GHEORGHE DINICĂ - SUNT VAGABONDUL VIEŢII MELE
Ieri discutam despre cei trei cheflii – Sandu Şpriţ, Gore şi Gicu. Şi am alăturat postării o melodie – „Vino cu mine în mahala” – interpretată de o formaţie care a fost şi nu mai este, Trubadurii… Recitind postarea şi ascultând melodia, cu o bere-n faţă, of course, am căzut în butoiul cu melancolie şi mi-am adus aminte cu plăcere cum luam la pas nişte străzi, noaptea, într-un moment al vieţii mele, străbătând mahalaua Ferentarilor fără gps – eu locuind în cealaltă parte a oraşului - în căutarea unei creole care-mi pusese vreascuri sub inimioară şi le dăduse foc… Oho, şi ce mai ardeau… Vâlvătăi. Mama nu ştia pe unde umblam eu atunci, îi spuneam că merg ba la o petrecere, ba la un ceai, găseam eu o scuză de fiecare dată şi o avertizam că vin dimineaţă. Asta ca să doarmă, altfel făcea noapte albă. Ca mamele… Erau nişte străzi întunecate pe-acolo, dădeai cu lemne după câini răi şi flocoşi, sclipeau numai şişurile pe la colţuri, aş putea să spun, dar nu s-a luat nimeni de mine, am avut noroc. Cu toate că mulţi îi trăgeau clopotele fătucii, iar asta băgasem şi eu de seamă. Îi plăcuse de mine, probabil că-mi aprecia boemia, altceva de unde? Ne cunoscusem întâmplător – ea dansa într-un ansamblu de dansuri folclorice, iar eu zdrăngăneam chitara într-o formaţie şi îi ajutam şi pe unii cu o brigadă artistică. Cântarea României mi-a pus atunci un capac sentimental, cum s-ar zice. Fata… nu amănuntele sunt importante… Frumoasă de picai pe jos, asta trebuie să spun – sau aşa o vedeam eu atunci -, ţigancă înfiptă, vorbăreaţă, tânără şi plină de vino-ncoa. Cu un păr negru – juca viaţa-n el, făcea ape, ape! – căzut cascadă pe spate până la fund. Pofteai. Mâncai şi nu ţi se apleca. Îmi deschidea poarta după ce sărea pe fereastră ca să nu o simtă ai ei, intram amândoi în cameră tot pe fereastră şi mă întreb acum cât curaj aveam eu să conjug verbul a iubi în zona aceea, în conjunctura aceea, mai ales că tac’su era o namilă de om, înalt cât uşa, cu o burtă barosană, iar eu mai prăpădit, aşa, n-aş fi avut cale de-ntors… Şi nu eram nici de-al lor, cum se spunea, mai auzisem de unii care ajunseseră cu buzunare-n stomac pe la urgenţă fiindcă vruseseră să combine etniile. Da’ îţi păsa atunci de astfel de amănunte colaterale? Ajungeam la domiciliu fluierând precum cintezoiul, ţin minte că am mers de multe ori pe jos de la Gara de Nord până acasă, pe Calea Griviţei spre Chibrit, pe sub Podul Constanţa, ca să ajung pe Bucureştii Noi. Nu luam taxiuri atunci, mai erau şi autobuze de noapte, îmi plăcea să merg dimineaţa pe jos, evenimentele se petreceau mai înainte de răzmeriţă. Adolescent, nu mă dureau picioarele, mergeam şi mă gândeam la fata aia, cred că ne hotărâsem să şi fugim la un moment dat, dar ne trecuse repede ideea. Mă oprea miliţia şi se uitau la mine curioşi, ia uite, domnule, ce băiat, pare cuminţel, de unde vii, puştiule, de la fete? Buletinul. Îl dădeam. Mă lăsau în pace… Pe urmă, după o vreme, cum se întâmplă de multe ori, drumurile mele şi-ale fetei s-au despărţit. Fiecare şi-a urmat calea lui, mai aşa, mai pe dincolo, cum şi-a făcut-o. Mi-am adus aminte de toate astea ascultând melodia cu mahalaua şi am oftat un pic. După anii de atunci. După bucuria aceea cu care mergeai ca niznaiul, ca maratonistul zâmbăreţ, pe jos, un număr nedefinit de kilometri, venind de la o întâlnire amoroasă… Cu dimineaţa-n spate şi cu pocnet de dragoste în urechi. Ca dopul de la sticla de şampanie pocnea… Nu te dureau deloc picioarele şi sălta sufletu-n tine…
SURSA FOTO - evangelinestgeorge.buzznet.com
Entries (RSS)
June 5th, 2009 at 12:17 am - Edit
Formatia Trbadurii????? Cea din Oltenita cu Mitica Dragon maestru de ceremonii?
