doilea e ca unul, necesitatea celui de-al treilea este evidentă… Imaginea vânătorului în pijama şi cu damigeana în mână, eventual şi ceva frunze de camuflaj pe umbrelă, este - pot să spun aşa? - bestială… Clătinarea aferentă a celui/celei întors/întoarsă din misiune facde parte din obligaţiile de serviciu… Cu stacanele pe masă, viaţa este delicioasă - i mportant este să nu fie niciodată goale!
July 12th, 2009 at 4:13 am - Edit
Yessss! Asa e! Am gasit varianta de umbrela handsfree- thanks de idee- palarie de aia cu umbreluta, si cu frunze de camuflaj, cum ai zis…
Doar al doilea? Ok, daca se intrevede - “e vident“ - si al treilea, e in regula. Clatinarea este intr-adevar pasul obligatoriu de mars…
Cu stacanele pe masaaa… plineeee…
Si-oi bea vinul cu ulcioruuuul… Mai draga, bine ziceai, cred ca ploua cu vin si io, gura-casca, am cam profitat din PLIN… Si am mers fi fara lanterna, ca s-a-necat becul…
July 12th, 2009 at 4:19 am - Edit
@Mikka - bună de tot imaginea becului care a sucombat prin înecare… Trebuie să recunosc că am trecut deja la al treilea pahar şi agonizează. Cere perfuzii cu al patrulea… E, noapte lungă, ploaie de toate tipurile - blajină, mocănească, torenţială, pusă pe scandal în streşini - timpul trece altfel dacă îl mai vorbeşti… Mi-a plăcut rima cu vinul şi cu PLIN-ul, iar absenţa lanternei face loc întunericului în care nu se mai văd ochii roşii de nesomn. Viaţa-i viaţă, banul, ban - parcă aşa cânta Şeicaru la un moment dat… Aş păstra prima parte, cea cu viaţa… Face toţi banii…
July 12th, 2009 at 4:40 am - Edit
Subscriu la ide-he-heeie… Viata face toti banii.
Eu m-am imbatat doar citind ce blagoslovim noi pe-aici, ca vin am zis ca nu mai am… Da la ora asta si dupa asa o zi frumoasa sunt empatica rau si ma magnetizez doar cand povestesti matale asa frumos si mai ales foaaaarte CURGATOR…
Paharele alea se cer salvate de la agonie. Fie-ti mila si curma-le chinul. Trece-le in lumea fara suspin…
Ei, si-uite-asa, usuuuurel te trecui pa matali peste patru jumate, asa, ca sa nu te mai plangi de ploaie… Timpul vorbit e mai putin ploios si daca ai si chef de chef e si mai si.
Noi mai dormim sau ne hotaram sa deschidem ziua? Facem o cafea?
N-am baut de ieri… (mint, de azi de la doua :)))) )
July 12th, 2009 at 4:43 am - Edit
@Mikka - îmi place magnetizarea ta, mi se transmite şi mie… Da, orele sunt înaintate, Moş Timp nu vrea să se odihnească… Propunerea cu o cafea este binevenită! CURGĂTOARE şi ea…
July 12th, 2009 at 4:51 am - Edit
Ok, cafea (si ceai, da?) cu frisca si scortiosara. Merge si un patratel de ciocolata “after eight”. Na, ti-am spus tot, asta e reteta mea de cafea de noapte.
Ibricul s-a linistit si s-a resemnat. Prin cate a trecut, asta-i nimic. De multe ori lasat pana s-a evaporat apa, este bietul de el in multe nuante de albastru, marturii arheologice ale unor esecuri repetate…
Inteleg ca tinem inca noaptea pe umeri…
July 12th, 2009 at 5:04 am - Edit
@Mikka - cu şal de noapte pe umeri nici nu îţi este frig, nici frică… Doar poftă de întuneric descifrat în cafeaua aceea despre care vorbeşti tu aducând şi ingrediente necunoscute până acum… Un mister bine întreţinut până la astfel de ore… Bună reţetă, aviz amatorilor! N-am încercat-o, dar îmi face cu ochiul… Eşecuri repetate întipărite arheologic - hmmm, tare bine spus, iată în ce constă dezlegarea limbilor…
July 12th, 2009 at 5:17 am - Edit
Daaaa… dupa o gura de cafea de asta se vede totul altfel. Cred insa ca am vedenii. Se lumineaza? Ori e doar ploaia care da culorile astea? Chiar e un cer violet…
Ia sa vedem, descifrezi ceva in cafea? In ceasca nu stiu sa vad… (inca).
Reteta asta de cafea e buna dar are muuuulte calorii… Oricum, daca e vorba de o noapte pana la ziua, merge, deja se consuma caloriile.
