CRISTIAN LISANDRU

Fiindcă este o ambianţă propice feluritelor degustări, vorba lui Sandu Şpriţ, cei trei prieteni de pahar au obţinut aprobări de la neveste, în cea de-a doua zi de Paşte, şi s-au prezentat la datorie. Că băutura, aşa cum reaminteşte Gore tuturor celor care uită să mai treacă pe la stabilimentul bahic, este bună dar trebuie să te ţii de ea… Iar dacă laşi băutura, atunci să nu uiţi niciodată unde ai pus-o! Cum primăvara mângâie acoperişurile cu degete catifelate şi calde, cârciumarul a scos mese pe terasă, sub umbrar, iar muşterii – gâdilaţi plăcut de razele soarelui – îşi ung gâtlejurile cu beuturile care fac viaţa dulce şi capul greu dimineaţa. Muzichia de pahar şi de inimă albastră, filozofează Gicu, aduce sete şi mai mare pe şoseaua gâtului. După care cântă, spre amuzamentul celor doi, fiindcă n-are voce nici cât măgarul. Păcătos eşti, cârciumare, dai să bea la orişicare, pe bani şi pe datorie, tot aşa să-mi dai şi mie… Gicu este vesel nevoie mare, fiindcă sărbătorile de Paşte sunt lung prilej de şpriţuri şi de fripturi, fraţilor, zici că tot românu’ face foamea-n restul anului numai pentru a-şi umple burdihanul de Paşte şi de Crăciun! Cred că am luat şi eu nişte kilograme… Sandu Şpriţ, singurul dintre cei trei care a fost la Înviere, ca să ia lumină, pare destul de îngândurat, decojeşte un ou roşu, îl presară cu sare, stoarce şi câteva picături de lămâie – ca să alunece mai uşor pe gât, altfel se duce cu noduri – , îl mestecă încet, apoi pufneşte nemulţumit. Bă, nici Paştele nu mai e ce-a fost, pe onoarea mea… Se duce lumea la biserică aşa, ca şi cum s-ar duce la piaţă. Nu mai e credinţă, bă, e modă, e trend, cum zice fi-miu, că să vezi ce pun cureaua pe el, n-a trecut pe-acas’ de trei zile, cică îi citeşte prietenei din evanghelia iubirii. De-o veni aia mică şi fiţoasă cu burta la gură, îi dau numai cu Duhul Sfânt peste ochi! Ploieşteanu cântă despre viaţă din boxe şi câteva vrăbiuţe se joacă în streaşina cârciumii. Mă bate vântul, mă bate, şi din faţă şi din spate… Şi mă culcă la pământ, dar eu mă ridic şi cânt… Gicu îi toarnă lui Şpriţ vin în pahar şi îl întărâtă. Da’ de ce zici tu aşa, Sandule, adică de ce nu mai e cum era şi nu mai ţine cum ţinea? Gore, care a venit cu un ou de lemn şi le-a spart la toţi ouăle până să se prindă de şmecheria antică şi de demult, pune paie pe foc. Ia zi, Sandule, că tu fuseşi la popa, doar beţi împreună ocazional şi puneţi religia la cale, voi şi cu Dan Brown care mai sunteţi, ia zi cum fuse la înviere? Cerând încă o apă minerală, Sandu Şpriţ se lasă pe spate şi se uită când la Gore, când la Gicu. Bă, băieţi, se împingeau babele ca să ia lumină de ziceai că le împunge Sarsailă din spate, cu sula şi că le-a tăiat enelul curentul. Să se calce în picioare, nu altceva! Popa n-avea chef de slujbă – c-o repetă în fiecare an, s-o fi plictisit! -, nici n-a vrut să dea drumu’ în incinta bisericii la enoriaşi, cică porţile trebuie deschise musai la oră fixă. Păi ce, mă, Isus învie la oră fixă, fiindcă aşa vrea popa? Stă lumea la intrarea în curtea bisericii ca la magazin, când bagă ăia reduceri? Nici nu-i mai dau ţuică. Boxele nu-i mergeau, gâjâia slujba, parcă dădea unul cu drujba peste fier forjat, lumea nu avea răbdare şi striga Amiiiiiin… Babele îşi dădeau ochii peste cap, iar hoaşca de la parter avea şi ţuiculiţa cu ea, zicea amin şi lua un gât. Eu m-am tras mai la o parte, cât să văd cum se certa Leana de la patru cu a lu’ Mitică de la şapte. Auzi, s-au drăcuit alea în curtea bisericii cu spume la gură, nu ştiu de la ce s-au luat, da’ erau aprinse rău. Ceva cu fumatul în lift, dracu’ le mai ştie… S-a-nrăit lumea, Sandule, aprobă Gicu… Vine Apocalipsa. Da, Gicule, îl priveşte Sandu pieziş, vine Apoca…lipsa de creier din capul tău, pe muzică rap, că puştimea roia prin curtea bisericii, asculta rap spiritual şi ciupea piţioancele de fund… Se duce lumea la biserica aşa, ca să nu zică nimeni că n-a fost. Se-nchină cu gândul la friptură şi la ţuică, de-abia aşteaptă să facă un grătar şi s-o pună de-o manea cu Guţă şi ăla, Don Genove. Hristos a înviat, să fie sănătos, acu’ putem să bem şi noi c-am scăpat de grija lui! Bă, nici lumânările nu mai ard cum ardeau o dată, am luat lumină şi mi s-a stins flacăra-n pumn, am aprins-o de la brichetă, ăsta o fi vreun semn?… Gore îl priveşte sugestiv pe Gicu şi mai ciocneşte un ou. Hristos a înviat, Gicule! Adevărat a înviat, Gore! Sandu Şpriţ dă din cap pe ritmul unei melodii interpretată de Puceanca şi murmură. La anu’ nu mă mai duc la nicio biserică, mi s-a acrit. Pe onoarea mea, facem altar, naos şi pronaos în cârciumă. Vorbim cu patronul, să ţină deschis, îmi pun eu o pătură în cap, pe post de patrafir şi vă spovedesc. Că sunteţi păcătoşi amândoi. Dau şi lumină, la oră fixă, să mă ţineţi minte. Vă bag lanterna în ochi… Ridicându-se în picioare, Sandu Şpriţ înalţă paharul, îşi îngroaşă vocea şi strigă, făcându-i pe toţi să râdă. Şi iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac şi se duc în lăcaş sfânt ca la mall, cu pofte păgâne în priviri şi stomac. Şi nu-i mai duce în ispita gâturilor însetate şi roagă acest cinstit cârciumar să mai aducă un rând, că din pământ ne naştem şi în pământ ne-om întoarce dacă-om mai găsi locuri de veci în cimitire. Amin, şi-un pahar cu vin să-nchin!

SURSA FOTO - www.albumdefamilie.ro; femeiacrestina.blogspot.com; www.jewishjournal.com

This entry was posted on Thursday, April 23rd, 2009 at 11:41 am and is filed under J. DE-ALE CHEFLIILOR. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.