June 5th, 2009 at 12:22 am - Edit
@Geanina - uite că nu mai ştiu de unde erau. Pe la petreceri, în acele vremuri, când ne mai destrăbălam şi noi pe muzici de pahar - că oameni eram şi acum şi suntem şi acum - ascultam Meridianul din Ploieşti, Genericul, Odeonul, Azurul, Trubadurii. Poate că erau din Olteniţa…
June 5th, 2009 at 12:30 am - Edit
Cu siguranţă erau cei din Oltenita. Acum Mitică Dragon mai apare pe la DDtv la emisiunea Lucky, aşa am auzit. O voce foarte bună dar s-a pierdut prin oraşul prăfuit Olteniţa. În rest despre postare vreau să cred că este ficţiune…
June 5th, 2009 at 12:41 am - Edit
@Geanina - s-ar putea să fie vorba despre cei din Olteniţa. Acum, întreb şi eu ca ăla care procesează greu: de ce ai vrea tu să fie ficţiune postarea?
June 5th, 2009 at 6:40 am - Edit
Fiindca imi plac SF-urile de acest gen.
June 5th, 2009 at 7:13 am - Edit
Mare curajos!
Doamne, cate nu shtiu bietele mame!
Shtii de ce mi-ai amintit cu tzigancusha ta, cu parul “de juca viatza-n el?” De ” Fantana dintre plopi” din Hanu’ Ancutzei..
Cred ca viatza este un repetabil spectacol, cu altzi actori, pe aceeashi mare scena. Cu alt decor. Cu alta muzica.
June 5th, 2009 at 7:48 am - Edit
Se pare că aşa cum există un Dumnezeu al beţivilor, există şi unul al îndrăgostiţilor.:)
Te-ai mai întâlnit cu ea măcar aşa…întâmplător?
June 5th, 2009 at 8:43 am - Edit
ce fain….asa cum ai povestit , mi-am adus aminte de Ionel Teodoreanu. Nu stiu de ce.
June 5th, 2009 at 8:56 am - Edit
“… bucuria aceea cu care mergeai ca niznaiul, ca maratonistul zâmbăreţ, pe jos, un număr nedefinit de kilometri, venind de la o întâlnire amoroasă… Cu dimineaţa-n spate şi cu pocnet de dragoste în urechi…” - era totusi mai romantic nu? Acum te sui in masina … ajungi la destinatie … amor rapid, ca, vorba aceea, suntem in epoca vitezei … iar masina … ajungi acasa … si tot asa … parca se scurge viata prea repede …
June 5th, 2009 at 9:27 am - Edit
Cris,
am citit cu atata placere. in jocurile mele fanteziste (imi placea sa imi imaginez ca sunt altcineva, altceva) ma gandeam pe cine as fi putut iubi daca eram barbat. si acum am regasit istoria scrisa de tine :).
o frumoasa amintire a unei perioade in care, mersul pe jos si iubirea se tin de mana
June 5th, 2009 at 9:33 am - Edit
“Cu dimineaţa-n spate şi cu pocnet de dragoste în urechi.”- nimic mai frumos!