July 12th, 2009 at 5:20 am - Edit
@Mikka - Se luminează “a ploaie” cum ar spune bătrânii, motiv pentru care l-am pus pe Ştefan Iordache ( Dumnezeu să-l odihnească!) să ne zică despre acel cobzar bătrân…
July 12th, 2009 at 5:43 am - Edit
Ei, da… s-a luminat. Am ascultat cantecul. Putin cam prea “dur“ pentru dispozitia mea spumoasa de acum. Dar intalnirea cu aceasta voce de aur imi aminteste de Vladimir Vysotsky… Alt cantaret de inima…
O sa fac sigur o balansare catre o muzica de mare foc si nebunie vesela, caci ploaia ma apasa ziua, si tre sa o smotocesc eu pe ea…
Cred ca voi odihni putin ochii… Filmuletele la care m-am uitat au dat deja in episodul 135… gata, o mica pauza, ochelarii mei cer mila.
Draga Chris, a fost o mare placere sa povestim lichid in ploaia nocturna, sper sa ne adunam cat mai curand fortele sa ne miscam iar lejer prin blogosfera…
Multumesc pentru aceasta calatorie de noapte si iti doresc o zi de mare frumusete azi! Cu distractie, in ciuda sau tocmai gratie ploii!
July 12th, 2009 at 5:45 am - Edit
@Mikka - plăcerea a fost numai şi numai de partea mea… Somn uşor îţi doresc, vise plăcute şi - dacă este vorba despre susur de ploaie la geamuri - atunci să fie cât mai plăcut cu putinţă… Mulţumesc! Şi o zi excelentă în continuare… Fiindcă a început tare bine…
July 12th, 2009 at 6:06 am - Edit
ce mi-au placut cele fotografii, oaza de liniste
July 12th, 2009 at 6:10 am - Edit
@Iulia - bună dimineaţa, bine ai venit… Te servesc cu o cafea şi îţi doresc o zi excelentă! Da, era tare bine prin acele păduri…
July 12th, 2009 at 1:07 pm - Edit
Văd şi o schimbare de imagine aici. Despre pădure ce să zic? Se taie ca-n codru. Ne place să ne autodistrugem. Parcă am fi masochişti. Am scris şi eu ceva asemănător. Trebuie să ne pese.
July 12th, 2009 at 1:10 pm - Edit
@Ioan - am decis să mai tai din monotonie… În ceea ce priveşte pădurea, se pare că din ce în ce mai mulţi oameni nu mai suferă pentru ea… Din păcate. Poate ne revenim până nu este prea târziu…
July 12th, 2009 at 4:03 pm - Edit
Ai descris foare frumos padurea, iar pozele confirma tot ce ai spus despre ei. Dar padurea nuese doar atat. E o gazda primitoare pentru multe vietuitoare si oameni. Nu este doar frumoasa, ci si foarte utila in vietile noastre.
July 12th, 2009 at 6:24 pm - Edit
In primul rand,trebuie sa ma obisnuiesc cu schimbarea.
Despre padure imi place sa vorbesc pentru ca sunt si copac.Nu un copac deosebit,dar am crengile si frunzele mele,chiar si o scorbura cu tainele ei.Nici eu nu le cunosc pe toate,dar ma ajuta vietuitoarele care vin sa se adaposteasca sa inteleg si sa descifrez tainele.Copacul e o fiinta magica,toti suntem si copaci .
July 13th, 2009 at 12:42 am - Edit
mereu mi-am închipuit că m-am născut într-o pădure bătrână şi umbroasă unde copacii ăşi vorbesc, iar animalele trăiesc nestingherite, unde basmele încă sunt tinere, iar eu locuiesc într-o scorbură magică înconjurată de ape şi timp bătrân, bătrân…
când deschid ochii şi văd în jur blocuri, maşini, oameni grăbiţi…mă gândesc că totul este doar un vis pe care mi l-a trimis fără să vrea vântul de miazănoapte :).
mulţumesc din suflet pentru imagini…minunate!
July 13th, 2009 at 9:41 am - Edit
@Linde-monA - utilitatea pădurii este evidentă. Şi ar trebui să avem grijă să nu stricăm nici “casa” vieţuitoarelor care sunt, în ultima vreme, din ce în ce mai hăituite de noi, oamenii avizi de teritorii…
@Gabi - sper că noua temă a fost o surpriză plăcută pentru tine… Nici eu nu m-am obişnuit pe de-a-ntregul cu ea… Îmi place cum ai spus că toţi suntem şi copaci. Frumoasă idee…
@Lady Allia - elf? Minunat… Sper ca basmele să trăiască o tinereţe veşnică! Îmbătrânirea prematură a basmelor este cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla…
July 13th, 2009 at 11:29 am - Edit
Cred că a fost anotimpul pădurilor. Azi le descarc pe ale mele.
July 13th, 2009 at 11:39 am - Edit
@Călin - de-abia aştept să văd fotografiile… Pădurea ne atrage de fiecare dată ca un magnet…
July 13th, 2009 at 1:38 pm - Edit
[...] Anotimpul pădurilor Îi spuneam lui Lisandru, admirând pădurile lui, că am intrat în anotimpul pădurilor, mai multi dintre noi. Am nimerit, în Olimp, în una din [...]
July 14th, 2009 at 1:26 pm - Edit
superb loc