June 5th, 2009 at 11:58 am - Edit
@Geanina - totuşi, este o pagină din viaţa mea. Normal, fiecare este liber să creadă sau să nu creadă. Eu am povestit o întâmplare. Atât şi nimic mai mult… Nu mi-am deschis încă o tonetă cu gogoşi…
June 5th, 2009 at 11:59 am - Edit
@Gina - aşa este, nici chiar mamele, săracele, nu le ştiu pe toate… Poate că e mai bine aşa, altfel chiar că nu ar mai dormi niciodată…
June 5th, 2009 at 12:00 pm - Edit
@Stargates - viaţa nu ne-a mai oferit o reîntâlnire, nici măcar întâmplătoare… Aşa a fost să fie…
June 5th, 2009 at 12:01 pm - Edit
@Cris - o simplă întâmplare de viaţă… De fapt, cred că am să mut postarea de la “Gânduri” la “Frânturi de viaţă”, aşa ar fi cel mai bine…
June 5th, 2009 at 12:02 pm - Edit
@Lorena - viteză maximă, trebuie să îţi pui şi centura de siguranţă în maşina asta cu mulţi cai putere sub capotă numită viaţă…
June 5th, 2009 at 12:03 pm - Edit
@Angela - îmi aduc aminte şi eu cu mare plăcere acea perioadă din viaţă, mă bucur că ai gustat-o… Şi eu m-am întrebat deseori pe cine aş fi iubit dacă mă năşteam fată. Nu am reuşit să-mi dau vreun răspuns…
June 5th, 2009 at 12:04 pm - Edit
@Mihaela130 - mulţumesc mult. Era tare “dulce” acel pocnet…
June 5th, 2009 at 12:29 pm - Edit
“Cu dimineaţa-n spate şi cu pocnet de dragoste în urechi.”
Asa veneam eu din Ferentari, noptile spre dimineata, spre garnizoana dn Baneasa prin primavara-vara lui 1994. Eram imbatat de unduirile Mirelei, o fata de militar pisicher… Greu drumul si lung al naibii…
Touche, monser…
June 5th, 2009 at 12:37 pm - Edit
Negresit, Cristi!
Fara centura de siguranta…esti pierdut in negura vietii!
June 5th, 2009 at 12:43 pm - Edit
Ești un mare titluțar!! Respect
June 5th, 2009 at 12:45 pm - Edit
Iubire focoasa si naravasa, fara frica de cravasa, as spune eu, despre acest episod de tinerete, Cristi
Vremuri nespus de frumoase, irepetabile, cand timpul curgea cu o alta cadenta si cand devenea complice la “căutarea unei creole care pusese vreascuri sub inimioară şi le dăduse foc”…
O zi senina si linistita!
June 5th, 2009 at 12:52 pm - Edit
@Paul - am umblat la cutiuţa cu amintiri. Foarte frumos, foarte frumos…
June 5th, 2009 at 12:52 pm - Edit
@Lorena - ştii şi tu că e cam neguroasă câteodată… Dar şi când iese soarele” Ai lua-o în braţe şi ai strânge-o ca nebunul…
June 5th, 2009 at 12:53 pm - Edit
@Andi - mersi, un sfârşit de săptămânăm cât mai plăcut îţi doresc!
June 5th, 2009 at 12:54 pm - Edit
@Pescăruşul argintiu - “fără frică de cravaşă” - excelent, replica asta trebuie reţinută neapărat! Mulţumesc pentru urare, la fel şi ţie!
June 5th, 2009 at 12:54 pm - Edit
Cristian, absolut minunat! M-ai facut sa vad cu alti ochi mahalaua Ferentarilor
June 5th, 2009 at 12:59 pm - Edit
Ce poveste frumoasă ai spus! Ai putea s-o dezvolti, ar iesi cel putin o nuvela ca lumea. M-am regăsit în multe din scenele descrise de tine si asta înseamnă, cred, că ai surprins exact esentialul simlpu. Cred că valoare acestui text, a acestui fel de texte, stă în autenticitate, în harul scriitorului, în talentul lui de a scoate în fată lucrurile simple si pure. Si e despre tinerete.
June 5th, 2009 at 1:01 pm - Edit
@Mugur - dacă ai şti cu ce ochi o vedeam eu atunci… Ha, ha, n-am mai trecut prin acea zonă din ziua în care drumurile mele şi ale fetei s-au despărţit…
June 5th, 2009 at 1:03 pm - Edit
@Călin - poveştile de viaţă sunt cele mai frumoase poveşti. Fiincă nu sunt umflate cu pompa… La mai pui o metaforă la ureche, ca să nu fie lectura aridă, în rest curg de la sine. Şi e tare frumos să faci slalom printre astfel de amintiri… Îmi pare bine că te-ai regăsit în anumite scene, episoade din vieţile nostre, ale tuturor, seamănă - din anumite puncte de vedere - foarte mult. Tinereţea… Ehe…
June 5th, 2009 at 1:27 pm - Edit
iubirea nu tine cont de etnie si spune totul despre toleranta… mie acest fragment imi aduce aminte de Mihail Sadoveanu- Hanul Ancutei-LA Fantana dintre plopi, numai ca acolo sfarsitul era odios… mai bine un sfarsit banal decat unul tragic…
June 5th, 2009 at 1:34 pm - Edit
@JokeBox - da, aşa este, mai bine un sfârşit banal… Mulţumesc pentru vizită!
June 5th, 2009 at 1:52 pm - Edit
Sunt vagabontul vietii mele, Sunt maturator de praf de stele, si inca mai fredonez, iar povestioara ta, o mai rumeg o data, ca pe o amintire mai vie ca … altadata!
June 5th, 2009 at 2:04 pm - Edit
Cristian, m-ai dat gata cu fata aceea creola si cu povestea de dragoste pe care ai avut-o cu ea. Am citit pe nerasuflate articolul asta al tau si n-am cuvinte sa-ti spun cat de mult mi-a placut.
Eh, ale tineretii valuri !
June 5th, 2009 at 2:10 pm - Edit
@Michaeleon - mersi pentru vizită, poveşti din tinereţea năbădăioasă, poate mai spunem şi altădată, facem o şezătoare…
June 5th, 2009 at 2:11 pm - Edit
@Geocer - EXACT - ale tinereţii valuri. Ehe, ce mai vălureau valurile alea şi era tare bine… Le luai pe toate în şagă, nu prea aveai griji, te bucurai de fiecare moment şi puneai mare pasiune în tot ce făceai…
June 5th, 2009 at 2:26 pm - Edit
Foarte frumos,nu or mai fi vremurile dar sentimentele raman aceleasi…adica se poate schimba orice,insa acel suspans,acea ‘’stare de bine” nu o schimba nimeni
June 5th, 2009 at 3:29 pm - Edit
@Buhu - şi asta este adevărat. Sentimentele rămâne aceleaşi şi sunt trăite la superlativ indiferent de perioadă…
June 5th, 2009 at 4:20 pm - Edit
foarte frumos povestit si foarte adevarat pentru mai multi barbati/ baieti care au fost cam in aceesi situatie ca si tine.:)…este bine totusi sa faci cat mai multe cat esti tanar..peripetiile din tinerete iti dau puteri la batranete:) O zi buna!
June 5th, 2009 at 4:47 pm - Edit
Am citit si comentariile de mai sus.Mie nu imi plac SF-urile de niciun fel,asa ca prefer sa cred ca e realitate pura!
Si din cate tin eu minte, Trubadurii erau de pe la noi,de pe meleaguri calarasene.Deci e posibil sa fie din Oltenita.
June 5th, 2009 at 5:36 pm - Edit
unele amintiri nu ne parasesc niciodata. si e frumos asa… mai ales acelea din vremurile in care eram foarte tineri si experimentam primii fiori ai dragostei, pasiunii..
o seara placuta, Cristian !
placut sa stau cu tine virtual si sa te ascult cum depeni amintiri pline de parfum, scriitura e de asa natura incat naratorul parca isi face simtita prezenta
June 5th, 2009 at 6:28 pm - Edit
daca eram barbat eram indragostit de rada
http://www.youtube.com/watch?v=Y2aog3PuDqg
June 5th, 2009 at 6:45 pm - Edit
Vremuri… bune.
June 5th, 2009 at 7:11 pm - Edit
Frumoasa iubire…Cat despre indemnul la ‘cumintenie” si ‘liniste”, scuza-ma, Comentatorule dinaintea mea, la ce duce cumintenia si linistea?la fericire?E inspiratie pentru scris?
Nu, ci doar la blazare si monotonie…Asadar, cat mai multa neliniste si emotie…(doar in fata tastaturii?)
June 5th, 2009 at 7:12 pm - Edit
Cristian,
sensibilitate cum rar mi-a fost dat să întâlnesc, încurcate căile Domnului, dar şi dacă ieşeau scântei atunci să fii văzut SF=SFÂRŞIT. Îmi plac gogoşile cu ciocolată, la propriu. Autentic tot ceea ce ne dai spre citire, ceea ce ne produce încântare.
June 5th, 2009 at 9:01 pm - Edit
@Virgo - să ştii că mi-a plăcut tare mult partea cu peripeţiile la tinereţe care îţi dau putere la bătrâneţe. Aviz adolescenţilor. Totuşi, cu grijă, important este când se termină totul cu bine…
June 5th, 2009 at 9:03 pm - Edit
@Nikol - este realitate, într-adevăr, dar Geanina a vrut să spună altceva şi nici eu nu eram pe aceeaşi lungime de undă… Zici şi tu că Trubadurii erau din Olteniţa? Atunci aşa este, e clar…
June 5th, 2009 at 9:05 pm - Edit
@Iulia, mulţumesc… Mi-am adus şi eu aminte, nu mă “pocneşte” foarte des o astfel de stare în care povestec câte ceva din “aventurile” tinereţii. Sau mai bine spus “peripeţiile”, aşa cum scria Virgo mai sus…
June 5th, 2009 at 9:08 pm - Edit
@Gala - asta da preferinţă. Frumoasă Rada. Foc de frumoasă! Vorba aia, ce e frumos şi lui Dumnezeu îi place…
June 5th, 2009 at 9:09 pm - Edit
@INKA - vremuri extraordinare, nu bune… Dar, cum se spune, vremea-i vreme, vremuieşte. Mai trece şi ea şi ne rămân amintirile… Oricum, ca să termin într-o notă optimistă, viaţa este grozav de frumoasă la orice vârstă!
June 5th, 2009 at 9:12 pm - Edit
@Maria - bine ai revenit, tare mă mult mă bucur… Frumoasă urare - la cât mai muultă nelinişte şi emoţie! La bună recitire, Maria, o seară minunată îţi doresc. Şi aceeaşi urare pentru toţi musafirii dragi. Ascultaţi sfatul Mariei: Nelinişte şi Emoţie! Hai să profităm de fiecare minut!
June 5th, 2009 at 9:13 pm - Edit
@Geanina - nu ştiu cum se face, dar uneori chiar sunt încurcate rău de tot. Dar totul este bine când se termină cu bine şi îţi trimit gândul meu bun din toată inima…
June 5th, 2009 at 9:21 pm - Edit
Eee! Ce vremuri! Foarte frumoase melodiile.
June 5th, 2009 at 10:05 pm - Edit
@Simion Cristian - bine-ai venit pe blog, te mai aştept şi altădată. Trec şi eu în vizită pe la tine, la ceas de seară…
June 5th, 2009 at 10:43 pm - Edit
Plecat fiind, n-am mai trecut de multisor pe aici. Iata-ma acum din nou, cazut in acelasi butoi cu melancolie, pe care amintirea ta n-a facut decat s-o distileze inca mai mult si s-o inteteasca. De asta ma intreb unde s-au streurat toate, prin ce crapaturi, prin ce nise au zburat copilaria si adolescenta si toate. incotro apuca mereu timpul, ca un descreierat, unde doseste si cui vinde si mai ales pe cat toate amintirile noastre atat de vii uneori.
Cu o vesnicie in urma am fost si eu indragostit de o tiganca. In mod cert la fel de frumoasa:) Restul povestii l-ai scris tu. Ai scris ca si cand ar trebui sa te citeasca nu cateva sute de vizitatori ci cateva zeci de mii.
June 5th, 2009 at 10:46 pm - Edit
@Paul Sandu - bine ai revenit, ai lăsat în urmă cuvinte încânătoare… Am scris înmuind tastatura de la laptop în amitiri extrem de plăcute, acesta este adevărul. Un exerciţiu de aducere aminte… Mulţumesc. La bună recitire… “Descreierat” timpul ăsta, culmea este că trebuie să îl acceptăm aşa!
June 5th, 2009 at 11:03 pm - Edit
Erai un adolescent cam iubaret!
Si tare curajos,as putea spune,chiar si pentru acele vremuri.Dar care adolescent nu e cel mai teribil,cel mai original si foarte indragostit?
Ai dreptate.pe vremuri puteam circula pe strada si oriunde chiar si la lasarea intunericului.Nu exista teama ca poti fi atacat sau si mai rau.rar se auzea de cate-o talharie sau violuri.
Muzica lautareasca si de petreceri este aproape o necunoscuta pentru mine.
Acum nu-mi mai plac petrecerile,iar cand imi placeau,ascultam si dansam pe muzica buna,muzica anilor `70,`, 80…de exemplu
http://www.trilulilu.ro/gabidra/98d0785c960f9b
June 5th, 2009 at 11:55 pm - Edit
@Gabi - puteai să nu încerci să bei iubirea până la fund chiar dacă ştiai că ai ani mulţi în faţă? Nu puteai, te lua patima pe după umeri şi te cam agitai. Asta aşa este. Dar care adolescent - cum spui şi tu - nu simte cum fierbe sângele?! Există muzică de petrecere frumoasă, îţi vine să goleşti paharele unul după altul atunci când o asculţi… Din păcate, lăutarii vechi s-au dus, cei noi sunt influenţaţi negativ de “modernismele” muzicale… O vom pierde dacă nu avem grijă de ea… Mă duc pe link, mulţumesc!
June 5th, 2009 at 11:57 pm - Edit
@Gabi - ei, Moody Blues - ce delectare…
June 6th, 2009 at 1:04 am - Edit
Frumoase amintiri… Oare dor?
June 6th, 2009 at 10:25 am - Edit
de ce Gore e mereu eticheta unui chefliu? unul singur stiam si eu in facultate dar era permanent “vesel”.
June 6th, 2009 at 1:11 pm - Edit
@bl000g - astfel de amintiri dor… plăcut…
June 6th, 2009 at 1:12 pm - Edit
@Koma - aşa este, numele ăsta e asociat cu sticla. Oare putem să generalizăm? Nu ştiu? Când am întâlnit vreun Gore era tot chefliu…
June 6th, 2009 at 3:48 pm - Edit
in viata omului apar persoane care fac, ca inima sa tresara iar viata sa i se para dulce si roz. Dar cu trecerea timpului nu ramanem decat noi, cu sufletul greu si gol, cu mintea tulbure si cu amaraciune in glas… Sa traiesti cristiane
June 6th, 2009 at 11:39 pm - Edit
Cate amintiri frumoase Cristian … cate vise … Iubirea te impinge sa faci lucruri pe care nu le-ai face niciodata intr-o alta situatie … as putea spune ca e nebuna !
June 6th, 2009 at 11:42 pm - Edit
@Hime - aşa este, nebună este iubirea, dar o nebunie atât de plăcută încât am vrea să fim cu toţii nebuni!
July 9th, 2009 at 11:55 pm - Edit
Frumoasa poveste de viata. De obicei ne dam seama dupa ani de zile cat de frumos a fost.
July 15th, 2009 at 11:45 am - Edit
[...] Bucurestii noi si stam la poarta la o dulceata de cirese amare, un pahar cu apa rece din fantana si o poveste de dragoste cu o tigancusa din Ferentari. Uita cam asa o vedea el la vremea aceea: Frumoasă de picai pe jos, asta trebuie să spun – sau [...]
July 15th, 2009 at 11:59 am - Edit
@Artistu - mersi pentru linkul pus către mine… Mă surprinseşi plăcut…